Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1242 din 26 mai 2014        Toate Articolele Autorului

La stâna lui Moralciuc
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La stâna lui Moralciuc  
 
Panta grea a muntelui ne-a scos sufletul. Ba mai răsări şi soarele mare, puternic, prea autoritar pentru noi.  
 
- Ce-i, Mihai? Nu mai poţi urca?  
 
- Nu ştiu ce am, nu mai pot urca deloc!...  
 
- Nici eu nu mai pot! Totuşi, hai, să mai încercăm un pic! Oare mai este mult până sus?  
 
Cam aşa urcam la deal, eu şi fratele meu mai mic, Mihai, spre poiana cea mare, Tomnatic, situată tocmai sus pe un munte unde erau mai multe stâne. Toată săptămâna am lucrat în pădure, la descopleşiri (operaţie forestieră de tăiere de iarbă din jurul puieţilor de plantaţie din parchetele recent împădurite, încât iarba să nu sufoce firavii puieţi plantaţi). Acum era vineri, şi mama ne-a spus că la sfârşit de săptămână să ne ducem la stâna lui Moralciuc, la Tomnatic, unde aveam date câteva oi, să încercăm să luăm urda şi caşul pentru cele câteva oi ale noastre. Aşa că, după ce ne-am trezit devreme la cabana forestieră unde am înnoptat, mâncasem ceva, apoi ne-am pornit la drum spre stână. Dar, uitându-ne unul la altul, am constatat, simultan şi fără să vrem, că nu avem niciun pic de vlagă, parcă aveam oasele de cârpă.  
 
Nici nu aveam cum să avem vlagă, din moment ce, dimineaţa, când să mâncăm, am constatat ca roşiile erau stricate, că şi conserva de legume luată de la magazinul alimentar forestier era mucegăită, am aruncat-o, aşa că eram nevoiţi să mâncam doar pâine cu ceai făcut din crengi de zmeuriş.  
 
- Ei, ce facem, mai urcăm? Se uită jalnic Mihai către mine.  
 
- Hai să mai încercam  
 
Degeaba. După nici zece paşi, ne trântim iar la pământ. Picioarele nu slujeau la nimic. Dar trebuia să facem ceva, cu ultimele resurse trebuia să ne adunăm de pe jos, să urcăm câte un pic, iar acolo, la stână, aveam speranţa să căpătăm ceva caş de oaie. Când am prins ceva înălţime, începu să adie un vânticel firav, care ne-a răcorit feţele. Începeam să vedem mai limpede poiana şi pădurile din jur, deşi încă le vedeam în culori sumbre. Parcă nici panta muntelui nu mai era chiar aşa de mare. Da, intrasem în poiana din apropierea stânei. Oaza nădejdii noastre era la câteva minute de mers. Ne-au ieşit în întâmpinare nişte câini de la stână, dar nu erau din cei fioroşi, câinii mai de ispravă erau plecaţi cu oile, la păşune, prin văi şi păduri, iar la prânz se întorceau la stână pentru muls.  
 
Sus am fost primiţi bine. Cine credeţi că erau la stână atunci? Tocmai nişte băieţi de-ai lui Ilie Moralciuc, un om din sat, cam sărac, dar vrednic muncitor, cu mulţi copii. Contrar obiceiului ca un gospodar bogat să fie baci la stână, în anul acela, nu se ştie cum, a fost pus baci acest om, Moralciuc, pe care-l ştiam ca bun tăietor de lemne în pădure. Ne-am bucurat revăzând la stână băieţii lui Moralciuc, Vladimir şi Gheorghe, care ne erau colegii la şcoală.  
 
- Aha, aţi venit pentru brânză? ne întâmpină unul dintre băieţi.  
 
- Da, ne-a trimis mama să luăm brânza pentru oiţele noastre.  
 
- Măi, Viorele şi Mihăiţă ... aţi nimerit cam rău ... tocmai ieri a venit un om bogat, cu mai multe oi la stână şi a luat tot caşul pe care-l aveam. N-avem decât caşul fiert azi dimineaţă, care încă nu-i uscat, e plin de zăr ...  
 
- Ghinion! Ne prindea bine dacă puteam lua acum. Nici aşa nu putem lua caşul plin de zăr. Mama ne-a zis să ne uităm să fie uscat şi să nu fie acru.  
 
- Îmi pare rău pentru voi, n-am ce să vă fac! Veniţi peste vreo zece zile!.. Dar ... hai să mâncaţi ceva!...  
 
Ce era să facem? Mă uit la Mihai, ne-am înţeles din priviri, am venit degeaba. Dar, dacă tot ne invită băieţii la masă, hai să mai stăm, şi-aşa ne era o foame de leşin.  
 
- Uite, tocmai am terminat de fiert urda, după ce tata a închegat caş azi dimineaţa, cu cheag din cel bun, de viţel, şi l-a pus la zvântat şi uscat!... Să vă pun nişte zăr cu urdă fiartă în farfurii? Staţi un pic ... ştiţi ceva? Nu aşteptaţi să facem mămăliguţa?  
 
Drăgălaşi aceşti băieţi ai lui Moralciuc! Bineînţeles, am aşteptat răbdători, ca nişte câini de pripas, să se fiarbă bine, să se prăjească mămăliguţa. După ce a fost gata, ni s-a pus în străchini de lut urdă fiartă cu zăr şi mămăliguţă caldă. Ba au mai tăiat băieţii şi nişte feliuţe de caş şi ne-au pus alături de mămăliguţă. Ne-am pus cu toţii la un prânz pe cinste. Era cât se poate de nimerit dacă aduceam, noi, cei care veneam din sat, nişte ceapă, usturoi, castraveţi, cum e obiceiul celor care vin la stână. Nouă ni s-a iertat că n-am adus nimic, am povestit că am venit de la cabană, nu de acasă. După ce am mâncat pe săturate, lucrurile începură să fie mai vesele, optimiste. Acum vedeam limpede toate lucrurile de la stână. Vedeam ceaunele acelea negre, uriaşe, în care baciul fierbea caşul. Vedeam şi o mulţime de doniţe cu doage de lemn, spălate bine şi puse la zvântat. Când am ieşit afară din stână, toate poienile şi pădurile redeveniră senine, înviorate în culori vii, proaspete. Ce înseamnă o masă sănătoasă!  
 
Ne-am luat rămas bun de la băieţii de la stână, i-am mulţumit pentru primire regească. Am pornit voioşi la vale, către sat.  
 
Ca să vezi cum sunt oamenii. Băieţii ăştia, precum cei ai lui Moralciuc, erau cam deficitari la învăţătură. Ultimele săptămâni de şcoală le săreau, erau nerăbdători să se ducă la stână, ca strungari, să mâne oile la muls, la strungă. Ce carte, ce matematică! Aici, la stână, era adevărata matematică! Trebuia să numeri oile de câteva ori pe zi, încât numărul lor, împreună cu cele şchioape de lângă stână, şi împreună cu pieile celor prăpădite sau mâncate de lupi, să dea numărul ştiut de oi preluate la urcarea stânei la munte. Mai trebuiau numărate şi vacile din poiană, să nu lipsească vreuna. Dar asta era nimica toată pe lângă alte socoteli mai complexe pe care le făcea baciul. El trebuia să planifice distribuirea caşului în cursul verii către gospodarii care au adus oile la stână, în aşa fel încât, până la toamnă, când se spărgea stâna, toata lumea să fie mulţumită, adică să-şi primească porţiile cuvenite de brânză. Algebra asta a kilogramelor de brânză era mult complicată de numeroasele obligaţii pe care le avea baciul: cote către stat, atenţii peste atenţii către pădurari, ca să-i ierte pentru desele escapade ale ciobanilor prin plantaţii. Baciul avea de rezolvat ecuaţii şi mai complicate, de gradul doi, sau chiar de gradul trei, ca să satisfacă poftele de o lăcomie fără obraz, a fel de fel de domni, a unor inspectori, şi a rudelor acestora de gradul doi, respectiv gradul trei! Aici era adevărată matematică, cea a împărţirii caşcavalului, nu cea de la şcoală! Aveau dreptate băieţii să ignore ultimele zile dinainte de vacanţa de vară!...  
 
Dacă am fi căpătat caş pentru oile noastre, am fi avut ce aduce acasă, la mama, care, după ce tăia caşul în bucăţi mari, le mai lăsa o zi, două la uscat, apoi le-ar fi tăiat bucăţi-bucăţele mici, le-ar fi frământat cu sare, apoi ar fi bătut brânza în bărbânză de brad, ca să ţină cât mai mult. Câteva luni aveam ce mânca cu mămăliguţă. Cei bogaţi umpleau multe bărbânze din acestea, le ajungea până la anul următor, aveau şi de vânzare. Oameni săraci, cu oi puţine, trăgeau de puţina brânză să ajungă măcar pentru lucru, până la toamnă. Când se termina brânza de oi, la fel de bună era şi brânza dulce de vacă.  
 
Ajunşi acasă, mama ne cercetă curioasă bagajele cu care am venit:  
 
- Ei, aţi adus brânza de la stână? întrebă ea.  
 
- N-am reuşit nimic! N-aveau deloc ce să ne dea! Cică tocmai au dat la unul bogat. Data viitoare ...  
 
- Vai, săracii de noi! Pentru cei amărâţi niciodată nu este! Bine că au pentru rudele lor, şi pentru pădurari!... Hai să vă pun ceva de mâncare!…  
 
- Nu-i nevoie de mâncare, mamă... Am mâncat chiar bine la stână...  
 
- V-au dat de mâncare?  
 
- Da, ne-au dat...  
 
- Aţi vorbit cu Moralciuc, bătrânul?  
 
- Nu... Am găsit doar băieţii lui...  
 
- Bieţii de ei! Iaca s-au gândit şi la voi!... Au văzut cât de flămânzi eraţi! zise mama oarecum împăcată. Totuşi, se gândea, cu necaz, că va trebui să mai urcăm odată la stână să ne încercăm norocul să luăm drepturile pentru oile noastre.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
La stâna lui Moralciuc / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1242, Anul IV, 26 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!