Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Angela Monica Jucan         Publicat în: Ediţia nr. 251 din 08 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

VEŞNICIE PE PĂMÂNT. SĂRBĂTOAREA NAŞTERII MAICII DOMNULUI (Un punct de vedere laic)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Credinţă, încredere, realitate şi simbol se adună în sărbătoarea mai sentimentală decât altele a Naşterii Maicii Domnului – sărbătoare fără temei scripturistic, motivată însă prin Sfânta Tradiţie şi evlavia populară. Nu am competenţa să discut autoritatea textelor apocrife şi nici nu cred că dovedirea veridicităţii lor ar avea mare relevanţă, învestitura Mariei de către Dumnezeu în calitatea de mamă a Fiului fiind cel mai serios motiv şi chiar suficient de a fi slăvită de oameni, începând cu naşterea ei (şi aceasta ieşită mult din comun). Vreau numai să remarc faptul că Sfânta Fecioara Maria este foarte respectată şi în islam, ca mamă a lui Iisus (însă Acestuia i se recunoaşte, în mahomedanism, doar o poziţie de mare profet) şi este singura femeie nominalizată în Coran. În Sura familiei Imrîn, Coranul relatează, foarte asemănător cu textele creştine apocrife, şi despre evenimentul venirii ei pe lume. 
  
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost instituită pe la mijlocul secolului al V-lea, cândva, în intervalul de 20 de ani dintre Sinoadele III ecumenic (431, Efes – la care s-a fixat învăţătura de credinţă a Bisericii, declarându-se maternitatea divină a Mariei, cu cele două atribute ale ei: Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară, declarându-se, de asemenea, unitatea persoanei lui Iisus Hristos, născut din Fecioară) şi IV ecumenic (451, Calcedon – unde s-a consfinţit doctrina celor două firi ale Mântuitorului). 
  
Slăvită de catolici printr-un cult special, supravenerată de ortodocşi, respectată simplu de protestanţi, relativizată în recunoaştere de neoprotestanţi, Sfintei Fecioare Maria nu-i contestă nimeni calitatea de mamă a lui Iisus. Cinstirea este gradată în atâtea intensităţi din cauza, cred, a înţelegerii diferite a întrupării Fiului. Este imposibil de imaginat, cu mijloacele de care dispunem, un act în acelaşi timp sincronic şi diacronic. Având un orizont euclidian, nu putem gândi la un loc continuitatea şi delimitarea. Cunoscători numai ai imanentului, nu putem pătrunde transcendentul. Sunt dimensiuni despre care nu avem cum să culegem informaţii şi aş aminti, în acest context, un splendid eseu scris de Slavomir Almăjan – „Poetul şi marea (2)”, din care nu se poate să nu înţelegi (măcar) cât de mult nu înţelegi. (Vorba lui Socrate, „scio me nescire”.) Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – ipostaze consubstanţiale. Fiul capătă formă, se supune fizicii, ia viaţă biologică, intră în istorie. E văzut printre oameni în chip de om, deşi este, în acelaşi timp, Fiinţă divină. Dumnezeu rămâne trinitar; Iisus nu este o extracţie din Treime şi Dumnezeu nu devine, nicio „clipă”, mai „mic” sau dual. Fiul, ca persoană însă e dual, ca fire (fără a avea fire dumnezeiască distinctă). Problema ne depăşeşte. Noi nu putem concepe timpul şi spaţiul altfel decât în limite, pe când Dumnezeu nu are „părţi”, „cadre”, „momente”, „evoluţie” sau „etape”. Că Fiul se face om ar putea fi (cine ştie!) ceva similar schimbării stării de agregare (cum, menţinându-şi natura – adică „persoana” -, apa poate avea „fire” lichidă, solidă sau vaporizată). 
  
Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu – demnitate pentru care chiar El a ales-o. 
  
Un foarte bun prieten al meu neoprotestant îmi pune mai multe întrebări legate de conduita tot mai lejeră a celor care aparţin bisericilor tradiţionale. În principal, mă întreabă de ce, dacă o preacinstim, nu încercăm să o şi imităm pe Sfânta Fecioara Maria (păstrând castitatea până la căsătorie), de ce nu îi preţuim pe cei care, totuşi, reuşesc acest lucru şi de ce chiar şi cei cu moravuri „ultramoderne” se declară, cu tupeu, „credincioşi”. Bineînţeles că el are dreptate. Rostul sărbătorilor creştine nici nu este pur aniversar sau mnemonic ori de slăvire formală, ci şi educativ – de chemare la virtute, de îndemn la urmarea pildei sfinţilor, de stimulare a aspiraţiei spre un nivel cel puţin al onorabilităţii în viaţa noastră. N-am ştiut imediat ce explicaţie să-i dau prietenului meu. Cred însă că am găsit, până la urmă, răspunsul. Nu e tare de vină nici omul „supus păcatului”, nu e pe deplin culpabilă nici societatea (care e cum e). Responsabilitatea aparţine cel mai mult păstorilor. Atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică, s-a neglijat strângerea mai puternică a turmelor în jurul lor, realizarea şi întărirea unor legături de grup. Omiletica cu mesaj moral are un conţinut foarte asemănător (ascultând, odată, predica unui pastor penticostal, mi-am amintit Didahiile lui Antim Ivireanul) şi creştinii nu sunt învăţaţi decât de bine în toate Bisericile lor. Spre deosebire de neoprotestanţi care formează comunităţi adevărate, în care oamenii se cunosc între ei, se ajută, întreprind împreună lucrări, îşi sunt unii altora exemple, catolicii şi ortodocşii sunt răzleţi, sunt singuri şi în biserică, şi în lume – singuri în faţa anormalităţii tot mai agreate de societatea dintotdeauna mare meşteră în sancţiuni şi care, mai nou, sancţionează tocmai decenţa. Neoprotestanţii au sentimentul apartenenţei, ei sunt, totdeauna, „noi”, nu „eu”. Când în anturajul tău sunt promovate bune obiceiuri, e mai uşor să faci, ca ceilalţi, binele (parafrazez după Pavel) pe care şi tu îl vrei, în timp ce un ins singur în faţa unei mase desfrânate (pe care o recunoaşte ca smintită) va ceda mult mai uşor, făcând răul pe care nu îl vrea, numai ca să nu distoneze. Trebuie să adaug însă că, în ultimul timp, situaţia pare să se schimbe. Tot mai mulţi preoţi sunt implicaţi în activităţi cu tineretul şi e uimitor cât de mulţi tineri frecventează, mai nou, bisericile. Perspectiva însănătoşirii există. 
  
Dar, în susţinerea dreptăţii venerării Sfintei Fecioare (desigur, de către Bisericile care o fac), în loc să enumăr capitolele şi versetele biblice care legitimează recunoaşterea ei ca sfântă (mai presus decât toţi sfinţii), am să dau, prietenului meu, şi un răspuns puţin anecdotic. Când, în satul (predominant ortodox, poate cu un oarecare trecut greco-catolic, nu ştiu) în care am lucrat câţiva ani, întrebam de la cine aş putea cumpăra miere, oamenii îmi spuneau: „Domnişoară, să mergeţi la X, că acela-i pocăit şi nu vinde decât miere curată”; când căutam brânză de oaie – la fel: „să mergeţi la Y, că-i pocăit şi sigur nu vă dă brânză din lapte amestecat” (adică de oaie şi de vacă). Sau nu-s de vină preoţii, ci ăsta-i ortodoxul – mai neconştiincios ori mai comod? Se poate. Dar scade asta ceva din meritele „pocăitului”? Greşeşte ortodoxul recunoscându-i şi admirându-i calităţile (pe care, ce-i drept, nu se deranjează să le şi copieze)? Cu atât mai mult o respectăm pe Sfânta Fecioara Maria, chiar dacă uităm să-i şi urmăm pilda... Eu nu dau pe nimic în lume Ortodoxia, deşi văd cât de mult ne lipsesc virtuţile şi aş fura neoprotestanţilor seriozitatea, corectitudinea şi solidaritatea şi le-aş aduce în tinda noastră. Dar, vedeţi, pentru frumoasele însuşiri morale, îl folosesc pe „aş” – o formă auxiliară proprie, indiferent de timp, unui mod verbal deziderativ. Perfectul compus indicativ îl las pe altădată... Ceea ce nu mă împiedică să-mi ţin credinţa mereu în prezentul modului verbal al acţiunii sigure... 
  
Atribuită de catolici cu imaculata concepţie, supravenerată de ortodocşi, respectată mai reţinut de protestanţi, parţial contestată de neoprotestanţi, Sfânta Fecioara Maria rămâne cea care este şi Dumnezeu ştie mult mai bine decât noi cine este ea. De fapt, Preacurata nu are nevoie de închinarea noastră. Noi avem nevoie să o cinstim, unul în ceva apropiat de latreia, altul în hiperdulie, celălalt în respect moderat sau, altul, în apreciere trecută prin problematizare – după felul fiecăruia de a cântări lucrurile. 
  
Sărbătoare fără temei scripturistic, întemeiată pe votul de încredere acordat unor scrieri necanonice, Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului are o motivaţie mai sentimentală decât altele şi depăşeşte „canonicul” – sfinţii fiind, de obicei, sărbătoriţi la data morţii lor. Dar, ca Mamă a lui Iisus, Sfânta Fecioara Maria este, în toată puterea cuvântului, şi mamă a creştinismului, aşa încât venirea ei pe lume – a colaboratoarei la întruparea Cuvântului – are sens de veşnicie şi pe pământ. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
VEŞNICIE PE PĂMÂNT. SĂRBĂTOAREA NAŞTERII MAICII DOMNULUI (Un punct de vedere laic) / Angela Monica Jucan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 251, Anul I, 08 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Monica Jucan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Monica Jucan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!