Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Voichiţa Pălăcean Vereş         Publicat în: Ediţia nr. 900 din 18 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Voichiţa PĂLĂCEAN-VEREŞ - CANDIDATUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
– Şaptesprezece, nea Nelu?! Doar şaptesprezece?!  
– Şapteşpe, cum ziceam!  
– Numai şaptesprezece!?  
Încă nu-i vine să creadă. În viaţa lui nu s-a simţit mai umilit. Cu câţi a vorbit, toţi i-au promis! Toţi i-au promis să-l voteze! Şi, pe deasupra, s-au angajat să-i convingă şi pe alţii să-l voteze! Şi când colo, iată, rezultatul e un mare: fâââsss! Că, de-ar fi să facă socoteala strict aritmetic, după ce elimină propriul vot, pe cele ale fratelui şi părinţilor săi, dar şi pe cele ale lui Miriam şi-ale mătuşicii Floarea, a cules unsprezece voturi. Unsprezece – mari şi late! Mai mare ruşinea ... Bietului Martinel îi vine să intre-n pământ, ca să nu mai fie biciuit de privirile iscoditoare ale lui Nelu Lădaru. I se pare că, dincolo de furia greu de camuflat a bărbatului, există o doză mare de batjocură şi chiar de satisfacţie vizavi de cele şaptesprezece voturi ale sale.  
– Şapteşpe-s, Martine! Şapteşpe!  
– ... Şi dumneavoastră ... ?, îndrăzneşte să întrebe, deşi realizează că, dacă ar fi atins pragul minim necesar, domnul Lădaru n-ar fi aici, în sediu, să-i consoleze pe rataţi, ci ar sărbători cu mare pompă în restaurantul hotelului de cinci stele din centru, unde a rezervat, încă de luna trecută, sala de festivităţi.  
– Încă nu se ştie sigur ... Mai am şanse la redistribuire. Să vedem cum iese. Afurisiţii de români au votat în draci ungurii, nu pe noi!  
 
Ar înjura cu năduf, din toţi rărunchi, dar nu se face să-şi dea arama pe faţă înaintea lui Martin Cenan-Cefan. Nu vrea să-l piardă din anturaj, s-a dovedit, în toată perioada campaniei electorale, dar şi înainte, din primăvară încoace, un lacheu de nădejde. În plus, s-a arătat destul de naiv ca să nu-şi dea seama când este luat peste picior şi suficient de ambiţios pentru a face orice, doar-doar va ajunge sus. În definitiv, băiatul, cu toate aerele lui, e doar un prostuţ arogant ce visează cu ochii deschişi. După ce i-a dat pe mână o maşină inscripţionată cu numele partidului, ar fi spart Banca Naţională sau ar fi vârât cuţitul între coastele preşedintelui ţării, de i-ar fi cerut, atâta de puternice îi erau tinerelului sentimentele de recunoştinţă faţă de el.  
– După redistribuire, veţi fi sigur câştigător!..., mimează încrederea în celălalt, deşi îndoiala îi voalează glasul.  
– Vom vedea ... Vom vedea ...  
 
Martinel este indecis. Ar pleca din clădirea organizaţiei fără să se uite înapoi, însă unde să meargă? Aici încă se poate ascunde, fiindcă este ultimul loc unde l-ar căuta cunoscuţii. Nu vrea să dea ochii cu nimeni acum. Eşecul lui este îndeobşte cunoscut, iar o parte a presei locale a făcut deja remarci usturătoare la adresa sa. N-au iertat-o, evident, nici pe mama lui. Doamna Nuţa este obişnuită cu asemenea comentarii, nu le mai bagă de mult în seamă. El, în schimb, novice pe terenul acesta, nu poate ignora nicio vorbă răuvoitoare. De aseară, de când s-a aflat că partidul a obţinut rezultate atât de slabe, a fost bombardat cu mesaje acide şi pe reţelele de socializare, şi pe telefon, încât, în cele din urmă, şi-a închis mobilul, spre a încerca să-şi asigure iluzoria linişte interioară.  
 
Pentru întâia oară în viaţă, este nevoit să recunoască un fapt dureros: n-a obţinut ce şi-a dorit, deşi şi-a dat toată osteneală în acest scop. Nu ştie clar, în fond, ce-i provoacă suferinţă mai mare: faptul că n-a întrunit numărul necesar de voturi spre a deveni deputat, sau constatarea că a fost înconjurat numai de indivizi ipocriţi? Nu-i poate numi altfel decât ipocriţi pe cei care, de ani de zile, frecventează aceleaşi cercuri cu el, îl însoţesc în cluburi, la reuniuni amicale în restaurantele cu multe stele şi care n-au binevoit să-i ofere votul, ori, şi mai rău, nu s-au catadicsit barem să meargă la urne.  
 
La urma urmei, dacă e să fie cinstit, tânărului domn Cefan-Cenan nici nu i-ar fi trecut prin cap să intre în politică, de n-ar fi fost tocmai ei, amicii. Ei l-au provocat s-o facă. Ei l-au convins că are şanse serioase de reuşită. Ei, cu încrederea lor nemărginită în calităţile lui şi cu măgulirile nesfârşite în care-şi îmbracă orice frază când i se adresează.  
 
În primăvară, Domnul Dan a anunţat că vine în oraş să constituie filiala judeţeană a partidului celor mulţi, partid recent întemeiat. Spre surprinderea sa, seara, uitându-se la televizor, Martinel a descoperit-o în imaginile difuzate de principalul canal de ştiri local pe mama sa. Mama sa, proaspătă pensionară, cocoţată pe tocuri, proaspăt coafată şi fardată, pupându-se cu domnul Dan, îmbrăţişându-se – cu o tandreţe ce-i este îndeobşte străină – cu el. Printre bărbaţii cărunţi sau cu chelii şi burţi proeminente, Nuţa Cefan-Cenan făcea notă discordantă, ieşea în evidenţă ca o lalea roşie deschisă în mijlocul unui câmp neted, acoperit cu zăpadă.  
 
Domnul Dan, aflând că doamna este magistrat recent ieşit de sub tutela Ministerului de Justiţie, a sesizat oportunitatea şi i-a spus: „Stimabilă doamnă, sunteţi pentru mine ceea ce este Elena Udrea pentru ticălosul de Băsescu!“. Ioan Lădaru, şeful local al partidului, de voie, de nevoie, s-a dat puţin la o parte, ca să-i facă loc femeii coapte, dar încă prezentabile, în preajma şefului cel mare. Încă nu bănuia Lădaru cu cine are de-a face!... Când i-a şoptit Vameşu tainic şi maliţios „Asta-i judecătoarea cu scandalurile şi cu CEDO ... “, a înţeles că femeia reprezintă un câştig pentru partid. Numele ei făcea vâlvă în presă de ani buni, iar el era destul de trecut prin politică pentru a şti că publicitatea – fie ea şi negativă –, când este obţinută gratuit, nu se refuză.  
 
Ulterior, Lădaru săpase cu nădejde pentru a obţine informaţii temeinice despre ea, din diverse surse. Presa l-a ajutat foarte mult, reactualizând articolele vechi despre „judecătoarea penală“ – cum o numiseră cu multă vreme în urmă –, materiale apărute mai cu seamă în perioada cercetării penale şi a arestării ei. Imaginile cu ea încătuşată, după flagrantul organizat de procuratură– aduse din nou în atenţia publicului, în paralel cu imagini din actualitate –, în loc să facă rău partidului, au contribuit la popularitatea organizaţiei judeţene. Respectând modelul lansat de Domnul Dan, Lădaru et company au contracarat acţiunile defăimătoare ale ziariştilor, prezentând-o pe doamna Nuţa drept o victimă inocentă, căreia, după aproape un deceniu de confruntări, justiţia europeană i s-a curăţat numele cu totul, făcându-i-l mai alb decât fusese în îndepărtata pruncie, după ce, anterior, justiţia română o reabilitase şi-o repusese în drepturi. După consolidarea aurei ei de ţap ispăşitor al sistemului – un sistem, desigur, ticăloşit, bolnav din pricina racilelor trecutului –, şeful local a fost dispus să-i ofere mai mult credit decât înainte.  
 
Neobosită, numita Nuţa a preluat gospodăreşte frâiele în sediul partidului. S-a erijat în coordonatorul din umbră al tuturor acţiunilor din precampania electorală şi, dovedind un spirit de iniţiativă surprinzător, dublat de vizionarismul remarcabil, i-a convins pe toţi că partidul va avea un succes răsunător pe plan local, chiar dacă la nivel naţional rezultatele vor fi modeste.  
 
Aceasta era starea de spirit a neobosiţilor ce petreceau ceasuri întregi în fiecare zi la sediul partidului făcând planuri, când doamna Cefan-Cenan l-a împins în faţă pe Martinel, propunându-l pe fiul ei mai mare candidat pentru Camera Deputaţilor. Ea personal, asemenea lui Lădaru, viza un loc în Senat şi se imagina deja muncind în capitală, umăr la umăr cu băiatul său.  
 
Pe Martinel încrederea mamei în şansele lui n-a făcut altceva decât să-i crească stima de stimă, destul de coborâtă în ultimii ani.  
 
Băieţii Cefan-Cenan au fost crescuţi în credinţa de nestrămutat că li se cuvine absolut orice. Pe când au ajuns la vârsta şcolară, au înţeles că părinţii lor sunt membri importanţi ai societăţii. Slugărnicia cu care li se adresau profesorii celor doi magistraţi, ca şi panica angajaţilor casnici din clipa descoperirii unor eventuale greşeli minore, comise fără voie, i-au ajutat pe copii să înţeleagă că mama şi tata sunt oameni extrem de puternici. Sumele mari de bani ce intrau în casă acoperea cu generozitate orice nevoi, aşa că Martinel şi gemenii Săndel şi Aurel au încetat să viseze la altceva decât la a deveni aidoma părinţilor lor.  
 
Primele uşoare deziluzii le-au trăit la intrarea în liceu; din pricina înzestrării intelectuale modeste, dar şi a timpului investit cu zgârcenie în pregătirea şcolară, nici Martinel, nici gemenii n-au ajuns la liceul de elită unde învăţau ceilalţi copii de procurori, judecători şi avocaţi cu renume; cu greu – graţie intervenţiilor repetate la şefii din inspectoratul şcolar –, la interval de trei ani, au ajuns toţi la secţia umană a liceului teoretic cel mai slab cotat din municipiul reşedinţă de judeţ.  
 
Cu facultatea, acelaşi ghinion pe bietul Martinel! N-a reuşit să intre la Facultatea de Drept, pe care o absolviseră părinţii lui şi care, laolaltă cu talentele ţinute tăinuite până la pensionare, i-au ajutat să parvină, urcând cu sprinteneală treaptă cu treaptă pe scara socială. Cu chiu, cu vai – să nu se afle în oraşul natal, unde numele Cefan-Cenan însemna faimă, mândrie şi bani – a acceptat să fie înscris la Drept la o universitate privată din capitala Ardealului. Nu-i convenea să devină coleg cu „toţii tâmpiţii“ şi cu „pârliţii“ şi restul de coate-goale, progenituri proletare, dar n-avu ce face; mai bine acolo, decât să se afle acasă de eşecul lui.  
 
După aceasta, insuccesele s-au ţinut scai de tânărul Cefan-Cenan. Graţie promptitudinii cu care achita taxele şcolare pipărate, absolvi cumva primii doi ani de studiu. De ajutor îi fusese faptul că fiecare examen trebuie plătit, iar în cazul restanţelor, chitanţa se prezenta înainte de examen profesorilor. Conştienţi că, manifestând o exigenţă prea mare, îşi vor pierde studenţii, deci şi sursa grasă de venit, majoritatea profesorilor îi treceam, fără să citească lucrarea, pe cei care repetau a patra oară examenul.  
 
Însă Martinel, plin de sine, nu era mulţumit cu asta; dorea o diplomă care să îi certifice cu adevărat calităţile. Aşa că tăticul şi mămica se puseseră pe tras sfori şi pe înclinat capul înaintea celor puternici, până-şi văzură fecioraşul student la universitatea de acasă şi apoi licenţiat în Drept. La stat evident.  
 
Din nefericire, nu erau puţini cei care ştiau foarte bine cine sunt cu adevărat soţii Cefan-Cenan şi cum îşi făcuseră loc cu coatele (şi mai ales recurgând la mult blamata delaţiune) în domeniul lor de activitate. Printre cei a căror carieră fusese, vremelnic, afectată de acţiunile subversive duse de cei doi în paralel cu activitatea profesională, se găsea şi şeful magistraţilor locali, Vasile Beiuşan. Pe el nu-l impresionau nici aerele de prinţesă ale doamnei, nici faptul că domnul se autointitula guru în domeniul medical (căci, da, avea o mare pasiune, străină de justiţie, sănătatea populaţiei), aşa cum nu-l impresiona nici măcar rezonanţa bâlbâită a numelui lor de familie, articulat din compunerea numelor avute de fiecare dintre soţi înainte de căsătorie. Fără să se teamă de eventuale represiuni (căci, dacă au ajutat-o pe Nuţa Cefan-Cenan să iasă din puşcărie câţiva foşti colegi de breaslă, nu însemna că mai este dispus cineva să-şi amintească măcar de ea şi de puterea ce a avut-o cândva în oraş), Beiuşan a strigat, la adunarea anuală a magistraţilor, să fie sigur că va fi auzit de toţi cei interesaţi: „– Tâmpiţelul penalei şi-al doctorului fără arginţi – ştia bine toată lumea la cine face referire, nu trebuia să folosească nume – va intra în baroul nostru sau în magistratură când voi avea eu părul buclat, căzându-mi în cascadă pe spate!“. Au râs cu toţii, doar Beiuşan avea, încă din tinereţe, capul transformat în aeroport pentru muşte şi, chiar dacă au pus ameninţarea pe seama ţuicii degustate cu neostoită sete, au ştiut că şeful va face tot posibilul să se ţină de cuvânt.  
 
Şi aceea a fost ultima mare dezamăgire din viaţa lui Marinel. Fetele mureau de dragul lui, amicii îi cântau în strună, părinţii-i căutau în coarne, aşa că decisese să schimbe macazul şi s-a făcut întreprinzător privat. La ce-i trebuia lui slujbă la stat? Bani şi faimă putea obţine şi lucrând pe cont propriu, căci aveau părinţii lui sumele consistente cu care să ungă rotiţele afacerii, până vor începe să se vadă roadele muncii lui.  
 
Iar în ultimele luni, norocul a început să-i surâdă din nou: a fost băgat în partid, a fost uns candidat ... Mai trebuia doar să obţină voturile la care visase.  
 
Se scutură ca un maidanez ud. N-are rost să se mai gândească la trecut, la ce a fost şi ce a ajuns. Disperat, Martinel Cefan-Cenan se agaţă cu privirile de puternicul Lădaru, aşteptând o îmbrăţişare consolatoare, ori măcar un cuvânt de încurajare. În schimb, bătrânul se-apucă să-i dea palme psihologice:  
– Dragule, problema-i că tu eşti ... orfan ...  
– Nu-s orfan ... , nea Nelu ... , se apără stângaci, nedumerit că îi aruncă asta în faţă tocmai el, care-i cunoaşte bine toată familia şi care i-a introdus pe listele electorale şi pe mama sa, doamna Nuţa, şi pe el, tânăra speranţă.  
– Ba eşti! Ţi-am verificat şi eu contul de Facebook, după ce mi-ai atras atenţia alţii. N-ai părinţi, n-ai fraţi, n-ai colegi de şcoală, de muncă ... , ai o listă anemică de prieteni ... Bine c-ai trecut-o pe „firmă“ pe evreicuţa-aia cu care ţi-o tragi ... ca să nu zic altfel, că nu se cuvine ... , mi-ai putea fi fiu! „Într-o relaţie cu Miriam Bernstein“ – aşa ai scris ... De parcă n-ai fi într-o relaţie cu absolut toţi oamenii pe care-i cunoşti! Greşeală strategică, măi copile! Lipsa de moralitate se plăteşte-n ţara asta!  
– ... Dar Domnul Dan zicea că nu contează că ...  
– Ba contează! Vezi şi el ce mare brânză-a făcut?! De-o lua cu cununie pe femeia cu care trăieşte de douăzeci de ani şi la care i-a turnat fata aia din flori, oamenii aveau o părere mai bună despre el! Ar fi ieşit senator de Gorj, îi tăia macaroana fandositului ăla ce-a câştigat! Acum puterea era la noi, reprezentanţii celor mulţi şi umili, nu la ăia!...  
 
Bătrânul este mâhnit. Când a intrat în partidul domnului Dan, era sigur că va ajunge parlamentar şi va scăpa de urbea transilvăneană care nu-i mai poate oferi nimic. Şi iată, acum, el, ditamai Ioan Lădaru, şeful local al partidului săracilor, în loc să fie lăsat să-şi lingă rănile după înfrângerea ruşinoasă, trebuie să-l consoleze pe mucosul acesta, despre care ştia de la început că n-are nicio şansă. La naiba cu toţi! Iar beizadeaua „penalei“ ducă-se-nvârtindu-se, cu mă-sa cu tot, că nici aia nu-i mai brează, cu toate aerele ei de prinţesă platinato-stafidită!  
– Dragule, asta să-ţi fie de-nvăţătură: n-ai ce căuta-n politică, dacă eşti ... orfan pe Facebook!!!  
--------------------------------------  
 
Voichiţa PĂLĂCEAN-VEREŞ  
Cluj-Napoca  
iunie 2013  
---------------------------------------  
Ileana-Voichiţa VEREŞ (Pseudonim literar: Voichiţa Pălăcean-Vereş), născută la 5 septembrie1967 la Cluj-Napoca. Scriitor. Profesor titular de Limba şi literatura română (1990-1992); director societate comercială (1992-1994); lector de carte, redactor, redactor-şef editură (1994-2012). Activitate literară: „Ciocolată amăruie” (roman), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007; „O picătură de sânge” (roman), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2008; „Colecţionarul de cactuşi” (roman), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009; „Miere peste cenuşa zilei” (nuvele), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011. (George Roca)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Voichiţa PĂLĂCEAN-VEREŞ - CANDIDATUL / Voichiţa Pălăcean Vereş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 900, Anul III, 18 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Voichiţa Pălăcean Vereş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Voichiţa Pălăcean Vereş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!