Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Vis de iarnă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

S-a lăsat înserarea, lumina farului bate în geam, Dimi şi Alexia s-au săturat de joacă, au alergat toată ziua prin casă, au râs şi au dansat, bucurându-se de revedere. Dimi este şcolar iar Alexia “boboc” la grădiniţă... De câţiva ani, Dimi locuieşte în Japonia şi verişorii se văd din ce în ce mai rar.
Afară a început să ningă cu fulgi mari, copiii se bucură gândindu-se că a
doua zi vor ieşi cu săniile la joacă. Ninsoarea devine din ce în ce mai densă, fulgii de nea se răsucesc în fuioare fantastice, prind viaţă şi se zbenguie în raza de lumină a becului din faţa blocului... S-a făcut frig, iar la geam, apar primele flori de gheaţă.
Alexia şi-a lipit năsucul de geam, devenind "nesuferit" de curioasă, punând întrebare după întrebare:
- De ce ninge?Afară este iarnă?Ce fac copacii când e frig? Ce fac florile din grădină? Dar pescăruşul care venea la geamul nostru?
Dimi, pe care nu-l caracterizeză calmul, i-a pus palma la gură zicându-i:
- Gata! Atât! Îţi răspund la întrebări dar nu mai turui ca o moară stricată. Mă doare capul...şi ca să-ţi răspund: afară este iarnă, e frig şi ninge. Tufănelele şi crizantemele se vor ofili dar la toamnă vor creşte frumos, înflorind iarăşi.
În timp ce Dimi îi răspundea la întrebări pe Alexia o apucă deja căscatul. - Mai bine îţi citesc o poveste, spuse Dimi. Uite, ”Ursul păcălit de vulpe!" Şi Dimi începe să citească plin de elan povestea, dar nici n-a apucat să treacă la a doua pagină şi fetiţa a adormit liniştită, trecând în lumea viselor.
Se făcea că ea s-a trezit într-o pădure plină de cântece şi flori, o pădure ca cea în care se rătăcise Albă ca Zăpada. În jurul ei, copacii aveau crengile doldora de frunze iar cornii îşi întindeau ramurile încărcate cu flori aurii, de parcă ar fi vrut s-o mângâie şi s-o învăluie cu parfumul lor gingaş.
„Minunată pădure!" îşi spuse fetiţa şi porni voioasă pe cărările ei, hotărâtă să-i descopere misterele… Pe potecuţa pe care tocmai păşise, fetiţa văzu o sumedenie de brebenei, brânduşe, viorele şi micşunele ce o chemau la joacă. Micşunelele miroseau aşa de frumos, încât nu s-a putut abţine să nu culeagă un mic bucheţel pe care şi l-a prins în păr. Un arbore bătrân s-a aplecat spre ea rugând-o să-i facă o vizită. Micuţa a acceptat zâmbind iar bătrânul arbore i-a întins un ram pe care a ridicat-o, aproape de mulţimea de păsărele care ciripeau vesel în timp ce-şi împleteau cuiburile. Păsărelele erau de multe feluri, unele mici şi cenuşii iar altele mai mari şi cu penele frumos colorate. Printre ele, a recunoscut pupăza, vrăbiile şi patru rândunici. Astă-toamnă, pe când se afla la bunicul la ţară, a văzut, pe înserat, vrăbiuţele adăpostindu-se la streaşina grajdului. "Acolo îşi au şi cuiburile i-a explicat bunica".
Iarna, găinile din ograda bunicilor îşi împart mâncarea cu vrăbiuţele flămânde, comunicând în limba lor păsărească. Mai văzuse vrăbiuţe şi în parcul de la Far unde se adunau la fărâmiturile aruncate de copii. Vara, în zilele călduroase se scăldau în apa din bazinul fântânii arteziene. Vrăbiuţele se certau mai tot timpul, gureşe cum sunt, pe câte ceva…totuşi erau vesele şi zglobii.
Cele patru rândunici semănau cu cele care îşi construiseră cuibul, deasupra uşii apartamentului bunicii de la oraş, în primăvara trecută. Le admira hărnicia şi frumuseţea, ori de câte ori le întâlnea pe casa scării. Când se reîntorc primăvara şi găsesc cuibul stricat, îl reconstruiesc cu migală şi dragoste. Văzuse rândunelele hrănindu-şi puişorii şi lucrul acesta o încântase tare mult. După ce puii creşteau mari, părinţii îi învăţau să zboare. Îi pregăteau pentru călătoria lungă ce avea să urmeze. Toamna, se adunau în stoluri şi plecau spre ţările calde. Alexia se întrista de fiecare dată când plecau… Acum, rândunelele erau aici… Oare a venit Primăvara?
- Ţup, ţup, a venit Primăvara! - exclamă un iepuraş chiar lângă ea. Vrei să ne jucăm?
- Da, răspunse fetiţa!
Când se îndreptau spre poieniţă, la joacă, în faţa lor a apărut o zână asemănătoare celor din poveşti.
- M-aţi chemat? întrebă femeia cu chip de înger. Am venit!
Cei doi priviră miraţi spre ea.
- Sunt Primăvara! Voi cine sunteţi?
- Eu sunt Alexia iar el este prietenul meu, Ţup-ţup. Voiam să ne jucăm în poieniţa cu flori şi tocmai ne întrebam a cui o fi pădurea asta, atât de frumoasă?!
- Pădurea, cu toate minunăţiile ei, este moştenirea dată de către Împăratul Ţinutului Verde, Verde Împărat, celor patru zâne, fiicele lui: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Ca să nu existe supărare, Împăratul a dat poruncă, ca fiecare dintre fiicele lui să domnească pe rând câte trei luni pe an, îmbogăţind pădurea, fiecare cu darul ei; explică zâna ca fetiţa să priceapă cum stau lucrurile.
- Eu sunt zâna cea mică, Primăvara! Eu vin însoţită de flori, de păsărele, de soare şi veselie… Pe unde trec, lumea se bucură, iar natura se trezeşte la viaţă. Când ai să vezi copacii înflorind peste noapte, să ştii că am venit eu. Nici nu termină bine de spus toate astea, că se şi făcu nevăzută. Crezând că se joacă, Alexia o căuta după trunchiul copacilor, strigând-o pe nume:
- Primăvară, primăvarăăăăăăăăă…!?
- Da, îi răspunse o altă zână, la fel de frumoasă ca şi prima.
- Cine eşti tu? O întrebă fetiţa supărată. Nu te-am chemat pe tine!
- Chiar de nu m-ai chemat, am venit! E rândul meu să domnesc!
- Cine eşti tu? insistă fetiţa…
- Sunt Vara! Hai să ne răcorim, nu vezi ce cald este…
- Nu ştiu să înot! Şi nici n-am chef, răspunse mâhnită fetiţa.
- Unde sunt florile din poieniţă?
- Cum, unde? Au plecat odată cu Primăvara. Priveşte, au înflorit lăcrămioarele, s-au copt frăguţele şi zmeura. Hai, gustă! Vara îi întinse un coşuleţ cu tot felul de fructe, aromate şi dulci.
Aşezându-se la umbră, fetiţa mâncă pe săturate.
- Acum mi-e sete! Vreau apă! Unde eşti?
Dar Vara dispăruse precum apăruse, pe nesimţite…După plecare Verii, soarele s-a ascuns după nori iar pădurea a început a se agita. Din senin, se stârni vântul şi se făcu frig iar din copaci începură să cadă primele frunze îngălbenite. Mergând pe cărare, vedea cum frunzele galben-ruginii se desprind din copaci, cum dansează în aer, apoi se aştern lin pe potecă. O frunză ruginie i se prinse în păr, lângă bucheţelul de micşunele. Fetiţa era încântată pentru că voia să semene şi ea cu o zână.
Căutând un loc însorit, pentru că i se făcuse frig, zări o făptură misterioasă, lângă trunchiul unui copac despuiat de veşminte. Bănui că este Toamna, după trena de frunze ce-i împodobea veşmântul. Pentru că a început să plouă iar vântul să bată din ce în ce mai tare, Alexiei i se făcu pielea ca de găină şi se adăposti în scorbura călduroasă a bătrânului arbore.
- Doamne, ce frig e! exclamă fetiţa supărată. De ce eşti aşa de furioasă?! E frig, ai alungat păsările şi ai scuturat frunzele copacilor.
-Eu ador frigul şi zilele mohorâte, nu-mi place căldura! îi răspunse zâna. Chiar de mai apare şi Soarele uneori, nu mai are puterea din vară. Şi asta mă bucură nespus de mult, hohoti Toamna spre disperarea fetiţei.
Când apar eu, însoţită de frig şi ploaie, frunzele copacilor se îngălbenesc şi cad. Păsărelele şi fluturii au plecat dar au înflorit crizantemele, s-au copt strugurii iar livezile sunt încărcate de fructe. Bunica ta abia aşteaptă să vin, ca să-şi umple cămara cu dulceţuri şi magiun pentru voi, nepoţii ei... Simţi mirosul gutuilor coapte şi al perelor parfumate?
- Ei, chiar aşa şi este, zise fetiţa, înseninându-se.
Dar Toamna dispăruse, iar ei nu-i răspunse decât ecoul: „Ei, chiar aşa şi esteeeeeeee...”
Alexia nu ştia ce să mai creadă. Afară se făcuse şi mai frig. Atât de frig, încât începu să ningă. Din cer cădeau fluturaşi albi ce zburau bezmetici, aşezându-se peste tot... iar copacii dispărură, fiind acoperiţi de neaua ce se cernea precum făina prin sită când bunica se pregătea să frământe cozonacii. Micuţa era derutată... îi era din ce în ce mai frig... de ea se apropiase, păşind neauzită, Iarna.
Zâna i s-a adresat cu vocea caldă a bunicii:
- Ce faci aici, puişor?
Vocea blândă, a mai încălzit-o puţin pe fetiţă. Zâna semăna atât de mult cu bunica...
Fetiţa s-a apropiat cu sfială de ea, zicându-i:
- Eşti atât de frumoasă şi de blândă! De ce este atât de frig? Îmi poţi spune unde mă aflu? Unde este Dimi? Dar bunica? Mi s-a părut că i-am auzit glasul… Dr nici de astă-dată nu primi răspuns pentru că Iarna s-a făcut nevăzută întocmai surorilor ei...
- Nu plecaaaaa, mai staiiii!
Nici nu mai simţea frigul, aşa de dragă îi era această zână cu ochii precum viorelele. Iarna dispăruse cu pădure cu tot; în jur, totul era alb... nici urmă de copaci sau de cărare.
Alexia s-a trezit suspinând… Deasupra sa, era bunica care o mângâia pe frunte; a învelit-o uşor, apoi i-a şoptit:
- Dormi puişor! Dormi în pace!
Dimineaţă, când s-a trezit, fetiţa a dus mâna la cap şi a întrebat unde îi sunt micşunelele…Bunica a mângâiat-o pe creştet şi i-a spus că afară este iarnă iar micşunelele nu au fost decât în vis. Mirată, fetiţa a zâmbit:"Ce ştie bunica!"
Uneori, în vis, trăim sentimente adevărate ca şi în viaţa reală. Alteori, în timp, visele devin realitate. E bine să călătoriţi pe aripa visului, copii... aşa cum am călătorit şi eu, pe un norişor, de unde am văzut tot ceea ce s-a întâmplat; iar acum v-am spus şi vouă povestea…
Ei, dragii mei, dar a sosit timpul să încalec pe o lingură scurtă şi să vă spun: să trăiască cine ascultă!
 

Referinţă Bibliografică:
Vis de iarnă / Floarea Cărbune : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 713, Anul II, 13 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Floarea Cărbune
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!