Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

Averea Moşului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Averea Moşului 
  
La două case mai la deal de casa părinţilor mei îşi ducea veacul un bătrân căruia îi zicea Moş Şcribleac. Casa lui, chiar pe creasta dealului, avea valoare mai mult sentimentală, doar pentru el, deoarece, imobiliar vorbind, nu mai avea nicio valoare. Mică, veche de când lumea, cu o singură odaie şi o mică prispă, cu două geamuri mici de tot, cu gratii (de pe vremea atacurilor haiducilor), era tot ce-i mai rămăsese din avere. A vândut tot, şi văcuţa cea bătrână, şi clăile de fân, şi pământul. Îşi păstrase pământ doar pentru vreo două prăjini de cartofi, alături de casă. Lângă gospodărie se mai vedeau ruinele unui gard căzut de mult. Ca fundal, în spatele sărăcăciosului bordei, se vedea dezolant, ca după iarnă, un rest de livadă desfrunzită, ce a scăpat din ea de la tăiere: vreo doi meri scorburoşi ce produceau toamna pădureţe dulcege, un cireş aproape uscat şi încă vreo trei pruni vechi şi găunoşi. 
  
Odată cu trecerea anilor, moşul se scufunda în necazuri. Înainte vreme mai caştiga câte un ban din făcutul greblelor de lemn şi din meşteritul cofiţelor cu doage de lemn, atât de trebuincioase pentru orice gospodărie de la munte. Trebuie să dăm în vileag că moşul avea obicei cât se poate de păgubos pentru sănătatea sa: ieşea pe prispă, la lumina zilei, întinzând nişte ziare pe laviţă, aducea cu el o cutie mare de tablă în care-şi ţinea rezervele strategice de tutun brun, din cel ieftin, cumpărat din târg, şi se apuca să-şi prepare trabuce. Rupea ziarul în fâşii înguste, presăra cu degete puţin tutun de-a lungul fâşiei de ziar, învelea cu grijă hârtia în jurul tutunului, lipea cu limba fâşia de ziar, şi trabucul era gata. Cu aşa îndeletnicire periculoasă, nici nu-i de mirare că moşului îi mergea prost de la o vreme cu sănătatea. Tuşea al naibii. Dacă treceai pe lângă casa lui şi vroiai să ştii dacă-i acasă ori ba, era de-ajuns să asculţi dacă tuşeşte în casă. Tusea lui era îngrozitoare. Trabucismul l-a dus la ruină, cheltuise mult în viaţa lui pe tutun. Nu mai avea nimic în jurul casei, nu mai avea nici bani, nici făină. Se mai milostiveau vecinii să-i mai dea câte ceva, vedeau că moşul nu mai avea mult de dus pe lumea asta, de-abia se mai ţinea pe picioare. Într-o iarnă cu nămeţi mari, pe deal, la casa moşului s-a auzit glas de trâmbiţă. Moşul a dat în primire. A lăsat posterităţii casa şi neînsemnatele proprietăţi din jurul casei. Dumnezeu să-l odihnescă. 
  
Dar ce vrem noi să povestim acum, se întâmpla cu o primavară în urmă, când moşul încă mai avea vlagă în el şi umbla anevoios pe lângă casă. 
  
* 
  
Moşul Şcribleac era sărac lipit. Totuşi, nici el nici nu bănuia cât de bogat este! 
  
Pe un răzlog căzut de pe gard, câteva vrăbii ciripeau voioase între ele: 
  
- Auzi, tu, Moţato. Hai să-ţi spun ceva. Cip-Cip! Cip-Cip! zise o vrăbiuţă porectită Zuluf 
  
- Ciup-Ciup! Ce vrei să-mi spui? îi răspunse Moţata 
  
- Cip! Vino mai aproape să-ţi spun!... 
  
- Ciup, spune!... 
  
- Uite ce-am păţit. Am găsit un bob de ovăz şi l-am dat drăguţului meu vrăbioi Vâlvoi. El a papat bobul, s-a săturat, şi-acum… uită-te la el!... Vezi cum se înfoiază în pene şi se dă pe lângă Vărgata, făcându-i curte. 
  
- Şi ce dacă?... 
  
- Cum, ce dacă? Ce, eu is proasta proastelor? Îmi vine să mă înfig în Vărgata şi s-o las fără pene. 
  
- Ei, las-o şi tu!... Altădată să fii mai deşteaptă, să nu mai dai nimănui din ce găseşti! 
  
- Cip! Pssst! Taci un pic!... Mi se pare c-aud ceva… 
  
- Aha! Ciup-Ciup! Alarma!... Se apropie motanul Tarzan de la vale!… 
  
Vrăbiile au dispărut la vreme într-o tufă de coacăze. Motanul Tarzan nu era de-ai casei, moşul n-ar fi avut cu ce să-l hrănescă, deabia se hrănea pe sine. Era de la nişte vecini din vale. Tarzan trecu maiestuos prin mica livadă, atent la toate mişcările. Avea trecere liberă prin ogradă, profitând şi de lipsa câinelui. Dar vizita la gospodăria moşului n-avea de ce dureze mai mult de câteva clipe, motanul trecu mai departe. 
  
Treaba asta a fost urmărită de o veveriţă care tocmai atunci se-ntorsese în pomul cel vechi şi găunos, unde găsi un loc nemaipomenit de bun să-şi amenajeze o scorbură. Chiar găsi un măr mic şi stafidit, rămas în pom până-n primăvară ca prin minune, iar acum îl ducea harnică în scorbură. Nu va sta mult mărul în acea scorbură, care era doar un punct de lucru al întortocheatei întreprinderi particulare a veveriţei, care avea un lanţ întins de alte scorburi în gestiunea sa. Cu prima ocazie, veveriţa va muta mărul într-o altă scorbură, mult mai sigură. Înainte de a ascunde mărul, se uită cu mare băgare de seamă în jur, să n-o vadă cineva cum ascunde mărul. Pusese, cu frică mare, mărul în scorbură, taman la timp, căci venise pe pomul vecin o gaiţă pestriţă dornică de o învârteală de-ale gurii. Chiar şi o cioară neagră, mare, stând la vreo două garduri mai încolo, se uita mai demult în jur, studiind orice mişcare care i-ar fi putut aduce vreun folos. 
  
Vrăbiile îşi reluară ciripitul pe lângă răzlogul de gard căzut. Când toate spiritele intrară în făgaşul lor, de sub cerdacul casei ieşi tainic, circumspect, popândăul Şoratra arătându-şi lumii comicii incisivi, lungi, galbeni. Luă aspectul unui ghişeftar respectat la uşa prăvăliei sale, cu burtica lui maro, grasă, şi cu urechile larg deschise. 
  
- Chiţ! Chiţ Hei, vrăbiuţelor! 
  
- Ciup! Ciup! Ce-i cu tine Şoratra? îi răspunse Moţata. 
  
- N-ai văzut unde s-a dus motanul Tarzan? 
  
- Da, cum să nu! Tocmai l-am văzut trecând. Dar a plecat, stai liniştit!... 
  
Cioara bătu din aripi, semn că motanul încă era pe-acolo. Şi gaiţa stătea neliniştită în cireş. Motanul se putea întoarce oricând. 
  
Deodată, evenimentul cel mare se produse: Moşul Şcribleac crăpă uşa bordeiului, ieşi pe prispă cu capul descoperit, doar în cămaşa sa albă, lungă până la genunchi, încins cu-n brâu negru la mijloc. Tuşi înspăimâtător de câteva ori. Cu paşi şovăielnici coborî de pe prispă, având o tigăiţă mică în mână. Se duse undeva lângă o şură unde era o grămadă de crengi şi buruieni. Aruncă nişte resturi ale prânzului din tigaie peste gramada de buruieni. La fel de anevoios, cu plămânii şuierând a tuse, se-ntoarse boscorodind în bordei. 
  
Fu semnalul de năvală. Cioara, din departare, văzu prima mişcarea. Se repezi spre resturile auncate de moş, înfulecă bucata cea mare de mămăligă veche şi dispăru dincolo de livadă. Nici gaiţa nu aşteptă prea mult, se repezi, taman la timp, să înşface coaja veche şi uscată, de pâine. Vrabiuţele, harnice, s-au repezit să ciugulescă cele mai mărunte fărâme de mămăligă. 
  
Din ce aruncase moşul la gunoi, rămăse doar o coajă de cartof şi un cotor de măr. Veveriţa, stând pe o ramură înaltă de pom, frecându-şi lăbuţele, îşi făcea evaluări peste evaluări, dacă merită sau nu să-şi pericliteze pielicica pentru cotorul de măr, care-i făcea cu ochiul. Oricum, ce avea ea în scorbură era mult mai preţios, dar nu-i strica un supliment, ca rezervă. Se furişă tiptil, în jos, de-a lungul tulpinii pomului, năvăli în ogradă, fură cotorul de măr şi se văzu nevăzută în pom. Gustă, de poftă, doar două seminţe din cotor, restul îl duse în scorbură, pentru zile mai negre. Doar popândăul, fricos, nu îndrăznea să treacă la acţiune. Coaja de cartof îl înnebunise, însă cu greu îndrăznea să-şi arate mai mult mustăţile de sub cerdac. Coaja de cartof nu-i dădea pace deloc. Când zarva din ogradă se potoli, iar animalele plecară cu treburile lor, popândăul se hotărî, fie ce-o fi, să-şi rişte pielicica, se repezi la coaja de cartof, o înşfăcă cu dinţii şi … ţuşti sub cerdac! 
  
Moşul nici n-a ştiut ce pomană a făcut în dupa-amiaza aceea micilor vietăţi din preajma casei sale. 
  
Epilog: A doua zi, motanul Tarzan a fost văzut mărşăluind maiestous şi unduios prin curtea moşului Şcribleac cu un guzgan gri în gură, mare şi dolofan, atârnând gras de-o parte a gurii sale, iar în partea cealaltă a gurii ţinut în contrapondere de un cap cu urechi largi, cu ochişori mici, vioi, nefericiţi, şi nişte mustăţi lungi, mai lungi chiar decât ale motanului!  
  
E de râs? Plângi! 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Averea Moşului / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1188, Anul IV, 02 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!