Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Antologie > Mobil |   


Autor: Marius Robu         Publicat în: Ediţia nr. 1011 din 07 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

VISUL STEJARULUI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

( Oanei )  

 

Se topesc zăpezile mirosind a primăvară,  

Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer  

Când înmuguresc şi crud sufletul şi-l dau afară  

De sub coaja plictisită de-ntuneric şi de ger  

 

Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară  

Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele  

Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară  

Dar de dragul unei fete ce venea după surcele  

 

Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn  

Şi crescând să-i facă umbră şi murind să-i facă foc;  

La povestea cu iubirea dintre inimă şi lemn  

Vă poftim să luaţi aminte pomi şi oameni la un loc:  

 

La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului  

În căsuţa peste care dai de-apuci poteca-n sus  

A venit pe lume Oana – fata pădurarului –  

Dulce-n glas, la suflet bună şi frumoasă de nespus…  

 

Într-o zi de primăvară, zâna cât un căpătâi  

Frumuseţe crudă care n-a-ntâlnit încă băiat  

Se juca de-a fata mare când ascultă cea dintâi  

Gură care-i cere gura s-o-nveţe la sărutat  

 

Şi visând la taina care prima dragoste se cheamă  

Tălpile-i zburdau şi parcă se schimbau în aripioare  

Depărtându-se de casă. Ea, copil, n-a luat în seamă  

Că pădurea şi cu visul ăsta sunt înşelătoare…  

 

Umbra nopţii ce-a venit l-a găsit pe bietul tată  

Pasăre strigându-şi puiul în al cărui loc răsar  

Luna, pasăre de foc de-al său strigăt speriată  

Şi credinţa că visează cel mai nemilos coşmar  

 

Într-o scorbură bătrână a intrat un pui de ciută  

Oana plânge şi blesteamă ceasul rătăcirii sale  

E târziu – îi spun copacii o poveste neştiută  

Vântul a tăcut iar somnul a cuprins nespusa jale…  

 

Se făcea că-i dimineaţă şi că fata le vorbea  

Florilor din grădiniţa casei cum făcea de fel  

Când o strigă la portiţă sol frumos care-i zâmbea  

Aducându-i vestea bună că-i chemată la castel  

 

O văzuseră pesemne cei trimişi în lumea toată  

De-mpărat ca să-i găsească noră fără de pereche  

Frumuseţe crudă, rară şi la suflet nepătată  

Din a cărei gură cântec să-i ajungă la ureche  

 

Şi veniseră la curte fetele pământului  

La un loc n-a stat atâta frumuseţe nici în rai  

- Aduceţi-o şi pe Oana de la poala codrului  

A rostit măritul rege şi-a trimis un fiu de crai  

 

Zâmbitor să-i ducă vestea, grabnic să-i aducă fata  

Care-l asculta şi trupul îi ardea cum arde para  

- Eu aş merge bucuroasă, numai să mă lase tata  

Dar acum e dus în codru şi se-ntoarce tocmai seara  

 

- Te-aş ruga minune crudă să-mi aduci un strop de apă  

Să-mi astâmpăr setea, focul sau iubirea, nu ştiu bine  

Că mi-e sufletul în goană ca o pasăre ce scapă  

Dintr-un laţ cu mii de ochiuri dezlegate-n ochi la tine  

 

- Stai oleacă şi răsuflă colea jos în grădiniţă  

Patul e din flori albastre cum e cerul, cum e lacul  

Zise Oana, zăpăcită, dându-i apă din cofiţă  

Şi dorind să-i vină tatăl cât mai repede, săracul  

 

Se făcea că solul tânăr după ce-a băut o gură  

S-a schimbat la chip, la vorbă, la privire mai ales  

Fata simte cum o paşte şi cum sufletul i-l fură  

Prima dragoste şi prima taină fără de-nţeles  

 

- Te iubesc ispită crudă, chipul fericirii mele  

Sufletului meu pereche, trup năucitor, cuminte  

Frumuseţe de icoană, glas de înger, ochi de stele  

Dă-mi o gură să mă vindec, să fiu cel de mai ‘nainte  

 

Să te duc în grabă mare la-mpărat şi-apoi… să mor.  

- Taci! Mai bine ia-mă-n braţe, strânge-mă necontenit  

Lasă-mă să gust această primă clipă de amor  

Bun rămas copilărie, visul meu bine-ai venit!…  

 

Şi-au fugit în lumea largă, strâmtă doar pentru iubire  

Se făcea că este seară şi că pădurarul plânge…  

La castel e zarvă mare, fete plâng de fericire  

Dintr-un deal răsare luna ca o lacrimă de sânge  

 

Pe cărări întortocheate din adâncul codrului  

Rătăcesc în toiul nopţii doi fugari îndrăgostiţi  

Luna – tronul de lumină din grădina cerului  

Pe pământ – stăpân e somnul, raiul celor obosiţi  

 

Un frunzar le iese-n cale pat de nuntă să le fie  

Din alai de pietre mute cântă limpede izvorul.  

Cum a fost această noapte nu se spune, nu se ştie  

Se făcea că pân’la ziuă somnul n-a cuprins amorul.  

 

Când al păsărilor cântec zorilor le dă de ştire  

Cuibul unde porumbiţa ostenită de noroc  

Dorme-ntâi îmbrăţişată de bărbat şi de iubire  

Ea visează că la Curte ajunsese la soroc  

 

Şi păşind într-o grădină cum e raiul din Scriptură  

Doldora de frumuseţe feminină, feciorească  

Nu-şi găseşte loc, se simte cea mai josnică făptură  

Pe când una dintre fete prinse dulce să-i vorbească:  

 

- Bun venit! Eu sunt prinţesă de la curtea din apus  

Fiica Regelui Albastru şi-a Reginei Viorea  

- Bun găsit! Răspunse Oana bucuroasă de nespus  

Că-i vorbise prima fată; Doamne, cum i se părea!  

 

S-au ţinut apoi de mână, parcă fără să le pese  

De privirile bolnave sau de vorbele deşarte;  

Nici n-au mai văzut alaiul ce vestea că Prinţul iese  

Poruncind: - Va fi Regină fericită pân’la moarte  

 

Dintre voi aceea care n-ar purta deloc mânie  

Dacă n-ar fi cea sortită să-i aşez pe cap coroana  

Iar acum câteva clipe i-a jurat prietenie  

Fetei Regelui Albastru… Şi-al său nume este Oana.  

 

Tresărind a vrut să ţipe dar lumina zorilor  

Blând i se vărsa pe faţă şi pe trupul tremurând  

Sărutând acele buze date pradă viselor  

Deschizând acele pleoape care s-au închis plângând  

 

 

Oana s-a gândit o clipă că e tot un vis bizar  

Şi-ar fi vrut să se trezească lângă fiul craiului  

Sau măcar în pat, acasă, unde bietul pădurar  

De când şi-a pierdut copila n-a dat vreme somnului  

 

- Crudă-i viaţa, crudă-i moartea dar mai crudă-i despărţirea  

Sufletului de perechea lui de cer orânduită  

Zise fata blestemându-şi visele şi rătăcirea  

Care i-au răpit din suflet liniştea nepreţuită  

 

Şi-ncepu s-adune vreascuri ca făcând cu ele foc  

O ciupercă să prăjească, tocmai una răsărea  

Dar când omul flămânzeşte nu mai are nici noroc  

N-avea cum s-aprindă focul dacă n-avea foc la ea  

 

Şi-a pornit amar să plângă lângă braţul de surcele  

Din mijlocul poieniţei unde vrea s-aprindă focul;  

Printre lacrimile sale calde, ultime şi grele  

Un lăstar cu patru frunze căuta să-şi afle locul  

 

- Bine te-am găsit Regină fericită doar în vis!  

I-ar fi spus în şoaptă puiul de stejar cât un trifoi  

Dumnezeul rătăcirii şi-al uitării m-a trimis  

Printre lacrimile tale să-ţi dau visul înapoi.  

 

Ce i-o fi răspuns nu ştie nici un duh din cer, nici tatăl  

Numai fata, fata ştie, fata simte, fata plânge  

Blestemând lângă tufanul care creşte vântul bată-l  

Întărindu-se din lacrimi de copil spre-a nu se frânge.  

 

Soarele scădea-n amurguri, umbrele se tot lungeau  

Când la capătul puterii, pădurarul şi-a găsit  

Puiul rătăcit în codru. Stele mute răsăreau  

Fata se ţinea tăcută după tatăl istovit.  

 

A urmat o noapte neagră ca un iad în vechiul rai  

Răsărind bătrânul soare n-a mai înţeles nici el  

Nici a florilor mireasmă, nici al păsărilor grai  

Cine poate să-nţeleagă dacă n-a iubit la fel?  

 

Timpul nu mai vrea să zboare, visul nu mai vrea să vină  

De la streaşina cu vrăbii ciripitul nu-i mai spune  

“Bună dimineaţa, Oana!”, tac şi florile-n grădină  

Sufletul e mut şi roşu ca un soare când apune  

 

Ce i s-a-ntâmplat copilei pădurarul n-a ştiut  

Şi s-a stins întrebător cu tot codrul în privire  

Oana s-a luptat cu trupul, şi cu sufletul pierdut,  

După şase săptămâni a plecat la mănăstire  

 

Şi-a schimbat întâi veşmântul şi-apoi numele de fată  

La surorile din obşte se uita c-un fel de teamă  

“Maica stareţă ni-i mamă, i-au spus, Dumnezeu ni-i tată!”  

Dar călugăriţa nouă nu ştia ce-nseamnă mamă…  

 

Şi-a trecut un car de vreme pe la poarta schitului  

Nici nu ştiu câte măicuţe s-or fi dus cu el în jos;  

Rămăsese numai una, şi-a luat calea codrului  

Devenind sora pădurii şi mireasa lui Hristos…  

 

Într-o zi de primăvară o măicuţă de la schit  

De stejarul din poveste lăcrimând se-apropia  

Regăsindu-l printre lacrimi ca un vis înmugurit  

Şi pe ultima zăpadă degetul său alb scria:  

 

Crud se-arată colţul ierbii pentru cea din urmă oară,  

Mi se face dor de tine ca stejarului de soare  

Când înmugureşte, suflet veşnic tânăr dând afară  

De sub coaja-mbătrânită de-amintiri şi de-aşteptare.  

 

Volumul - " Visul stejarului "  

 

http://mariusrobu.wordpress.com/  

https://www.facebook.com/pages/Marius-Robu-Arhive-sentimentale/219171961569455  

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
VISUL STEJARULUI / Marius Robu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1011, Anul III, 07 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marius Robu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marius Robu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!