Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 1238 din 22 mai 2014        Toate Articolele Autorului

 INSOLENŢA vs. BUNACUVIINŢĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii.” (Pilde 16,18) 
  
Pentru convieţuirea armonioasă în societate, încă din timpuri străvechi s-au impus unele reguli de purtare între oameni. Unele dintre aceste reguli au fost cuprinse în legi, altele s-au păstrat în sufletele oamenilor, printr-o aşa numită simţire şi atitudine cuviincioasă, ea alcătuind cele mai minunate reguli. „Ce nu opreşte legea, opreşte buna-cuviinţă” consemna Seneca, filozoful roman, marele moralist din vremea împăratului Nero, care cu tonul său creştin al recomandărilor morale şi-a asigurat o puternică influenţă şi o îndelungată supravieţuire. 
  
În zilele noastre este foarte des întâlnită atitudinea insolentă care încalcă regulile morale. Ea este nuanţată prin cuvintele impertinenţă, obrăznicie, neobrăzare, nesimţire, devenită chiar fenomen al societăţii, la bază având aroganţa, sentimentul de superioritate. Vârsta, se pare, nu mai are prea mare importanţă, insolenţa fiind întâlnită la oameni de diferite vârste. O întâlnim atât la tinerii lipsiţi de experienţă, de educaţie, cât şi la oamenii maturi, trecuţi oarecum prin experienţa vieţii şi de la care ne-am aştepta să se comporte civilizat. Înaintarea în vârstă nu implică neapărat înţelepciunea, deşi ar trebui. Dacă la tinereţe ea mai poate fi pusă pe seama lipsei de gândire pentru o bună alegere, a anturajului necorespunzător, a modelelor negative, deci, oarecum mai puţin condamnabilă, la maturitate, atunci când omul este în plină activitate, dovada insolenţei este mult mai gravă, întrucât ea este generatoare de greşeli în defavoarea celor din jur. 
  
Insolenţa nu este specifică unei naţii, ci este întâlnită, în mod gradual la oameni din diferite locuri ale globului. Este plină lumea în care trăim de tupeişti, teribilişti şi, iertată fiindu-mi vorba, de nesimţiţi, sau mai blajin spus - insolenţi. Ei nu disociază gradele libertăţii, despre care poetul-filozof Lucian Blaga preciza: „Avem drept doar la libertatea pentru care ne putem asuma răspunderea”. Unde acest „virus” al insolenţei s-a răspândit mai mult, găsim şi „bolnavi” mai mulţi. Este întâlnită şi aproape nelipsită la oamenii care şi-au obţinut „fraudulos” un loc în ierarhia politică, ei având impresia că numai prin acest fel de a fi - netrecut prin filtrul educaţional şi nici prin cel cultural - pot supravieţui, umilindu-i, dominându-i pe ceilalţi. Sunt cei care în viaţă nu au ascultat de sfaturile educatorilor, au acţionat de capul lor şi nici nu au încercat să-şi facă o educaţie prin lectura cărţilor, nici să dobândească bunele maniere de la cei care ar fi putut să le fie un exemplu de comportament. Se spune, despre această categorie de oameni, că le lipsesc cei 7 ani de acasă, ani foarte importanţi pentru că ei sunt temelia pe care se defineşte personalitatea. Există copii care asimilează bunele sfaturi, dar şi unii care refuză să le primească, existând în ei un sâmbure de egoism, de vanitate, de lipsă de judecată. Nu iau în seamă ceea ce Biblia le grăieşte: „De-ţi va plăcea să asculţi, vei învăţa, şi de vei pleca urechea ta, înţelept vei fi!”.Când astfel de specimene ajung la maturitate, jignirile, glumele proaste, batjocura sunt considerate moduri de a se descurca; pentru unii, culmea, sunt de admirat acţiunile sau răspunsurile date în batjocură, de alţii sunt trecute cu vederea, sau, şi mai rău, sunt găsite scuze pentru gafele impardonabile comise. 
  
Auzim tot mai des certuri, învrăjbiri, afirmaţii jignitoare din partea unor persoane de la care pretindem maturitate, inteligenţă, comportament civilizat. Dar, „Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul; cel ce ridică glasul îşi iubeşte ruina”(Pilde 17,19). Sigur că certurile, insultele ne bulversează gândirea, orientarea, (după cum se întreabă românul în proverbul: „Când grinda de sus se pleacă în jos, ce poate face cea mai de jos?”, adică cei mici ce pot face, când cei mari greşesc?), când ne izbim de lipsa de civilizaţie a unor persoane, fie ea din greşeală, din lipsă de educaţie, din vanitate, din frustrare sau din imaturitate emoţională. Sunt oameni care nu acceptă sfaturi la nici o vârstă, nu acceptă argumente, pe principiul „ştiu!” care se referă întotdeauna la eu, adică la persoana sa, sau „nu mă înveţi tu pe mine!” Cu alte cuvinte nu mă interesează ce spui, fiindcă eu ştiu cel mai bine, eu le ştiu pe toate, nu am nevoie de nimic în plus. Această atitudine duce la discordie şi nu avem nevoie de aşa ceva. Cred că avem nevoie de o societate sănătoasă şi corectă în ansamblu ei.  
  
Filozoful englez Thomas Hobbes(1588-1679) care a scris şi despre filozofia politică, vorbea de trei cauze principale de ceartă întâlnite în natura omului: concurenţa, neîncrederea şi gloria. „Prima face pe om să dea năvală pentru câştig, a doua pentru siguranţă, a treia pentru reputaţie. ( ... ) În atare război fiecare om e împotriva celuilalt, căci războiul nu constă numai în lupte sau în actul de a lupta, dar şi dintr-o durată de timp, în care voinţa de a combate este destul de cunoscută.( ... ) Consecinţa timpului petrecut în (astfel de) război - fiecare om este inamicul fiecărui om. ( ... ) Noţiunile de dreptate şi nedreptate, justiţie şi injustiţie nu au acolo nici un loc. Unde nu este putere conducătoare, nu există lege, unde nu e lege nu există nedreptate. Forţa şi frauda sunt în timp de război (pentru gloria personală) cele două virtuţi principale.” 
  
Mă întreb de ce unii dintre noi vor să fie complet altfel şi forţează schimbarea, dar nu în bine, ci în rău, conştient sau inconştient? De ce vor cu tot dinadinsul să fie „originali”? E de înţeles că trebuie să existe o analiză, o judecată şi în judecată să se ţină seama de rădăcini, de obiceiurile împământenite care au urmat îndelungatei experienţe trăite, la bază având şi gândirea marilor filozofi ai lumii şi învăţăturii pe care ne-a dat-o Cel ce a venit să ne arate drumul vieţii ce trebuie urmat pentru binele nostru. De ce vrem să urâţim viaţa frumoasă dăruită de Divinitate, în loc să-i păstrăm frumuseţea şi să descoperim noi frumuseţi, ci nu stricăciuni? 
  
Buna cuviinţă este diametral opusă insolenţei, ea foloseşte judecata dreaptă. În vremurile noastre, cel care este cuviincios intuieşte cu cine are de-a face, intuieşte situaţia în care se află, dar, de cele mai multe ori nu îndrăzneşte sau nu reuşeşte să înfrunte insolenţa şi aceasta din cauza „cantităţii” de nesimţire ce aparţine unor indivizi. Avem oare dreptul de a tolera, a ne umili şi a ne resemna în faţa acestor oameni? Psihiatrii consideră buna simţire ca fiind „gust estetic şi probitate morală, dar şi simţ practic, valori concrete”, iar Biblia ne învaţă: „Să umblaţi cu bună cuviinţă faţă de cei din jur” (Apostolul Pavel). Părintele Nicolae Steinhardt (1912-1989) în „Jurnalul fericirii” scria: „La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i aia bunătate, bună cuviinţă, eroism, demnitate. Vorbe mari! Vorbe goale! Vorbe mari şi goale pentru şmecheri şi pentru turnători; vorbe mari şi de mare folos şi pline de înţeles când le simţi răcoarea în iezerul de foc şi le poţi gusta farmecul experimental”. Oamenilor care „au dat din coate” şi au ajuns undeva în faţă le lipseşte, iată, Buna-cuviinţă, însemnând ceea ce se cuvine unui om, o purtare bună în vorbire şi în fapte, despre care filozoful francez René Descartes (1596-1610) spunea că este „puterea de a judeca bine şi de a distinge ce-i adevărat de ce este fals” sau ilustrul poet german J.W. Goethe (1782-1832) care o considera a fi „geniul umanităţii”.  
  
La ce ne putem aştepta de la cel căruia îi lipseşte echilibrul, buna cuviinţă, el considerând că prin modul de a se comporta obţine „reuşita” în viaţă, că în acest fel devine simpatic, sociabil şi comunicativ cu cei din jur, când de fapt este acceptat doar în cercul lui de oameni aleşi tot de el pe aceleaşi criterii, oameni de aceeaşi „măsură”? 
  
Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) vorbea despre justiţia imanentă ca fiind un simţ al corectitudinii şi al proporţiilor pe care îl are fiecare individ, iar judecata nedreaptă, spunea tot el, este întâmplătoare, „un accident” atunci când omul nu se supune imperativului moral „când voinţa e smintită şi o ia înaintea raţiunii, când gustul pasiunilor prevalează asupra intelectului”. Dreptatea deci există în simţurile noastre şi ea „poate fi adusă la lumină şi aplicată în actele noastre”. Iar când justiţia imanentă este dublată de o justiţie empirică (bazată pe experienţă), legea aplicată „trezeşte conştiinţa omului”, considera tot Kant.  
  
Filozoful italian Giovanni Gentile (1875-1944) era încrezător în faptul că orice individ poartă în el societatea imanentă spiritului său, ca atare nu putem trăi, oricât am vrea, într-o absolută izolare, indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci primim în intimitatea noastră pe „celălalt” de lângă noi. A nu ţine seamă de acest fapt înseamnă a nu gândi. În opinia sa, cel dintâi tribunal de pe pământ şi din cer este cel dinlăuntrul spiritului nostru, el fiind liber şi dezvoltându-se în mod continuu, existând posibilitatea de a lua o decizie favorabilă lui şi societăţii în care trăieşte.  
  
Ca atare, omul poartă răspunderea deciziei sale, după ce a examinat, a aprobat, a judecat, a acţionat. Se înţelege că, în cazul unei dizarmonii în convieţuirea existentă, răzvrătirea existentă împotriva formei de disciplină socială nu poate admite lipsa de discernământ, lipsa de supunere, iată, în faţa disciplinei intime a spiritului fiecăruia, cea a bunei cuviinţe, fiindcă, spune filozoful „Adevărata societate trăieşte în noi înşine”. Cu alte cuvinte alegerea este a noastră! Se poate alege binele în locul răului cel mai mic, cum ne-am obişnuit să facem? 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
INSOLENŢA vs. BUNACUVIINŢĂ / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1238, Anul IV, 22 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!