Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Romeo Tarhon         Publicat în: Ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

VERSURI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Rugă verde

Smerită rugă tainică Lui plângu-I
Şi de durerea facerii mă tângui
Când frunza mugurele-şi rupe
Din verde crud de sânge să se-ntrupe.

Adâncă rugă de lumină cântu-I
Şi de durerea dorului mă mântui
Când floarea de cais între fecioare
Sub verde voal în vălul verde moare.

Nespusă rugă-n rugăciuni închinu-I
Şi de durerea morţii mult mă chinui
Cănd iarba-n lama coasei se mlădie
Şi-n verde bocet sufletu-mi sfâşie.

Crez

Vine Timpul, va să vină...
Spulbere, sfarme, răstoarne,
Surpe bezna sub lumină,
Rupă lanţul prins în carne,

Ardă frigul duşmănia,
Degere focul răimea,
Ura, sfada, blasfemia,
Hula şi nimicnicimea!

Doarmă ochiul somn de cruce,
Plangă-şi rana de sub pleoapă,
Lacrima stoarsă usuce
Apa ochiului de apă!

Geamă geana, dorul doară
De durerile ucise,
Frângă-şi aripa de ceară
Visul împlumbat în vise!

Scadă răii ce se-nsumă
După hâdă-asemuire,
Înghiţiţi de-a vremii spumă
Fără drept la pomenire.
.................  

STROFE DIN POEMUL COLECTIV ”RUGĂ FĂRĂ SFÂRŞIT”
DESTINAT ÎNREGISTRĂRII PERFORMANŢEI ÎN GUINNES BOOK
(ROMEO TARHON)

Sunt ruga crucii fără de sfârşit
Şi-a nesfârşitelor dureri coloană
Ce-n carnea Celui răstignit
Nu-şi are moarte, ci doar rană…

Sunt mirele-I fără de floare
La butoniera de la piept,
Inelul îmi va fi din soare,
Carate de lumină şi regret...

Sunt călător pierdut în zări,
Doar crucea la răscruce
Mă poartă ca un far pe mări,
Mă ia, mă duce, mă aduce…
..............
Sunt şi mai bun cu cel ce bun e,
Respect ce scris e-n decalog,
Dar când sunt rău, de iertăciune
Pe Bunul Dumnezeu îl rog …

Sunt iconiţa inocenţei dar hain
La suflet, neînduplecat
Cu cel ce şarpe-i cu venin
Şi muşcă sânul ce l-a alăptat…

Sunt focul rugului de foc
Atunci când bine fac şi înapoi
Primesc blestem de ură-n loc.
Nu dau obrajii amândoi…

Sunt iertător şi moale, blând
Cu cel ce blând şi bun cu mine-i
Şi nu mă fură, nu mă ucide-n gând
În mine aruncând cu vina vinei.

Sunt multe feluri de păcate
Dar cel mai blestemat, vă jur e
Acela de-a fura! Spurcat e
Omul care fură ca să fure…
...................
Sunt anotimpul morţii – o ucigaşă toamnă,
Când frunză sunt şi-n muguri iubito mă adori
Nesăbuită-amantă ce încă mă condamnă
La dragoste de floare şi la viol de flori…

Sunt, poate, doar o umbră a umbrei ce o caut
În umbra ce ascunsă-i în triste despărţiri
Pe un peron ce plânge în plânsete de flaut
Când trenul nu opreşte în gări de amintiri…

Sunt sigur că-n ziua cea mai tristă şi ploioasă
Noi, oamenii, vom exulta îndureraţi de dor
La cea mai dragă, perversă şi frumoasă
Amantă: Poezia! Iubita iubiţilor ce mor…

Sunt, azi şi mâine, clipe de har, înălţătoare
De creştinească veche şi nouă sărbătoare
În care Sân Dumitru, de mir izvorâtor,
La ruga noastră ”Rugii”noastre îi dă spor!
.....................
Sunt clipe când toamna ucide, înfrânge
Corolele verii şi cupele-n floare…
Sunt frunză, iubito, te rog nu mai plânge
La lunga mea moarte, căci e trecătoare…

Sunt devastat de-atâtea triste toamne
Câte să-ndur, să duc, m-ai blestemat
Sau m-ai blagoslovit, Tu, Doamne,
Să înfrunzesc murind neîncetat…
......................
Sunt nopţi, sunt zile, dimineţi şi-amiezi
Când porţile spre iad cât iadul larg se cască…
Sunt clipe-n care omul pe care om îl crezi
E doar o mască-a măştii peste mască…

Sunt lungi amurguri şi nesfârşite seri
În care ţipă cu tăişul împlântat în spate
Pumnalul ucigaş şi trădător, când speri
Ca ucigaşu-ţi faţa să-şi arate…

Sunt zile negre şi albe nopţi de-abis
Când îţi priveşti în faţă ucigaşul…Vezi
Dar nu-i vezi chipul şi visezi că-i vis
În bezna luminoaselor amiezi…

Sunt zile negre ce se scurg din cer,
Când frunzele mă dor de vis
Şi parcă toamna-i un sicriu de fier
În care zilnic mor de dor ucis…

Sunt albe nopţi ce în văzduh se scurg
Când frunzele mă dor de chin
Şi parcă toamna-i un etern amurg
În care mor de câte ori suspin…

Sunt albe nopţi şi negre zile
Când frunzele de dor mă dor
Şi parcă toamna un azil e
În care nu mai încetez să mor…
.........................
Sunt sclavul tău, iubito, dacă-mi ceri
Să te urmez supus am să mă pierd
În amăgiri de tainice dureri
Când îmi vei porunci să te dezmierd.

Sunt robul tău, iubito, dacă tu decizi
Să-ţi fiu în lanţ cel mai supus supus
Tu să mă pedepseşti, să mă ucizi
De nu te voi slăvi că m-ai sedus.

Sunt tot al tău, iubito, cât exist
Şi-a ta dorinţă jur să o ascult,
Să nu-ţi ies din plăceri şi să insist,
Şi dacă-mi ceri puţin să te am mult...
....................
Sunt uneori o frunză, umbră rece
A vieţii şi a morţii vegetale,
Când toamna morţii şi-i petrece
În lung convoi de muguri şi petale.

Sunt frunza ce toamna agonică moare
Şi-n lemn fără sevă de frig se usucă,
În tremur de licăr de lumânare
Şi-n bocet de jale din doină de ducă…

Sunt trist ca frunza desfrunzită
Ce moare-n pasta de pastel
Pe o paletă ruginită
Abia atinsă de-un penel.

Sunt toamne ce se întomnează
Ca eu să mor de-acelaşi dor
Când doare dorul ce durează
Cât floarea florilor ce mor...
.......................
Sunt, Doamne, încă mulţi români viteji
Gata să moară-n luptă pentru sfânta ţară,
Tu doar deşteaptă-i, dă-le suflet, ţine-i treji
Şi fă-i din nou bărbaţi precum odinioară!

Sunt, Doamne, încă multe neîmpăcate mame
Gata să-şi dea ofranda de sânge de fecior,
Tu doar le-alină plânsul şi trece-le prin vame
De dor şi de durere când fiii dragi le mor!

Sunt, Doamne, încă mulţi şi nesătui duşmani
Gata să surpe malul cu patrie cu tot,
Tu doar le-adu aminte că râvna le e-n van
Şi Ţara să ne-o fure cu noi cu tot nu pot!

Sunt, Doamne, încă oameni ce se trag din îngeri:
Ne vindecă prin harul preabunei lor credinţe
Când, neglijându-şi chinul din propriile plângeri,
Mai mult de noi îi doare, netrebnice fiinţe…

Sunt oameni care pentru oameni mor
Şi viaţa-şi dau cum n-o fac pentru sine,
Când fără-a le păsa de rana cărnii lor
Rău cărnii lor îşi fac să fie altora mai bine…

Sunt oamenii care se nasc în Cer şi-n Cer
Vii se întorc la îngeri, dar morţi în misiuni…
Deşi, sărmanii, zilnic mor câte puţin, nu pier,
Căci noi cei mulţi aleşi, nu credem în minuni.
..........................
Sunt ultima redută pe frontul Ţării mele,
Le strig românilor degeaba să ţipe de nevoie,
Să-şi strige disperarea la vremi aşa de grele…
Înseamnă că le place să doarmă somn de voie…

Sunt conştient că Dumnezeu cel Drag
Citeşte Ruga noastră ca un lung şirag
De versuri-diamante şi ne inspiră, speră
Că vom iubi iubirea ce-o transferă.
..........................

Sunt români ce-şi zic români
Doar când vin pe-acasă vara,
Dar printre străini păgâni
Îşi ascund limba şi ţara…

Sunt români ce-şi uită glia,
Satul, fraţii, râul, ramul
Când pleacă din România
Şi-şi ascund limba şi neamul…

Sunt români ce îşi trădează
Patria, trecutul, portul
Şi se dezromânizează
Ascunzându-şi paşaportul…
.........................
Sunt ca şi voi şi lângă voi zidar
De ziduri mari ce nu s-au mai zidit
Pentru cupolă, cruce şi altar
Înaltului POEM FĂRĂ SFÂRŞIT...

Sunt ca şi voi un Om care zideşte
Din versuri o coloană nesfârşită.
Cu fiecare strofă-n inimi creşte
Columna ce din inimi e clădită.

Sunt ca şi voi, am ţara în fiinţă
Şi în speranţa dragilor copii
Născuţi din dragoste şi din credinţă.
De le vom fi alături ne vor izbăvi!
............
Sunt încântat prieteni care daţi
Un sens, o măreţie, un destin
Poemului pe care-l scrieţi inspiraţi
De Ţară şi de Dumnezeu. Amin!

Sunt mult mişcat de-al vostru vis
Din visul meu de deşteptare
A conştiinţei Neamului închis
În a trădării închisoare.

Sunt mândru, mândrilor confraţi
Decişi să puneţi nouă temelie
Construcţiei ce toţi o ridicaţi
Pe trainicii piloni de poezie.

Sunt fericit, prieteni din lirice redute
Când astăzi scriu o strofă jubiliară, iată,
Pentru a Ţării Rugă cu numărul cinci sute,
Urându-vă Credinţă şi Dragoste curată!
..................
Sunt, oare, dincolo de trecătoare stele,
De timpuri vechi şi noi dimensiuni
Fiinţe mai labile, mai stranii şi rebele
Decât noi, şerpii-oameni atât de răi şi buni?

Sunt, poate sunt, dar faptul nu ne scuză
Faţă de noi şi Bunul Dumnezeu
Care ne-a scos din peşte şi meduză
Şi ne-a dat chip şi suflet şi un eu…

Sunt, oare, ceruri mai înalte şi senine
Decât ale credinţei nemărginite ceruri
De unde ca o undă din undele divine
Cuvântul Duh se face în mii şi mii de feluri?
..................
Sunt când şi când parcă indus,
Mişcat, pătruns de-un dor subit
De a mai scrie-o strofă şi, sedus,
Să mă îndrăgostesc, să fiu iubit...

Sunt când şi când parcă ucis
De a iubirii lamă şi de dor
Să scriu un vers cum n-am mai scris
Şi să iubesc, să scriu, să mor...

Sunt când şi când parcă înfrânt,
De a durerii agonie doborât
Dar scriu...mă sprijin de-un cuvânt,
Cât n-am iubit să pot iubi oricât...
.................
Sunt un creştin rămas aici, în ţară,
Să fiu cu Ţara răstignit pe cruce,
Vândut pe-un colţ de pâine dulce,
Cu cât mai neagră-i şi amară.

Sunt vremuri grele, parcă toţi trăim
Într-un mental năuc, dement, morbid,
Apocaliptic..Fiindcă nu iubim
Destul şi ne lăsăm zidiţi în zid...
..................
Sunt hotărât, prieteni, măcar pe încă-o viaţă,
Aşa cum mă condamn şi însumi mă blestem -
Să-nalţ cu voi măreaţa Rugă cea măreaţă
Din mii de versuri. Cu voi chiar nu mă tem!

Sunt multe flori superbe din care prea puţine
În lume rod purta-vor...spunea poetul rezervat ,
Dar RUGA - flora voastră cu ea, cu el, cu voi, cu tine,
Rodeşte rod poetic cum nu s-a mai aflat.
...................
Sunt o rotiţă-n mecanismul liric
Atât de impecabil şi de cadenţat
Al Rugii colective, cu-al ei fior idilic
Credinţei, Ţării şi iubirii înălţat.

Sunt matinalul sol al deşteptării
Acestei naţiuni ce dormitează
Şi îşi condamnă bunii fii ai ţării
La crud exil ce îi înstrăinează.

Sunt, poate, doar un glas ce-şi ţipă
Durerea neputinţei când voi toţi
Nu vă treziţi din somnul lung o clipă
Să fiţi din nou viteji şi patrioţi.

Sunt cel ce încă speră că românii
Se vor decide soarta să-şi decidă
Şi să-şi răzbune eroii şi străbunii,
Speranţa s-o învie, nu să o ucidă!

Sunt neclintit în lupta pentru ţară
Când prădătorii lacomi, trădătorii
Blesteamă stirpea veche să ne piară
Şi ne-ar ucide să ne smulgă teritorii.

Sunt hotărât, când patria mi-o cere
Pe armă mâna să o pun, luptând
Să îmi recapăt tânăra putere
De pui de leu prin suflet, braţ şi gând.

Sunt un cuvânt din sfânta noastră Rugă,
Un mic simbol al forţei ce ne-animă
În lupta contra celor ce subjugă
A Ţării şi a Neamului lumină.

Sunt lângă voi copac şi voi pădure
De trunchiuri înfrăţite-n rădăcini
Copaci ce nu ne temem de secure,
Murind lăstari vom da şi noi tulpini.

Sunt frate pentru voi, frăţia
Iubirii de moşie şi de Neam
Ne va lega pe veci cu România
Şi tot ce mişcă: sânge, râu şi ram..






 

Referinţă Bibliografică:
VERSURI / Romeo Tarhon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 316, Anul I, 12 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Romeo Tarhon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Romeo Tarhon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!