Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 342 din 08 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

VISUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

- Pentru copiii şi nepoţii voştri -  

 

Ştiţi cu toţii, de la mic la mare, cât de nerăbdători aţi aşteptat şi aşteptaţi vacanţa la fiecare sfârşit de an. Şi eu am fost tot aşa şi parcă nu aveam stare de loc. Făceam şi prostioare în pauze. Adică, alergam prin clasă şi pe culoare, trăgeam colegele de păr şi de bluziţele umflate la piept, vorbeam la ore fără să fiu întrebat şi am uitat să-mi fac temele de câteva ori...
Doamna învăţătoare s-a cam supărat pe mine şi a zis că va sta de vorbă cu părinţii mei. Ei bine, eu nu am crezut-o. De ce? Pentru că este o doamnă bună şi ştiu că mă iubeşte la fel ca pe ceilalţi copii. Şi nu m-a spus la părinţi întotdeauna când am supărat-o. Cred că de data asta chiar m-a spus.
De unde ştiu? Păi, am luat vacanţă...  

Am văzut eu că mama şi tata se uitau lung unul la altul şi nu m-au lăsat să fac tot ce vream eu, ca de obicei. Şi când a venit vorba de sărbătorile de Crăciun, tata a zis că nu se ştie dacă Moş Crăciun va trece pe la mine.
- De ce sa nu treacă? El trece pe la toţi copiii, am zis eu nedumerit şi supărat. Şi le aduce daruri multe, cum se spune în colindă.
- Da, ai dreptate, a zis tata. Atâta doar că trece pe la toţi copiii care au fost cuminţi!
Eu am tăcut imediat. Mi-am adus aminte că nu prea am fost cuminte.
Şi în noaptea aceea, în noaptea de Crăciun, după ce am împodobit bradul, m-au trimis la culcare ca într-o noapte obişnuită. Şi am adormit cu lacrimi pe obraji, de supărare şi de ruşine.
Deodată, am văzut o lumină frumoasă care nu ştiu de unde venea şi care m-a purtat cu ea. Şi m-a dus, plutind, până departe. Şi am ajuns într-un grajd, lângă o iesle în care era un copil nou născut. Dar un copil din care izvora lumina aceea frumoasă şi care mă privea blând, cu ochi mari si plini de lumină. Şi tot din ochii aceia pleca o melodie atât de plăcută, cum eu nu am auzit vreodată. Eram mirat dar nu mă înfricoşam. Am întins mâna să-l mângâi. Şi el m-a oprit ridicând din sprâncenele ce abia se vedeau şi din degetul arătător al mâinii drepte. Şi mi-a vorbit cu o voce blândă pe care parcă o ştiam de când eu m-am născut:
- Să nu fii supărat pe părinţii tăi. Dar să nu-i mai superi de aici înainte. Ei te iubesc pe tine şi când greşeşti şi te ceartă, dar inima lor suferă. Vrei tu să le provoci suferinţă?
- Nu, nu...eu îmi iubesc părinţii....am zis eu şi am început să plâng.
- Nu plânge! Dacă regreţi cu adevărat, eu te-am iertat şi ei la fel vor face. Părinţii tăi te vor ierta. Poftim, ia-ţi patinele şi mergi la ei! Să le mulţumeşti şi să nu mai faci prostii de aici înainte. Să nu-ţi mai superi părinţii şi nici colegii ori învăţătorii...
Am luat patinele, care străluceau în lumina aceea grozavă. Fără să pot spune ceva, de parcă nu ştiam să mai vorbesc, lacrimile mi-au invadat faţa şi nu am mai văzut nimic. Când m-am şters, mi-am dat seama că nu am mulţumit pentru dar. Şi iar am plâns amarnic.
Din plâns m-am trezit în braţele mamei mele care mă întreba speriată ce am visat. Şi am început să povestesc. Şi pe măsură ce povesteam, mama se lumina la faţă. Deşi se vedea că este fericită, i-au dat şi ei lacrimile.
- De ce plângi, mamă?
- De fericire, dragul meu...Tu l-ai visat pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Care iubeşte toţi copiii lumii. Şi pentru că a văzut cât de sincer regreţi faptele nedemne, ţi-a dat un dar...
- Bine dar era în vis...
- În vis, ai dreptate, dar dorinţa Lui s-a împlinit aici şi iată darul: Moş Crăciun ţi-a adus patinele dorite de tine!
Nu-mi venea să cred. Am alergat la bradul de Crăciun, le-am văzut, le-am luat în mâini şi mă uitam uimit la ele. Erau la fel ca cele din vis şi străluceau în lumina becurilor din brad la fel ca acolo, iar eu auzeam aceeaşi melodie...
Am sărit de gâtul mamei şi i-am promis că nu voi mai greşi niciodată:
- Nu am să vă mai fac să suferiţi niciodată, mamă!
Şi iată, a trecut un an şi eu nu mi-am mai supărat părinţii. Domnul Iisus este mulţumit de mine şi cred că-mi va trimite alt dar la fel de frumos. Aş vrea o carte acum. O carte cu colinde...  

Referinţă Bibliografică:
VISUL / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 342, Anul I, 08 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!