Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Viorel Roman         Publicat în: Ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Viorel ROMAN - STATUL ŞI BISERICA 2014 – UN DIALOG CU ION OLTEANU (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PRIVIND ÎNAPOI CU MÂNIE!  
 
Cu prilejul comemorării unui secol de la primul război mondial, a 75 de la cel de al doilea şi 25 de la cel de al treilea (Războiul Rece) să trecem în revistă destinul tragic al europenilor în sec. XX şi mai ales situaţia şi perspectivele romanilor. Statul şi Biserica, tema primului nostru dialog, a unui cercetător din Centrul lumii, Europa, şi a unuia de la Periferie, de la Limesul de la Dunărea de jos, România, ambi animaţi de dorinţă a găsi adevărul şi nu argumente împotriva adversarului, continuă. (vezi Anexa)  
 
***  
 
Viorel ROMAN (Bremen, Germania): Privind din Centru, realitatea românescă nu se deosebeşte de cea din alte ţării de la Periferie. Alta este fireşte perspectivă şi speranţa Periferiei raportându-se la Centru, de unde vin toate impulsurile politice, culturale, socio-economice şi nu în ultimul rând cele teologice, hotărâtoare.  
 
Totul începe cu marea catastrofă a secolului XX. După primul război mondial, ortodoxo-comunismul lui V.I. Lenin şi capitalismul preşedintelui USA, Woodrow Wilson, înlocuiesc vechea lupta dintre naţiuni şi imperii. Egalitatea proletarilor, eliberaţi de exploatarea omului de către om şi libertatea capitalului devin noile evanghelii, care au ameninţat lumea şi cu bomba atomică. Atât în Lagărul ortodoxo-comunism cât şi în Lumea liberă, omul devine în acest lung Război Religios Rece, derizoriu, secundar.  
 
După primul război mondial s-a realizat totuşi unitatea naţională a românilor. După Unire urma ca Dacia Mare să devină o dioceză a Romei şi misiunea apostolică a Sfântului Ştefan al Ungariei să ia sfârşit. Aşa că nobili catolici maghiari au venit la Bucureşti să ceară regelui catolic Ferdinand I, ca Ungaria şi România, după unirea cu Roma, să formeze o unitate cu Polonia, împotriva hoardelor din Asia, a barbarilor atei în mantia roşie ortodoxo-comunistă.  
 
N-a fost să fie aşa, din contră, ortodocşii moldo-valahi continua tradiţia corupţiei, nepotismului turco-fanariot, masoneriei antilatină şi ţara se dezmembrează, fără aliaţi şi fără să se tragă un foc de armă. Apoi românii revin în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane, iar uniţii cu Roma sunt lichidaţi.  
 
Dictatura de dezvoltare a lui I.V. Stalin a depăşit subdezvoltarea cronică moldo-valahă până când succesul lor economic intra în contradicţie cu interesele Moscovei. Înţelegerea ruso-americană, renunţarea la Lagăr şi la paradigmele ortodoxo-comuniste i-a găsit pe români nepregătiţi. Aşa că după ce le-a fost impus de ruşi profetul mincinos Karl Marx, care promitea libertatea cu pumnul în gură şi graniţe închise, acuma românii se închină la Viţelul de Aur, impus de anglo-saxoni: numai aşa sunt ei politic corecţi şi acceptaţi de bine, de rău că ortodocşi în lumea occidentală, în UE/NATO.  
 
Pe de altă parte vizita la Bucureşti a Fericitului Ioan Paul II-lea din anul 1999 a rămas fără urmări iar consecinţele nu întârzie să fie vizibile, la fel ca după primul război mondial. Să urmărim aşa dar realitatea românească recentă, după evenimentele dramatice din vara şi iarna, decembrie 2013, în viziunea unui autohton.  
 
Ion OLTEANU (Bucureşti, România): Ce s-a întâmplat în vara trecută şi recent mi-au întărit convingerea că Statul de drept la români rămâne în continuare o formă fără fond şi că atât clasa politică cât şi populaţia ţării nu sunt capabile şi nici nu-şi doresc funcţionarea democratică a principalelor instituţii politice şi administrative.  
 
Scena politică actuală:  
 
1. USL-ul reînvie practica din vremea lui Nicolae Ceauşescu, când Parlamentul fusese anihilat complet:  
 
a) Ceauşescu conducea ţara prin Decrete ale Consiliului de stat. Legile emise de Parlament aveau rol butaforic, de propagandă politică şi bune de a fi folosite numai atunci când decidenţii politici doreau. USL-ul conduce prin Ordonanţe, care modifică aplicarea legilor existente după cum socoteşte Guvernul.  
 
b) În vremea lui Ceauşescu, aproape toţi parlamentarii erau membrii PCR şi respectau întocmai hotărârile Partidului. Conştiinţă proprie nu avea nicio influenţa asupra votului. Acum, situaţia este identică, cu mica deosebire că sunt 3 partide în Coaliţia denumită USL, dintre care PSD este partidul care hotărăşte.  
 
c) PCR , înainte de 1989, era organizat şi condus ca un partid de tip leninist, caracterizat prin trei trăsături fundamentale:  
 
- Centralismul democratic (cuvântul democratic era pus pentru deruta) excludea orice opinie separată de cea exprimată de Comitetul Central, care, la rândul său, executa fără nicio abatere hotărârile Secretarului General (în alte ţări, hotărârile Organului de conducere colectiv: Prezidiul, Biroul Permanent, Secretariatul etc). Astăzi, orice abatere de la disciplină partidului este sancţionata, inclusiv prin excludere. Este interesant cu ce degajare, preşedinţii de partid ne informează că în Parlament, partidul lor nu va vota o anumită lege sau că nu va participa la vot ori că va părăsi sala. Aceste declaraţii denotă cât de siguri sunt preşedinţii că în partidul lor domneşte disciplina deplină şi că parlamentarii nu se lasă conduşi de propria conştiinţă. Recent m-a uimit şi Monica Macovei atunci când a cerut public să fie excluşi din partid parlamentarii PDL care au votată alături de USL. Oare, aceasta este democraţia de Partid? Condiţia de bază a unui parlamentar trebuie să fie liberă exprimare a voinţei proprii şi nu disciplina de partid.  
 
- Partidul acţionează ca un „detaşament de luptă", fiind organizat după reguli militare (în interiorul partidului erau stabiliţi inamicii, obiectivele de cucerit, tactica şi strategia, partidul îşi instruia membrii, le punea la dispoziţie armele şi muniţiile necesare, înfruntarea era dusă până la victoria finală, neexecutarea era pedepsită, opiniile separate erau considerate trădare, trădătorii erau executaţi fără milă, ş.a.m.d.). PSD excelează în organizarea sa că detaşament de luptă.  
 
- Principala armă folosită în luptă politică (atâta timp cât nu se recurgea la războiul civil) era Propaganda prin care erau manipulate masele de nemembrii şi falsifica realitatea. Astăzi, partidele cheltuiesc sume enorme pentru propaganda manipulatorie, care, folosind mijloacele moderne de care beneficiază masmedia, a devenit arma principală cu care sunt îngenunchiaţi inamicii politici. Interesant este că acum, ca şi atunci, finanţarea cheltuielilor de propagandă se face de la Bugetul Statului (vezi folosirea ilegală a fondurilor bugetare şi, în deosebi, transferul banilor publici în mâini particulare pentru puşculiţa de partid).  
 
d) Partidele nu erau bazate pe asocierea liberă şi democratică a celor care aveau opinii politice similare ci asocieri cu puternice trăsături de gaşcă, în jurul unui lider sau a unui grup restrâns de indivizi, care au monopolizat conducerea. Murea liderul, partidul era preluat de moştenitorul acestuia şi nu de o persoană emanată printr-un sistem de alegeri democratice. Astăzi, PSD dar şi celelalte partide, sunt găşti adunate în jurul unui lider şi motivate prioritar de interese materiale.  
 
2. USL este o formaţie politică malefică, pentru că este capabilă de orice mârşăvie şi care acţionează netransparent şi impredictibil. Să luăm pe rând partidele din Coaliţie:  
 
- PSD avea pe vremea lui Iliescu un minim de predictibilitate, pentru ca Iliescu avea autoritate asupra partidului iar acţiunile acestuia se corelau cu profilul său intelectual şi moral, precum şi cu interesele sale. Acum, Ponta este o interfaţă condusă de un grup de baroni locali cu pondere mare în colectarea de voturi în timpul alegerilor. Bănuim cine sunt aceşti baroni dar nu le cunoaştem interesele şi, fiind mai mulţi indivizi cu interese diferite, deciziile sunt luate în urma unor „N combinaţii de X”. Ştim în ce direcţie vor să acţioneze aceşti baroni dar nu avem cum să anticipăm când şi cum vor acţiona. Ţinând seama că secretul în cadrul partidului este păzit drastic, întreg partidul devine o bombă politică cu declanşare imprevizibilă. Totodată, Ponta este un om amoral adică fără de morală şi fără caracter. Pe el nu-l preocupă dacă acţiunile sale respecta rigorile vreunei morale (creştine, mozaice, islamice) ci, doar, dacă ele vor răspunde intereselor sale politice, economice şi de putere. Din acelaşi aluat este şi grupul de baroni care controlează partidul. Aceşti oameni nu au reţineri, ruşine şi nicio preocupare pentru binele general, se avântă în acţiuni dubioase fără teamă pentru că ştiu că nu are cine să-i pedepsească.  
 
În acelaşi timp, Ponta are acele comportamente, care îl ajută să rămână la conducere şi să rezolve problemele baronilor. Ponta rămâne la conducerea formală a PSD pentru ca ascultă de comandă grupului de baroni, îşi schimba părerea după cum i-o cere situaţia, minte cu neruşinare şi fără de limite, îşi apără acoliţii chiar dacă sunt lichele sau infractori dovediţi, improvizează cu uşurinţă pentru a amăgi pe cei care înţeleg situaţia reală, manipulează prin bani şi alte favoruri funcţionărimea, pensionarii şi alte categorii anchilozate mental, innoadă şi sfarmă alianţe în funcţie de interesul personal şi fără nicio ezitare sau respect faţă de logică şi morală. Pe de altă parte, baronii locali, în cel mai bun caz sunt preocupaţi să ţină sub control electoratul din propria feuda. Interesul general, al României, nu este problema lor, cu excepţia festivalurilor patriotarde şi a declamării pe scenele publice. Măiestria baronilor constă în a lăsa oamenilor din feuda lor îndeajuns cât să nu se răzvrătească şi nu atât de mult, încât să îngrădească posibilităţile baronilor de a fura banul public pentru ei şi familiile lor.  
 
În PSD, răul a prins rădăcini adânci, încă din vremea lui Iliescu şi a ajuns acum la forma sa primitivă şi întruchipat într-un grup de oameni de cea mai joasă valoare umană şi morală. Longevitatea politică a lui Iliescu, contribuie la menţinerea acestei stări, care va dura mulţi ani şi după dispariţia lui. Din această cauză nu văd posibil ca PSD să se reformeze, astfel încât să răspundă cuvântului „democratic” din denumirea sa. Dacă Ponta va fi schimbat, locul lui va fi ocupat de un alt politician cu profil asemănător, pentru că altceva nu vor accepta baronii. Într-un viitor nu prea îndepărtat va fi nevoie ca noua generaţie cu orientare de stânga sa se rupă de PSD şi să alcătuie o nouă formaţie politică, de stânga, care să respecte democraţia în interiorul şi în afara ei.  
 
- PNL nu mai este un partid al celor cu gândire politică liberală iar dacă şi-a mai păstrat ceva din această alcătuire, acel ceva este total anihilat de grupul de persoane, pe care Crin Antonescu şi le-a adus în preajmă şi care are în fapt dreptul de decizie în partid. Ca urmare PNL nu mai acţionează în baza doctrinei liberale şi în interesul României ci exclusiv pentru interesele lui Antonescu şi al celor din conducerea partidului. Despre PNL nu poţi spune că este de dreapta, stânga, centru etc. PNL s-a transformat treptat într-o gaşcă. Printre membrii PNL se regăsesc şi puţini oameni de bună credinţă, cu gândire liberal şi care, neavând alte posibilităţi de asociere, ezită să părăsească partidul. Aceşti oameni nu au nici-o influenţa asupra partidului, decât, pe ici pe colo, prin unele organizaţii locale, unde trebuie să aibă grijă cât şi cum transformă gândul în verb.  
 
Influenta negativă a baronilor locali ai PNL este calitativ la fel de puternică ca şi la PSD dar, cantitativ, mai redusă potrivit cu numărul baronilor PNL.  
 
La fel ca în PSD, Antonescu şi-a format o şleahtă de clănţăi, care sunt gata în orice moment să hămăie, la comandă, împotriva adversarilor politici. Pentru a alimenta această grupare cu indivizi adecvaţi, Antonescu a nesocotit orice criterii de racolare sau de promovare. Ieşirea PNL de la guvernare s-ar putea să ducă la ieşirea de pe scenă a lui Antonescu şi a acoliţilor lui. Atunci se va vedea care este raportul de forţă între baronii PNL şi liberalii de valoare din cadrul partidului.  
 
- Partidul Conservator funcţionează ca un SRL în care patronul ia hotărârile, stabileşte şi rupe alianţele, organizează şi finanţează propaganda, primeşte sau alunga membrii de partid, dintre care cei din conducere au fişa postului că orice salariat. În fond, PC există mulţumită mizeriei din PSD şi PNL.  
 
- UNPR este o grupare de mercenari, condusă că o unitate militară de către generalul fondator şi îşi măreşte rândurile prin acceptarea tuturor scursorilor politice.  
 
3. USL beneficiază şi de sprijinul unor grupuri de parlamentari, alcătuite în baza unor reglementări anacronice şi anume:  
 
- UDMR nu este un partid ci o uniune etnică, care nu are ce cauta în Parlament. Parlamentarii UDMR nu vor acţiona pentru interesul general al României ci, numai pentru interesul grupului etnic, care de multe ori este potrivnic interesului general. Acceptarea în continuare a situaţiei în care această grupare etnică beneficiază de drepturi parlamentare este o mare slăbiciune a românilor. Ungurii trebuie să-şi exercite drepturile politice ca toţi ceilalţi cetăţeni în cadrul partidelor politice. Dansul politic al UDMR şi tendinţa lui de a se alia cu partidul aflat la putere constituie astfel un bonus nelegal acordat majorităţii parlamentare.  
 
- Parlamentarii minorităţilor naţionale sunt deasemenea o aberaţie similară UDMR iar votul lor permanent alături de Putere este deasemenea un bonus pentru majoritate.  
 
- Independenţii reprezintă un cancer politic, pentru că niciunul dintre ei nu a ajuns în Parlament prin votul electoratului ci în urma dezertării din celelalte partide parlamentare. Menţinerea lor ca parlamentari este una din mizeriile perpetuate dealungul a 24 de ani prin toleranţa vinovată a tuturor partidelor. Independenţii votează întotdeauna alături de majoritate; încă un bonus!  
 
***  
 
Biserica şi societatea  
 
Alături de stat, un mare rol în educarea cetăţenilor unei ţări îl are biserica. Instituţiile statului contribuie la educarea cetăţenilor în primul rând prin aplicarea legilor deci a disciplinei contractuale, complet şi în mod egal pentru toţi. Statul roman nu face faţă acestei cerinţe, pentru că indivizii care îl alcătuie au ca principal scop să-şi creeze un statut, care să-i ferească de rigorile legii. Procedând astfel, statul din vremea lui Ceauşescu, ca şi cel de acum, devine o unealtă a Satanei, împingând oamenii să se alăture răului şi lipsei de onoare. Ca urmare, societatea românească este lipsită de orice resurse care să se împotrivească râului, ci dimpotrivă ea este cea care corupe tinerele generaţii şi le anihilează firavele îndemnuri de moralitate şi respect al legii, primite în familie şi la şcoală. Cel mai bun exemplu îl constituie cohortele de politicieni tineri care se dovedesc atât de pricepuţi în minciună şi lipsiţi de un minim de moralitate.  
 
Ar fi de aşteptat ca Biserica românească, al cărei corp de slujitori este relativ redus ca număr (nu cred că depăşeşte 20 mii) şi este aproape în totalitate supus unui sistem educaţional bine organizat, să poată fi mobilizată pentru a interveni în educarea mirenilor, asupra vieţii cărora îşi menţine permanent atenţia. Şi totuşi nu se întâmplă aşa, dacă avem în vedere instituţiile bisericeşti adică pe ierarhii ei. În ultimul timp, cu regret regăsesc în comportamentul instituţiilor bisericeşti multe învăţăminte primite atunci când am fost şcolit în filozofia materialismului istoric cu privire la raportul dialectic dintre bază şi suprastructura. Baza materială, care potrivit teoriilor marxiste este determinanta pentru formarea suprastructurii (lumea gândirii, a ideilor), se bucura de atenţia obsesivă a multor ierarhi, cu speranţa că prin creşterea puterii materiale a bisericii, se va extinde credinţa şi morală creştină. Această preocupare excesivă pentru baza materială se regăseşte în străduinţa instituţiilor bisericeşti să mărească averea imobiliară a Bisericii dar şi a slujitorilor ei.  
 
Sunt mulţi preoţi şi călugări, care îşi cunosc menirea de păstori ai sufletelor mirenilor. Dumnezeu să-I răsplătească aici şi în lumea de apoi. Însă, cei ce-i conduc, extaziaţi în faţa puterii economice a Statului Vatican, sunt convinşi că prin mărirea bazei materiale a BOR precum şi prin amplificarea cantitativă a puterii sale administrative, vor accede mai bine la sufletele oamenilor. Or, tocmai exemplele negative din viaţa Vaticanului şi străduinţă noului Papa, Francisc, să aducă un nou suflu în Biserica Catolică ar putea să ajute ierarhia ortodoxă să înţeleagă că bogăţia nu întăreşte temeliile credinţei creştine.  
 
În plus, BOR vădeşte prea mult respect şi, uneori, chiar obedienţa faţă de puterea politică. Lipsesc aproape total reacţiile Biserici faţă de excesele puterii, chiar şi atunci când principalele victime sunt mirenii şi sufletele lor.  
 
În mod frecvent, în plan local Biserica trece cu vederea comportamentele amorale ale aleşilor iar de multe ori le oferă acestora, contra donaţii, spaţii publicitare pe pereţii interiori ai construcţiilor bisericeşti. Desigur că nu este menirea bisericii să fie leagăn al luptei politice şi al răzvrătirii în forţă. Dar, protestul paşnic, prin care populaţia să îi atenţioneze pe politicieni că îşi nesocotesc obligaţiile asumate ca reprezentanţi aleşi poate să fie un obiectiv comun al mirenilor şi al clerului care îi păstoreşte. Lupta împotriva Satanei nu ar trebui să determine Biserica să aibă o atitudine de dezvăluire a comportamentului amoral al aleşilor?. Iubirea de seamăn şi grijă pentru sufletul mirenilor nu-i cere Biserici să condamne minciună şi hoţia politicienilor şi a demnitarilor statului român?  
 
Oare tăcerea şi îngăduinţa repetată când răul îşi face culcuş lângă uşă Pronaosului bisericesc nu devine un îndemn că răul să-şi caute lăcaş şi după această uşă?  
 
Iată de ce consider că Biserica ortodoxă, în deosebi acolo unde statul nu îşi îndeplineşte rolul educativ faţă de cetăţenii săi, ar trebui să acţioneze fără reţinere în viaţa socială, îndemnând pe credincioşi să apere viaţa publică de influenţa politicienilor veroşi.  
 
***  
 
Concluzii  
 
a) Atâta timp cât USL/PSD va deţine majoritatea în Parlament, România va avea un traseu sinuos şi imprevizibil. Tendinţa generală a acţiunilor politice va fi anihilarea opoziţiei, consolidarea puterii grupului de conducere din Bucureşti şi a baronilor locali, subordonarea tuturor instituţiilor statului astfel încât dreptul de decizie să aparţină conducătorilor politici de la centru şi din teritoriu, amăgirea populaţiei inclusiv prin favoritisme selective orientate în special spre principalele grupuri sociale, care deţin pondere în votul electoral. Concentrarea deciziilor în mâna a câtorva mii de persoane şi slăbirea puterii instituţiilor statului vor anihila începuturile democratice, făcând posibile derapaje majore pe traseul viitor al României.  
 
b) Monopolul puterii urmărit de USL şi în primul rând de PSD nu se poate face fără corupţie, ca principal sursa de finanţare a acţiunilor politice şi de satisfacere a intereselor grupurilor de la centru şi din teritoriu. Prin urmare, corupţia va creşte, bugetul statului va fi spoliat, vor fi ignorate principalele nevoi ale României (investiţii, învăţământ şi sănătate), se va accentua polarizarea socială (tot mai puţini bogaţi şi tot mai mulţi săraci), clasa de mijloc va dispărea, primitivismul politic va fi generalizat, se vor acutiza tendinţele centrifuge pentru extinderea autonomiei la diferite regiuni (Transilvania de vest, Judeţele cu majoritate maghiară, Bucovina, Dobrogea), exodul tinerilor de valoare se va generaliza, va creşte ponderea imigranţilor (turci, arabi, evrei, chinezi), care nu vor putea fi controlaţi de statul românesc şi vor fi un catalizator puternic al coruperii instituţiilor naţionale.  
 
c) Este posibil ca PSD să facă în continuare mari greşeli politice şi să provoace reacţii din partea UE cu consecinţe negative în plan economic, astfel încât până la alegerile parlamentare din 2016 să se asprească atitudinea electoratului PSD. Dacă între timp celelalte partide, inclusiv PNL, vor fi capabile să depăşească fărâmiţarea actuală şi să se coalizeze împotriva PSD, s-ar putea ca noul Parlament şi noul Guvern să aibă o altă alcătuire. Nu vor fi schimbări uriaşe dar, totuşi, s-ar putea reaşeza politica socială şi cea economică pe un nou făgaş, cu alte perspective decât cele actuale. Din nefericire Băsescu, care rămâne principalul adversar politic al PSD nu are resurse imaginative şi îşi menţine aceleaşi comportamente, care în trecut au dus la mari eşecuri. Deasemenea, PDL se pare că nu a funcţionat niciodată că un partid de sinestătător, fiind prea supus lui Băsescu, aşa că este lipsit de iniţiative şi bălteşte într-o atitudine echivocă, lipsită de orice combativitate politică.  
 
d) Principalele cauze ale stagnării României sunt educaţia precară a românilor, în primul rând a celei contractuale, aplicarea parţială, strâmbă şi selectivă a legilor. Răul, tentaţiile lipsei de moralitate şi a comportamentului necivilizat se regăsesc şi în societăţile occidentale. Acolo, însă, cetăţenii ştiu că orice încălcare a legii îi va scoate din rândul celor demni de stimă şi le va transforma viaţa într-un calvar. Cei mai mulţi români sunt convinşi că oricât ar greşi, se vor descurca ei cumva. De aceia, a fi descurcăreţ în România este o calitate.  
 
***  
 
Soluţii  
 
Teoretic, sunt multe soluţii. România are multe probleme dar, cu excepţia gradului redus de educaţie a corpului electoral, nici una nu-i afectează radical fiinţă naţională, teritoriul şi structura socială. De bine de rău, avem un minim de stabilitatea şi echilibru macroeconomic, dispunem de resurse naturale, populaţia este muncitoare şi disciplinata dacă este motivată cum trebuie. Totuşi, ori de câte ori aud analişti, politicieni, intelectuali că enunţă soluţii salvatoare mă împiedic în întrebarea: Dar cine poate să acţioneze în această direcţie? La această întrebare nu avem răspuns pentru că cei care au puterea în stat nu sunt capabili sau nu sunt interesaţi ori, pur şi simplu, nu vor să adopte măsurile respective.  
 
În acest caz este şi o anumită lipsa de şanse. Din nefericire, în ultimii zeci de ani, Dumnezeu nu ne-a dat niciun conducător înţelept. Pe de altă parte, electoratul nu este educat să-şi apere drepturile şi să-i judece pe cei aleşi cum îşi îndeplinesc îndatoririle. De aceea, inexistenta societăţii civile şi lipsa de activism a românilor nu permit coagularea populaţiei în jurul unei idei În aceste condiţii îmi rămân trei speranţe:  
 
1) Timpul va aduce o îmbunătăţire în rândul electoratului: cei bătrâni din mediul rural se vor împuţina, deasemenea se va reduce numărul pensionarilor de la oraş proveniţi din mediile mai puţin educate, o bună parte din emigranţii de vârstă mijlocie se vor întoarce în ţara cu o nouă atitudine, electoratul ţigănesc se va împuţina şi el prin emigraţie, tot mai mulţi tineri vor înţelege că la alegeri este hotărâtă soarta lor şamd.  
 
2) UE, apărând interesele investitorilor occidentali, nu va tolera derapajele mari de la mecanismele democratice ale statului de drept şi vor obliga politicienii români să fie mai precauţi cu acţiunile lor. Totodată, continuarea federalizării Europei va îngusta spaţiul de brambureala al politicienilor români.  
 
3) Descentralizarea administrativă în România va reduce dezavantajele democraţiei reprezentative şi va favoriza înlocuirea ei, acolo unde va fi posibil, cu democraţia directă. La nivel naţional este greu de găsit un politician, care să asigure reforma generală a vieţii românilor dar într-un judeţ, oraş sau comună s-ar putea realiza şi este de aşteptat că exemplul bun să aibă rezonanţă şi să fie imitat. Procesul este, însă, de durată dar posibil şi orice progres local poate îmbunătăţi viaţa a mii de români.  
 
***  
 
Viorel Roman (Bremen, Germania): La Periferie, în lumea creştinilor orientali, ortodocşi, şi asta este valabil în tot orientul, de la Bucureşti până în Tokio, din Belorusia până în Bangkok, Statul şi Biserica formează o unitate de nezdruncinat. Conducătorul Statului şi Bisericii, sau a Credinţei asiatice, e venerat fără condiţii de fideli. Un echilibru al puterilor în stat este privit cu neîncrederea acordată influenţelor de neînţeles din occident, din Centru lumii. Asta generează o structură social-politica, care a existat şi înainte de 1944.  
 
La Periferie, conducerea ţării este în mâna a circa o mie de clanuri, care cooperează clientelar cu Centrul şi mimeza de bine, de rău democraţia de tip Westminster. Rezultatul e bine cunoscut: bogaţi şi săraci; forme fără fond; subdezvoltare; dependenţa financiară de Centru; fuga celor calificaţi; precariat fără clasa de mijloc etc.  
 
Clanocratia (după gen. Aurel Rogojan) de la Periferie va fi depăşită numai cu timpul de supravegherea de la Centru a sistemului de drept, a bugetului de stat, de regionalizare, de emigranţi luminaţi etc. Problema e că în nici o ţară orientală nu s-au obţinut rezultate notabile pe această cale. Va reuşi UE/NATO în România, Grecia? La români numai dictatura de dezvoltare, de inspiraţie ortodoxă, despotică, teoretizata de Mihail Manoilescu, a avut succes. Dar furia cu care au distrus moldo-valahii după Revoluţia din 1989 tot ceea ce au construit cu mari eforturi este fără precedent şi este puţin probabil că o vor lua din nou de la capăt, ca Sisifus. O revenire la dictatura de dezvoltare, la autarhia, nu mai este posibilă în globalizarea vremurilor noastre. O tranziţie lentă supravegheată de UE/ Centru se va izbi de rezistenţă clanocratiei şi de pasivitatea contemplativă a credinţei orientată spre Moscova şi Constantinopol.  
 
Singura perspectiva viabilă de a ieşi din groapă istorică în care sunt ţinuţi ortodocşii moldo-valahi de greco-pravoslavnici de un mileniu este continuarea dialogului început de Fericitul Ioan Paul II-lea în vederea Unirii cu Roma şi integrarea în civilizaţia occidentală.  
 
(VA URMA)  
---------------------------------------  
Prof. Dr. Viorel Roman  
Universitatea din Bremen-Germania  
decembrie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Viorel ROMAN - STATUL ŞI BISERICA 2014 – UN DIALOG CU ION OLTEANU (1) / Viorel Roman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1087, Anul III, 22 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Viorel Roman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Roman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!