Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Liliana Tirel         Publicat în: Ediţia nr. 963 din 20 august 2013        Toate Articolele Autorului

Liliana TIREL - VIAŢA ÎN CERC (2) - IADUL OAMENILOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto:  
„Adună lacrimi în pocal de aur  
Spală-ţi fruntea ... fruntea plină de laur.”  
 
- Adrian, ce aţi fãcut dupã arestarea lui Paul Goma?  
- Pe 1 aprilie, liderul nostru a fost arestat; puternica campanie internaţionalã silind autoritãţile române sã-l elibereze din închisoare pe 6 aprilie. Sriitorul Goma nu putea fi condamnat fără a declanşa proteste externe. Cu toate acestea, în noiembrie 1977, i se retrage cetăţenia română şi este expulzat în Franţa, împreună cu familia: soţia şi copilul, unde i se acordă azil politic la cerere. Paul Goma nu a încetat activitatea împotriva regimului comunist din România şi a lui Ceauşescu. Chiar mai mult, în 1979, disidentul sprijină înfiinţarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR).  
- Da, Adrian, ştiu că acest sindicat era comparabil cu ,, Solidarność'', sindicatul din Polonia.  
- Ai dreptate, Carmen!Ca urmare a activităţii îndreptată împotriva regimului comunist din România, Goma a fost ţinta unor tentative de asasinat. Securitatea era pe urmele noastre, indiferent în ce ţară eram.  
- Adrian, am înţeles cã douã grupuri de tineri, ,,Grupul Balta Brăilei 77'' şi ,,Grup Canal 77'' s-au ,,remarcat'' foarte mult în faţa Securitãţii!  
- Aşa este, Carmen! Pânã când ne-au arestat, am continuat sã împãrţim manifeste, sã organizãm demonstraţii anticomuniste, sã acordãm interviuri la Radio Europa Liberã.Eu fãceam parte din grupul format din nouă tineri; am fost cunoscuţi sub numele de ,,Grupul Balta Brăilei '77''. Cei din primul grup, având mai multă experienţă, ne învăţau cum să acţionãm; acest grup a fost numit mai târziu,,Grup Canal 77''. Dar în vara acelui an, toţi am fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi pentru "parazitism social" . Aşa suna sentinţa comunistă pronunţată împotriva noastrã cu uşile închise. Am fost judecat la Tribunalul de urgenţã din sectorul 7, apoi deportat în Insula Mare a Brăilei. Îmi amintesc versurile: ,,Având Securitatea pe urmele noastre/ În zori plecarăm peste munte către Cheia / Braşovu-i plin de uniforme-albastre / Noi facem o oprire în Insula Brăilei / După ce-am plecat din portul Chiliei.''  
 
Cei rãmaşi în libertate au continuat rezistenţa până spre toamnă, când au fost arestaţi şi duşi la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în Moldova pe Prut sau la Galaţi.  
- Dragul meu, cum s-au comportat autorităţile cu tine când erai în închisoare?  
- ,,Foarte bine''!  
- Adicã?  
- Carmen, cel mai mult am muncit la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cel mai mare lagăr de muncă forţată din România comunistă. Sigur, nu se compara Canalul din 1977 cu cel din 1954. Oficial, se numea Şantierul Tineretului. Aici peste 70.000 de studenţi, muncitori, militari şi deţinuţi au îndeplinit visul celor din Vest. Erau ţări în Europa Centrală şi de Sud-Est care doreau să aibă acces la mare. Construcţia era de importanţă crucială pentru România şi această parte a Europei. În final, Canalul s-a numit Dunăre Marea Neagră – Main şi permitea Europei să aibă acces la Canalul Suez.  
- Îmi amintesc că lucrările Canalului au fost reluate în 1976 după un proiect aprobat de Ceauşescu, dar costul său a foarte mare, financiar şi uman.  
- Carmen, mulţi deţinuţi politici şi-au găsit moartea la Canalul ce avea să devină al trelea ca mărime după Panama şi Suez. Chinurile fizice şi psihice erau cumplite. Pe lângă toate, ne mai şi drogau pentru a afla ,,adevãrul''- adicã numele celor care făceau parte din Grupul Goma. Eram un ghem de durere. Cu fruntea plecată şi pumnii strânşi, strângând din dinţi, am hotărât că mai bine mor decât să mai îndur bătăile, imersia în apa ca gheaţa, arsurile cu ţigara. Când nu am mai putut îndura, am evadat împreună cu doi colegi. Dar ne-au prins şi chinul a reînceput, parcă mai rău.  
- Doamne, Adrian, ce durere! Se pare că acest canal a fost construit nu numai cu bani, dar şi din ziduri de lacrimi, râuri de sânge şi viaţa atâtor oameni fără nicio vină. Doar pentru că doreau ca drepturile lor să fie respectate.După atâta timp, investiţia financiară făcută tot nu a fost amortizată. Şi mulţi din cei care şi-au dat viaţa pentru o idee, nu au fost reabilitaţi.  
- Iubito, sunt de 30 de ani în Statele Unite, dar aici nimeni nu m-a torturat şi nu a încercat sã mã asasineze. Este groaznic să simţi că eşti trădat de ai tăi şi să mori printre străini.  
- E crunt ce spui acum. Nu am ştiut!  
 
- Indiferent de atrocităţile la care eram supuşi, nicio informaţie nu dădeam torţionarilor noştri. Consideram o atitudine josnică trădarea tovarăşilor de luptă. Într-o noapte întunecată, de parcă stelele plecaseră la culcare, am reuşit să evadăm, pentru a doua oară. Eu şi Mutică, un prieten din cartier, am fugit din Insula Mare a Brăilei animaţi de gândul că suntem oameni, nu fiare cum ne considerau ei. Cu câinii ne vânau. Nu ne păsa dacă murim.Credeam în reînviere, în eternitate, în reuşita luptei noastre pentru dreptate. Deşi nu puneam mare preţ pe viaţa noastră, luptam pentru ea, pentru demnitatea de a fi Om. Şi credeam cu toată tăria în cuvintele spuse de Mahatma Gandhi: ,, Ei nu ne pot lua demnitatea noastră decât dacă le-o dăm noi.“ Dar după câtva timp ne-au prins, ducându-ne la închisoarea de la Galaţi.,,Mergeam legaţi în lanţuri, un trib de apucaţi / Evadând din Insula Brăilei, am ajuns la Galaţi!''Am uitat să-ţi spun că mergeam la muncă în şir, fiecare având lanţuri la picioare şi gulere metalice în jurul gâtului, de care atârna lanţul ca la animale. Om-animal. Era o plăcere pentru ei să vadă că suferim.În ochii lor se citea cruzimea,dorinţa de a ne minimaliza ca fiinţe umane, de a ne distruge demnitatea. În nopţi friguroase cu vânturi puternice, sau în zile toride, urlam de durere ca o corabie înainte să se scufunde. Mulţi şi-au găsit moartea. Nu era interogatoriu la care să nu fiu întrebat de acţiunile organizate de cunoscutul scriitor disident, Paul Goma. Am şi scris ceva în acest sens:,,Ce se aude, puiule?/ Vine duba, domnule./ Plângi de frică, puiule? Unde-i Paul, domnule?''  
- Groaznic, Adrian! Citisem prin cărţi, dar credeam că este vorba de imaginaţia scriitorului. Nu am cunoscut supravieţuitori ai luptei anticomuniste.De câtă tărie şi hotărâre aveaţi nevoie pentru a rezista unor asemenea chinuri! Aţi supravieţuit pentru că eraţi tineri, cu multă dorinţă de viaţă...  
- Nu, Carmen! Încrederea în ideile noastre ne-au ajutat să învingem ticăloşia şi moartea; ele erau ancora care ne făcea să rezistăm tuturor maltratărilor.  
Torţionarii ne şi vedeau îndreptându-ne spre moarte, doar asta îşi doreau: să scape de noi. Ei nu ştiau că pentru noi viaţa era lucrul cel mai neînsemnat. Că lacrimile spălau ca o ploaie ruşinea de a fi trădaţi de fraţi şi de părinţi, spălau ura şi minciuna ce îmbolnăveau o ţară.  
În sufletele noastre ardea făclia libertăţii, a speranţei că visele vor deveni, într-o zi, realitate.  
 
*****  
- Acţiunile noastre, ale celor din Grupul Goma, militau pentru cele mai elementare drepturi ale omului. Prin diferite metode, reuşeam să transmitem din închisori interviuri şi memorii ce erau duse în Occident de persoane de încredere şi foarte curajoase. Acestea erau difuzate pe post, la Radio Europa Liberă.,,Şi vorbind din depărtare,Noel Bernard când citea /Rupea liţa-n difuzoare ... şi pe noi bătaiea.''Acum ştim că mai multe guverne, presa externă şi organizaţii internaţionale au încercat să ne salveze. Tot mai mult începuse să se discute despre acţiunile grupului nostru şi autorităţile române erau supuse la presiuni externe.De la Galaţi m-au deportat în Moldova, pe fâşia de pe Prut.  
 
După alt,,sezon de batoane”, adică bătăi crunte, am fost eliberat. Dar toţi se uitau la mine ca la un paria. Chiar şi tatăl meu, ziarist, rector la Ştefan Gheorghiu. Simţeam că mă sufoc! Nu mai aveam un loc care să-mi aparţină. Ultima speranţă era să părăsesc ţara.Dar mama era singura fiinţă care mă mai reţinea. Şi în închisoare fusesem ameninţat cu moartea mamei. Era punctul meu slab ... călcâiul lui Achile. Însă nu m-am lãsat înfrânt. După un timp şi mama şi-a dat seama că nu mai poate continua această situaţie.  
 
***  
- Acţiunile voastre erau riscante, eroice; puneau în evidenţă demnitatea umană şi mândria naţională.Lupta voastră reprezenta o fisură în zidul sistemului comunist; o fisură prin care se vedea, încă în ceaţă, Decembrie 1989. Scuze, Adrian! Nu am ştiut că ai amintiri atât de dureroase. Triste şi versurile tale...dar de ce toate astea?  
- Din naivitate, Carmen, si spirit de libertate!... speram să fie respectate drepturile cetăţeneşti şi poporul român să ducă o viaţã mai bunã. Şi aşa au crezut toţi care au pierit atunci ... dar şi tinerii morţi în decembrie1989.  
- Aşa este, Adrian ! Împreună aţi scris o pagină din istoria României. Mai rămâne să fie recunoscută ... în mare parte de către cei care au preferat să tacă în acele momente, să ducă o viaţă plină de resemnare, ascunzâdu-şi laşitatea sub diverse motive : de exemplu familie, servici, locuinţă etc.  
 
(Va urma)  
------------------------------------  
 
Fragment din romanul „Viaţa în cerc”  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Liliana TIREL - VIAŢA ÎN CERC (2) - IADUL OAMENILOR / Liliana Tirel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 963, Anul III, 20 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Liliana Tirel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liliana Tirel
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!