Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Rostul gândirii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Cumpăneşte-n gând cuvântul şi în faptă gândul.” 
  
William Shakespeare 
  
Subiectul acestor rânduri a fost inspirat de un dialog. Făceam nişte supoziţii cu privire la viitor şi am fost acuzată că prea mă gândesc la viitor fără să trăiesc clipa prezentă. În acel moment m-am trezit ca dintr-un vis şi am privit câinele din preajmă care avea între labele sale un os pe care-l rodea. Am exclamat: „Ce fericit este animalul! El nu gândeşte la ziua de mâine!” Scrie un eseu pe tema asta! mi-a replicat persoana respectivă. Şi iată cum am alunecat spre Gândire, proces al cunoaşterii pe care-l alăturăm senzaţiilor, percepţiilor, reprezentărilor, memoriei, imaginaţiei. „Gândirea este un act, un cutremur al nervilor” spunea Mihai Eminescu; o îndeletnicire doar a omului, una dintre puţinele însuşiri care ne diferenţiază de celelalte regnuri. Ea presupune o dezvoltare intelectuală, capacitatea de a raţiona, de a face legătura logică între un eveniment şi o consecinţă, de a chibzui posibilităţile şi şansele. Gândirea este specifică fiecărui om, deosebindu-se prin calităţile lui de înţelegere şi acestea funcţie de nivelul atins prin cultură şi educaţie. 
  
Cu ajutorul gândirii omul se perfecţionează, sau cum s-ar spune îşi lucrează, îşi şlefuieşte propriile idei şi aceasta se realizează în societatea în care trăieşte, ajutat fiind de ea, sau dimpotrivă, uneori bulversat, ori împiedicat, să gândească. Decelarea gândurilor ne aparţine, deoarece ni se pot prezenta si lucruri deformate, întâmplări sau judecăţi false, neadevăruri. Sofocle spunea: „Când un zeu îi pune omului gând rău, mai întâi îi rătăceşte mintea”. M-am gândit că în acest mod se pot spăla creierele de ceea ce au bun şi folositor în ele. Dirijându-ne gândirea pe căi greşite, se poate ajunge la înglobarea în „turmă” de care vorbea înţeleptul nostru Petre Ţuţea. Mass-media din zilele noastre atâta timp cât dă dovadă de corectitudine şi de neapartenenţă politică reuşeşte să ne ajute, alteori reuşeşte să ne încorporeze în acea „turmă” cu minţi rătăcite. Norocul nostru este că o parte din populaţie încă mai gândeşte logic, raţional, nefiind infectată de „vermine” ale societăţii. 
  
Gândirea reprezintă capacitatea de prelucrare a informaţiilor din lumea exterioară, dar şi a ideilor noastre. Nu în zadar spunea filozoful şi scriitorul român Emil Cioran, la vremea sa: „Rostul gânditorului este să întoarcă viaţa pe toate părţile, să-i proiecteze feţele în toate nuanţele, să revină neîncetat asupra ascunzişurilor ei, să-i bată în jos şi-n sus cărările, de mii de ori să privească acelaşi aspect, să nu descopere noul decât în ce-a văzut nelămurit, aceleaşi teme să le treacă prin toate membrele, amestecându-şi cugetele-n trup – să zdrenţuiască astfel viaţa, gândind-o până la capăt”. Printr-o bună gândire se realizează explicarea diferitelor cauze şi se face trecerea de la senzaţii la judecăţi superioare, întrucât senzaţiile reflectă însuşiri concret intuitive accesibile simţurilor, pe când gândirea reflectă însuşiri esenţiale, adică exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil şi definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene. „Gândirea trece dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de particular la general”, ne lămuresc psihologii şi acest proces de cunoaştere superioară ne dă posibilitatea de a pătrunde în esenţa lucrurilor, de a înţelege relaţiilor logice dintre acestea, ne permite să trecem la rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic şi practic, mai ales în momentele importante ale vieţii, ale istoriei. Nu degeaba spune un proverb: „gândurile au o putere foarte mare, dar absenţa lor are una şi mai mare”. 
  
Gândirea este cel mai important dar al Creatorului cu care a înzestrat fiinţa umană, transferându-i o energie care nu se pierde. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să gândim. El doreşte să gândim frumos, sănătos şi curat. Se revelează acelora ce gândesc şi avem nevoie de stări de revelaţie. Pentru un părinte, de exemplu, nu există bucurie mai mare ca aceea de a-şi vedea copilul cum se dezvoltă armonios, pe toate planurile, dar mai ales în gândire. Nu întotdeauna şi nu toţi avem această bucurie! Pentru conducătorul unui colectiv de muncă gândirea bună este în avantajul progresului. Dar atât copilul cât şi omul matur sunt supuşi greşelilor şi uneori nu se gândeşte nici frumos, nici bine şi nici corect. Frumosul şi binele se gândesc cu iubire, iar corectitudinea este cea care exclude greşelile, atunci când gândirea respectă legile logice.  
  
Orice activitate - practică sau intelectuală - implică gândirea care se referă la real şi la posibil. desfăşurându-se în trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, viitorul fiind prelungirea realităţii dincolo de limita ei. Astăzi se bate moneda mult pe gândirea aşa zisă pozitivă în activitatea noastră, care presupune abordarea aspectelor vieţii într-un mod sănătos. Cu alte cuvinte să fii optimist. Dar poţi? Sunt atâtea motive care nu favorizează acest aspect şi omul cade în cealaltă latură, aceea a pesimismului, care de multe ori, este adevărat, poate dăuna sănătăţii, carierii. Realitatea vieţii ne demonstrează până la urmă, că avem suişuri şi coborâşuri ale sentimentelor, ale gândirii. Prin citirea Bibliei, ni se spune, putem adăuga „dospeala” la aluatul sufletului, care creşte treptat şi umple sufletul şi îl face să-şi înalţe gândirea, să adauge speranţa. Pesimismul are însă şi partea lui preţioasă, au spus-o filozofii lumii antice şi o spun şi psihologii lumii moderne, făcând arta „mai subtilă şi mai mătăsoasă”.  
  
Încă din antichitate se cunoştea că o gândire corectă se obţine prin confruntarea raţionamentelor contrare. Mai târziu, procesul de gândire care rezidă în analiza şi discutarea argumentelor contradictorii a fost denumit dialectică - arta de a ajunge la adevăr prin dialog - pentru înţelegere, gândirea trecând prin: teză, antiteză şi sinteză. A fost metoda folosită de filozoful german, reprezentant al idealismului, G.W.F. Hegel (1770-1831), al cărui sistem a fost, mai târziu răstălmăcit, idealismul transformat în materialism, dialectica transformată în ideea luptei de clasă. Când a elaborat propria sa perspectivă asupra ideii, Hegel a avut în vedere concepţia platonică despre relaţia dintre idee şi realitate, cel puţin în sensul că ideea este adevărul lucrurilor, iar lucrurile sunt ceea ce sunt numai ca manifestări ale ideii; de asemenea, ideea hegeliană ca şi ideile platonice sunt de natura gândirii. Pentru el filozofia este „ştiinţa absolută a gândirii pure în concepte”, religia este „realizarea spiritului absolut în forma subiectivă a sentimentului şi reprezentării”, iar raţiunea domină lumea: „Ceea ce este raţional este real şi ceea ce este real este raţional”. Petre Ţuţea vorbind despre omul perfect raţional, absorbit de logic, contrazicea într-un fel afirmaţia lui Hegel spunând că sistemul lui „este lipsit de fecunditate, că omul psihologic este viu şi fecund, chiar când este haotic”. Vremurile prezente, cred, că contestă şi această afirmaţie, întrucât extrapolând, din punct de vedere politic democraţiile slabe, haotice, precum şi cele aflate în tranziţie infirmă, în bună parte, fecunditatea.  
  
Au fost şi alţii care au comparat sistemul lui Hegel cu o arhitectură complicată şi artificială de concepte. În „Introducere la cursul de istorie a filosofiei”, Hegel spune despre gândire că este activă numai din momentul ce ea se produce, formând substanţa generală a Spiritului: „Şi animalul trăieşte şi el împarte cu omul nevoi, sentimente etc., dar el are sentimente senzoriale, tendinţe, dar nu are religie, ştiinţă, artă, fantezie, în toate acestea ideea fiind activă”. În altă lucrare a sa, vorbind despre Dumnezeu şi istorie, ne aminteşte că adevărata modestie a omului constă în recunoaşterea lui Dumnezeu în toate, în faptul de a-L onora în toate şi în special pe scena istoriei universale: „Purtăm în noi o tradiţie, că înţelepciunea lui Dumnezeu se poate recunoaşte în natură. Dacă se revelează oamenilor, El se revelează acelora care gândesc. Dacă s-ar revela în sentiment, atunci ar trebui să spunem că el aparţine şi animalelor, cărora nu le este dată reflexiunea.[ ... ] Numai omul are religie, fiindcă gândeşte.[ ... ] religia şi moralitatea trebuie să fie date omului şi pe calea sentimentului.[ ... ] Când omul cunoaşte prin suflet, el oglindeşte realul, iar când rămâne în plasa simţurilor, plăsmuieşte păreri. Raţiunea separă sufletul de lumea sensibilă”. Se ajunge până la urmă, spun, a invoca acel echilibru în gândire, la care trebuie să ţină omul şi omenirea în general, între raţiune şi sentiment. Pentru Hegel, putem concluziona, filozofia este un sistem de gândire, iar noi putem adăuga: gândirea este filozofie. De aceea l-am şi amintit. El gândeşte totul prin opoziţii, practic contrazice ceea ce urmăreşte să expună, să convingă. Gândirea lui este convingătoare, deoarece prin departajarea, izolarea unor gânduri reuşeşti să depăşeşti incertitudinea, să crezi în ceea ce gândeşti şi să înţelegi realitatea. Şi este foarte important! Celebra frază a lui Anselm – teolog şi filozof neoplatonist: „credinţă care caută înţelegere”. De câte ori exprimăm: „ Am credinţa că ... ” adică mi-am format o convingere în urma unei gândiri. Fericitul Augustin într-una din scrisorile sale, specifică: „Dacă nu aveţi credinţă, nu veţi înţelege“ (Isaia, VII, 9). Aici distinge cele două lucruri, sfătuindu-ne să începem prin a crede, pentru a putea înţelege ceea ce credem. Raţiunea cere deci să fie precedată de credinţă ... ”.  
  
Fiecare om, de la simplu cetăţean până la conducător, are în viaţa sa un scop, după îndrăzneala şi puterea credinţei sale, care creează obiectul gândirii. Şi iată, dintr-o dată se doreşte lumea a fi schimbată şi nu în bine ci în rău, cineva aruncă o umbră peste lumina existentă, întreţinută cu mare efort, pe care am numit-o echilibrul acestei lumi. Un tiran acţionează de cum îl taie capul, îi deposedează pe ucraineni de Crimeea. Toleranţa este distrusă, îşi fac loc ura şi încrâncenarea. În loc de bunăstare a populaţiei, se gândeşte numai la profitul pe care spaţiul îl poate aduce câtorva profitori. Amintesc cuvintele unui rege de-al nostru cu privire la schimburile de teritorii: „ ... Nu dai numai pământuri, ci şi suflete ... ” În cazul Crimeii, nu s-a luat numai pământul, ci s-au luat şi sufletele unor oameni. Tiranul continuă să terorizeze spaţiile din jur, îşi formează uniunea euro-asiatică fără a se sfii şi fără teamă de vreo intervenţie militară occidentală. Cum să nu gândeşti la ziua de mâine când cea de astăzi apasă pe sonerie, avertizându-te, când mor atâţia oameni, când demnitatea este călcată în picioare? Ajungi să aminteşti pericolul enunţat, cel al gândirii greşite. A forţa nota, mergând cu gândirea şi cu acţiunea pe un făgaş greşit, înseamnă a crea un pericol. Poate fi remediată greşeala? Va trebui totul regândit de la început? Se va recunoaşte gândirea, acţiunea, strategia greşită? O strategie greşită, o acţiune subversivă poate duce la un mare dezechilibru, chiar la un dezastru. Cel care a greşit va trebui să-şi recunoască greşeala. O va face? 
  
Îmi amintesc de titlurile cărţilor lui Lenin, care circulau ca o anecdotă pe vremea studenţiei mele: „Ce-i de făcut?”, următoarea carte având titlul: „Un pas înainte şi doi înapoi!” 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Rostul gândirii / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1256, Anul IV, 09 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!