Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

La merişoare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La merişoare 
  
Venise toamna. Sezonul de afine şi zmeură trecu de mult. Şi lucrul la cositul şi strânsul fânului s-a cam terminat pe ţarinile di-mprejurul casei. Până la cositul otavei au mai rămas câteva zile. Cineva ne-a spus că a fost la munte şi a văzut nişte merişoare grozave. Merişoarele seamănă cu afinele, ca formă şi mărime, doar că sunt roşii când sunt coapte, sau alb cu roşu când dau în pârg. La aşa veste, nişte culegători de fructe de pădure pătimaşi ca noi, nu puteam rezista. Eu şi mama, am luat nişte găleţi de plastic, am luat şi un sac de rezervă pentru cazul când vom da de foarte multe merişoare, şi-am plecat la munte. După o jumătate de zi de mers, am ajuns la o stână care era foarte aproape de pajiştile cu merişoare. Am tras un pic sufletul, apoi am făcut mămăliguţa în ceaunul de la stână şi am mâncat ca de prânz. După aceea am urcat muntele până spre culme, acolo unde începeau vestitele pajişti cu merişoare.  
  
În vremurile de demult, erau oameni foarte sârguincioşi din Breaza, satul de dincolo de Obcina Feredeului, care chiar au câştigat averi frumoase din strângerea merişoarelor şi vinderea lor la oraş, la Câmpulung. 
  
Să revenim la merişoarele noastre. De cum am urcat muntele, nenorocul nostru a fost că venise o ploaie fără de veste. A început să sufle şi un vânt rece. Ne-am udat bine de tot de la ploaie şi rouă, iar vântul a pus capăt la toate. Mânuţele mele firave au îngheţat de roua rece. Am început să dârdâi, să bâzâi. Mama, ce era să facă? Cum să plecăm? De abia am venit! Când a văzut că nu-i de joacă cu frigul şi cu roua, am abandonat culesul, pentru a doua zi. Ne-am dus din nou la stână. Aici nu era loc de dormit în odaia de la stână. De abia ne-au primit să dormim în pod, în fân. Hainele încă îmi erau ude de rouă, dar, îngropat în fân, parcă m-am încălzit. Nici nu-mi venea somnul repede, în pod era multă lume venită, ca şi noi, la cules de merişoare, şi se spuneau fel de fel de păţanii. Era unul, Trabuşinski, din sat cu noi, venetic, venit pe meleagurile noastre din Galiţia. Acesta s-a pornit la spus poveşti. Când îl vedeai, părea un om mare, sobru, fără umbră de zâmbet pe chip. Dar acum povestea aşa de comic înşirând fel de fel de poveşti. Unele chiar aduceau cu povestirile lui Creangă, dar erau şi altele, de sorginte pur huţulă. Să tot asculţi poveşti de la el în podul de fân, toamna, la cules de merişoare! 
  
Pe mine m-a prins somnul. Dar aveam somn chinuit, fiind rebegit de ploaie şi de vânt din timpul zilei. Începusem să visez nişte chestii groaznice. Când m-am trezit, eram căzut jos de tot sub streaşină, mai aveam puţin şi cădeam din pod. În plus, eram îngheţat bocnă. Dârdâind, am urcat înapoi mai sus în pod, unde era mai mult fân, m-am îngropat bine de tot în fân. Aşa m-am trezit că soarele răsări afară demult. Mama s-a trezit şi ea, am făcut de mâncare, tot la ceaunul de la stână, am mâncat şi am plecat pe munte, la cules merişoare. Nu mai ploua, era chiar bine. Ne-am pus pe cules. Nu aveam cu noi şi pieptenul de strâns afine şi merişoare, iar cu mâna se strângea mai greu, dar se culegeau fructe mai mari şi mai curate.  
  
Alt necaz. Pe acele izlazuri întinse de munte unde se culegeau merişoare au apărut nişte oameni din satul vecin, din Breaza, care erau proprietari peste acele izlazuri. Începură vociferările, ceartă, din cauză că se culegeau merişoare pe proprietatea lor. Trebuia să dai o parte din ce-ai cules la ei. Eu şi cu mama ne-am pitit mai la marginea poienii, lângă o pădurice, să nu ne vadă. Asta ne mai trebuia, după ce se culegeau aşa de greu acele merişoare, să mai dăm jumătate la alţii! 
  
Seara am plecat la stână. Văzându-mă aşa mic, s-au îndurat de mine, m-au primit să dorm chiar în bordeiul de la stână, pe un prichici, lângă sobă. Era cald, nu ca în pod. Am dormit visând frumos. A doua zi am urcat încă odată pe munte, să mai completăm găleţile. Am strâns merişoare şi într-un sac. Apoi am coborât la vale. După drum greu şi chinuitor am ajuns acasă, seara târziu, frânţi de oboseală. A doua zi am curăţat merişoarele de frunzuliţe şi le-am pus cu apă, la murat, într-un poloboc. Dacă erau păstrate până la iarnă, merişoarele erau grozave, aveau gust acrişor şi erau foarte eficiente pentru cazuri de tuse, răceală. 
  
Am mai fost într-un an la merişoare tot acolo, la stâna lui Brustur din Vejii Mici. Venisem cu tata şi cu fratele mai mic, Mihai. Eram puşi pe fapte mari. Venise şi unchiul Cocerhan Mihai cu noi. Dar el n-avea răbdare să se aplece şi să culeagă merişoare. S-a plictisit şi-a plecat acasă. Am rămas numai noi, cu tata. Ţin minte, după vreo trei zile, am strâns o mulţime de merişoare. Ne-am dus la un centru de colectat fructe de pădure, undeva la kilometrul 21 din Argel, unde am curăţat o jumătate de zi acele merişoarele. Apoi am reuşit să le predam la centrul de colectare. Câştigasem vreo trei sute de lei. Tata era mulţumit. Uite aşa, cu mult chin, reuşeam să agonisim nişte părăluţe pentru trebuinţele noastre de la şcoală, care urma să înceapă cât de curând. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
La merişoare / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1264, Anul IV, 17 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!