AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Orizont > Opinii >  


Autor: Viorel Roman         Publicat în: Ediţia nr. 817 din 27 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Viorel ROMAN - BREVIARUL LUI TALPEŞ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Al treilea breviar laic, ed. Militară, Bucureşti 2012, 240 p., completează viziunea privind teologia, filozofia, istoria, revoluţia, traziţia, reforma la moldo-valahi, la români şi a imperiilor, a lumii din jurul lor, probabil, a celui mai avizat doctor în istorie, editor, autor, senator, ambasador, ministru, şeful administraţiei prezidenţiale, director al Servicilului de Informaţii Externe. (vezi recenzia anexată Breviarul marelui Hidalgo)  
 
Moldo-valahii fac parte din fostului Imperiu Roman de Răsărit, Bizantin, Otoman şi sunt la fel de dezorientaţi că bulgari, sârbi, bosnieci, albalezi, macedonieni, greci, algerieni, tunisieni, libieni, egipteni, palestinieni, israeliţi, iemeniti, irakieni, kurzi, turci, ciprioţi, libanezi, sirieni, geogieni, ucrainieni şi basarabeni. (vezi chestiunea orientală) Care-i rostul lor, de cine aparţin ei, care-i steaua lor polară? Istambul, Moscova, Roma? Transilvania, Maramureşul, Crişana, Banatul au făcut parte din Sfântul Imperiu Roman şi numai din 1918 sunt împreună, uniţi cu cu moldo-valahii.  
 
În calea musulmanilor, moscoviţilor, occidentalilor şi mereu sub vremuri: moldo-valahi nu au intrat în calculele de putere recunoscute drept componente posibile, ci ale acelora de formule marginale subordonate la centre de polarizare, de aceea cultura Ploconierii şi Plângerilor la Poarta revine constant în atenţie. (p.127) Transilvănenii uniţi cu Roma au o altă cultură, chiar dacă refuza să fie despărţiţi de fraţii lor ortodocşi, care încă cred că sunt un model şi îi trag de un secol în jos pe toţi romanii.  
 
Eseurile paradoxale din Breviar ne reamintesc de cele ale iezuitul spaniol Baltasar Gracian y Morales (+ 1658). Politic incorect. Paradoxuri. Talpeş face referire la profeţiile Israelului, la „Noul Testament”, „Politica şi Etică nicomahica” a lui Aristotel, „Arta războiului” a lui Sun Tzu, „Summa” lui Toma d´Aquino, Pitagora, Martin Luther, Nietzsche şi ne reaminteşte de reperele Alexandru, Cezar, Traian, Decebal, Tristan şi Isolda, Ghinghis Han, Romeo şi Julieta, Napoleon, Marx, Lenin, Churchill, Stalin... Hitler. (p.159)  
 
Dezastrul românilor de după anul crucial 1989 este creionat foarte precis şi acid. Dacă la 4 august 1817, consulul Franţei la Bucureşti, Formund, îi scria ducelui de Richelieu: „Nu s-a văzut ceva mai trist decât viaţa acestui popor valah, prada tuturor umilinţelor sclaviei, ajuns să se bucure când nu mai are nimic de dat, aşteptându-şi mântuirea doar de la nemăsurată lui sărăcie” (p.49) De două decenii se urmăreşte acelaşi lucru?  
 
În zilele noastre, noi românii, trăim un moment comparativ celui evidenţiat de Sun Tzu, fugărindu-ne înţelepţii în convingerea că, oricum nu mai poţi repara ce a fost stricat, aşa că mai bine dăm totul la lichidat. (p.69.) Furtul că protest, politica de stat şi strategie de supravieţuire? Doamne ajuta! De ce va mira tupeul, obrăznicia, insoltenţa, impertinenţa, duplicitata şi perfidia pe care le probează fiecare dintre aleşii noştrii? Mai ales tineri. Ceilalţi, cei mai în vârstă, fiind bandiţii care îi manipulează. (p.167)  
 
După un film bun, spectatorii simt instinctiv nevoia de a-şi poveştii pasajele favorite sau simpatia pentu o actriţă, un actor sau altul, o critică pozitivă sau negativă par deplasate. Acelaşi sentiment te încearcă la finele lecturii şi celui de al treilea Breviar, care inpreuna cu celelalte două şi mai ales cu „În umbra marelui Hidalgo” sunt greu de înlocuit în înţelegerea destructurării şi globalizării la romani ajunşi în Europa fără unirea cu Roma. Lectura nu este deloc facilă, dar luând fiecare ideia că o pietricică, unele sunt chiar pietre preţioase, se poate reconstitui un mozaic fascinant la marginea Imperiului Roman de Răsărit, Bizantin, Otoman. Românii sunt numai de jure, nu şi de facto în Europa!  
 
Prof. Dr. Viorel ROMAN  
Timişoara  
27 martie 2013  
 
-------------------------------------------------------------  
 
BREVIARUL MARELUI HIDALGO  
 
La procesul de la Nürnberg psihologii erau surprinşi de mediocritatea şi laşitatea elitei Reich-ului III cu o singură excepţie, a şeful serviciului de spionaj, generalul Walter Schellenberg. Cine ajunge într-o astfel de poziţie şi este confruntat cu analize şi informaţii inteligente, are o altă percepţie a realităţii, un alt Weltanschauung, decât oamenii care cred ce văd sau ce li se spune. Această remarcă se potriveşte atât elitei PCR de după 1989, cât şi cărţilor şeful serviciului de spionaj, generalului Ioan Talpeş?  
 
În umbra marelui Hidalgo, condiţia de a fi, din întâmplările unui istoric militar, 1978-1989. Rememorări consemnate de Horia Alexandrescu?, ed. Vivaldi, Bucureşti 2009, vo. I, 251 p. şi în? Breviar laic?, ed. Militară Bucureşti 2010, 255 p., Talpeş pune în umbră cam tot ce s-a publicat despre dictatura de dezvoltare a lui Ceauşescu, anul 1968, deceniul 1978-1989, revoluţia din 1989 şi tranziţia spre vest. Cărţile lui se deosebesc de cele ale fostei elite a PCR, cum se deosebea poziţia lui Schellenberg faţă de psihologii americani, în comparaţie cu bâlbâielile fostei elite a Reich-ului.  
 
1968 a fost anul în care România refuza să participe la ocuparea Cehoslovaciei de către Pactul de la Varşovia şi câştigă sprijinul occidentului timp de un deceniu de bunăstare şi de prestigiu în lume. Ruşii sunt însă şocaţi de trădarea subalternului ortodoxo-comunist Ceauşescu, dar încep şi ei să trateze în secret cu aşa zişii imperialişti vestgermanii. După succesul acestui contact "back channel" Brejnev inceape prin KGB tratative şi cu anglo-americanii, cu care avusese bune relaţii în război. După ce Hitler şi Stalin atacă Polonia, Anglia începe războiul numai cu Germania, URSS-ului nici nu i s-a pus problema unei declaraţi de război. Cărţile de istorie trec cu vederea şi azi duplicitatea.  
 
1978 a fost anul în care SUA oferă României şansa integrării în economia liberă cu ajutorul a 170 miliarde $. Dicatura de dezvoltare era un fel de cantonament, de ascetism planificat în care printr-o acumulare primitivă de capital, economia se antrena pentru a ajunge la nivelul de a concura în lume. Oferta, o recunoaştere a succesului economic şi diplomatic românesc, e însă respinsă de Nicolae şi Elena Ceauşescu exact în momentul în care KGB-ul începe tratative secrete cu SUA. Aşa că România e dată brutal la o parte şi Calul Troian din Lagărul comunist devine Polonia. Şi faptul că 1978 este ales papă polonezul, Fericitul Ioan Paul II, e de bun augur pentru cei care luptau inpotriva ereziei marxiste şi pentru drepturile omului. Apoi Moscova, sub Gorbaciov, renunţa la Războiul Rece, marxism, Lagăr, Cortină de Fier şi în 1989 începe o nou era istorică.  
 
1978-1989 e un deceniul dezastruos din cauza miopiei conducerii statului privatizat de Nicolae şi Elena Ceauşescu. Ei intră în conflict şi cu vestul şi cu estul, care se răzbuna. Vestul pe faţă, economic. KGB-ul, mai subtil, îl pune pe omul lor Pacepa să fugă în SUA şi să compromită România. În timpul ocupaţiei serviciile secrete erau conduse de ruşi. Pacepa pus de atunci pe orbita de KGB era 1978 adj. DIE. Vânat de toţi, Ceauşescu nu mai înţelege lumea, nu mai poate evita dezastrul din dec. 1989 şi reinstalarea controlului Moscovei la Bucureşti, Chişinău şi Cernăuţi, care ca după 23 august 1944, se face cu ajutor din vest.  
 
1989 a fost anul în care succesele dictaturii de dezvoltare se degradează în democraţia originală...? Nu ne fura sau cumpără alţii ţara! Noi, românii... suntem cei care ne lepădam de ea. Şi asta o facem în fiecare zi, necontenit, de douăzeci de ani, de ruşine de a ne fi eliberat de comunism. Alţii... ne vom desprinde de această stare, se pare, chiar când vom avea curajul să-i întrebăm, pe ultimi eliberatori, de ce ne-au băgat în şi mai mari nevoi? Securitatea? Fiecare ţară îşi creşte şi pregăteşte câinii de pază, cărora le şi garantează condiţiile pentru a-i asigura Ordinea. Când Ordinea este schimbată, prin acordul şi cu participarea câinilor, atunci aceştia încep să se transforme în lupi. Aşa s-au petrecut lucrurile şi în România, începând cu decembrie 1989. (Breviar, p.36, 32)  
 
În ceea ce priveşte întâlnirea lui Gorbaciov cu Fericitul Ioan Paul II la Roma şi cu Bush la Malta? O completare esenţială? Soarta României a fost convenită pe relaţia dintre Paris şi Moscova, la întâlnirea de la Kiev dintre Gorbaciov cu Mitterand, în anul 1989, când s-au stabilit şi „Cadrele de evoluţie a României”. (Hidalgo, p.202) Şi e foarte bine că nu s-au amestecat americanii. Pentru a nu lăsa nici un dubiu în această privinţă, a teoriei conspiraţiei! Nu este nimic mai dezastruos, în existenţa unui popor, decât momentul în care ajunge să creadă că minciunile altora sunt adevărurile lui. Priviţi la momentul decembrie 1989 şi la anii care au urmat!? (Breviar, p.51)  
 
La aceste evenimente ajunge istoricul Talpeş cu doctoratul? Diplomaţie şi apărare. Coordonate ale politicii externe romaneşti, 1933-1939?, ed. Ştiinţifică 1980/88 (30.000 ex. Epuzate în 10 zile), este int-un fel sau altul implicat şi le analizează acuma cu experienţa unui viceprim-ministru, general de corp de armată, şef de Intelligence Service şi cu detaşarea unui filozof al istoriei şi literat. Rezultatul sunt cărţi, deja epuizate, care s-ar citi că cele poliţiste, dacă nu ne-ar inpiedica seriozitatea informaţiilor, tezelor şi a unei bibliografi remarcabile. Multe lucrări de doctorat sunt sub acest nivel.  
 
După toate probabilităţile istoria oficială va fi rescrisa pe măsură ce vor apare volumele colaborării Talpes/Alexandrescu, ele vor scoate la lumina ceea ce este în penumbră. Iată cuprinsul vol. I. Cap.:  
1. Stuttgart 1985 - Congresul Mondial de Istorie;  
2. Sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului;  
3. Între trădare şi cacealma? Strategică. Lovitura Moscovei;  
4. Sfidarea Marelui Urs;  
5. Doctrina Brejnev, ultima strigare;  
6. Soarta României, nu la Malta, ci la Kiev;  
7. Proiectul lui Ceauşescu venea de la Carol II-lea;  
8. Berlin - August 1989, la 50 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov;  
9. Între stihiile trecutului şi Războiul stelelor?  
 
Dacă autorul continua dezvăluirile „Din umbra marelui Hidalgo” şi publicarea originalelor ideii, a meditaţiilor de filozofia istoriei, privind soarta romanilor, literatura noastră post dictatorială (după cum remarca Astalos) îşi rotunjeşte conturul, oxigenandu-se. Şi avem mare nevoie!?  
 
Pentru a înţelege... „Hidalgo” este necesară dacă nu chiar obligatorie lectura a „Breviarului”, pentru că el ne dezvăluie Weltanschuung-ul filozofic şi literar mai puţin obişnuit al autorului. George Astalos de la Paris vede în modul său de abordare a realităţii în general şi a celei româneşti în special un paralelism cu inconvenientul de a te fi născut a lui Emil Cioran. Talpeş e autohton, departe de pesimismul lui Cioran în exil, chiar atunci când constată la contemporani săi o incredibilă stare de delăsare şi nedorinţa de asumare a propriei condiţii actuale şi viitoare? (Breviar, p.255)  
 
Notiţele lui scrise parcă în fugă, rar depăşesc 10 rânduri, sunt rezumate de articole sau chiar de cărţi. În cel mai rău caz sunt fotografi spontane făcute cu blitzul, mai uşor sau mai greu de decriptat. Unele sunt caricaturi pline de umor negru. Centrul de greutate a meditaţiilor este însă soarta ţării pentru că patriotismul este un „defect profesional” al militarilor. Cum ar putea ei altfel să servească patria chiar cu preţul vieţii?  
 
În „Breviar”, cele circa o mie de idei sunt intenţionat nesistematizate pentru al obliga pe cititor să facă o ierarhizare proprie. Bineînţeles că se poate începe cu Dumnezeu şi transcendenţă. Cu Vechiul şi Noul Testament. Cu popoare imperiale, de limes şi barbare. Cu ortodoxia şi occidentul! România: Occident refuzat şi Orient refulat reprezintă cele două determinări ale unei existenţe în care, negăsindu-ne măsură, vom sfârşi prin a ne pierde identitatea. (p.189)  
 
Cu vede autorul situaţia de astăzi a românilor? După 1989, înstrăinarea a ajuns să li se prezinte a fi singura lor şansă, pentru că rădăcinile neamului nostru se văd în alegerile pe care la face. Mai doare crunt nevoia lui de fanarioţi... şi continuă pe această ideie... Astăzi, accesând modelul european, am ajuns să ne alegem ciocoii, sperând că vor ajunge să fie obligaţi la condiţia de fanarioţi controlaţi şi judecaţi! (p.8,86,34)  
 
Bănăţeanul Talpeş se face şi purtător de cuvânt al ortodocşilor din Transilvania, care terorizaţi de unguri de o mie de ani nu pricep nici acuma de ce până în 1863 au avut statutul de „toleraţi”, neavând dreptul de a se instala în oraşe, de a construi biserici din piatră şi a-şi face case din acelaşi material? Mai mult chiar, situaţia de azi a tuturor greco-ortodocşilor din UE nu numai că-i foarte apropiată de cea din trecut, dar avem şi noi dreptul măcar la un răspuns! Cine să ni-l dea dacă ai noştri (cei care se pretind şi chiar i-am ales a fi aşa) nici măcar nu ştiu a întreba (la C.E. de la Strassburg)? (Despre români şi cei care se pretind a fi) (Breviar, p.20).  
 
Bazându-se pe succesele dictaturii de dezvoltare în colaboarare cu vestul, Ceauşescu şi ortodocşi lui moldo-valahi s-au folosit o scurtă perioda de timp de o oare care libertate generată de destinderea de după ridicarea anatemei dintre ortodocşi şi occidentali, după Conciliul Vatican II, pentru a realiza la Bucureşti o a patra Romă. Un proiect istoric fără nici o şansă de realizare? La ortodocşi, după ce li s-a răpit Constantinopolul, iar cea de a treia Romă a eşuat în retardări feudale, se continua rătăciri confesionale prin negări doctrinare, pendulari între vest şi est, până la poarta Pacificului? (p.159)  
 
Ideia construirii Casei Poporului şi Mântuirii Neamului există deja sub regele Carol II, şi era reverenţă făcută Parisului, Occidentului, iar cea a Bizanţului după Bizanţ e încă şi mai vechie, exhausiv analizată pe toate feţele de Nicolae Iorga, era o plecăciune Orientului. Pentru că şi la moldo-valahi „Între virtute şi toleranţa” s-au consumat acuplările, decuplările şi confruntările dintre romani şi helenici, latini şi bizantini, catolicism şi ortodoxism. (p.203)  
 
De aceea nu-i de loc surprinzător că proiectele dâmboviţene, demne de El ingenioso Don Quixote de la Mancha de Miguel de Cervantes, care numai aparent aparţin lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, s-au izbit de rezistenţe, chiar atunci când era vorba numai de mori de vânt propagandistic. Atât Roma, a doua Romă, Constantinopolul, a treia Romă, Moscova, cât şi neo-protestanţii anglo-americani, nu puteau tolera în niciun caz un experiment greco-ortodox, pentru că ar fi fost un pas înapoi în misiune lor sfânta de a refacere unitatea creştină a lui Iisus Hristos.  
 
Pe de altă parte, o dictatură de dezvoltare capabilă să scoată o ţară ortodoxă din mizerie, o a patra Romă în Balcani, submina autoritatea Moscovei şi periclita legătura ei directă cu fraţii lor sârbii şi bulgarii. Cu toate că sunt urmaşii ai Romei, de la Marea Schisma, ortodocşii moldo-valahii sunt de o mie de ani în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane, care ca şi panortodoxia şi panslavismul, de dată mai recentă, sunt toate incompatibile cu aspiraţia românilor la independenţa şi la o afirmare pe plan mondial în afară tutelei celei de treia Romă. Sub Ion Iliescu, 1989-2004, vizită a papei Iona Paul II a fost exclusă. Steaua polară (rosie) era Moscova!  
 
Singura cale de emancipare naţională şi socială, proiectul „Corifeilor Şcolii Ardelene, Unirea cu Roma”, este strict interzisă de Moscova şi neînţeleasă la Bucureşti pentru că numai cultura occidentală a trecut Carpaţii. Nu şi teologia! Izolarea de Roma, în calea tuturor relelor şi mereu sub vremuri, cum ne spune cronicarul, l-au condus pe Cioran la pesimismul caracteristic mai tuturor exilaţilor, începând cu Ovidiu trist la Pontul Euxin, şi pe Talpes la prudenţa faţă de sensibilitatea, comportamentul religios ale ortodocşilor, nu de rare ori complet absurd.  
 
Cum ar putea fi altfel, dacă trădătorii, spionii Pacepa, Mircea Raceanu, Nicolae Militaru sunt reabilitaţi şi revoluţionarii din dec. 1989 - mai ales ţiganii romaneşti - sunt promovaţi. Ţiganiada statului este oricum la ordinea zilei, ea dau deja tonul în toate, de la normele de comportament la manele? Dacă nu mi-ar fi fost dat să trăiesc după 1989, n-aş fi înţeles cât de mare a fost Ion Budai-Deleanu. Ce operă fabuloasă este „Tiganiada”... şi ce se poate, prin timp întâmpla cu noi cei de la est de Huran Hásza? (Breviar, p.174)  
 
Ideia degradării statului român o regăsim şi când autorul se referă la meseriea de spion, care sunt eroi nu numai în romane şi seriale. Pentru că el o cunoaşte din proprie experienţă! Vreţi să măsuraţi gradul de aderenţă şi susţinere a ideii de stat? Priviţi cum sunt tratate şi asumate noţiunile de spion şi spionaj. Cât despre purtătorii acestor atât de onorabile şi nobile îndeletniciri, numai în/şi ai României să nu fii! Deşi, priviţi, la spionii altora care fac cariere impresionante. Desigur, pentru alţii, în această ţară a nimănui. (p.174)  
 
Rezultatul? O ţară din lumea a treia nu putea produce decât cetăţeni de condiţia a treia. Spre asta a şi fost îndreptată şi ajutată România, în periplu actual european. (România, 1989, şi români ca experiment, 2009) (p.16), până când preşedintele şi patriarhul încep dialogul în vedera unirii cu Roma şi românii vor ieşi din cercul vicios, subdezvolatare, dictatura, revoluţie, haos, democraţie - subdezvoltare, dictatura, revoluţie, haos!  
 
Şi pentru că în Europa de vest confuzia să fie totală, cei aleşi merg atât de departe pe urmele fanarioţilor, că pe ex-regele care a predat comandantului armatei inamicului pe spionii trădători, pe ţiganii care îi compromit, îi supun paradoxal, politic corect, unei discriminări pozitive cu spagă şi comision. Trădătorii străini de neam ca şi ţiganii sunt reabilitaţi, recompensaţi, li se retrocedează palate şi aur, primesc certificate de revoluţionar, scutiri de impozite, spaţii comerciale, teren agricol şi intravilan, sinecure şi decoraţii. Comportamentul absurd e o formă de neputinţa şi automutilare a celor, care nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. Numai cu ajutorul literaturii absurde mai pot fi înţeleşi „Lunatecii” lui Vinea din Bucureşti. Urmuz se sinucide la şosea, Ionesco şi Tristan Tzara fug în absurd la Paris.  
 
Acest exotismul oriental a la Don Quixote pune însă nolens volens la îndoială voinţa ortodoxiei moldo-valahe de a se adapta raţionalităţii statale din occident, normelor şi valorilor romano-catolice. Mai ales că vizita Fericitului papa Ioan Paul II la Bucureşti, în mai 1999 - o mâna de ajutor întinsă generos de Roma - a rămas fără răspuns.  
 
Prof. Dr. Viorel Roman  
Akademischer Rat a.D.  
Bremen, Germania  
23 octombrie 2011  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Viorel ROMAN - BREVIARUL LUI TALPEŞ / Viorel Roman : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 817, Anul III, 27 martie 2013, Gilbert, Arizona.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Viorel Roman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Roman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!