Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Documentar > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1302 din 25 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Mergand oriunde in lume, nu stiu.. oare, cati oameni au avut senzatia ca, chiar de nu pot spune ca s-ar afla pe niste locuri arhicunoscute, ba ca nici n-ar fi vorba daca n-ai fi atat interesat sa le cunosti, si, intocmai pentru ca exista acea posibilitate a cunoasterii, sa poti afirma apoi, de nu inainte, ca pare a fi ceva familiar..? Pare, da. Asociatii se fac chiar inconstient. O facem noi cei care calatorim, pe cand autohtonii...  

Buna acea vorba din Biblie ce indeamna sa ai grija de straini, sa nu incerci sa-i inseli, sa nu-i indemni cumva gresit, sa nu cauti foloase .. precum, nu zic cine.. care, numai la numai un hotel, au pretul pana aproape de dublare pentru un strain.. „Strainul’ fiind acea persoana vulnerabila..? Numai de nu te-ai manifesta in niciun fel, nicaieri asa, chiar fiind ratacit – te-ai „zapacit” usor pe planeta Pamant! )) Sa spunem despre rasa noastra ca-i extraordinara pentru acest fapt? Phh.. am putea spune despre locuri, ca avem niste peisaje mirifice, divine, neexploatate, ca numeroasele zacaminte naturale.. lasate la voia intamplarii.. sau mai rau, la mila celor ce stiu sa mituiasca.. si, sa taca! Sa „taca” despre valoarea reala a zacamantului tarii noastre, pe care ei au vazut-o de oriunde din lume si noi nu, dar gasindu-se mereu „nestiutori” (de bun simt) ca sa-l vanda.. Pentru un leu degeaba, sau necuvenit, sau prea usor venit celor cu „influenta” sa ne vinda tara, rand pe rand.. Asta pentru ca nu avem cei mai multi dintre noi constiinta bogatiilor pe care le avem dedesuptul nostru, uneori! La fel, sau poate chiar mai mult e Brazilia. Bine, e chiar foarte mult decat ne putem inchipui: o tara mai mare decat un continent – Europa? sau poate comparabil, dar cu mult mai mare decat Australia, sau Oceania. In orice caz, Brazilia comparabila cu intreaga Europa, o poate face oricand si din punctul de vedere al resurselor naturale. Nu degeaba se spune ca teritorii intregi mari cat suprafata Belgiei se defriseaza in fiecare an din jungla Amazonului...  

Sa ne mai intrebam de stratul de ozon - de ce scade el? Fara rost.. Este resursa lor naturala(nu mai zic de copacii unici care numai acolo se gasesc), cine le poate interzice sa taie atat de multi copaci? ONU se gandeste de mult la treaba asta, dar fara succes, se pare. Astfel asistam la pierderea a ceva inedit si colosal pe glob – pierderea celei mai mari paduri de pe Terra, dezverzirea ei totala..! Insa, capitolul cu „cea mai si cea mai” continua in aceasta tara cu cele mai variate peisaje, nivele, dimensiuni de altitudine si longitudine. Aci se afla unul din cele mai mari orase ale lumii, dupa Tokio, New York, Ciudad de Mexico – Sao Paolo! Acolo in Santos fiind (oras aproape confundabil cu acesta) ma aflam si ma uitam spre Sao Paolo, cerul noaptea parea a fi ca pe timp de zi. Al patrulea cel mai mare oras din lume, dar si cel mai scump dintre primele 10 orase ale lumii. Oare, „de ce?” o mai avea vreo menire? Caci, daca ar fi sa calculam dupa „lux”, multe din orasele acestei tari – put.. la propriu pe la periferii si nu numai.. Dar, seamana cu noi la capitolul scumpizeniilor, sau stupizeniilor, dupa caz. Extraordinare sunt peisajele, oamenii in schimb.. serviciile lor, lasa de dorit! Daca ai putea sa nu ai nevoie de nimeni, dar nu prea ai cum acolo.  

La capitolul relief am zis, e super fain! Poate si de aceea acesti oameni se pot considera precum „alesii’’. Te plimbi asa printr-un oras si apare un munte, iar dupa un oras apar ceva serpentine ca in Transfagarasanul nostru si te „teleportezi” in alt oras (vezi increngatura Sao Paolo legat cu ale orase precum Santos si Sao Vince, dintre cele mai importante, dar si multe altele de prin imprejur...) Relieful chiar numai al unui oras impresioneaza. Nu si pungile, sau mizeriile chiar si de prin centrele oaraselor, dar vezi bine ca serviciilor lor , tocmai pentru asta, trebuiesc a fi scumpe...?  

Calatorind prin lume devenim constienti,  

Aiurind in globul cu nume devenim atenti,  

La’le noastre resurse mii chiar neexplorate,  

Comparand printre lumi ce ele pot s-arate!  

Vorbind de aventuri ar fi doar datorita faptului ca brazilienii sunt in fapt atat de inchisi la minte si la „gura”.. chipurile, dar sunt doar mascati ca „muti” ..si nu pentru ca ne-am fi dorit avcentura in mod expres. Aventuri de-ar fi sa acceptam au fost in trei orase/porturi vizitate din patru. La al patrulea port, preferand nici macar sa nu mai pun un picior pe dana – Paranagua – prea invatat si prea satul de brazilieni, mai ceva decat africanii ce-ti iau 6 euro pt.un e-mail ...(daca-si baga ala negru coada sa intri pe net..!)); insa, nu-i 100% sigur ca fura numai compania africana..ca prea da vina chiar compania ro.folosita..increngatura nemiloasa!). Sa nu zici ca sunt asa, ar echivala cu faptul de a spune ca gaina are minte, dar nu prea „are carte si nici parte” de-un comportament ce-ar putea fi „deocheat” ca fiind putin spre codul bunelor maniere ...)) Eii, nu ii judec ca nu mi-au vorbit in limba mea..! hmm, poi daca pe romaneste as fi vorbit tot ar fi trebuit sa inteleaga mai mult decat dintr-o engleza pasareasca.. dar, doresc ei neaparat sa li se vorbeasca in limba lor, asa precum nemtii? Nu, de fapt nu doresc in ruptul capului sa comunice prea mult, pentru ca astfel au de castigat, toti cei care ar avea posibilitatea sa te taxeze, ba chiar si cei care n-o au.. dar au in capul lor ceva. Necomunicand si nediscutand prea mult, atunci pretul pus, sau „aruncat”, de la inceput asa ramane!  

Cu toate ca nu ma pregatesc sa enumar numai negativisme, dupa cum s-ar parea, ba dimpotriva, oricat de neplacut nici nu ar fi, oriunde daca si mai ales ai ocazia sa te duci, este bine sa mergi, sa vezi, sa compari.. mai ales ca acele locuri de cultura nu trebuiesc trecute usor cu vederea. Acest lucru imbogateste, indiferent de natura procentului de pozitivism oferit de acele locuri, intocmai fiind ca ceea ce am amintit, ar ridica de la sine procentele peste 50%, plecand apoi prin aceste verbe cu plus la toate cele incluse in calatorie. Numai de n-ai fi din ala tinut in puf..  

Este ca si cand te uiti in oglinda si vezi ca tot imbatranesti si-ti spui ca - nu-i posibil! Sau, ca pare a fi altul acolo in oglinda, negi, sau..abdici. :( Numai ca intr-o calatorie, vazand alte locuri, simtind alti oameni care fara sa stim exact, au contribuit chiar la procentul nostru personal de umanitate, atunci neaparat intineresti fara necesitatea reflexiei, decat prin reflexul altor chipuri noi. In sinea noastra de obicei suntem tineri in interior pana murim, iar procesul continua atat timp cat gandim.. in case. ori, ceea ce ne apare in oglinda uneori –acea maimutica, in curs de imbatranire – pare comica!;) Intocmai ca, asa ii vedem pe unii dintre cei intalniti in calatoriile noastre, mai ales daca sunt persoane atat de meschine in „dorul” lor pentru banii. Cu adevarat peste tot in lume este „criza”, dar nu ca in acesta tara, ce are atat de multe resurse..de le-ar exploata si ei la maxim. Din pacate, insa, e mai usor de tacat. dar, poate ca au si ei „orbirea”, pe care prin definitie, o are romanul. Sau poate ca se straduiesc atat de mult pentru PIB-ul Braziliei, incat din dorinta pentru a iesi mereu in fata, ajung si la acte reprobabile.. insa, chiar si fara sunt in top.  

Eu unul nici la germani n-am intampinat o asa dificultate de comunicare, ba dimpotriva, am simtit o preintampinare, o caldura, o imbratisare sufleteasca mai mare decat chiar la englezii, ce-si spun despre ei ca respecta foarte mult pe marinari, dar par parsivi. In primul rand ca corectitudinea germana este „calduroasa”! Ori, chiar si numai din asta ei comunica. Da, ca o idee de „Seafare”, de la locuitorii Angliei a plecat, chiar si acele sustineri teoretice si practice ce s-au raspandit prin lumea intreaga prin ideea de „Seaman’s club Seafarers” si mai ales prin aceea de „Sir” indiferent de rang sau functie. Mai pe larg speram intr-o alta muza/determinare de povestire.  

Ideea de Riosi mai ales de acea cruce vestita specifica o aveam in cap; ori, atunci cand seful direct Sir Yankov (vezi interviul http://confluente.ro/Valerian_mihoc_1405508251.html) a incercat sa faca o programare a iesirilor prin orasele/porturile Braziliei, fara a sta prea mult pe ganduri l-am ales! Rio de Janeiro, a fost o idee de programare, pentru ca in fapt, nu stiu cum s-a intamplat, am avut posibilitatea de iesire in mai multe orase. Astfel, prima data in aceasta tara iesisem deja in Vitoria. Personal nu am inteles pe acei care se manifestau asa plictisiti de aceste orase, chiar mai ajungand ei pe acolo.. pe cand, eu abia asteptam sa pun piciorul pe chestia ce se numea - pamant - si sa fac pasi peste pasi.. deci, nu conta unde. Bine, mi-a displacut total Africa, dar si acolo ieseam. Ca-mi era frica c-o sa uit a merge, chiar.. intocmai ca frica acesta era ca un imbold, de aceea si preferam mersul pe jos in nestire.. Facand astfel pe putin 14km pe jos in Vitoria, dupa mai mult de o saptamana in care nici n-am vazut vreun vas, dar mite tarm...  

Hmm, filipinezii cand auzisera s-au crucit pe limba lor. Le-a spus Dunhil, conationalul, colegul cu care plecasem de pe vas. Dar, pe care un taximetrist nebun l-a corupt in ideea ca-i mult pana la magazinul la care vroiam sa ajungem. Cica, ar fi fost toata atractia din Vitoria(Brazil), insa chiar daca nu stiiam nimic de tarife (si, fara comparatii si auzite, ca nici nu ma informasem de la colegi), vazandu-l si pe acest sofer care, refuzat prima data, incepe nervos sa accelereze si sa puna frana in fata noastra, apoi iar refuzat, face si a doua si a treia oara la fel cu a lui masina mica(parca Fiat), mi-am dat seama ca, nu numai ca nebun era, ci disperat si la sigur ne vedea ca o prada usoara. Sa spun ce-mi venea? Stiiam in schimb ca sunt mai multi in gasca acolo la iesirea din port, asa ca la orice punct cheie prin care vin sau pleaca oameni din orase. Treaba se stie de la noi, nu!? Mie unul mi-a inflorit imaginatia de chiar mai multe...deschizandu-mi-se astfel pofta de al evita pe cat posibil pe individ. Ma si intrebam: asa disperati or fi toti soferii de taxi in tara asta? Aproape ca ma ingrijoram serios.  

I-am si spus colegului, dar cu toate ca m-a crezut si-l refuza politicos pe ..soferul care de aceasta data coborase (se si calmase parca prin discutia cu noi), nicidecum nu prefera ideea de plimbarica cu propriile-i resurse „naturale”.:)) De remarcat faptul ca poate greutatea de exprimare il calmase pe acela, insa el putea sa vorbeasca in limba internationala am vazut. Ciudat fusese la vama, unde tipele nu prea stiiau engleza (chiar acolo, in asa posturi!), dar tot se uitau asa, ba ca din cauza verificarilor, ba ca verificau actele prea mult timp, dar.. I-am zis colegului ca fetele l-au gasit atragator si el s-a impanat asa cumva..)) Adevarul era ca nu parea deloc urat ca alti conationali de-ai lui, si era chiar mai alb cu mult la fata. Stiiam ca vorbea cu o romanca, deci interesant ca Dunhil rupea si limba romana!  

Primul contact cu aceasta tara! Bine, acum aveam colegul „corupt” si fara chef de aventura, care la inceput i s-a citit pe fata pe cand zicea „... go to seaman’s club”, nu aveam decat s-o iau la sanatoasa. Cine mai stiia pe unde o fi si acel club?”- gandeam. Dupa zona portului, prima data am trecut printr-o mahala – ‚tare frumos mirositoare’ - unde la un „rau” fara apa, dar plin de mal negru, mirosul ajunsese in apogeul...cerului, de imi mirosea si mintea si nu mai puteam respira... In fine, trecui repede podul ce parca se descompunea. Dar, dupa un drum de vreo 3km, dintr-o data s-a facut lumina, adica s-a vazut orasul in splendoarea sa - Vitoria; bulevarde, magazine imense, poduri colosale de mari si lungi, unele.. Ca prima orientare am avut tot informatia acelui sofer nebun care ne aratase un munte de dupa tot portul, cumva chiar dupa munte fiind „atractia”. Era de ocolit, deci, dar asa pe jos nimic mai fascinant, studiam cladirile, palmierii, asa zisele „saloane de coafura” ce le despartea doar un grilaj, dat la o parte cand era deschis, de sosea. Cam in acelasi stil erau si acele adunari de la tot felul de confesiuni, practic din strada intrai acolo in „adunare”; unde, doar un afis sus deasupra intrarii spatioase spunea ce se „vinde” acolo: toate genurile de neoprotestanti, adventisti, penticostali s.a.m.d. Culmea ca erau la fiecare colt de strada! Si, tot culmea ca intrunirile se sfarseau in acelasi timp, vazand apoi cate vreo binecuvantare a unui om bolnav sau... Am vazut acolo –„pastorite”, sau cum s-ar spune? Iar la nu stiu ce confesiune, pastorul avea roba ca de preot catolic.  

La vama din Rio de Janeiro, tipul ala, nu stiu cum a facut, sau ce tot felul de confirmari cerea prin statia radio, ca ne-a zapacit cu asteptarea...Si, asa cald la 1 ianuarie!  

Ma porneam sa spun doar de un oras? Dar, fara de care nu ai cum sa lasi deoparte impresiile despre aceasta tara...  

Aveti aici un film reprezentativ despre Brazilia:  

 

https://www.youtube.com/watch?v=yHnW6valATE  

 

Si unul postat de mine:  

https://www.youtube.com/watch?v=jBeMtfaB5EU&feature=youtu.be  

Referinţă Bibliografică:
Aventuri in Rio! / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1302, Anul IV, 25 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!