Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Valerian Mihoc         Publicat în: Ediţia nr. 1288 din 11 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Paradisul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Plecand de la simplul rasarit ce avea conotatii aparte, datorita modului cum incepea sa apara lumina de la prima pelicula galbuie de soare observata la orizontul apelor si pana la a fi soarele tot mai sus, tot asa se prezinta si vazduhul de un rosu incins, chiar si atmosfera devine asa pe la amiaza. Totul are acolo un farmec aparte, pana si nisipul zgrunturos pentru care deseori se numeste a fi o ”plaja salbatica”, sau pentru faptul ca nu prea este populata si in consecinta nu se aud manele? Sa poti sa fi intr-un asa rai al naturii, ce-ti poate infatisa o nemarginita libertate, extindere vizuala si de manifestare, cat si frumusete datorata acestor lucruri, dar si faptului ca soarele altfel straluceste, marea cu ale ei ape e altfel, adevarat albastra, mirifica, divin-albastrie in contrast cu rosul soarelui sublim… iar, cu toate acestea insa sa nu te poti simti ca intr-un paradis.. acest lucru lasand mult de dorit.  

Asezarea plajei Vadu e mai in nordul tuturor plajilor, dupa cum afla tot mai multi. Ea chiar este imensa, fiind cea mai intinsa ca suprafata a malului marin, necuprinsa cu atat mai putin de privire (comparativ cu surorile ei de la Corbu si de la “Gura Portitei”), dar in ciuda acestui fapt, nu este ultima cea mai din nord. De aceea, dupa plaja Vadu urmeaza o alta plaja tot atat de intinsa, una poate fara de nume, sau ar fi tot ea intocmai din lipsa altui nume!? Oricum, dupa ea urmeaza plaja “Gura portitei”, un alt loc si mai mirific, ce s-ar infatisa (pe harta) de fapt ca o mica insulita cuprinsa de ape, respectiv de lacuri in partea vestica, asa dupa cum este la Vadu, si doar de cate o fasie de mal (plajele in fapt)la sud si la nord. Numai ca plaja Vadu in partea ei vestica are mlastini..  

Atestarea ei cu o vechime in ordin de milenii, ar presupune ca vechii greci locuitori ai cetatii Histria, aflata la numai o aruncatura de bat daca ar fi s-o iei pe scurtaturi, si numai la 15km daca ar fi sa inconjonri pe vechile sosele asfaltate in anteriorul regim, o vizitau si faceau plaja aici. Anumite obiceiuri nu se pot dezradacina chiar si dupa colonizare, nu? In satul Vadu s-au descoperit artefacte grecesti, in niste morminte ale localnicilor, dovedind astfel si vechimea localitatii, cat si a plajii. De fapt o asa plaja intinsa nu avea cum sa nu existe si atunci. Cetatea Histria are o atestare documentara de 2500 de ani, aparand in acelasi timp cu Cetatea Alba, Tomis, Calatis. Mai exact, Histria a fost intemeiata in anul 657 î.C. (după istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.C. (după Skymnos)confirma wikipedia, iar celelalte un pic mai tarziu, de catre grecii din Milet(exceptia facand-o Calatisul ce a fost colonie doriana), pentru o replica ce putea aduce un plus pentru dezvoltarea comertului grec la acea vreme. In orice caz, am auzit si eu faptul ca inca nu s-au descoperit toate in domeniu, chiar pe teritoriul actualelor ruine ale cetatii, unde o noua tehnica arheologica nou inventata va aduce o lumina noua. Sa speram in toate minunile lumii si a faptului ca asezarea nu este intocmai greceasca, ci ca ea s-a interpus unei altei localitati traco-dacice, asa dupa cum am vazut ca ar fi unele pareri.  

Plaja Vadu, astfel atestata de milenii ca fiind cea mai veche de pe malurile Marii Negre, reprezinta si inceputul biosferei Deltei Dunarii. Pentru ea nu exista masuratori exacte… din numai ceea ce pot sa aproximez cu google Earth insa, de acolo unde incepe si se termina plaja Corbu cu aproximatie si pana la plaja “ la portita” sunt aproximativ 25 mile- vreo 37km, sau poate mai mult. Deci, este cu siguranta si cea mai lunga plaja. Cea mai veche, cea mai salbateca si cea mai lunga/intinsa? Da. Insa, daca nu este ultima, adica cea mai din nord, este totusi aceea la care se ajunge mai greu(bine, cu siguranta mai greu la ultima), pe acele drumuri cu gropi, apoi dat fiind faptul ca de cum se termina localitatea, incep mlastinile… Unii le spun lacuri.. Bancuri imense de apa chiar si pe drumul de nisip, acela de dupa placi.  

“Nea Nicu” se pare ca avea mari planuri in zona si daca mai traia el o facea cunoscuta si nu numai, cu toate ca treburile lui acolo erau cam “secrete de stat”. Ar fi facut el sa fie raiul cu adevarat, incepand de la faptul ca tot timpul stropea cu avionul solutii/chimicale contra tantarilor, continuand cu ideea ca a facut un drum sigur printe mlastini cu placi de beton, iar stalpii grosi de pe marginea drumului(pe anumite parcele) nu vrea sa infatiseze altceva decat o alta banda suspendata de circulatie.. probabil returul. Dar , colosul de beton dominand peisajul, amintind de “Epoca de aur” vrea sa spuna mai mult, anume faptul ca ‘Uzina de metale pretioase de la Vadu’ avea productie, nene, nu asa... Nisipurile din Delta Dunării, fiind bogate în minereu de titan şi zirconiu se prelucrau direct aci in satul Vadu, judetul Constanta, unde incepe delta. Ulterior, s-ar spune ca a fost fabrica de mobila si cica chiar si acum ar avea ceva activitate, desi nu pare... Oricum, aceasta, la fel ca multe alte fabrici din tara ce sunt in paragina, isi face veacul, deoarece zacaminte sunt, poate chiar mai mult decat altadata… cine stie?  

Dar iata cum politicul are o influenta si ajunge sa modifice chiar un paradis natural. Localnicii spun ca: “pana anul trecut si “Mazariche mai stropea contra tantarilor si insectelor, dar anul acesta nimic.. avem invazii.. Stam ziua prin gradina, iar tantarii acum chiar si in amiaza mare ne ataca..!” . De altfel, chiar si in aceste conditii unii dintre ei au o asa buna miere de albine de te lingi, vorba aia.. Ciudat ca un asa peisaj paradisiac nu-l poti vedea bine de sutele de tantari ce pot roi in jurul tau de cum te simt, mai poate fi o placere salbatica dupa cum zic multi? Ba bine ca si cu atat mai mult! Interesant este ca acest regim constantean ce si-a intins gherele prin tot judetul, face in continuare mai mult rau, asa dupa cum am vazut ca a mai fost si cu altele: cozonaci expirati(chiar mucegaiti in interior) trimisi la gradinite si la batrani (poate doar asa se va trezi si cel mai de pe urma electorat..), servicii de judet si administratie local municipala tot mai proaste, proiecte “grandioase”… cine stie pentru cine?! Apar manifestatii de tot felul si sunt tot mai huliti, dar de ce majoritatile nu-si iau destinul in maini, desi exista de mult timp tot fel de nemultumiri? Oare de ce n-au mai stropit pentru a mai stopa inmultirea tantarilor pana la acest grad? Motivatia? Aaa, ca nu au fonduri, dar ei isi trag din tot felul de chestii..sau poate ca din cauza ca nu mai sunt barierele de la intrare in Mamaia? Cine stie ce “lipsa” au facut sa se inmulteasca aceste insecte de-ti intra si in ochi…  

In aceste conditii, totusi, nu mai este plaja iubitorilor de natura si a celor ce doresc linistea, ci mai este si a petrecaretilor- vanatori de placeri exotice si salbatice si mai stiu eu ce... Am vazut cum tineri vin cu generatoare de curent dupa ei pentru a dezvolta cat mai multi volti pe plaja unde au destul spatiu de desfasurare..pe langa multiplele basuri masurati in volti de sunet /putere, mai au si baxuri de bauturi fine(tot bucurestenii..)… Ce e cam drept nu puneau manele, insa doream liniste si pustiire, nu sufleteasca, ci una mai mare decat acas..doream desprindere totala unde sa nu mai vad vreo fata de om, sa nu mai aud macar vreun clanxon de pe strada, sau vreun latrat de caine. Astfel am plecat cat spre nord, mai catre “Gura Portitei ”, unde doar cateva urme vechi de masina mai vedeam. Insa, “atat de intro-natura unica” nu ai cum sa nu fi foarte expus la insectele ce.. inserandu-se roiau imprejurul meu. M-am reintors catre o zona mai populata, langa gherhanaua, singura in zona, “Vadul Pescarilor”. Eii, aci mai puteai tinde catre aspiratia ca tantarii se mai impart pe cap de om. )) Ciudat era faptul ca acum se auzea muzica, sau basul ma rog, chiar fiind boxele alea la vreo 2 kilometri spre sud (ceea ce inseamna ca sunetul muzicii ar razbatea contra vantului).  

Dupa cum statea treaba, reintorcandu-ma din salbaticia mai mare decat cea “normala” de langa centrul plajei sa zic asa, acolo unde existau mai multe suflete, parea intr-adevar ca tantarii s-au distribuit pe cap de locuitor, s-au inputinat si asa puteam sa dorm si eu un pic mai linistit.. De unde? In orice caz, inainte de a-mi stabili tabara mai la sud decat “tabara oficiala”, am decis sa mai fac o baie. Ciudat mai era ca nici ziua nu vedeai prea multi in apa; bine, luand in considerare si procentul de turisti/vizitatori, comparativ cu alte plaji, cred ca nu intrau mai putini in apa, unde ziua in weekend abia vezi om la o ‘aruncatura de bat usor’, iar noaptea cu atat mai putin. Cum de puteau atatia oameni sa lase in pace atata apa chiar nu stiu..? De “profesionisti” ce sa mai zic, lipisind cu desavarsire, ca alora le-o trebui si lor ‘audienta.. ))  

Se intunecase, iar o patrime de luna era destul de vizibila si de luminoasa, batand in apele marii din ce in ce mai line, trecand din inserare in noapte. Valurile alunecau usor de acum, ori fata de baile ce le-am facut pe timp de zi, am observat un fenomen colosal, anume ca mainile mele faceau lumina in apa.. da, da!  

Pe vas deseori stateam ore intregi pe punte si ma uitam noaptea la ‘valurile luminoase’, care erau cu atat mai vadit luminiscente cu cat era si luna. Aflsasem ulterior ca este o bacterie care “se aprinde” sau produce lumina ca un licurici, dar in ape fiind, atunci cand apa se invalatuceste, si -Doamne cum mai era la pupa navei, acolo unde desigur existau “zvagniri” imense de apa, chiar valuri uriase de la ditamai elicea de vreo 20m in lungimea ei! Atunci nu aveam cum sari sa fac vreo baie(pentru asta exista o piscina), iar acum la Vadu Pescarilor nu mi-a venit sa cred.. Stiiam ca, aceste “fiinte” microscopice invartite de curentii apei se “oxideaza”… sau se incarca energetic din energia apei (numai din ocean credeam atunci)astfel rezultanta, sau..? Alte pareri: “Din ceea ce ştim până acum, substratul biochimic al bioluminiscenţei este, în linii mari, acelaşi la toate aceste forme de viaţă: o substanţă numită luciferină este oxidată (se combină cu oxigenul) reacţia fiind catalizată de o enzimă denumită luciferază, iar prin acestă întâlnire chimica se formează oxiluciferina, reacţia fiind însoţită de degajarea de energie sub formă de lumină. Reacţia e probabil mediată de anumite substanţe, numite co-factori, iar aici e posibil să existe diferenţe de la o specie la alta, diferenţe încă insuficient cunoscute. Fiecare specie are tipurile ei particulare de luciferină şi luciferază (motIv pentru care e mai corect să spunem luciferine şi luciferaze, deoarece ele sunt clase de substanţe înrudite, dar cu caracteristici uşor diferite de la o specie la alta).” In fine, sunt foarte multe interpretari fata de fenomenul “licurici in apa”.  

Asa inotand si producand lumina, aveam o impresie enorma si un sintamant colosal tot mirandu-ma singur, uitasem chiar si de tantarii care nici ca vroiau sa ma slabeasca din urmarirea lor(a capului meu), posibil ca cei mai curajosi dintre ei… Atunci cand am vrut sa scap de toti, insa, am facut clabuci mai multi, prin datul mai puternic din maini si din picioare si tot mai ramanea cate unu-doi, asa de inversunati erau! Dar, astfel ma minunam de mine si mai tare de lumina ce o puteam produce daca ma concentram mai tare! )) Ce mare eram!)) Fostam candva in tinerete si salvamar in Mamaia (sect3- prin zona hotel Rex), unde seara mai stateam cu colegii la cate un gratar, dar intre timp mai faceam cate o baie si nu era asa lumina. Si nu pot sa spun ca de la lumina artificiala, ci de la altceva-ul pe care-l stiu aceste fiinte. Probabil ca, aceste bacterii marine prefera si ele un loc mai dionisiac, sau mai adecvat vietuirii lor.  

De cum am vazut treaba asta, mi-am si propus sa mai raman cel putin pentru inc-o noapte. Numai ca bazaitul ala de tantari si faptul ca solutia mea nu mai avea efect la un moment dat, plus ca pana sa simta solutia un anumit tantarel, dupa ce s-a pus insecta pe mana sau pe alt spatiu ‘gol’, simteai nene ca “ateriza” si incerca sa intepe..plus ca unde deja unu a intepat - acolo nu se mai simtea autanul pentru ei.. iar, plus la plus patrat ca si aceea ce au simtit chimicalul nu se duceau dusi cu una cu doua.. Astfel, imi inchpuiam noaptea cortul meu ca un epicentru al centrifugei tantaresti, in jurul caruia roiau milioane de tantari... oricand ma gandeam sa ma ‘imbarc’ si sa plec de acolo. Mai era faptul ca pe langa zgomotul “infernal’ (desi il auzeam numai eu) din jurul cortului ce nu ma lasa sa atipesc macar, erau multi care nu stiu pe unde… intrau (aveam un fel de plasa la intrare, caci nu puteam sa ma inchid total, sufocandu-ma). Uneori, mai ma “securizam” total, dar din lipsa de oxigen.. Noapte fiind, in doua cele nopti nu am avut somn, si totusi pe cat posibil am incercat sa nu plec acasa, desi foarte usor am fost de mai multe ori pe acest pas de reintoarcere. Ziua mai recuperam din somn, insa in zori urmaream batalioanele de tantari intorcandu-se spre mlastinile lor in drumul lor spre “a se odihni”, cu toate ca nu dispareau in totalitate nici ziua; insa, nu mai erau asa multi. Dimineata devreme mai “trezindu-ma eu din somnul adanc” ca sa pozez vreun rasarit ceva, mai vedeam cate unul care-si dadea palme..)) Mai, dar chiar asta nu suportam… Ooo, poi ma puneam in functiune si omoram cu zecile.. Da, eu mai ieseam deseori si mergeam pe mal, sau inotam, ca acolo parca nu se auzeau/nu erau, parca. Dar, valurile alinau!! Ciudat mai era ca ziua nu vedeai asa multi oameni in apa, dar mite noaptea.. bine, pe net am vazut ca mai sunt “surprinsi’ din astia care inoata noaptea… Poate exista vreo frica, totusi e un asa loc salbatec.. insa, in ciuda acestui fapt, pare sa fie cel mai sigur loc cu mai putini tantari, cel din apa, unde doar capul mai putea fi ‘afectat”. Oh..!))  

Personal, in sine-mi, m-am gandit s-o iau ca altadata, la Blaj spre exemplu, fiind intr-o padure atunci ( cu mai mari tantari) intr-o adunare de aceasta crestinesca, s-o interpretez treaba asta ca pe o “pocainta”, gandindu-ma ca am si eu destule pacate pe care pot sa le ispasesc in acest fel… Cu toate ca “am atatea treburi si eu stau si ma chinui aici!?” Este ca un rai, dar unul ce purifica, daca in caz nu se ia vreo boala. Atunci, acolo, tot la fel nu am plecat in ciuda multor altor prieteni ce s-au reintors. Uneori insa, nici aceste ganduri nu-si mai aveau “locul” si plecam… in apa, noaptea. Era o deosebita placere sa produc lumina!  

Referinţă Bibliografică:
Paradisul infernal ... / Valerian Mihoc : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1288, Anul IV, 11 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Valerian Mihoc : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valerian Mihoc
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!