Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1266 din 19 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Solidaritatea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„O familie trebuie să fie unită şi solidară, căci altfel nenorocul bate la uşă.”  
  
Thomas Mann  
  
Solidaritatea este coeziunea socială bazată pe dependenţa indivizilor unul faţă de celălalt în cadrul societăţilor avansate. În societăţile simple ea se bazează în principal pe rudenie şi valori comune. În cele complexe, există alţi factori care contribuie la sentimentul de solidaritate socială. 
  
Solidaritatea socială constituie un ansamblu de interese, idei, credinţe, sentimente şi opinii care creează un scop, o dorinţă pentru un mod unitar de acţiune şi reprezintă un mediu care generează capital social. Politica socială este dusă în general în favoarea acestei atitudini de solidaritate, având în vedere programe şi acţiuni îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. Acest proces cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice, acţiunile organizaţiilor neguvernamentale şi acţiunile persoanelor individuale, reunind sectoarele public, privat şi societatea civilă. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor, valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunităţi şi instituţii cu referire la alocarea resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei.  
  
Potrivit filozofului şi sociologului francez lui Emile Durkheim (1858-1917) considerat fondatorul şcolii franceze de sociologie, tipurile de solidaritate socială corelează cu tipurile de societăţi. El a introdus termenii de solidaritate „mecanică” şi „organică”, ca parte din teoria dezvoltării societăţilor şi a descris evoluţia societăţilor pe măsură ce ele devin tot mai complexe, de la solidaritate mecanică, la solidaritate organică, instituindu-se conştiinţa colectivă. Într-o societate care manifestă solidaritate mecanică, coeziunea şi integrarea este datorată omogenităţii indivizilor - oamenii se simt conectaţi prin activitate, educaţie, religie şi stil de viaţă similar. Solidaritatea mecanică funcţionează de obicei în societăţi „tradiţionale” şi de mici dimensiuni. În societăţi ca cele tribale, de exemplu, solidaritatea se bazează de obicei pe legăturile familiale. În general, în societăţile simple, oamenii sunt conectaţi la alţii pe baza legăturilor personale şi tradiţii. În astfel de societăţi, oamenii au destul de puţine opţiuni în viaţă. Într-o societatea mai mare, modernă, ei sunt conectaţi la ceilalţi din cauza dependenţei crescute cu privire la îndeplinirea obligaţiilor de specialitate necesare pentru societatea modernă, extrem de complexă pentru a supravieţui. Cu alte cuvinte, solidaritatea organică provine din interdependenţa dintre specializarea activităţii şi complementaritatea dintre oameni, o dezvoltare care apare în societăţile industrializate şi moderne.  
  
O influenţă hotărâtoare asupra gândirii lui Durkheim a fost pozitivismul sociologic al lui Auguste Comte (1789-1857), sociolog şi filozof francez, pentru care totalitatea convingerilor şi sentimentelor comune pentru membrii unei societăţi formează un sistem determinat, cu o viaţă proprie şi care poate fi numit conştiinţa colectivă sau comună. Comte a urmărit înfiinţarea unei filozofii pozitive, corespunzătoare ultimului stadiu spre care omenirea trebuie să tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale omenirii. El nu mai caută explicarea cauzelor ascunse ale fenomenelor, ci se mulţumeşte cu studiul datelor experienţei. Nu este o simplă adunare de date, ci tinde să descopere legile ce guvernează datele şi faptele, scopul ştiinţei pozitive fiind „Voir pour prevoir, prevoir pour prevenir”, adică a studia ceea ce este pentru a conclude ce va fi, după dogma generală a invariabilităţii legilor naturale. Deci, un scop practic care ajută progresului umanităţii. Progresul îl întrevedea înfăptuit cu ajutorul unei reforme sufleteşti, în sensul spiritului pozitiv, altruismul luând locul egoismului. Şi în zilele noastre se reafirmă această idee: „să mergem spre sensul pozitiv al devenirii umane, adică a tr[i în armonie, sub semnul spiritualităţii benefice, revelate nouă de Divinitate, spiritul benefic fiind creator, spre deosebire de cel malefic care este distrugător”. 
  
Revenind la ideile lui Durkheim, în solidaritatea organică, spune el, oamenii sunt mult mai integraţi, interdependenţi şi cooperanţi în acelaşi timp. Progresul de la mecanic la solidaritatea organică se bazează în primul rând pe creşterea populaţiei şi a densităţii ei (numărul de interacţiuni creşte, iar societatea devine mai complexă), în al doilea rând pe creşterea moralităţii în interacţiunile sociale şi în a treilea rând, pe creşterea specializării la locul de muncă. Diferenţa dintre cele două tipuri de societăţi este că în societatea mecanică legea este axată pe aspect punitiv şi are scopul de a consolida coeziunea comunităţii, de multe ori prin pedepse publice şi extreme, în timp ce în societatea organică legea se concentrează pe repararea prejudiciului făcut şi se concentrează mai mult pe persoane decât pe comunitate. Una dintre principalele caracteristici ale societăţii moderne, ecologice este importanţa individului, el devenind punctul central al drepturilor şi responsabilităţilor. „Este societatea care a instituit şi a făcut din om zeu al cărui slujitor este”, mai spune Durkheim. 
  
Vorbind despre evoluţia culturii, Durkheim subliniază că moda serveşte la diferenţierea între clasele de jos şi clasele superioare, deoarece clasele de jos vor să arate (şi să aibă – completez) ca cei din clasele superioare; se vor adapta în cele din urmă la moda claselor superioare, iar moda acesteia se va deprecia şi clasa superioară va fi forţată de a adopta o nouă modă. Cred că este de apreciat factorul concurenţial din opinia sa şi care în final înalţă societatea. Procesul fiind, socotesc, de durată, dar inevitabil favorabil. Este inevitabila sinusoidă a vieţii!  
  
Cu privire la societate, Durkheim remarcă drept pericol existenţa mai multor posibile patologii care ar putea duce la dezintegrarea societăţii: creşterea prea rapidă a populaţiei reduce cantitatea de interacţiune între diferite grupuri, care la rândul ei duce la neînţelegerea unor norme, valori etc. El aduce remarca situaţiei în care deţinătorii de putere sunt conduşi de dorinţa lor de profit (lăcomia), unii oameni ajungând să presteze munci necorespunzătoare (se poate lua în calcul şi muncile făcute peste limita posibilităţii fizice a omului), astfel de oameni ajung a fi nemulţumiţi, iar dorinţa lor de a schimba sistemul poate destabiliza societatea.  
  
Durkheim a văzut religia ca fiind cea mai fundamentală instituţie socială a omenirii, cea care a dat naştere la alte forme sociale şi care a determinat sentimentul puternic al conştiinţei colective. El a văzut religia ca o forţă care a apărut la începutul societăţii, de-a lungul timpului a devenit mai organizată, oferind o creştere a diviziunii între sacru şi profan. Cu toate acestea, Durkheim credea că religia a devenit cu timpul din ce în ce mai puţin importantă, fiind înlocuită treptat de ştiinţă, dar, cu toată pierderea importanţei, ea încă stă la baza societăţii şi în ciuda forţelor alternative nu a fost creat nici un înlocuitor pentru forţa religiei. Durkheim a văzut modernitatea ca pe „o perioadă de tranziţie şi mediocritate morală”. 
  
Tot el consemna că deşi indivizii desfăşoară munci diverse, adesea cu valori şi interese diferite, ordinea şi solidaritatea societăţii depinde de încrederea între ei, de a îndeplinii activităţile lor specifice.  
  
În concluzie, solidaritatea implică o răspundere comună, ea înseamnă prietenia care leagă oamenii privind principiile şi valorile. Am mai spus cândva că dezbinarea este demonică, fiindcă distruge încrederea partenerilor şi este practicată de persoane sau grupuri cinice, din plăcerea de a distruge armonia, sau din orgoliu, din interese meschine, din inconştienţă sau din interese ascunse cum ar fi cel al trădării. Solidaritatea se obţine atunci când la baza prieteniei stau percepte morale precum sinceritatea, integritatea, întrajutorarea, motive raţionale dar şi sufleteşti. Omul trebuie să fie însetat de înţelegerea cu altul. Avem nevoie unii de alţii. Valabil este la scară globală. 
  
Faptul de a fi solidar implică spiritul de înţelegere, de interes, de sentimente, de idei. Dovezi de solidaritate întâlnim foarte des la locul de muncă, între prieteni, vecini, în diferite localităţi, în situaţii de calamitate, între diverse ţări de pe glob. Indiferenţa doare, ura ne dă fiori! Din punct de vedere sufletesc, dar din punct de vedere practic aceste atitudini pot avea repercusiuni dureroase pentru ambele părţi care ar fi putut să se asocieze şi să formeze un tot, bazat pe un liant puternic de idei şi fapte. 
  
Scriitorul irlandez George Bernard Shaw, laureat al premiului Nobel în anul 1925 spunea: „Cel mai grav păcat săvârşit faţă de semenii noştri nu este de a-i urî, ci de a fi indiferenţi faţă de ei ... ”.  
  
În acest fenomen al solidarităţii, toţi trebuie să fie pentru unul şi unul pentru toţi. Românul are minunatele versuri ale poetului Vasile Alecsandri: „Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi şi la durere/ Unde-s doi puterea creşte/ Şi duşmanul nu sporeşte!”. 
  
Intelectualităţii unei ţări ar trebui să-i revină responsabilitatea în primul rând a ceea ce se petrece în ţara sa, dar şi dincolo de graniţele ei, prin implicare directă sau colaterală. Or, intelectualii sunt de multe ori marginalizaţi, intenţionat sau inconştient dezbinaţi, pentru a nu fi acea forţă care să lovească în interesele murdare ale găştilor formate, ale mafiei instaurate. Clasa politică de azi pare să dorească să se debaraseze de intelectuali, aşa cum au făcut comuniştii, dar într-un mod mai perfid, dezbinându-i, ca ei să poată să guverneze peste o populaţie derutată, prostită, umilită. Dau exemplu modul cum s-au bucurat sovieticii în anul 1940 la plecarea intelectualităţii din oraşele şi satele Basarabiei româneşti, ca să nu mai aibă cine să întreţină flacăra patriotismului. 
  
Uneori am vrea să fim solidari dar nu ştim cu cine, suntem divizaţi, suntem manipulaţi, suntem derutaţi. Dar atunci când lucrurile par să se limpezească, când ni se prezintă o cauză în interesul căreia trebuie să ne solidarizăm, atunci acţiunea ar trebui făcută rapid, deoarece duşmanul nu aşteaptă, din contră, o ia înainte, pregătit fiind de atac.  
  
Intelectualii tuturor ţărilor ar trebui să se confrunte cu viitorul, să gândească cu seriozitate asupra lui şi nu cu oportunitate. Aduc în atenţie euroscepticismul manifestat de către unii intelectuali şi care poate influenţa marea masă a oamenilor. Oare uităm cu cât efort s-a pornit la drum, pentru prima oară înfiinţându-se Comunitatea Europeană la Roma, în 1957, sub numele de Comunitatea Economică Europeană de către Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, unită pentru interesele comune ale cărbunelui şi oţelului şi apoi prin Tratatul de la Maastricht înfiinţându-se Uniunea Europeană în 1993? Oare nu trebuie să existe în continuare o solidaritate în construcţia ei? Începem să fragmentăm ideile, acţiunile, să dezbinăm prin anumite viziuni sceptice, în loc să ne concentrăm atenţia asupra obiectivelor pe termen lung şi nu numai asupra programelor imediate, să dăm o mână de ajutor, ajutorul fiecăruia fiind important şi gândindu-ne la viitorul pe care-l dorim, pe care l-am ales, pentru a-l face mai util şi a-l umaniza, şi a nu lăsa să se piardă această şansă. Afirmaţia: „am senzaţia că pentru a construi Europa demontăm într-o bună măsură Europa în sens de civilizaţie” cred că este o afirmaţie retorică a unui filozof contemporan. Filozoful britanic Bertrand Russel (1872-1970) era cel care spunea: „Nenorocirea omenirii este că proştii sunt aşa de siguri şi inteligenţii sunt cuprinşi de îndoială”. Există greutăţi, există greşeli, există şi sacrificii, este adevărat, orice câştig include şi anumite pierderi, dar scopul nobil trebuie să fie prioritar şi inteligibil, solidaritatea fiind sentimentul care trebuie să stea la baza acestei construcţii. Aşa cum poetul german J.W. Goethe era convins că trebuie să existe o unitate într-o operă de artă, ar trebui şi noi să fim convinşi că trebuie să fie o solidaritate între oamenii cu idei favorabile societăţii, în vederea progresului mult aşteptat.  
  
Viziunile eurosceptice sperăm să fie fenomene trecătoare, exprimările retorice să nu răstoarne convingerile umanitare. Reamintesc, după înţelegerea mea, argumentul lui Durkheim, cel invocat mai sus: unii pierd momentan, alţii câştigă, cei care pierd nu se lasă învinşi ci se înalţă pe o treaptă mai sus. Astăzi, înţelegerea şi aplicarea unei politici flexibile, curajoase, loiale, va putea îndeplini visul unei Europe Unite, puternice.  
  
Unde nu există solidaritate, oamenii sunt scindaţi şi cei de rea credinţă asta aşteaptă! Sentimentul solidarităţii poate fi trezit în sufletele oamenilor, în orice moment necesar. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Solidaritatea / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1266, Anul IV, 19 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!