Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1182 din 27 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Liniştea de Cernobâl (2) - ultima parte
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Liniştea de Cernobâl (2) - ultima parte 
  
Mult mai bine le-a mers soţiei şi fetiţei, Corina, în mini-vacanţa lor în Bucovina. Plecaseră împreună şi cu Simona, colega de serviciu a soţiei, mare amatoare de excursii pe coclauri. Din gara comunei Moldoviţa, mai aveau de mers pe jos doar şase kilometri până în vârful muntelui unde este situată casa părinţilor mei. Dar ele, fete tinere, sportive, s-au descurcat. Era mai greu de biruit un ultim tronson al drumeţiei, acolo unde se urca, din pârâu, drept în sus, o pantă abruptă, până să ajungă pe coama muntelui. 
  
Ajungând la casa părinţilor mei, zvârliră bagajele, apoi se aşezară să-şi odihnească oasele despletite de atâta drum greu. Dar Simona, văzând ce vreme splendidă era afară, a dat semnalul de ieşire din casă, să admire împrejurimile minunate de pe munte. Nici n-au ieşit bine din casă, că au dat cu ochii de Murcik, un motan maro, mare, frumos, cu dungi galbene pe blăniţa lui, sorindu-se pe un gard. 
  
- Murcik! Ia să-ţi fac o poză, drăgălaşule!... Skiiiţţţţţ! Gata, puiul meu! zise Simona mulţumită că l-a prins pe Murcik aşa de cuminte. 
  
Avea Simona un aparat foto ca lumea (Zorki sau Smena, nu mai ştiu), aparat rusesc, de acum treizeci de ani, din alea la care trebuia să-ţi pui capul sub plapumă când schimbai filmul, să nu-l voalezi. 
  
Mai încolo, în ogradă, au dat de viţeluşul scos de bunica din ţarc, să mai stea la soare. Cum le-a văzut, viţeluşul a zbughit-o la fugă, cu coada în sus, dând un ocol larg prin ogradă. S-a oprit în capătul îndepărtat de ogradă, zgâindu-se nedumerit la oaspeţi. 
  
- Ia să-şi tragă Simona şi ţie, puiule, o poză! Nu fugi, stai pe loc! Skiiiţţţ ! Bravo, te-am pozat şi pe tine! 
  
Viţeluşul prinsese curaj. Nu mai fugea, stătea cu capul în sus şi se uita la fete. Corina s-a apropiat la un pas de el, încă un pas, a pus mânuţa pe capul lui. Bucuros, viţeluşul a zbughit-o într-o nouă tură prin ogradă. 
  
- Hai să vedem şi oiţele de la vecinul de sus! zise Simona. 
  
Au sărit un pârleaz de răzlogi de lemn, au urcat prin livadă, până s-au apropiat de gospodăria lui Costan, vecinul din deal. Iaca şi oiţele. Dar iată şi câţiva mieluşei zburdând. Un miel s-a băgat sub lâna mamei sale şi-a început să sugă scuturând codiţa. 
  
- Skîîîîţţţ! Na, c-am prins în poză şi oiţele cu berbecuţii! 
  
Nu s-au oprit, au urcat mai sus, acolo unde se vedea pădurea. Aici au decis să facă popas. Au întins pătura sub un brad mare şi rămuros, unde soarele încălzea puternic. S-au aşezat să se odihnească. Era atât de cald, de le-a venit să facă şi plajă. Şi ce privelişte grandioasă aveau în faţa ochilor. Poienile pe coamele munţilor, iarba verde răsărită de curând, vitele păscând prin livezi, oile cu mieii păscând în jurul caselor. Iar în zare, maiestuoşi, se vedeau Rarăul şi Giumalăul. După ce s-au odihnit destul, au intrat în pădure, în căutare de viorele şi toporaşi. Ramurile brazilor şi molizilor erau împodobite cu muguri noi, gălbui, de primăvară. 
  
A fost o zi de pomină, senină, caldă, fără vânt. Erau mulţumite, au văzut de toate, s-au şi bronzat. Corina, fetiţa, era îmbujorată la faţă, a prins-o soarele. 
  
A doua zi trebuiau să se întoarcă la Bucureşti. Tatăl meu era meşter la pregătit lactate când se făcea vremea de plecare spre Bucureşti. A legat la gură cu celofan vreo două borcane mari cu smântână. A pregătit şi câteva bucăţi de brânză dulce, de vacă. S-a mai dus în beci şi-a ales nişte cartofi frumoşi (barabule, cum li se zice în Bucovina), netezi, unul şi unul, le-a pus în sacoşă. 
  
Venise vremea despărţirii. Tata, mama au îmbrăţişat pe rând pe Corina, nepoţica lor, pe Nuţi şi pe Simona, aproape cu lacrimi în ochi. 
  
- Să mai veniţi pe la noi, la vară! O să vă ducem dorul! 
  
- Venim noi, venim, bunicuţă, nu fii supărată! zise Corina dând încă un pupic bunicii. 
  
Simona a mai consumat şi ultimele poziţii de pe film, făcând poze cu nemiluita motanului Murcik şi casei de pe munte a părinţilor. 
  
Tata a ajutat la dus genţile grele chiar până la gara Moldoviţa. Cartofii, mai ales, atârnau greu. N-aveau încotro, în Bucureşti până şi cartofii se dobândeau la cozi grele. Şi ce răi erau... 
  
Am ieşit în întâmpinarea fetelor la Gara de Nord. Trenul venise la timp. Iată, Corina, Simona, soţia. Era să scriu că m-au luat la rost: nici tu BEEP, nici tu SMS (glumesc, atunci nu erau telefoane mobile atârnate la gâtul oricărui copil; se descurca lumea şi fără ele). În fine, odată familia recuperată, am ajuns acasă. De drum mult, de oboseală, ne-am decis să ne culcăm devreme, nu erau nici telenovele, nici talk-show-uri de văzut pe nu ştiu câte canale. 
  
* 
  
A doua zi, trezindu-ne, nu ştiu cum, soţia a dat drumul la aparatul de radio, cât să auzim o veste năucitoare! 
  
- Tu ai auzit ce s-a întâmplat? îmi zise panicată soţia. 
  
- Nu! Ce să aud? 
  
- Au anunţat ăştia de la radio o mare nenorocire. Cică ar fi explodat o centrală atomică în Ucraina şi acum s-au răspândit radiaţii şi în România!... 
  
- Cum aşa? Nu se poate! 
  
Avea dreptate. Am auzit şi eu ştirea repetată la radio. Trebuia să plecăm la serviciu. Copilul era deja îmbrăcat de şcoală. Bătu la uşa noastră chiar atunci vecina Valy. 
  
- Măi, oameni buni, aţi auzit ce ştire groaznică au anunţat la radio? 
  
- Da, am auzit! Ce ne facem? Au zis ăştia să nu ieşim din casㅠ
  
- Doamne fereşte! Cât o să stăm noi în casă? 
  
Ne-am dus la serviciu. Copilul a plecat la şcoală. 
  
La întoarcere, seara, eram cât se poate de întristaţi. Aflasem mai multe. S-au dat instrucţiuni la radio şi la televizor să nu umble lumea cu capul descoperit, să nu bea lapte, cică vaca paşte iarba şi concentrează radiaţii în lapte, care mâncat afectează mai ales glanda tiroidă. S-au dat ordine să fie acoperite toate fântânile. Soţiei de-abia acum i-a picat fisa de ce toate fântânile de pe traseul CFR de la Vama, Suceava, Bacău erau acoperite, sigilate. Cică nici în pădure să nu meargă oamenii, nici vacile să nu pască iarba proaspătă. Toate erau radioactive. După câteva zile veniră ploile, au mai spălat praful radioactiv de pe iarbă, de pe copaci. Lumea a mai uitat de radiaţii. Praful radioactiv a intrat în pământ. În pământ!?... 
  
După douăzeci de ani de la tragedia de la Cernobâl, un doctor din Bucureşti, ţinând o conferinţă de sănătate, zicea: 
  
- Toată lumea se vaietă: Ciornobâl-Ciornobâl! Dar ştiţi că doar unu la suta dintre cancerele din ţara noastră sunt cauzate de Cernobâl? Restul cazurilor sunt de la chimicalele nenorocite care au invadat viaţa noastră de toate zilele, începând cu legumele şi fructele date cu pesticide şi îngrăşăminte chimice, apoi conservanţii din borcane şi preparate. Dar, în aceiaşi măsură, şi datorită regimului de viaţă nesănătos, lipsit de mişcare. Apoi consumul de prea multe dulciuri, grăsimi, carne… 
  
Revenim la seara când am venit acasă de la serviciu. Pe soţia au pobidit-o lacrimile. Cică ele n-au ştiut nimic şi s-au expus din plin la radiaţii. Şi când s-au plimbat pe deal, şi când au făcut plajă în aer liber, şi când au fost prin pădure. Şi au băut lapte proaspăt fără nicio grijă. Nu ştiau nimic de nenorocirea cu radiaţii. Dar nu de ea era tristă soţia, ci de Corina, fetiţa nevinovată. A încasat şi ea, sărăcuţa, radiaţii din plin. Jalea soţiei m-a scufundat într-o mare tristeţe şi pe mine. Copilul! Orice, dar nu copilul! 
  
- Dar tu ai stat în aer liber, la Giurgiu? mă întrebă soţia. 
  
- Da, am stat şi eu, eram la pescuit în plină zi însorită. 
  
Tristeţe mare în casă. Toate ca toate, dar copilul! Ce va fi cu fetiţa? Toţi ne-am radiat, dar de ce şi ea? 
  
Veni şi vecina Valy pe la noi. Tristă şi ea. Ce se va face cu fetele ei. Soţia pomenise de smântâna şi brânza adusă de la ţară. Oare n-or fi radioactive?  
  
- Nu-mi mai vine să mănânc lactatele astea, zise soţia N-ai auzit ce-au spus la televizor, să evităm lactate? Mai bine le arunc… 
  
- Ei, cum să le arunci! interveni vecina. Dacă vrei să arunci, mai bine dă-mi-le mie, le mănânc eu… 
  
- Da… uite, se mai răzgândi soţia … îţi dau smântâna asta, fă ce vrei cu ea. Eu păstrez doar brânza asta mai veche… dinainte de radiaţii. 
  
Se anunţă la televizor că la spitale s-au pus la dispoziţie pentru populaţie sare iodată şi tablete cu iodură de potasiu care protejează glanda tiroidă, cea mai expusă la pericolul radiaţiilor. 
  
A treia zi, îşi face soţia timp să meargă la Spitalul Fundeni, la un control privind nivelul radiaţiilor la glanda tiroidă. S-a dus de dimineaţa, cu fetiţa, urmând să vin şi eu mai târziu. Eu, trebuia să merg la alimentară, să stau la cozi pentru pâine şi … lapte (laptele de Bucureşti nu era un pericol imediat, era de soia!) 
  
În fine, venisem şi eu la spital s-o aştept pe soţia când va ieşi de la controlul medical. Cam după o oră, soţia ieşi de la doctor cu fetiţa. Erau cam vesele. 
  
- Ei, cum a fost ? întreb eu. Ce-a zis doctoriţa ? 
  
- Doctoriţa, zice că nu e nimic grav, copilul n-are nimic la glandă. 
  
Vestea asta m-a bucurat mai mult ca orice pe lumea asta. Corina, cu mânuţele ei firave m-a cuprins de după gât, bucuroasă, exclamând fericită: 
  
- Tăticule, n-am nimic! Am scăpat! Aşa-i? 
  
- Da, n-ai nimic, puiul meu! Ce mare e Domnul! 
  
(în conformitate cu întâmplări autentice) 
  
(sfârşit) 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Liniştea de Cernobâl (2) - ultima parte / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1182, Anul IV, 27 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!