Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 431 din 06 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Valer demonizatul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne-am întâlnit pe internet, roman, episodul XVIII 
  
Acum câţiva ani buni, aveam de bătut un material la maşină, o singură pagină A 4, nu mai mult, dar pe care o greşeam de fiecare dată în altă parte. Ţin minte că mă apucasem de scris bine dispus pe la ora nouă şi m-am ambiţionat să scot o pagină impecabilă, pentru care dam la o parte foaie după foaie dar simţeam şi cum mă montez pentru nereuşită. 
  
O virgulă, un punct care nu era pus la locul lui, un cuvânt sărit, până când am devenit din ce în ce mai nervos dar nici de cedat nu voiam. Cum adică, nu sunt eu în stare să scriu o pagină ca lumea la maşină?! 
  
Tare nefolositoare se arată ambiţia la supărare! 
  
Şi cu cât deveneam mai nervos, şansa de a greşi era cu atât mai mare. M-am retras atunci pentru rugăciune, zicând:  
  
- Doamne, mai puternic l-ai făcut Tu pe om decât pe ispititor. Te rog, vezi-mă, auzi-mă şi nu mă ajuta! Nu mă ajuta Doamne la această lucrare, că sigur voi reuşi. O să-i arăt eu lui! 
  
Am lucrat, mai bine zis m-am chinuit până la cinci după amiază. Şi insistenţa demnă de o cauză mai bună, mi-a demonstrat că nu am reuşit. O zi întreagă, ratată pentru o singură pagină de bătut la maşină. Şi aceea ratată la rândul ei. 
  
Am aşteptat să-mi limpezesc gândurile şi m-am rugat apoi să-mi dea Dumnezeu să înţeleg ce trebuie din ce mi s-a întâmplat. Măcar cu atâta să mă aleg. Şi am ajuns la concluzia de bun simţ dacă vreţi, că omul nu poate să facă singur cu de la sine putere nimic, chiar nimic, dacă nu primeşte şi ajutor de sus. Dar cum ni se acordă acest ajutor şi, în ce condiţii, nu aş putea să spun. 
  
Mă întâlnesc cu Leana care îşi ţine palma la frunte: 
  
- Nu mai pot, of, nu mai pot şi gata. Mor şi pace bună. 
  
- Ce e, dadă? 
  
- Mă doare capul de nu mai pot şi la farmacie e închis. Îmi trebuie o aspirină. Dar numai Bayer, că altminteri nu îmi trece. Bayer şi atât. 
  
- N-ai încercat cu felii de cartof lipite pe frunte? Sunt foarte bune. 
  
- Nu maică, numai aspirină. Dar Bayer, nu altceva. 
  
- Ai noroc că mai am eu acasă câteva. Hai cu mine şi îţi dau. Să vezi ce repede o să-ţi treacă. 
  
Ne întoarcem, îi dau o aspirină românească, fiindcă numai din astea aveam. 
  
- Să ştii că e Bayer, originală. Uite un pahar cu apă. 
  
Înghite pastila, stă un pic pe scaun, se linişteşte şi, apoi: 
  
- Oh, maică, se vede de la distanţă că e lucru nemţesc şi de calitate. Mi-a trecut şi gata. 
  
Pleacă mulţumindu-mi şi lăudând singură pe drum ce aspirine bune au nemţii, dom'le. Ea a crezut că numai aspirina Bayer poate să-i ia durerea de cap şi, într-adevăr i-a trecut. Dacă  
  
i-aş fi spus de la început că e românească şi la fel de bună, n-ar fi avut nici un efect. 
  
Astăzi bisericile nu mai sunt pline ca altădată. Oamenii au căzut din rânduiala posturilor, au ajuns să lucreze şi zilele de sărbătoare, credinţa se restrânge şi ei n-o duc mai bine. Şi cu toate astea, la slujbă vin şi tineri, o parte din ei se înscriu la Seminar şi devin preoţi. În sat sunt prezenţi şi sectanţii de care are grijă câte un pastor venit de dincolo să ne evanghelizeze, cum cred ei că e mai bine. Oferă pachete cu mărunţişuri şi-i atrag pe cei mai săraci. Apoi îi lasă în grija câte unui localnic care a deprins rânduiala şi el se duce să facă noi prozeliţi. 
  
Mi-a atras odată atenţia un enoriaş cu alură distinsă care sta în genunchi ascultând cu evlavie slujba. Avea o privire blândă, smerită şi mi-a fost greu să recunosc în el pe Valer, demonizatul. Mă uitam la el cât a îmbătrânit, închipuindu-mi de câtă suferinţă avusese parte zicându-mi că la rândul lui, tot aşa trebuie să mă fi văzut şi el pe mine. După slujbă, stăm de vorbă. 
  
- Am suferit mult. Gândul rău a căzut asupra mea ca o piază de care nu mai puteam să scap. 
  
Erau dimineţi în care mă trezeam cu gând de ceartă sau de bătaie. Şi ieşeam în calea răului care trebuia să mi se întâmple. Pe preot îl vedeam cu coarne şi-mi venea să-l scot afară din Biserică, ziceam că fac un lucru bun. Mergeam pe stradă şi când venea o maşină din faţă, exact înainte să ajungă în dreptul meu, auzeam: Acuma, brusc, sări în faţa ei! Alteori stam la masă, îmi cădeau ochii asupra cuţitului şi parcă auzeam în mintea mea pe cineva spunând: - Cuţitul, uite-l, pune mâna pe el. O dată şi gata! 
  
Ca să mă păzesc, o rugam pe soţie să taie ea pâinea, fără să îi mai explic de ce. Tai-o tu, bărbatul trebuie să taie pâinea la masă, nu femeia, îmi spunea ea. Într-o zi m-am trezit cu cuţitul în mână. De ce l-am luat că nu-mi trebuia la nimic? L-am privit atent. Era foarte bine ascuţit. Eram încordat. Începusem să tremur. Am căutat un cleşte şi i-am rupt vârful. Nici nu o să vă vină să credeţi: m-am liniştit dintr-odată şi îndemnul diabolic a dispărut definitiv din mintea mea. Uite, mi-am zis eu, că orice cui îşi are cuiul său. Uite că ispita nu este mai tare ca omul, când înţelege şi are voinţă. Altădată mă aflam în Bucureşti la cumnata mea. Mi-a zis să am grijă de copil cât lipseşte ea de acasă. O fetiţă de doi anişori. Locuiau la etajul opt. Credeţi-mă că nu am putut rezista ispitei care m-a prins atunci dintr-odată:  
  
- Ţine copilul în braţe şi trece-l dincolo de balcon. Îl ţii în braţe şi atât! Trece-l! Trece-l! Trece-l! Am căutat o oglindă şi m-am privit. 
  
- Ce vrei să faci? 
  
Aveam privirea tulbure, doar vârtejuri care se învârteau fără încetare. Privire de om nebun, ce mai. Am zis că voi fi în stare să trec cu bine proba la care eram din nou împins fără voia mea, că altminteri nu mai era chip să scap de gândul ăsta nenorocit. Zis şi făcut. Am strâns din dinţi, am trecut fetiţa de marginea balconului şi cu braţele încleştate am adus-o înapoi. Iarăşi am simţit că mă liniştesc dintr-odată şi de atunci până astăzi nu am mai auzit niciodată în mintea mea îndemnul acesta. Altădată m-am trezit că-mi pusesem singur funia de gât şi o agăţasem de mânerul ferestrei. Apoi a intrat în cameră un băiat tânăr, îmbrăcat în negru, cu o furcă în mână pe care o repezea cu toată puterea spre mine. M-am dat înapoi până când s-a întins funia şi atunci dacă am văzut că nu mai am scăpare, am urlat din toată puterea mea: 
  
- Nuuuu! 
  
Şi parcă m-am trezit dintr-un coşmar, tânărul dispăruse iar eu stam cu funia agăţată de gâtul meu, gata gata să-mi pun capăt zilelor. Şi multe, multe altele de care, credeţi-mă, nu le-aş dori nici duşmanilor să aibă parte de ele. 
  
Cel mai greu a fost însă descătuşarea la exorcizare. Mulţi preoţi s-au rugat şi s-a milostivit Dumnezeu de mine. Peste trei săptămâni de rugăciuni şi acum mă simt bine. Simţeam că e gata să se rupă ceva în mine, ceva care trebuia să iasă, dar care nu voia. 
  
Aşa cum am văzut eu odată un om mut care se plângea prin semne şi sunete nearticulate că nu vor ai lui să-l ducă la spital să se facă şi el sănătos. Mormăia nemulţumit şi cu lacrimi în ochi arăta că acolo la spital o să-l taie, o să scoată afară răutatea din el pe care să o arunce departe şi o să-l coasă la loc. Asta a fost senzaţia de care mi-am adus aminte în momentul eliberării. 
  
Răsuflă uşurat. Cei care au mai asistat la explicaţii, îşi fac semnul crucii şi se depărtează în linişte. 
  
Ne despărţim promiţându-ne să ne mai vizităm. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Valer demonizatul / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 431, Anul II, 06 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!