Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 530 din 13 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

VREMEA ORGOLIILOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Orgoliul se află în noi ca o forţă a răului.  
  
Victor Hugo 
  
De multe ori se identifică orgoliul cu mândria şi este bine de separat aceşti doi termeni. Orgoliul este definit conform Dicţionarului: „Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie.” Între orgoliu şi mândrie este uneori greu de stabilit graniţa şi totuşi ele diferă, orgoliul fiind un defect, iar mândria putând fi o calitate. 
  
Orgolios este cel ce se încăpăţânează să aibă dreptate, doreşte să obţină puterea, se crede om performant, se laudă sau cerşeşte laude, este egocentric, egoist şi fără credinţă în Dumnezeu. Orgoliosul e cel care se cunoaşte cel mai puţin pe sine şi îi place compania oamenilor care îl flatează. Nu suportă să fie contrazis. E atât de plin de el, încât orice tentativă de a-l lămuri într-o problemă, va fi sortită eşecului. Cunoaşte sau nu cunoaşte, el crede că ştie totul, răspunsul lui va fi întotdeauna: „Ştiu!”. 
  
Omul orgolios nu poate şi nici nu merită a fi iubit. Între el şi ceilalţi se creează o distanţă, el vrând să rămână credincios imaginii false pe care şi-a creat-o singur despre sine. O energie a răului din sufletul său îi dirijează paşii.  
  
Orgoliul este o abatere a planului mental, a intelectului. Ia naşte din egoism şi teamă de inferioritate. Individul ajunge să urască sau să invidieze. Orgoliul atrage după sine ipocrizia, vanitatea, setea de putere şi alte stări malefice. „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine!”. Aceste gânduri se nasc în cel stăpânit de orgoliu. În spatele orgoliului se ascunde întotdeauna teama de a nu fi acceptat, iubit, de a fi respins, judecat, criticat, teama de a nu fi la înălţimea pe care o aşteaptă alţii de la el, în fine, teama de a pierde. 
  
Orgoliosul nu ştie cine este cu adevărat, el este doar ceea ce se crede că este, de aceea cu greu va accepta să se schimbe vreodată. El nu ştie să fie recunoscător şi nici să ceară iertare dacă a greşit. Orgoliul este numit „mândrie deşartă” în Biblie, întrucât orgolioşii devin, în final, cei mai nefericiţi oameni. Gândul îmi fuge la talentatul pictor Salvador Dali, orgolios şi imprevizibil, cum ajunsese să se plimbe pe străzile New York-lui cu un clopoţel, pe care îl folosea pentru a atrage atenţia asupra sa; gândul că ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca sărăcia şi smerenia. Se mai spune că atunci când acorda interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dalí" sau pur şi simplu „divinul".  
  
Orgoliosul se recunoaşte după felul în care vrea, în orice împrejurare, să aibă dreptate şi să le arate celor din jur că ei, de fapt, greşesc. Vrea să dea impresia că numai el poate fi singurul deţinător al adevărului, singurul câştigător. 
  
Se spune că orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanităţii. El a stat şi stă la originea marilor tulburări din viaţa socială, a rivalităţii, urii şi ranchiunei manifestate faţă de alţii; a dus la conflicte sociale, războaie, datorită plăcerii, ambiţiei pentru putere. 
  
Orgoliul a însoţit omenirea. Marile civilizaţii, marile imperii nu au fost scutite de naşterea unor oameni orgolioşi care le-au condus destinele. 
  
Ce se întâmplă când se întâlnesc doi oameni orgolioşi? Îşi ascut săbiile şi se pregătesc de luptă, fiindcă orgoliul presupune putere. „Puterea nu corupe, dar ticăloşii dacă ajung într-un post de conducere, corup puterea”, spunea Seneca la vremea sa. Petre Ţuţea constatase că „Politicul este legat de setea de putere”. Şi ce este mai grav, oamenii orgolioşi sunt şi încăpăţânaţi şi odată porniţi spre luptă, greu, aproape imposibil să renunţe. Lupta poate începe şi un proverb românesc spune: „Când doi se bat, al treilea câştigă!”  
  
Orgoliul nu poate fi confundat cu mândria care este un sentiment de mulţumire, de satisfacţie, de plăcere, de bucurie, chiar de demnitate, de încredere în calităţile proprii. Omul mândru îşi cunoaşte limitele, ţine seamă de bunul simţ şi se fereşte a degenera în trufie sau orgoliu. Mândria, da, este o calitate! Să conştientizezi justa ta valoare, să o porţi cu modestie moderată: nici prea mândru, dar nici umil! Mândria te poate proteja de a nu fi călcat în picioare de oamenii obraznici. Şi, Doamne, cât de mulţi sunt!  
  
Oamenii au cu ce se mândri: Patria, limba, casa, copiii şi munca pe care o fac. Progresul unei societăţi se realizează iubind toate acestea. Omul mândru este posesorul unei energii pe care o conştientizează şi pe care o poate folosi în scop lucrativ, benefic. Multe exemple de mândrie putem da! Petre Ţuţea şi-a declarat dragostea pentru poporul său cu următoarele cuvinte: „În grandoarea istorică a Poporului Român eu sânt o rotiţă invizibilă. Dar sunt!” „Limba română este patria mea” a afirmat cu mândrie poetul Nichita Stănescu; „Pentru mine, România nu e doar o ţară. E un destin” - Octavian Paler; „Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici” - Mareşalul Ion Antonescu. 
  
Exemplu de mândrie de patrie şi de modestie ne-a redat Eminescu în „Scrisoarea a III-a”: voievodul român Mircea cel Bătrân - personajul real al acestei creaţii - este mândru nu pentru că este voievod, ci pentru că este domnitorul Ţării Româneşti. El dă dovadă de modestie, după cum descrie poetul: „un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”. Deşi ştia că Baiazid a venit cu intenţia de a-i cotropi ţara, domnitorul i se adresează cuviincios, după datina străbună, dovedind ospitalitate şi modestie, acestea fiind însuşirile de seamă ale poporului român: „Orice gând ai împărate, şi oricum vei fi sosit,/ Cât suntem încă pe pace eu îţi zic: bine-ai venit!” Când este vorba însă de închinarea ţării, el respinge cu demnitate pretenţiile sultanului (demnitate însemnând a fi consecvent în ceea ce crezi) replicându-i: „Despre partea închinării, însă, Doamne, să ne ierţi ... ” Jignirilor aduse de Baiazid le răspunde tot cu demnitate şi cu mândrie: „De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce-l priveşti/ Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.” Sentimentele de mândrie şi de dragoste faţă de patrie, mai exprimă în versurile: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul ... / Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul/ Mi-e prieten numai mie/ iară ţie duşman este/ Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste./ N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid/ Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! ” 
  
Pe fruntea oamenilor care nu-şi cunosc limitele –orgolioşii -, nu poate fi scris cuvântul „modestie”. Numai omul modest şi înţelept cugetă mult şi înfăptuieşte lucruri bune. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
VREMEA ORGOLIILOR / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 530, Anul II, 13 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!