Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1292 din 15 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Distracţie pe roţi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Distracţie pe roţi  
 
Aveam doisprezece kilometri de parcurs în fiecare zi de pe vârful dealului din Darieni până la şcoala din Moldoviţa şi înapoi. Uneori, acest drum era o joacă; dimineaţa îl parcurgeam în fugă, mai ales dacă aveam întârziere la ora de începere a lecţiei. Era mai greu după amiază, când ieşeam flămânzi de la şcoală, când simţeai stomacul revoltat de ce i se întâmpla, când simţeai picioarele înmuiate de tot.  
 
La câţiva ani după ce plecasem din comună, se inventase un soi de autobuz care colecta copiii din sat şi-i transporta până la şcoală, la Moldoviţa. Şi, acelaşi autobuz, avea grijă ca la prânz să recupereze copiii de la şcoală, să-i aducă pe la casele lor, din Demacuşa. Asemenea facilităţi nu existau pe vremea când eram eu elev. Cu forţele propriilor picioruşe, trebuia să acoperim zilnic pe jos drumul dus-întors la şcoală. Câte nu pot îndura nişte picioruşe de copil! Dar eram rumeni la faţă, şi creşteam repede. Mintea era bine oxigenată, aşa că, pentru învăţat ajungea şi o oră, mai deschideam cartea şi pe drum.  
 
Bine de tot ne prindea când drumul cel lung era scurtat, măcar în parte. Ciuleam urechile auzind pe drum zgomot de roţi de căruţă. La început, acestea erau din cele vechi, cu roţi de lemn întărite cu cercuri de fier la margine. Apoi apărură faetoanele mai moderne - să le zicem aşa. Căruţaşii se trezeau că în spatele căruţei apărea agăţat un copil, sau chiar doi. Ce să le facă? Îi tolerau, erau reblegiţi sărăcuţii, de drum lung. Sau iarna, când ne agăţam din zbor de câte o sanie trasă de cai. Nimeni nu se supăra de îndrăzneala noastră. Trebuia însă să fim atenţi, să nu cădem sub sanie, sau sub roţi, să nu fim accidentaţi. De aceea, gospodarii încetineau sania sau căruţa când vedeau vreun copil alergând din urmă. Erau însă şi unii care, dimpotrivă, dădeau bice cailor, să scape de copiii care alergau să se agaţe.  
 
Alte ocazii de mers pe „blat” erau atunci când te primea cineva pe bicicletă sau, boierie mare pe vremea aceea, pe motoretă. Parcurgeai cei câţiva kilometri până în centru mult mai repede. Nu oricine însă avea bicicletă, cei care aveau erau mândri. La vale mergea bicicleta uşor, mai greu era la deal. Ţin minte cum, odată, un coleg de şcoală, Moroşan Gheorghe, m-a ajuns din urmă pe bicicletă. Bineînţeles, văzându-mă mergând pe jos, mă primi în faţă, să stau pe bară. Pornirăm la vale, el pedala, eu trebuia să stau cuminte, să nu cad. Deodată, bicicleta s-a rupt în două, pe la mijloc, iar noi căzurăm în faţă, colegul căzu peste mine, în mijlocul drumului. N-am păţit nimic, însă el şi-a cam zdrelit nasul şi faţa. Apoi a avut mult de umblat pe la CFF să-şi sudeze bicicleta ruptă, în timp ce eu, conştiincios, m-am dus la şcoală, pe jos.  
 
Distracţiile majore începeau când aveai ocazia să mergi în cabină, sau în spatele cabinei, pe vreo remorcă forestieră. Sau în lada unui camion. Erau câţiva şoferi pe care-i ştiam bine atunci: Olteanu, Chifoi, Spetcu, Tiron. Auzeam de departe zgomotul remorcii şi claxonul de avertizare. Ne ziceam, cine o fi, Olteanu? Da, el era, îi cunoşteam maşina. Apărea la cotitura drumului, falnică, lucioasă, de culoare verde închis. Făceam semne cu mâna să oprească. Când şoferul era în toane bune, oprea. Ne punea să ne suim pe remorcă, în spatele cabinei. Fetele erau privilegiate, mai ales fata pădurarului, erau luate în cabina şoferului. De, fiecare cu rangul lui. Aveam obiceiul să dăm un leu, că ne lua şoferul în remorcă, dar unii dintre şoferi, mai omenoşi, nu primeau, spre bucuria noastră.  
 
Vara băteam drumuri lungi prin pădurile din Demacuşa, fie pe râul Rija sau Petac. Erau vreo opt-zece kilometri de mers pe jos pe acele drumuri de piatră, dar erau şi poteci netede pe margine. Atunci, iar ne prindea bine când ne primea şoferul în remorcă. Dar în păduri umblau des şi tractoarele forestiere. Cele cu roţi mari în spate şi mici în faţă, ce erau folosite în văi adânci, pentru trasul buştenilor. Odată, veneam din pădure, seara, împreună cu fratele meu mai mare. Eram obosiţi, cu coasele pe spinare. Lucraserăm la descopleşire, la plantaţiile din parchete. Din urmă ne ajunse un tractor, şofer era un sătean numit Brustur. Ne cunoştea. Opreşte, ne spune să urcăm în spatele cabinei, pe tractor. Dar acolo nu prea aveai unde să pui picioarele, nu era platformă dreaptă, erau doar nişte fiare. Când a luat tractorul viteză la vale, din cauza denivelărilor pe drum, am început să sărim în sus, picioarele se desprindeau de fiarele tractorului, nu ştiai dacă mai nimereai fiarele. Eram cu coasele în mâini. Intrasem în panică, am început să ţipăm. De-abia am reuşit să strigăm la şofer să ne dea jos, că puteam cădea de pe tractor. Vai, ce bine era de mers pe propriile picioare, în linişte şi fără spaima de a cădea.  
 
Altădată ne întorceam de la afine, de pe munte, împreună cu tata, şi ne-a ajuns din urmă un tractor care avea un soi de cabină. Om bun, şoferul a oprit şi noi am urcat în cabină. Acolo mai erau vreo patru femei cu coşuri de afine, aşa că stăteam cam înghesuiţi. La urcare, tata şi-a închis uşa cabinei peste degetele de la mână. S-a lovit rău de tot, îi dădeau lacrimile. Când tractorul începu să gonească la vale, noi cei din cabină am început să săltăm până în tavan. Am făcut cucuie în cap. Afinele s-au răsturnat, noroc că găleţile erau legate cu baticuri la gură. După niciun kilometru, n-am mai putut suporta teroarea din cabină şi am cerut şoferului să oprească, să coborâm. Ah, ce linişte şi bine era acum să mergi pe jos către casă, luând-o pe plaiuri bine ştiute!  
 
În satele Argel, Raşca, Putna, pe unde circula mocăniţa erau şi altfel de distracţii cu transportul, mult mai selecte decât cele cu remorca. Umbla şi un tren personal pe ruta Moldoviţa-Argel, o dată sau de două ori pe zi. Dar asta era o distracţie pe bani, nu era pe măsura multora din satele din zonă. Cel mai interesant era să prinzi „din zbor” ultimul vagon al trenului forestier de marfă. Sau, la coborâre, trebuia să ai dexteritate ca să sari din tren, în aşa fel încât să nu te accidentezi. Trebuia să sari înainte şi să alergi o vreme, ca să nu cazi şi să-ţi zdrobeşti picioarele de pietre. La vale se călătorea şi pe vagonete. Erau uneori navete de vagoane încărcate până sus cu buşteni, care mergeau la vale singure, fără locomotivă, doar cu un frânar în faţă, care controla viteza de mers. Pe o astfel de navetă apărea sau dispărea, clandestin, câte un călător din sat, tolerat de frânar, în funcţie de cât de cunoscut era cu acesta. Pe liniile de trenuleţ mai circulau şi vagonetele de serviciu ale muncitorilor de la calea ferată. Acestea, pe timp de vară, le vedeai încărcate ciorchine cu femei şi copii, cu găleţi pline de zmeură, afine, ale oamenilor care plecau dis de dimineaţă la cules prin parchete.  
 
Vremurile acelea au trecut. Acum „bâzâie” prin comună, dar şi prin sate, maşinile lucioase ale urmaşilor foştilor localnici, sau ale cunoştinţelor acestora venite să stea un sejur în frumoasa comună. Nici nu mergi o sută de metri şi te opreşte cineva cunoscut: „Urcaţi, vă rog, cu noi! De ce mergeţi pe jos?” Te urci şi te trezeşti imediat la şcoala din Demacuşa. E adevărat, dincolo de şcoală noi mai avem de mers vreo jumă-tate de oră pe jos, pe valea pârâului, apoi trebuie să urcăm mult spre creasta muntelui, unde se află casa părintească. Acolo, până sus pe munte, nu te mai poate ajuta niciun motor. Ce frumos e să mergi pe jos, pe cărare de pământ bătătorit, ascultând susurul pârâului de alături, cu pajiştile verzi, răco-roase de-o parte şi alta a pârâului, cu brazii înalţi foşnind sub cerul senin!  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Distracţie pe roţi / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1292, Anul IV, 15 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!