Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 353 din 19 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Visele, 10
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne-am întâlnit pe internet, roman, capitol 10 
  
M-am trezit chiar înainte de ivirea zorilor şi am văzut cu deosebită claritate imaginile unui vis rămas încă pe retină, deşi când deschizi ochii cu faţa spre fereastră, lumina parcă îţi ia visele cu mâna. M-am visat căsătorit, (eu de ce, oare, nu m-am căsătorit, deşi mi-am dorit să ajung la acest statut?), soţia, nu îi vedeam faţa, se afla dezbrăcată pe un covor, urma să nască. 
  
Nu mi-a spus nimeni nimic dar în vis omul ştie câte ceva de la sine: trebuia să nască dintr-un moment în altul, eu mă aflam pe acelaşi covor, asemeni fără îmbrăcăminte, visele au şi ceva ciudăţenii pe care nu ajungi întotdeauna să le înţelegi, ştiam că trebuie să o ajut, că numai era timp să chem nici o ambulanţă şi am încercat, mă aflam în spatele ei, am îmbrăţişat-o cu toată tandreţea de care puteam să fiu în stare şi, când a apărut copilul, l-am prins în mâinile mele, l-am ridicat şi am întrebat doar: 
  
- Este băiat sau fată? 
  
- Fată, a răspuns ea. 
  
Tot fără să-i văd faţa. Şi apoi m-am trezit. 
  
Decor de un alb marmorean, inefabil şi impalpabil, de parcă m-aş fi rupt dintr-un grup statuar, ca să-mi reiau locul printre pământeni. Totul părea atins de aripa unui înger, ca un ideal de frumuseţe la care ştii că nu vei ajunge, oricât te-ai strădui, pentru că acesta se află în alt univers. Ca puritatea sau gingăşia pe care le atribuim unui bob de rouă. Vis compus parcă numai din trăire, din sentimente şi nu din mişcare. Am refuzat cu încăpăţânare să mă scol din pat şi mi-am prelungit satisfacţia de a diseca totul, imagine cu imagine, încercând să descifrez simbolul pe care putea să-l ascundă fiecare amănunt. Şi, oricât ar părea de ciudat, am adormit din nou, pentru că îmi doream cu tot dinadinsul să-mi continui visul. Mai târziu, când am deschis ochii, aveam sentimentul ciudat că trebuie să mă apuc imediat de un anume lucru dar, văzând că de fapt sunt tot în pat, fără nici o urgenţă aparentă care să-mi bată în uşă, mi-am mai oferit câteva clipe de dolce vita în aşternut, pentru ce mi se părea a fi fost continuarea primului meu vis. Eam la noi acasă, undeva la ţară, aveam şi copii, începuse ploaia, primisem vizita unui coleg de serviciu care voia neapărat să se culce, tare mulţumit că la atâta spaţiu, îşi poate întinde patul unde voieşte (!), pe urmă a început să plouă, apoi dintr-odată am văzut întreaga casă descoperită, peste care au apărut ca din senin scânduri, una lângă alta şi ploaia care începuse să curgă în şiruri paralele prin spaţiile dintre scânduri. Apoi fata mea, închipuiţi-vă că aveam o fată, mi-a spus: 
  
- Cumpără tata nişte foi din plastic, din ăsta mai subţire care nu costă mult şi acoperă casa că nu poate să rămână aşa. Şi în această a doua parte a visului, apăruse soţia dar, nici acum nu îi văzusem faţa.  
  
M-am adâncit în supoziţii din cele mai fanteziste, casa descoperită, expusă ploii, semăna sau poate era chiar viaţa mea, dusă în condiţii din cele mai precare dar, de care nu mă plânsesem niciodată. Până la urmă m-am pierdut în speculaţii şi a trebuit să renunţ. 
  
Interpretarea viselor ţine de domeniul superstiţiei. Ştiinţa zilelor noastre nu spune nimic mai mult decât ceea ce ştie şi un vârstnic fără carte: tot omul visează şi nu trebuie să le iei pe toate în seamă. 
  
Cea mai mare atenţie, mă gândeam că trebuie acordată faptului dacă acestea sunt inspirate sau dacă vin din zodia întunericului sau a luminii.  
  
De jos sau de sus.  
  
Pentru că nu ai ce lucru bun să scoţi, din partea celui rău. 
  
Şi de aici concluzia, de bun simţ dacă vreţi, că visele, trebuie lăsate în voia lor: Dacă vin din partea celui rău, sunt menite să provoace sminteli, iar dacă vin de sus, ele se vor împlini cu toată certitudinea, pentru că lor nu li se poate împotrivi nimeni. Şi totuşi ni se pare firesc când ne trezim şi mai ţinem minte ce am visat, să încercăm să le dezlegăm. Să vedem dacă ele ne transmit cu adevărat vreun mesaj. 
  
Îmi spunea într-o zi meşterul Giudică: 
  
- Am visat odată că eram cu Ion Fieraru şi a venit cineva şi ne-a înrtrebat pe amândoi: Vreţi să vă scriu pe listă, să vă fac maiştri militari? Eu am zis, nu vreau iar el a zis eu vreau şi s-a scris. Când m-am trezit, le-am spus tuturor că în curând Ion Fieraru va pleca dintre noi, pentru că uite ce am visat eu. A murit la două zile după acest vis. Şi mai târziu am visat iar că mi-a spus, aceeaşi voce, acum tu eşti primul pe listă. 
  
Un alt vecin, pensionar, fost pădurar, mi-a spus că a visat un tractor cu două remorci care se pregătea să ocolească un zid la stânga. În vârstă de peste optezeci de ani, mă gândeam dacă aceste două remorci nu înseamnă premonitoriu, ultimii săi doi ani de viaţă. Şi de atunci a trecut un an... 
  
M-am apucat de lucru şi mai târziu, mi-am oferit un suc pregătit de mine. Nu am încredere în sucurile de la prăvălii, din cauza conservanţilor, a benzoatului de sodiu, a îndulcitorilor, a coloranţilor, aromelor sintetice şi a celorlalte ingrediente care, probabil, nici nu mai sunt înscrise pe etichetă. Dacă acestea care se pretind a fi identic naturale, ar fi fost binefăcătoare omului, le-ar fi făcut Dumnezeu să crească într-un copac, de unde le-am fi cules şi le-am fi avut pe toate la dispoziţie. În ce mă priveşte, eu rămân la concepţia mea învechită că din lămâie şi apă îndulcită cu miere, se poate pregăti cea mai curată şi mai sănătoasă băutură răcoritoare. Cât despre sifon, amatorii cu state vechi în ale degustării licorilor bahice, afirmă că vinul bun îl face prost iar vinul prost îl face bun, ceea ce nu este chiar aşa departe de realitate. Dar mie după ce mi-a atras atenţia un prieten medic arătându-mi cum se străduie corpul să elimine bioxidul de carbon şi să ajungă la oxigen, m-a întrebat pe neaşteptate de ce să (în)dopăm organismul cu ce nu-i trebuie, agresându-l?  
  
Şi-am dat dreptate. 
  
Am cumpărat de câteva ori gem de caise care mi-a plăcut, am vrut să mai cumpăr, m-am apucat să citesc ce scrie pe etichetă, dar m-am folosit de o lupă că din precauţie, fabricanţii dau explicaţii din ce în ce mai evazive şi scriu din ce în ce mai mărunt. Eh bine, am aflat că gemul meu de caise provenea din... mere deshidratate! Când un producător rămâne cu mere nevândute, lovite, nu mai au faţă, aspect comercial, ca să nu le arunce, le păstrează la frig, am vizitat şi eu destule hale frigorifice şi numai mere bune de consum nu găseşti acolo. Chimia oferă azi reţete pentru orice: se vinde pe piaţă gemul de caise? Fac din ele gem de caise. Sau practic, orice altceva câtă vreme naivi ca mine mai sunt (încă) gata să le cumpere. 
  
De multe ori mi se face poftă de o cafea bună. Dar o fi ea mai bună decât ceaiul? Care o fi mai benefic şi care mai nociv? Institute de mare respectabilitate din America, Anglia, China, India dar şi din alte părţi ale lumii recomandă consumul de ceai pentru elementele sale nutritive dar mai ales pentru efectul longeviv la un consum îndelungat, după interesul celor care finanţează cercetările sau lansarea pe piaţă a unor noi produse. Cred că ceaiul se asimilează integral în organism, nu produce dependenţă, este şi hrănitor dar şi un medicament în acelaşi timp. Dar când am de lucru şi mă simt obosit, mă ispiteşte mai mult o cafea: ceaşcă mică, tare, bea-o fiebinte. Şi ajung şi la ţigări. Câtă lume nu am văzut eu aprinzând din reflex o ţigare în faţa ceştii cu cafea! Iar părerea generală este că ele merg foarte bine împreună. Nu mai amintesc nimic despre nocivitatea fumatului, dar păreera mea este că nici una din acestea trei nu fac casă bună împreună: cafeaua, ţigarea, băutura. Poate că aici se potriveşte cel mai bine învăţătura: toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt îngădute dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. 
  
Am făcut din nou un drum la oraş ca să-mi schimb dioptriile. Nu mai apelez la nici un control de laborator, toate costă din ce în ce mai mult. Am probat mai multe modele până când am văzut limpede să citesc. Şi oculistul procedează la fel. Lentile groase, uşor colorate de cinci şi jumătate, bifocale. Vânzătorul îmi oferă un model nou, şi, ca să mă convingă, răsuceşte şi îndoaie rama în toate felurile, lăudându-i elasticitatea, plin de încântare profesională. 
  
- Vedeţi că nu se rupe, puteţi să o faceţi în toate felurile şi nu păţeşte nimic. 
  
Eu nu vreau ochelari cu care să merg la circ. Vreau un model sobru, de citit şi atât. 
  
La întoarcere în tren, am ascultat cu interes povestea unui ţăran venit la oraş după cumpărături şi care avea chef de vorbă: 
  
Era la noi în sat un terchea berchea care nu ştia să facă nimic bun şi se ţinea numai de furat. O găină de la un vecin, nişte mălai de la un altul, puţină untură din cămara unei văduve şi o ducea aşa de azi pe mâine iar când intra în bufet, umbla cu cerşitul pe la fiecare, cinsteşte-mă şi pe mine cu o ţuică. Toată lumea ştia cu ce se ocupă dar el se dezvinovăţea mereu: Ce aveţi fraţilor cu mine, m-aţi prins pe mine la furat? Să mă trăznească Dumnnezeu dacă ţi-am furat eu ce zici. Azi aşa, mâine aşa până când l-a prins o ploaie cu furtună pe câmp şi chiar că l-a trăznit Dumnezeu, să se înveţe minte. Şi îl mai chema şi Mierlici. 
  
Dragă domnule Sebastian, 
  
Haideţi să trecem de la acest pompos şi rece Dumneavoastră, la persoana a doua singular, dumneata, care, vă asigur, nu scade cu nimic din respectul pe care ni-l datorăm unul celuilalt. Muţumesc pentru scrisoare şi pentru grija părintească pe care o degajă. Lumea în care trăim este aşa cum este şi, din păcate, nu avem de unde alege alta mai bună. 
  
Îmi face plăcere să vă citesc şi re-citesc fiecare scrisoare de mai multe ori iar seara când mă culc, o pun pe noptieră să o am la îndemână. 
  
Accept cu plăcere sfaturile şi mă simt protejată. Mă surprind chiar, gândindu-mă din ce în ce mai des, la personajul straniu şi singuratic pe care îl întruchipaţi, ca la o enigmă pe care aş dori din toată inima să o dezleg. Sunteţi totuşi un mister. Dar un mister în carne şi oase pe care încerc să-l văd, măcar cu ochii minţii, ceea ce spre ruşinea ea, nu am prea reuşit până acum.  
  
Renunaţi la ideile preconcepute că nu ne vom întâlni niciodată. Nu mi-am pus în cap să ne întâlnim cu orice preţ, dar dacă aş vrea, aş putea cu puţin efort să vă aflu adresa şi să vă pomeniţi cu mine într-un week-end, că termenul de sfârşit de săptămână nu ne mai place şi, snobi sau nu, acceptăm toate avansurile şi capriciile acestui limbaj legat de comunicare, globalizare şi celelalte. 
  
Când îşi pune o femeie ceva încap... 
  
Împărtăşesc ideea prepeleacului, m-am urcat şi eu când eram mică în mulţi pomi, de unde lumea se vede altfel. Este o schimbare de perspectivă, cu condiţia ca aerul tare al înălţimii, să nu inducă şi trufia: uite cât de sus am ajuns eu! 
  
Nu alerg după nici un fel de complimente, dar comparaţia cu floarea de cais, mi-a făcut realmente plăcere şi aflaţi că de la mine, domnul Sebastian nu se vede nici îmbătrânit, nici înrăit, nici acrit ci mai degrabă ca un intelectual sensibil, care a avut parte de multă suferinţâă în viaţă şi înţelepţindu-se, a rămas de o bunătate copleşitoare. 
  
Afară de flori, mărturisesc că îmi place să pictez. Dar numai peisaje. Întotdeauna fără oameni. Eventual locuri din cele mai sălbatice, văzute sau închipuite, care sunt pline de frumuseţe, de poezie, de pace divină şi unde nu a călcat vreodată picior de om. Nu agreez termenul de natură moartă. Natura este vie, numai omul din inconştienţă sau din interese meschine intră în război cu ea. In loc să trăiască în armonie cu mediul în care s-a născut, omul maculează când ar trebui să înnobileze. Distruge în loc să zidească. Îşi aruncă în aer condiţiile în care trăieşte, autopedepsindu-se inconştient. 
  
Şi acest lucru nu este greu de înţeles. Mai ţineţi minte perioada în care omul se auto-intitula cu emfază „stăpânul” naturii? Pictura zis modernă se dă în vânt după nuduri, agresând iubitorul de artă dar şi privitorul onest cu sexul sau cu dosul femeii. Îmi pare rău că trebuie să spun, asta nu are absolut nici o legătură cu arta. Arta se adresează sufletului, trebuie să nască zbor. Altminteri nu e artă. Ea nu are nimic de a face nici cu împreunarea trupească. Este dacă vreţi, o familie de rang nobiliar, o castă în care se pătrunde nu greu, ci foarte greu. Cine nu este în stare să-şi înalţe preocupările sale deasupra organelor genitale prin care corpul fiecărui om elimină urina şi dejecţiile, accentuez un lucru elementar pe care orice om, chiar fără un grad ridicat de cultură dar cu bun simţ îl ştie, garantez că un astfel de „artist”, nu va avea parte în „cariera” sa de ceva mai mult decât acestea, cu care vrea el să pătrundă în universul artistic. Falsele aserţiuni despre dezinhibare, decomplexare şi o la fel de falsă reîntoarcere la stadiul primar, natural, nu sunt decât tot atâtea motive de bălăceală morală pentru acela sau aceia care nu-şi pot depăşi condiţia. Pentru că în fond, fiecare om prin ceea ce greşeşte, prin aceea se şi pedepseşte. Şi legea aceasta nu cunoaşte nici un fel de excepţie. 
  
Quot errat demonstrandum. 
  
Bine, spunea un pictor, aflat temporar în vogă, dar Şi Leonardo Da Vinci a pictat astfel. Adică, el de ce avea voie şi eu nu aş avea? 
  
Meschină şi vicleană întrebare. Dar şi plină de obrăznicie pentru că acela care o punea încerca să se asemnene acestui titan al Renaşterii. Numai că Leonardo Da Vinci cerceta corpul omenesc în scopul cunoaşterii, el căuta flacăra dumnezeirii lui, locul sufletului. Ceea ce este cu totul altceva. 
  
Vă redau şi câteva din acuarelele mele la care ţin foarte mult, dar pe care nu sunteţi obligat să le lăudaţi din complezenţă. 
  
Mă opresc uneori din lucru şi mă gândesc: oare ce face acum domnul Sebastian? 
  
Nu vreţi să încercăm o luare de contact prin telepatie sau meditaţie tibetană? Poate vom reuşi să comunicăm instantaneu, fără computer. Creierul omului are atâtea resurse! 
  
Cu dragoste, Căpriana 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Visele, 10 / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 353, Anul I, 19 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!