Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1270 din 23 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Credinţa trebuie să ne unească!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dacă oamenii sunt atât de răi, având o religie,  
  
cum ar fi, dacă nu ar avea-o?” 
  
Benjamin Franklin 
  
Zilele acestea am citit articole şi comentarii care m-au întristat. Până acum Biserica era criticată că rămâne în urma spiritului vremii, acum, că o ia prea înainte. Totul îi deranjează pe necredincioşi, pe cei care dintr-un spirit de revoltă sau chiar ură, desconsideră religia şi biserica şi pe cei care o conduc. Petre Ţuţea spunea: „ ... Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură ... ”.  
  
Fără pic de condescendenţă, jurnalişti şi comentatori atacă Biserica, vorbesc împotriva Religiei. Şi ştim că întotdeauna Bisericii, dar şi preotului care ocupă un rol major în viaţa noastră, trebuie să li se acorde respectul. Cred că Dumnezeu este Cel care are dreptul să judece Biserica şi preoţii; orice preot poate greşi, dar el va da seama înaintea lui Dumnezeu pentru binele şi greşelile sale. Mă întreb de ce mai avem nevoie de Biserică, de preoţi, de ce ne mai botezăm copiii, de ce ne înmormântăm creştineşte părinţii, dacă-i hulim? Fără să fim experţi în teologie, ne dăm seama că mergând la Biserică, ascultând slujbele şi predicile, simţim că sufletele noastre se ataşează de Biserică, înţelegând şi iubind Divinitatea. Părintele Ilie Cleopa, renumit trăitor al credinţei ortodoxe, spunea: „După cum nu se amestecă aurul cu cenuşa, aşa nu se amesteca la preot păcatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, măcar de ar fi el cât de păcătos”.  
  
Biserica este „trupul tainic al Domnului” întemeiat de Fiul lui Dumnezeu cel întrupat prin care oamenii ca mădulare participă în comun la viaţa dumnezeiască. „În biserică afli că exişti”, sunt vorbele atât de adevărate ale lui Petre Ţuţea! Biserica îi uneşte pe toţi cei botezaţi în Hristos, Biserica este „luptătoare”, se spune, pentru că membrii ei trebuie să „lupte” cu duşmanii eretici şi schismatici.  
  
Se construieşte Catedrala Neamului şi oamenii în loc să se bucure, critică. Dar, când s-a construit edificiul imens Casa Poporului, cea mai mare şi cea mai scumpă clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă din lume, astăzi una dintre cele mai controversate construcţii din România, atât în ceea ce priveşte rolul şi utilitatea ei dar şi ca aspect estetic, făcută cu preţul înfometării populaţiei, demolându-se o întreagă zonă a capitalei pentru a-i face loc clădirii, nu a scris nimeni un cuvânt împotrivă. Unde ne-au fost „curajoşii”? Nu se putea, o să-mi spună cineva. Dar acum se poate? Şi îi răspund cu cuvintele lui Nelson Mandela: „Când am ieşit pe uşa care mă purta spre libertate, am ştiut că dacă nu las ura şi amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare”. 
  
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a sfinţit şi inaugurat de curând, la Sărbătoarea Sfintei Treimi, noile studiouri ale Radioului şi Televiziunii TRINITAS din incinta Centrului Social-cultural. Au apărut imagini şi critici referitor la gestul Patriarhului, de sfinţire cu un „trafalet”, dar şi pentru faptul că Patriarhia şi-a „permis” să fie în pas cu vremurile, privind tehnica nou folosită a calculatoarelor. Reprezentanţii Patriarhiei Române au explicat că obiectul nu este un trafalet şi că acesta se foloseşte frecvent pentru a sfinţi încăperi înalte: „Nu este trafalet. Trafalet este pentru cei neiniţiaţi, cei care habar n-au în ce constă slujba de sfinţire şi ce se foloseşte la slujba de sfinţire. Este o tijă de aproximativ 2-3 metri, având în vedere faptul că sunt şi încăperi mai înalte şi care este folosită pentru a unge cu untdelemn sfinţit pereţii încăperii respective”, a trebuit să declare Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Cu adevărat, sunt printre calomniatori şi persoane care „nu au habar”, adică nu cunosc modul şi scopul unei astfel de sfinţiri. Dar vorbesc, cu ură şi amărăciune! Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, sau denaturând anumite gesturi, acţiuni ale Bisericii, inconştienţii sau rău intenţionaţii încearcă să deposedeze credincioşii de arma cea mai puternică în lupta naţională, deoarece Credinţa şi iubirea de neam a unit poporul român de-a lungul vremurilor. Filozoful, psihologul român Constantin Rădulescu Motru spunea: „Omul se înalţă deasupra bestialităţii prin virtualitatea pe care i-o pune în suflet sentimentul religios. Dar acest sentiment religios trebuie constatat cu adevărat. El nu se confundă cu sentimentul de turmă, pe care îl au fricoşii şi animalele. La el nu se poate apela ca la un instrument de ură. Religia uneşte, nu separă”. Etimologic, cuvântul religie provine din latinescul religare (a pune împreună, a uni, a lega), iar credincioşii îşi iubesc semenii şi îl iubesc pe Dumnezeu. Prin Credinţă am putea scăpa de dezbinarea care există între noi la ora actuală, de îndoiala pe care mulţi dintre noi o poartă în suflete. Ne îndoim de credinţă, de învăţăturile frumoase, ne îndoim de adevăr! Credinţa moare sub ochii noştri „ ... materialismul brutal îi ia locul” scria şi Mihai Eminescu la vremea sa. Acum, parcă mai mult ca atunci. Tot ce se străduieşte să facă Biserica în folosul sufletelor oamenilor, este răstălmăcit, blamat, neacceptat. Dacă se fac biserici mai încăpătoare pentru credincioşi să se poată ruga în tihnă şi să se concentreze asupra slujbelor şi rugăciunilor, nu este bine! Iubim desigur bisericile mici – adevărate perle – construite în vremuri de demult, dar nu ne gândim că atunci oamenii erau mai puţini şi că bisericile de astăzi vor să deschidă uşile tot mai multor credincioşi, care, uneori, incomodaţi de înghesuiala din biserici, le frecventează din ce în ce mai puţin. Nu ne gândim că Religia face parte din cultură, că ea este o creangă din tulpina a unui arbore care include şi arta şi filozofia şi ştiinţa. „Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!”, „Religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi”, exclama românul nostru Petre Ţuţea. Sunt şi oameni care consideră că religia nu este de natură divină, precum Marx care în lucrarea sa Manifestul partidului comunist era părere că „Religia este opiul popoarelor” şi de aceeaşi orientare au fost şi alţii, printre care Engels, Lenin etc. Generalul şi omul de stat american, devenit primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii spunea că „un popor fără religie nu poate fi condus decât cu tunurile”, făcând aluzie la lipsa conştiinţei morale a unor popoare. 
  
Una dintre manifestările vieţii sufleteşti care are mare apropiere cu religia, este arta. Arta a fost întotdeauna nedespărţită de religie şi s-a dezvoltat alături de ea, atingând culmi înalte. Mulţi artişti au atribuit inspiraţiei dumnezeieşti frumuseţea operelor de artă. Arhitectura, sculptura, muzica, pictura, poezia, literatura s-au dezvoltat în epocile de înflorire a religiei. Ideea de inspiraţie dumnezeiască este comună religiei şi artei, iar fără inspiraţie nu poate fi cineva artist. De multe ori am citat cuvintele lui Petre Ţuţea despre inspiraţie: „Inspiraţia se aude, nu se caută, se ia, nu se întreabă cine dă ... ”.  
  
Religia şi arta corespund aspiraţiilor spre desăvârşire ale sufletului omenesc. Omul nu este satisfăcut numai din punct de vedere material, ci el are o sete de înalt, înaltul sufletului - cunoaşterea. Gândul lui zboară peste marginile timpului şi spaţiului, pluteşte într-o lume ideală în care-şi găseşte plenitudinea, deoarece şi religia şi arta au ca scop ultim aspiraţia la absolut. Religiile cele mai spirituale au produs arta cea mai desăvârşită şi artişti mari s-au inspirat din religie; mulţi artişti au fost religioşi. Poeţi ca Ovidiu, Horaţiu; muzicieni ca Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert; pictori şi sculptori ca Leonardo da Vinci, Tiţian, Michelangelo, au fost oameni profund religioşi. S-a spus şi s-a adeverit că arta care stă în slujba religiei, dobândeşte un plus de frumuseţe spirituală. Pe lângă asemănări sigur că sunt şi deosebiri. Dintre acestea amintim că lumea transcendentă a religiei este o lume real-obiectivă, pe când lumea artei este imaginară; arta se adresează părţii emotive a sufletului şi scopul ei este atins dacă acţiunea de a crea sau contemplarea unei opere de artă produc sentimentul de mulţumire, fericire, dar acest sentiment este trecător, pe când cel al religiei este nepieritor; religia are legătură cu concepţia despre lume, o explică, pe când arta o redă şi prilejuieşte momente de graţie. Poezia, de exemplu, creează stări sufleteşti asemănătoare dacă nu chiar identice, cu starea de rugăciune, ca atare poetul nu poate fi imaginat în afara dimensiunii religioase. Au fost însă şi excepţii, dar ele nu au bucurat sufletele. 
  
Religia este legată de morală, credinţa fiind aceea care realizează o practică morală în înfăptuirea de fapte „Credinţa fără fapte este moartă” (Iacob 2:17). Religia pune la baza existenţei ideea de Dumnezeu, iar morala ideea binelui şi a dreptăţii. Întotdeauna morala a avut la bază principiile din învăţătura religioasă. Ele duc omul spre desăvârşire. Religia şi morala îl înalţă pe om, din sfera materială în sfera sensibilităţii, în lumea valorilor adevărate, îl fac mai nobil, mai bun. De fapt religia şi morala urmăresc fericirea omului. Şi în religie şi în morală există ideea de sancţiune, adică faptele bune trebuie răsplătite şi cele rele pedepsite şi în amândouă există ideea de libertate.  
  
Religia este legată şi de filozofie. Atunci când omul se întreabă despre rostul existenţei sale, ajunge să filozofeze. Filozofia a preluat din religie ideile de „Dumnezeu”, „suflet”, „destin”, „lege”. Religia se exprimă în simboluri poetice şi în termeni de personalitate mitică, filozofia preferă limbajul abstracţiunii, vorbind despre substanţă, cauză, materie etc. Dar, diferenţele părelnice ascund afinitatea interioară şi substanţială dintre ele, la bază având conştiinţa. Marii filozofi ai lumii au căutat de fiecare dată să armonizeze pe cât posibil filozofia cu religia, întrucât filozofii au dorit şi doresc în continuare cunoaşterea adevărului şi pentru aceasta au nevoie de religie care aspiră la descoperirea marile mistere ale lumii invizibile. Religia ne învaţă că Dumnezeu nu poate fi localizat în spaţiu şi temporal, fiindcă El nu aparţine acestei lumi. Filozofii greci asemănau lumea noastră cu cea a simţurilor care îşi ia realitatea din lumea superioară, lumea ideilor, lume identificată mai târziu de alţi filozofi (Plotin) ca fiind Dumnezeu însuşi. Problemele în jurul cărora se mişca filozofia lui Plotin erau: Cum s-a născut lumea din „Unul” şi cum ajunge omul la unirea cu Dumnezeu pentru a-şi găsi fericirea. 
  
Religia astăzi este din ce în ce mai legată şi de ştiinţă, cunoaşterea lumii fiind şi obiectul ştiinţei. Nimic nu poate opri mersul cugetării. Filozoful român Ioan Petrovici (1882-1972) spunea că deşi nu ne este îngăduit să trecem de anumite limite, putem să ne dăm seama că limitele noastre nu sunt şi limitele lucrurilor, ceea ce „îngăduie pentru filozofie schiţarea unei înfăţişări ideale, indiferent de măsura în care aceasta se poate realiza” şi că „ştiinţa nu pune pietre de hotar între cugetarea ştiinţifică şi dreptul de a căuta absolutul în religie”. Sunt mulţi oameni în zilele noastre cari nu mai cred decât în energia materială a lumii vizibile, dar trebuie să înţelegem că viaţa e mai mult decât simplele noastre funcţiuni biologice.  
  
Ca atare religia, arta, morala şi ştiinţa, trebuie să constituie un tot, ajungându-se astfel la armonie, să aibă acelaşi scop, acela de a-l face pe om cât mai fericit. Cei mai mari oameni de ştiinţă, Newton, Einstein Pascal, Leibniz, Descartes au posedat atât spiritul ştiinţific cât şi pe cel filozofic şi au fost animaţi de un profund spirit religios. Teoriile lor sunt fructul observaţiei, al experimentului, al meditaţiei filozofice şi al inspiraţiei, având ca postament credinţa în lumea spirituală, divină.  
  
Educaţia religioasă este una din problemele importante ale societăţii. Ea trebuie să înceapă încă din copilărie, deoarece copilul poate învăţa deprinderile bune mai uşor în copilărie, ele constituind mai târziu o frumoasă obişnuinţă în viaţă. Credinţa este astfel purtată pentru toată viaţa în minte, în adâncul sufletului, cu o intensitate profundă şi cu o solemnitate tăcută, care poate crea acea armonie mult visată. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Credinţa trebuie să ne unească! / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1270, Anul IV, 23 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!