Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Dr. Mite Măneanu, BOIERIMEA DIN OLTENIA ÎN EPOCA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
BOIERIMEA DIN OLTENIA ÎN EPOCA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU 
  
Dr. Mite Măneanu 
  
Importanţa personalităţii şi dominiei lui Constantin Brâncoveanu este bine reliefată în conştiinţa românilor din trecut şi de azi, datorită înfăptuirilor deosebite din domeniile cultural-spiritual, al politicii externe al stabilităţii şi duratei de peste un sfert de veac al domniei şi mai ales prin sfârşitul martiric suferit acum trei veacuri, în 15 august 1714 la Istambul, de Marele Domn, cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu, împrejurare grozavă care a impresionat Europa civilizată. Istoricii români, în frunte cu Nicolae Iorga , au abordat cele mai multe dintre aspectele vieţii şi domniei lui Constantin Brâncoveanu, însă concluziile şi interpretările la care s-a ajuns nu sunt întru totul satisfăcătoare. O astfel de problemă, tratată neconvingător, este aceea a evoluţiei şi transformării clasei politice–boierimea înainte şi în timpul lui Constantin Brîncoveanu mai ales că rolul acesteia în succesul domniei Brâncoveanu a fost esenţia, însă neevidenţiat corespunzător, problematica respectivă fiind ocolită, evitată, estompată, de majoritatea istoricilor din trecut şi de azi. In ce ne priveşte am abordat chestiunea boierimii pentru Oltenia sec. XIX , identificând rădăcinile, evoluţia şi transformările multor familii boiereşti, începând din a doua jumătate a sec. XVII, precum şi din timpul lui Constantin Brâncoveanu. Pentru Oltenia, acest demers (metoda regresivă)ne-a fost facilitat şi de redescopăerirea şi punerea în circuit ştiinţific al unui document istoric deosebit de valoros “Lista marilor familii boiereşti Oltene din noiembrie 1719”, alcătuită de autorităţile austriece de ocupaţie , pe baza documentelor şi dovezilor prezentate de familiile boiereşti interesate care trebuiau să îşi ateste existenţa a trei generaţii de boieri, cu ranguri şi dregătorii recunoscute. Evident, toate cele 74 familii, cuprinse în aceasta singură listă omologată, făceau parte din boierimea epocii lui Constantin Brâncoveanu, iar unii şi a domnilor anteriori. Această listă a fost inclusă în lucrarea istoricului austriac (elveţian de origine căsătorit cu o săsoaică, cunoscător al limbii şi realităţilor româneşti şi rezident peste un deceniu în Bucureşti) Franz Ioseph Sulzer, Istoria Daciei Transalphine, 3. vol. Viena, 1781-1782 citată parţial de N.Iorga, dar care a fost studiată cu atenţie de istoricul craiovean din perioada interbelică C.V.Obedeanu, descendent al familiei boiereşti omonime, menţionată în lista, care a şi publicat-o, în 1923, în valoroasa revistă Arhivele Olteniei . Nu ne putem explica de ce a rămas necunoscută această contribuţie documentară istoricilor noştri (Al. Vasilescu, Şerban Papacostea şi celorlalţi)până acum 15 ani când am întreprins cercetarea amintită şi apoi am publicat rezultatele în lucrările citate la nota 3. Astfel, am putut face legătura între situaţia boierimii oltene din perioada 1820-1858 al cărei catalog l-am realizat şi publicat , şi situaţia de la sfârşitul sec XVII şi începutul sec XVIII, adică al epocii Brâncoveanu şi deceniile următoare. Pentru situaţia boierimii din Oltenia ne-au fost de real folos şi lucrările lui Nicolae Stoicescu şi Teodorei Rădulescu (citate în anexele I-III), care oferă date despre evoluţia familiilor de mari boieri, precum şi a câtorva de clasul al II–lea, pentru perioada anterioară domniei lui Constantin Brâncoveanu şi până în sec XIX. La aceste surse documentare de bază se adaugă documente, informaţii, cronici şi relaţii care au permis completarea Catalogului boierilor din epoca Constantin Brâncoveanu(structurat în două anexe cu 95 de familii), redat la sfârşitul acestui text împreună cu anexa bibliografică şi prescurtările aferente.  
  
Aceşti boieri, reprezentând cele 95 familii redate în anexe: 28 mari familii, 31 boieri mijlocii şi 36 mici boieri, împreună cu cca 200 boiernaşi, boieri de neam , mazili, etc., asigurau administraţia, supravegherea şi desfăşurarea vieţii economice şi sociale , precum şi activitatea militară- slujitorească din Oltenia epocii lui Constantin Brâncoveanu. Unii dintre aceştia erau mari dregători în Sfatul Domnesc, în importante dregătorii, slujbe şi misiuni domneşti în ţară şi străinătate, dar temeiul lor era în Oltenia. Ceilalţi constituiau ţesătura administrativă şi socială pe care se baza Constantin Brâncoveanu în Oltenia, pentru ca viaţa oamenilor şi interesele domniei să se desfăşoară normal. Aceşti boieri mari, mijlocii şi mici, în frunte cu marele ban al Craiovei şi slujbaşii săi, asigurau paza graniţelor ( cu supravegherea drumurilor şi potecilor de graniţă), ordinea internă şi activitatea slujitoresc-militară în cele cinci judeţe ale Olteniei, strângerea birurilor, contribuţiilor şi asigurarea transporturilor, livrărilor de materiale, produse şi animale cerute de domnie, siguranţa târgurilor, ocnelor, vămilor şi drumurilor mari. Acestor obligaţii aferente dregătoriilor mari, mijlocii şi mici, deţinute de boierii olteni, li se adaugă preocuparea acestora de a dobândi moşii şi a le face productive. Asigurând un număr mai mare de familii ţărăneşti(dependente)pe moşii, boierii olteni reuşau să dezvolte creşterea animalelor- sursa principală de venituri băneşti pentru familiile lor, precum şi pentru domnie. Practic, aceasta este resursa principală pentru comerţul extern al Olteniei şi pentru livrarea de animale, produse derivate şi alte produse naturale cerute de Capanul Imperial Otoman şi cetăţile turceşti de la Dunăre, toate aducătoare de bani de aur şi argint sau echivalentul acestora. Aceasta era sursa şi explicaţia existenţei şi circulaţiei banilor şi preocupării pentru obţinerea şi deţinerea acestora, mai ales pentru Domnie şi boieri. Aceste coordonate şi premise generale şi-au pus amprenta şi asupra evoluţiei boierimii oltene care a trebuit să facă faţă în sec. XVIII, unor procese de transformare în mai multe domenii esenţiale pentru evoluţia şi existenţa sa. Practic, datorită acestor evoluţii, după Mihai Viteazul şi Matei Basarab, se constituie un alt tip de boierime pentru care activitatea slujitoresc-ostăşească, bazată pe meritocraţie, solidaritate de castă şi moşie(împreună cu alte activităţi economice) constituie ţesătura care o susţine în conducerea vieţii social-economice, administrativ-ostăşească, şi cultural- spirituală necesare ţării şi societăţii în toate aspectele şi locurile. După eşecul organizării mercenare a armatei de la sfârşituldomniei lui Matei Basarab, în timpul lui Constantin Brâncoveanu se trece la organizarea ostăşească-slujitorească a Ţării Româneşti în cadrul căreia boierimea deţine rolul esenţial şi are condiţii de dezvoltare. Trebuie spus însă că împărtăşim, aserţiunea cercetătorului Constantin Razechevici cu privire la transformarea oastei tradiţionale în una de tip slujitoresc dimensionată în timpul lui Constantin Brîncoveanu la 20 000 de oameni cu atribuţii complexe. Fără împlicarea membrilor boierimii locale nu se putea rezolva nimic în Oltenia lui Brâncoveanu şi apoi în tot sec. XVIII-XIX când acest tip de organizare a funcţionat. Astfel, în Epoca Brâncoveanu se pun bazele npii boierimi olteneşti care va rezista tuturor provocărilor din sec XVIII-XIX: ocupaţia austriacă, domniile fanariote, războiaele turco-ruse şi turco-austriece , procesele şi evenimentele modernizatoare şi de renaştere naţională, din sec. al XIX-lea, cu integrarea şi asimilarea elementelor străine pătrunse în “ corpul” boierimii oltene şi păstrarea caracterului naţional al acesteia, a evoluţiei ponderate( ca număr) şi păstrării rolului determinant, de elită social-politică a provinciei şi influenţei notabile la centrul puterii de la Bucureşti, după cum se poate observa din analiza conţinutului anexelor I-II de la sfîrşitul lucrării. Paradoxal, în timpul lungii şi autoritoarei domnii Constantin Brâncoveanu, boierimea din Oltenia, cu toate treptele, rengurile, slujbele şi dregătoriile şi toate celelalte ale ei, precum şi cei ce-şi pregăteau intrarea în rândurile ei(boieri de neam, mazili, slujbaşi), toţi aceştia au conştientizat noua realitate economică-socială de tip funciar- financiar- capitalist în care poziţia lor în societate şi elita privilegiată a provinciei şi a Ţării nu mai depindea exclusiv de relaţia cu Domnitorul de la Bucureşti, ci de baza şi platforma sa de acţiune şi influenţă, formată din moşie-patrimoniul funciar- vechimea şi c.v.-ul meritocratic al familiei, relaţiile matrimoniale, abilitatea şi practicile noi de tip comercial, militar, ş.a. Astfel, boierimea din Oltenia devine o clasă mai rezistentă la schimbările politice de la Bucureşti( desele înlocuiri de domnie, inserţia unor elemente străine greceşti) precum şi la crizele şi evenimentele politico-militare care nu ocolesc nici Oltenia. Chiar şi în aceste condiţii boierimea din Oltenia, rezistă şi-şi conservă rolul de elită şi lider în societate, în administrarea şi păstrarea specificului Olteniei, integrând şi asimilând elementele noi şi reformele sec. XVIII-XIX. Comtinuitatea familiilor boiereşti oltene fundamentate în Epoca Constantin Brâncoveanu este asigurată şi după 1714, până în 1858. Noile familii boiereşti, adăugate după 1730 şi mai ales după 1821 constituite în principal din elemente româneşti, dar şi străine, nu au schimbat esenţa, sructura, rolul şi caracterul românesc al boierimii oltene aşa cum fusese el fundamentat în Epoca Brâncoveanu. În această epocă şi boierimea din Oltenia ( ca de altfel a întregii Ţări Româneşti) este supusă unei puternice presiuni economice care o influenţează profund. Acuzaţia formulată de cronicarul Radu Popescu, la adresa lui Constantin Brâncoveanu referitor la faptul că în timpul domniei acestuia s-ar fi dublat obligaţiile către Poartă nu ţine seama de cursul de schimb şi comercial al monedei aur( în scădere) faşă de perioada anterioară. 
  
Lărgirea deosebită a sferei comerciale-a posibilităţilor de comercializare a produselor agricole ale Ţării Româneşti şi mai ales a Olteniei: animale şi produse animaliere, miere şi ceară, sare şi lemn, alte produse cerute în Ardeal şi Banat,explică prteocuparea boiertilor pentru aceasdtă îndeletnicire de exportator . 
  
Evenimentele militare au sporit cererile de produse din partea trupelor otomane şi cetăţilor de la Dunăre, pe care Oltenia le-a asigurat contra cost, de pe moşiile boierilor care au încasat preţul livrărilor sau li s-a recunoscut în alt mod contravaloarea livrărilor, serviciilor prestate. În privinţa fiscalităţii excesive practicată de domnie concluziile şi interpretările sunt contradictorii. Realitatea este că fiscalitatea din timpul lui Constantin Brâncoveanu a fost dură, la fel cu cea din timpul domniei unchiului său Şerban Cantacuzino. Cu toate acestea, acuzaţiile cronicarului Radu Popescu în legătură cu aspectele respective şi mai ales cu dublarea obligaţiilor băneşti către Poartă, nu ţin seama de evoluţia demografică, economică şi monetară şi de realităţile politico-militare europene ale perioadei.  
  
În acest context de exigenţă administrativ fiscală din partea Domniei, boierimea din Oltenia a răspuns prin lărgirea şi diversificarea resurselor economice pe care le avea la îndemână şi prin care făcea faţă sarcinilor domneşti , dar şi celor de întărire a autonomiei economice şi sociale a familiei boiereşti ca element de continuitate şi atuu pentru ocuparea de dregătorii. Astfel moşia devenea ancora prin care familia boierească rezista tuturor vicisitudinilor (cu condiţia ca aceasta să fie exploatată eficient, să aibă forţa de muncă îndestulătoare , sate şi familii ţărăneşti bine antrenate în muncă-la cultivarea porumbului spre exemplu, dar şi la înmulţirea şi ameliorarea animalelor- principala resursă economică a satelor şi familiilor ţărăneşti ocrotite de stăpânul moşiei( boierul)în faţa intruziunilor externe (vezi spre exemplu poziţia boierilor olteni de ascundere a cca 1/3 din familiile ţărăneşti de pe moşiile lor faţă de autorităţile austriece în perioada ocupaţiei Olteniei). Pentru a face faţă situaţiei de rigoare fiscală împusă de Domnia Constantin Brâncoveanu-boierii olteni răspund prin mărirea numărului şi rentabilităţii moşiilor aflate în patrimoniul familiei , încurajarea sporirii numărului familiilor ţărăneşti, lucrătoare, intensificarea activităţilor de comerţ exterior cu produse de pe moşiile lor, ocuparea şi exercitarea slujbelor şi dregătoriilor provinciale, accesul la dregătorii înalte, ş.a. 
  
Întocmirea, Catalogului boierilor olteni din Epoca Brâncoveanu (prezentat în anexele I-II- la finalul lucrării) permite o analiză preliminară asupra structurii acestei elite şi clase politico-sociale din Oltenia acelei perioade istorice.  
  
De la început trebuie spus că această boierime ce însuma 95 de familii(boieri mari, mijlocii şi mici) nu a fost adusă din altă parte. Pricipalii săi reprezentanţi şi marea parte a boierilor mijlocii şi mici aveau originea în Oltenia. Astfel, pentru mulţi dintre marii boieri olteni putem documenta ascendenţa în boierii luptători din timpul lui Mihai Viteazul şi Matei Basarab, iar pentru alţii ai vitejilor Craioveşti, din care se trăgea şi Constantin Brâncoveanu dar şi din alţi mari boieri care au marcat Istoria Olteniei şi Ţării Româneşti în secolele XV-XVI. Aceştia constituiau, în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, precum şi în secolele următoare, coloana vertebrală a boierimii oltene, cea care a dat marca de nobleţe, de patriotism, valoare şi ataşament pentru tradiţiile naţionale în Oltenia şi în întreg spaţiu românesc. Indiferent de originea etnică sau locul de obârşie, boierii olteni din Epoca Brâncoveanu constituiau o societate unitară, cu aceleaşi trăsături, interese şi aspiraţii pe care Marele Domn Constantin Brâncoveanu le-a potenţat în spirit naţional şi propenso-aristocratic. În acest spirit se derula şi viaţa privată a boierilor olteni care dovedeau o mare grijă pentru familie şi continuitatea acesteia, în climatul valorilor moral-creştine româneşti pe care societatea boierească din Oltenia le asumase şi le urma riguros de câteva veacuri, fiind din acest punct de vedere un minunat exemplu pentru toţi locuitorii provinciei. 
  
Desigur, existau reguli clare în contractarea căsătoriilor între membrii diverselor familii boiereşti, care ţineau cont de rangul familiei ( care trebuia să fie echivalent) astfel că marii boieri olteni-(cei de treapta I sau clasul 1) evitau să se încuscrească cu cei de de rangul II şi exclus cu cei de rangul III. Pentru a ieşi din acest cerc îngust , de strictă exigenţă socială aceştia realizau uniuni petrimoniale cu mari familii din Muntenia. În acest context se acordă o atenţie deosebită numărului descendenţilor, a raportului pe sexe şi a calităţii urmaşilor, pentru a se evita situaţii de criză în care unele familii se eclipsaseră sau chiar dispăruseră din societatea boierească olteană din lipsa urmaşilor de parte bărbătească(Coţofenii) sau din cauza prea multor urmaşi şi diminuarea astfel a patrimoniului funciar al familiei( Pârâianu, Rudeanu, Zătreanu, Romanescu, Roşianu, ş.a.).  
  
În Epoca Brâncoveanu reşedinţele boierilor olteni erau situate la moşii-curţile şi conacele boiereşti fiind constituite tradiţional după descrierea lui Ion Ghica pentru sfîrşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX . Culele şi casele întărite, de zid erau rare. Marii dregători rezidau provizoriu la Târgovişte sau Bucureşti, la fel cei aferenţi Băniei Craiovei ( în frunte cu marele ban şi dregătorii provinciali. Cea mai mare parte a anului boierii, inclusiv cei mari o petreceau la moşie, ocupânduse de buna ei gospodărire şi de oamenii de pe aceasta, ocrotindu-i şi stimulându-i spre o viaţă şi muncă cu folos. Este de notorietate insistenţa boierilor olteni din această perioadă pentru introducerea pe moşiile lor a noii culturi a porumbului, pentru ameliorarea raselor de animale şi înmulţirea acestora, precum şi pentru păstrarea tradiţiilor şi a modului de viaţă moral-creştină a locuitorilor celor 282 de sate aflate în stăpânirea lor.  
  
Constituite în acest fel şi supuse puternicei presiuni a domniei pentru a face faţă şi a asiguraîndeplinirea marilor sarcini economico fiscale şi administrative, familiile boiereşti din Oltenia şi-au întărit capacitatea de rezistenţă în faţa provocărilor timpurilor. Astfel, un procent destul de mare din cele 95 de familii prevăzute în anexele I-II au rezistat timpului asigurându-şi continuitatea în sec. XVIII precum şi în secolul XIX. Totodată, familiile boiereşti oltene şi societatea boierească în ansamblul său au acţionat, încă din timpul lui Constantin Brîncoveanu, ca un creuzet în care se topeau toate elementele străine(greci şi sud dunăreni, mai ales) pătrunse în rîndurile boierimii şi stabilite în Oltenia. În câteva generaţii aceştia se românizau complet şi deveneau uneori chiar mai olteni decât boierii vechi. Cazurile boierilor Brătăşeni, Pârşcoveanu şi altele sunt edificatoare(anexele I-II). 
  
În viaţa publică boierii olteni se disting, şi în această perioadă, prin preocuparea asiduă de a accede la marile dregătorii ale statului, dar şi la cele mijlocii şi mici, obiectiv pentru care puneau la bătaie tot arsenalul disponibil: vechimea şi experienţa familiei în ocuparea unor dregătorii cât mai înalte şi prestigioase, înrudirile şi relaţiile cu domnitorul Constantin Brîncoveanu şi familia sa, cu membrii familiei Cantacuzino, ş.a. Pentru dregătorii mai mici candidau atât membrii mai tineri ai familiilor boiereşti recunoscute, dar şi apropiaţi sau rude ale marilor boieri( Brăiloiu, Pârâianu, Glogoveanu, Obedeanu, etc.). Dintre boiernaşii destul de numeroşi şi în această perioadă (în jur de 200 de familii) sau chiar dintre moşneni, prin meritocraţie pe cale administrativ-ostăşească, proveneau, de asemenea alţi dregători mici sau ocupanţi de slujbe ostăşeşti echivalente micilor ranguri boiereşti. Se adaugă un număr de elemente greceşti şi sud-dunărene întreprinzătoare care reuşeau să acceadă la dregătorii şi ranguri şi în Oltenia( anexele I-II). 
  
Tuturor acestora li se adaugă slujbaşii şi dregători domneşti originari din Muntenia, trimişi în Oltenia pentru perioade mai lungi şi care se împământeneau aici prin căsătorii cu fiice de boieri, dobândire de moşii ş.a.(anexele I-II). Dar cea mai importantă preocupare, ambiţie şi tentaţie pentru boierii Olteni era şi în Epoca Brâncoveanu, dobândirea marilor dregătorii ale Ţării Româneşti de membrii ai Sfatului Domnesc şi asimilate, precum şi cele din Oltenia: marele ban şi boieri ai Divanului Olteniei. Astfel, cel mai înalt dregător al ţării-marele ban al Craiovei(după vechea titulatură) era deopotrivă conducătorul Sfatului Domnesc, dar şi un adevărat, guvernator al Olteniei, numit de domn, de regulă dintre rudele apropiate sau dintre marii boieri, cu o bogată şi verificată experienţă în exercitarea dregătoriilor necesară îndeplinirii largii sale autorităţi şi responsabilităţi adminictrative şi judiciare asupra celor cinci judeţe ale Olteniei. Totodată, acesta trebuia să dovedească pricepere şi determinare în domeniul militar pentru că era comandantul oştilor Olteniei, iar în timp de război, în lipsa domnului comanda toată oastea ţării.  
  
Astfel, au îndeplinit în această perioadă, înalta dregătorie de Mare Ban: Vintilă Corbeanu(rudă cu boierii craioveşti şi olteni), 1688-1693; Cornea Brăiloiu, 1693-1705; Constantin Ştirbei, 1706-1715; Şerban Bujoreanu în 1716 ; vel vornic: Radu Golescu, 1710-1713; Bunea Grădişteanu, 1714-1715; Şerban Bujoreanu, 1716; Vintilă Fălcoianu, 1718-1719; vel logofăt: Diicul Rudeanul, 1692-1703; Şerban Gracianu, 1701-1710 şi Şerban fiul său, 1710-1714 ; vistierul: Şerban Grecianul, 1694-1701; Barbul Brătăşanu, 1701, Şerban Bujoreanu, 1704-1716; vel clucer: Costandin Ştirbei, 1703-1706, Radu Golescu, 1706-1707, Şerban Prisăceanu, 1714-1715; vel postelnic: Dumitraşco Caramanlău, 1688-1704, Dumitraşco Hrisoscoleu, 1716, Ştefan Pârşcoveanu, 1716, Dumitrache Vlasto, 1717; vel paharnic: Dumitraşco Hrisoscoleu, 1716; vel stolnic: Barbu Fărcăşanu, 1703, Şerban sin Şerban Greceanu, 1703-1710; vel comis: Bunea Grădişteanul, 1700-1703 ; vel sluger: Chircă Rudeanu, 1714-1715, Pătru Obedeanu, 1715; vel pitar: Barbu Fărcăşanu, ante 1701, Şerban Greceanu, 1714-1716; vel serdarul: Barbu Brăiloiu, 1713-1714, Drăghici Strâmbeanu, 1716, vel şetrar: Pătru Obedeanu, 1716; vel medelnicer: Preda Ppârşcoveanu1700-1701, Drăghici Strâmbeanu, 1714; vel armaş: Cernica Ştirbei, 1701-1704, Pătru Obedeanu, 1705-1713, Ilie Ştirbei, 1714-1715; vel clucerul de arie: Iordache Caramanlău, 1706-1713; vel portar: Matei Fărcăşanu, 1701, Costandin Argetoianu, 1703, Costandin Caramanlău, 1711 ; vel căpitanul: Matei Fălcoianu, 1704-1705, Gheorghe Obedeanu, 1706, Vintilă Bucşan, 1709, Mihai Fărcăşanu, 1710, Barbu Rîioşanu, 1713, Petre Obedeanu, 1714; vel căpitanul de cazaci: Gheorghe Obedeanu, 1708, Neagul Fălcoianu, 1711-1713; căpitanul de dorobanţi: Gheorghe Obedeanu, 1706, Costache Grecianu, 1709-1711, Drăghici Bălăceanu, 1714-1716; vel căpitanul de Cerneţi: Matei Glogoveanu, ante 1703, Matei Fălcoianu, 1703-1704, Mihai Fărcăşanu, 1705, Chirică Rudeanu,1712; vtori logofătul: Barbu Brăiloiu, 1707-1709 . Se adaugă Grigore Băleanu-v. slug. 1711-1713; v.vor. 1713-1714; v. ban 1716; v. log. 1716; Div. Cv.1717-1726 , precum şi alţii care îndeplineau sub Constantin Brâncoveanu cele mai importante responsabilităţi, sarcini şi porunci menite să asigure bunul mers al treburilor ţării, stabilitatea şi buna administrarea a acestora, continuitatea domniei a instituţiilor şi aşezămintelor tradiţionale dar şi reformarea acestora în raport cu evoluţia vremurilor. Asupra respectivilor dregători, precum şi a altora din Muntenia, se exercita o permanentă şi avizată presiune şi supraveghere din partea domnului, care avea o bună experienţă în cunoaşterea şi exercitarea atribuţiilor dregătorilor, căci îndeplinise personal pe unele dintre acestea, ajungând la treapta înaltă de mare logofăt în timpul domniei unchiului său Şerban Cantacuzino. În plus Constantin Brâncoveanu era bine înzestrat şi pregătit intelectual ( făcuse şi studii la Padova), era riguros şi prob, dar şi exigent, chiar sever, cu îndeplinirea responsabilităţilor şi poruncilor date. În cazurile în care constata nereguli în îndeplinirea îndatoririlor dregătorilor sau comiterea unor fraude, domnitorul acţiona cu severitate, pedepsind sau destituind dregătorul vinovat. Un astfel de caz este cel al clucerului Costandin Ştirbei , (rudă cu domnul prin mama sa) care se bucurase de mila domnească, primind dregătorii însemnate. Atunci însă, când a delapidat o parte din sumele strânse din birul datorat de judeţul Mehedinţi-misiune cu care fusese însărcinat în mod expres de domn-iar, prins fiind încercase să înşele buna credinţă a investigatorilor şi chiar a domnului care, indignat, pentru că verificase personal înscrisurile pentru banii percepuţi, îl supune unui adevărat rechizitoriu în care prezintă şi istoricul delictelor sale şi ale tatălui său-atunci călugărit- cunoscute şi sancţionate şi de domnitorii anteriori. Autorul Cronicii Anonime Brâncoveneşti , fiind probabil de faţă în Divan, la judecata clucerului Ştirbei, redă pentru posteritate intervenţia revoltată a Domnului Constantin Brâncoveanu: “ Cluceriu, când te-am trimis în ţară cu slujbe, fiind un boier, dreptate am poruncit să faci, au nedreptate şi jafuri?”. La justificarea lui Ştirbei că a luat unele obiecte pe care le-a dăruit mânăstirii Strehaia, domnul Constantin Brâncoveanu exclamă:“ Auziţi, boieri, cu jafuri şi cu nedreptăţi face pomene” şi continuând rechizitoriul, domnitorul exclamă: „Dar până când aceste jafuri să le faci, clucere Costandine? Eu te-am rădicat şi te-am făcut slugeru mare , comisu mare şi cluceru mare, al şaselea scaun al divanului şi te-am miluit şi te-am ţinut credincios”. După ce rezumă fraudele comise în trecut, sub alţi domni de el, tatăl său şi alţii din familia sa, cunoscuţi ca lungi de unghii; şi pentru care fusese iertat, domnitorul hotărăşte: Voi să te fac să te înveţi. Ia-l, căpitane de dorobanţi, şi-l du la vistierie şi să cauţi un car să-l pui şi să-l duci la Mehedinţi pân satele care le-a jefuit, să le dea banii care le-au luat şi aspoi să-l aduc , însă să-l bagi în fiară . 
  
Aşadar, nici boierii olteni, indiferent de rang sau dregătorie nu scăpau de supravegherea şi tragerea la răspundere pentru faptele lor. De aceea pentru a face faţă exigenţelor impuse de un domnitor luminat înconjurat de dregători competenţi, cei mai mulţi din boierii olteni acordă o atenţie mai mare învăţăturii de carte, deprinderii de limbi străine şi de abilităţi pentru realizarea unor lucrări de agrimensură(hotărnicii) cu care erau însărcinaţi tot mai des de către domnie sau banul Olteniei, precum şi pentru însuşirea şi aplicarea normelor de drept tradiţional şi scris cu care se confruntau în exercitarea atribuţiilor.  
  
În mai multe rânduri domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut prilejul să constate la faţa locului în Oltenia, evoluţia şi comportamentul unora dintre boierii olteni atunci când a fost prezent la lucrările diferitelor faze de construcţie sau restaurare a mânăstirilor Horezu sau Strehaia şi mai ales când a trebuit, din porunca sultanului să fie prezent în mai multe rânduri, cum scrie cronicarul Radu Popescu, primind straşnică poruncă a venit la Cerneţi(în primăvara anului 1695, n.n.) să păzească vadul Dunării prin care treceau şeicile cu zaherea şi farcanele cu oşti, cu iarbă şi gloanţe spre Belgradu, precum şi pentru concentrarea oamenilor şi materialelor necesare refacerii certăţii Fetislam(Cladova). La Cerneţi Constantin Brâncoveanu avea amenajat chiar un conac, pe platoul de deasupra târgului actual, unde a rezidat de mai multe ori chemând boierimea la judecăţi şi porunci, emiţând acte şi îndrumări. Aici, la graniţa de vest a Ţării Româneşti tot mai pereclitată de evoluţia confruntărilor turco austriece din aceast spaţiu sud–est european, domnitorul a organizat un sistem de apărare şi supraveghere condus de căpitanii şi marii căpitani de Cerneţi: Ştefan Cioranul, 1687, Dumitraşcu Spineanu, 1693, Istodor Măneanu, 1694, Matei Fărcăşanul, 1706, Dumitraşco Argetoianu, 1707, Barbu Brăiloiu, 1710, care împreună cu marele ban Cornea Brăiloiu, îndrăzneţ şi viteaz au făcut faţă multor situaţii periculoase, inclusiv întâmpinarea sultanului în trecerea lui dinspre Belgrad către Adrianopole . 
  
O latură importantă a vieţii publice a boierilor olteni o constituia ctitorirea de lăcaşe de cult şi susţinerea mânăstirilor şi schiturilor înălţate de strămoşii lor. Acestea erau înzestrate cu moşii şi alte venituri, cu cărţi şi odoare, iar în unele dintre cele 282 de sate de pe moşiile lor au ridicat biserici noi, unele chiar de zid.  
  
În concluzie, în Epoca Brâncoveanu boierimea din Oltenia îşi constituie o nouă structură şi dobândeşte o altă calitate care îi permite să depăşească momentele dificile din secolul al XVIII-lea şi să reziste aproape integral până în secolul al XIX-lea când reuşeşte să se adapteze noilor realităţi şi transformări din societatea românească. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Dr. Mite Măneanu, BOIERIMEA DIN OLTENIA ÎN EPOCA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1245, Anul IV, 29 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!