Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   



Veni, vidi, vici
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Articol scris de Ilie Marinescu, septembrie 2010  

 

Astfel aş începe mica mea aventură pe „pământul făgăduinţei”: punând cuvintele lui Caius Iulius Caesar ca titlu, aşa cum acesta a făcut o lapidară misivă Senatului după victoriile repurtate în Spania, Grecia, Asia.
Cum visul oricărui român este acela de a vizita măcar o dată America, la fel cum musulmanii merg la Mecca, iată că şi eu am revenit în această ţară, nu cum o fac cei mai mulţi dintre artiştii noştri (muzicanţi, interpreţi, actori) - cu alai şi trâmbiţe, cu invitaţii care mai de care mai „speciale” -, ci ca un om simplu, dar fără să abandonez observaţiile discrete ale psihologului dornic de cunoaştere, de aprofundare a modului în care o parte din comunitatea română îşi duce traiul de zi cu zi în ţara tuturor posibilităţilor, astfel încât informaţiile să le am direct de la sursă şi nu distorsionate prin diverse canale mass-media sau de altă natură. Am fost interesat mai mult, în vizita mea, nu de construcţiile somptuoase, nu de străzile curate, ci mai degrabă de oamenii care au contribuit fiecare cu puterea lui de creaţie la evoluţia unui stat puternic.
 

Odată ajuns în SUA, cel pe care îl cunoscusem doar prin intermediul corespondenţei electronice, prin materialele pe care le trimiteam redacţiei publicaţiei sale - în persoana Domnului Octavian Curpaş, redactorul revistei „Phoenix Mission”, un OM admirabil - m-a contactat şi m-a pus în legătură cu o serie de persoane din Chicago, astfel încât şederea mea aici să fie cât mai plăcută şi plină de evenimente deosebite, la care am şi luat parte, unul dintre acestea fiind Romanian Heritage Festival desfăşurat în perioada 18-19 septembrie 2010, un adevărat festival al tuturor românilor, care s-a petrecut în localitatea Nieles, la câţiva kilometri de Chicago, eveniment care mi-a prilejuit cunoaşterea multor români care trăiesc de ani buni în America.
Cea care urma să-mi fie ghid pe tot parcursul şederii mele aici a fost Doamna Adina Sas-Simoniak, o adevărată creştină (poetă) cu frica lui Dumnezeu, de a cărei credinţă am fost fascinat, precum şi de fericirea afişată cu seninătate pe chipul ei şi al celor cu care intram în contact. Cum se explică marile diferenţe care pot fi observate, de la un om la altul, în ceea ce priveşte capacitatea de a fi fericit, erau primele întrebări pe care începeam să mi le pun odată cu integrarea mea în mijlocul comunităţii creştine din Chicago. Are vreo legătură cu predispoziţiile înnăscute? Sau cu faptul că trăiesc într-o ţară unde grija zilei de mâine nu este o povară, aşa cum este în ţara de origine? Sau evoluţia lor în decursul vieţii, în funcţie de evenimentele care survin?
Noi, psihologii, ne punem astfel de întrebări, la fel ca toată lumea, dar probabil puţin mai des, pentru că întâlnirile cu pacienţii reprezintă sursa unor istorii uimitoare despre raportul cu fericirea, ratate sau reuşite. Fiecare dintre noi ştie că realizarea unor contacte cu interlocutori aparţinând unei culturi diferite de cea din ţara de unde vii, în lipsa unor mijloace potrivite de codare şi decodare a informaţiei transmise, poate fi un demers dificil de realizat.
Ceea ce a putut sta la baza unei comunicări reale şi benefice de ambele părţi a fost, după cum aveam să constat destul de rapid, că toţi aveam aceeaşi credinţă în puterea supremă, acelaşi crez în Divinitate. Cuvântul la ordinea zilei era un sincretism al bunului-simţ, al respectului faţă de semeni, al moralei creştine, ceea ce am putea numi buna dispoziţie, una dintre manifestările cele mai tangibile ale temperamentului, un fenomen discret, un fel de fundal, de peisaj, de plan îndepărtat al stărilor noastre mentale. Dacă americanii spun că dispoziţia vine de nicăieri „out of blue”, eu afirm că, pentru comunitatea de români, vine din cercul format în jurul Bisericilor Creştine şi că are o influenţă profundă asupra privirii pe care o aruncăm lumii şi, prin urmare, asupra comportamentului nostru. Dacă buna dispoziţie a fost, la început, datorată antrenului de muzică acompaniată cu mâncarea tradiţională românească din cadrul festivalului, ea a putut fi continuată şi manifestată la Biserica Creştină Philadelphia şi la Biserica Creştină Betania, unde i-am cunoscut pe pastorii Florin Cîmpean şi respectiv Luigi Miţoi, două personalităţi puternice şi pline de har, care m-au integrat în rândul comunităţii prin călduroasa primire făcută în cadrul predicilor de binecuvântare, predici ce au darul de a întări coeziunea comunităţii de români în jurul bisericii. Aici, diverse categorii sociale: muncitori, intelectuali, profesori, doctori, avocaţi, artişti etc. împreună cu familiile, participă într-un număr surprinzător de mare la predici, lăsând de o parte diferenţele de cultură, de clasă socială etc.
Cum vizita mea la cele două biserici creştine s-a desfăşurat pe parcursul festivalului, nu pot trece cu vederea pe cel care a fost organizatorul şi sufletul acestui eveniment - pe Domnul Steven V. Bonica, cel care este directorul şi redactorul ziarului „Romanian Tribune”. Însă, cum niciun eveniment nu poate fi mediatizat fără sprijinul mass-mediei, prezentarea programului a fost făcută de directorul postului de televiziune din Chicago RTN (Romanian Television Network), Domul Petru Amarei, al cărui invitat special am fost în cadrul emisiunii sale „Faţă în faţă”. Suita de evenimente însă nu s-a oprit aici, pentru că am avut ocazia să vizitez şcoala românească „Logos” unde am întâlnit profesori dedicaţi profesiei lor, printre care profesorul scriitor Daniel Chiu, cel care a pus bazele acestui lăcaş de cultură sub egida căruia elevi ai comunităţii române pot să urmeze cursurile în limba maternă, elevi pe care am putut să-i cunosc în cadrul unei ore de discuţii libere, dornici de a şti cât mai multe şi cerând mai ales informaţii despre ţara în care părinţii celor mai mulţi dintre ei s-au născut, elevi cu o înaltă ţinută morală şi creştină. Aici sunt deprinse obiceiurile bune, cu care, deşi sunt greu de format, se poate trăi uşor, spre deosebire de deprinderile proaste care sunt uşor de format, dar se trăieşte greu cu ele - iată concluzia pe care am desprins-o din aceste întâlniri şi m-a condus la ideea pe care o învăţasem din copilărie, că indiferent ce am fi sau ce am face, credinţa în Autoritatea supremă este singura care dă fundament existenţei noastre. Din experienţa psihoterapeutică, pot spune că deşi mulţi, iniţial, nu sunt „înzestraţi” pentru o conduită creştină, dintre ei, mulţi au învăţat în timp să acceadă la acest statut şi au recuperat întârzierea în ceea ce priveşte capacitatea lor de a fi buni creştini. De aceea un travaliu reuşit asupra propriei personalităţi (eforturi personale, terapie) urmăreşte întotdeauna acelaşi lucru: să ridice nivelul de bază al bunei dispoziţii pe care afirmam la începutul acestor rânduri că am descoperit-o în sânul comunităţii, însă trebuie să fim conştienţi de faptul că acest deziderat se construieşte cu răbdare.
Dacă aş scoate în evidenţă, însă, doar lucrurile frumoase, aş fi acuzat de o analiză părtinitoare în ceea ce priveşte impresiile formate în scurta mea vizită la Chicago, de aceea voi spune şi că un lucru mai puţin plăcut ce mi-a atras atenţia este legat de modul în care, dintre sutele de mii de români plecaţi de pe băncile şcolii româneşti în „lumea nouă”, nu s-a găsit o singură persoană, dintre cei realizaţi profesional şi material, să îndrume paşii turiştilor români spre locuri ce poartă amprenta unor mari învăţaţi români care au dus faima ţării dincolo de graniţe, şi mă refer aici la o mare personalitate de talie mondială care a slujit la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade, ale cărui locuinţă şi loc de veci nu le găseşti, datorită nepăsării, atât a celor ce guvernează ţara, cât şi a unora din diaspora care, prinşi în vâltoarea vieţii de dincolo de ocean, nu s-au preocupat să realizeze, pentru îndrumarea celor dornici de cunoaştere, fie un ghid, fie o placă comemorativă la casa acestuia. Dacă nimeni nu ştie unde se află aceste obiective, în urma căutărilor mele pentru a ajunge la aceste locuri, pot ajuta cu informaţiile obţinute prin diverse mijloace: acesta a locuit în campusul universitar la numărul 5711 N Woodlawn ave şi doarme somnul cel de veci pe aleea principală din cimitirul din campus „Oak Woods Cemetery” pe Main Entrance 1035 E67th Street, alături de marele fizician Enrico Fermi.
Cu toate acestea, vizita mea a fost una cât se poate de fructuoasă, prin faptul că am văzut locuri noi şi fascinante, am cunoscut oameni deosebiţi, şi cu siguranţă mă voi întoarce, ori de câte ori voi avea posibilitatea, să-i reîntâlnesc şi împreună să consolidăm comunitatea românească, indiferent unde s-ar afla.
Dincolo de orice zgârie-nori, de opulenţa prezentă la mai tot pasul, se află această comunitate de români ce îşi duce viaţa cu bune şi mai puţin bune, muncind cinstit şi respectându-şi semenii, indiferent de naţionalitate, dar care nu a uitat tradiţiile, ospitalitatea şi bunul-simţ strămoşesc, încercând să ducă mai departe un spirit ce se înalţă numai prin credinţă.
 

 

Ilie Marinescu  

septembrie 2010  

Referinţă Bibliografică:
Veni, vidi, vici / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 248, Anul I, 05 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!