Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 322 din 18 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Valentin şi Valentina
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dragă Vally, 
  
Terminat misiunea stop. Plec astăzi, sosesc Bucureşti mâine 23 aprilie 7.50 stop. Vali”. 
  
I se părea că telegrama lui îşi ia zborul de la ghişeul poştal înconjurată de o anume aură misterioasă. O delegaţie plictisitoare privind construcţiile de locuinţe prezentată drept „terminat misiunea”. Subliniată prin acel „stop” apărut pe neaşteptate ca o diversiune bine pusă la punct. Desigur că funcţionara care i-a preluat mandatul îl consideră un ins greu de la „secrete”, criminalist cu carieră, din capitală, poate chiar de la interpol, sosit cu acoperire la Baia Mare pentru o anchetă criminală ultrasecretă. Iar Vally şi Vali erau probabil numele conspirative de care se tem chiar şi cei mai fioroşi răufăcători de pe mapamond. Cine ştie ce societate de detectivi particulari superdotaţi faţă de care Allan Pinkerton şi James Bond păreau băieţandri cu pantaloni scurţi! Restul textului curgea în clar mai degrabă pentru derută şi mascarea mesajului final. Căci ce putea însemna: „Plec astăzi... sosesc Bucureşti 23 aprilie 7.50?” Şi din nou „stop”! Un mesaj important nu se transmite niciodată mură în gură, fiindcă toate sunt pândite şi interceptate. Numai un novice ar fi luat afirmaţia telle qu'elle pe când un experimentat ar fi mai degrabă înclinat să îi atribue un înţeles contrar celui pe care îl afişează în faţa tuturor. 
  
Cină la restaurant şi în timpul cinei îl rugă pe chelner să se intereseze ce spectacol de teatru ar putea viziona, el fiind liber toată seara. „Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionescu? Ah, da se va duce cu siguranţă, adăugase el şi părăsise localul după ce oferise un bacşiş generos. Ca să fie remarcat şi ţinut minte de către chelner. 
  
Oricine se va interesa de mine, chelnerul îl va trimite la teatru în timp ce eu mă voi duce la gară. Ha, ha!  
  
În tren avea locul 9 la cuşetă, jos dar îi spusese controlorului că va dormi la 10, sus, lucru cu care însoţitorul său fusese bineînţeles de acord, pentru ca în final să se răzgândească, rugându-l pe acesta din urmă să nu se supere. 
  
Călătorea cu un maramureşean în vârstă şi cumsecade care nu făcu nici o obiecţie, deşi în mintea lui îşi spuse că musai domnul are o minte sucită rău de tot. Dimineaţa în Bucureşti opri taxiul pe strada sfinţii Apostoli, deşi Vally locuia ceva mai înapoi pe strada Sapienţei. 
  
E mai bine. Nu se ştie niciodată cine poate să ceară relaţii despre mine şoferului. Cumpărase un buchet mare de lalele, astăzi cu trandafirii nu mai ştii cum o dai şi sună emoţionat la uşă. Odată, de două ori şi a treia oară, scurt. Semnalul convenit. Nici o mişcare. Blocaj. Ceva suspect. Mai încercă o dată dar, fără nici un rezultat. Confuzie. Dar incitant! Vally trebuie să fie la serviciu. Scoase cheia pe are o căpătase de curând şi pătrunse în apartament pe care îl găsi gol şi contrar aşteptărilor, nici un bilet din care să reiasă că Vally primise telegrama şi l-ar fi aşteptat. S-ar fi putut duce acasă la el dar cum hotărâseră să se căsătorească în curând, renunţă. 
  
Îşi spusese el aseară că mesajele importante sunt interceptate întotdeauna dar nu se gândise că tocmai al lui nu va ajunge deloc la destinaţie. O căută pe Vally la serviciu şi când auzi în receptor „Imediat, domnule,”, el închise sec. Este şi aici un mister. Dar o să îl dezlege el. Îşi prepară nestingherit o gustare, bău două pahare de vin şi optă pentru o baie reconfortantă. Apa era fierbinte şi se simţea bine. După baie va căuta o carte de aventuri şi va citi până când somnul i se va insinua sub gene ca o jinduită şi binemeritată recompensă. 
  
Telefonul!  
  
Nu, e soneria. Se înfăşoară rapid cu un cearceaf şi ia papucii roşii de plajă. Dacă cel de la uşă sună şi dispare? Deschide uşa atât de rapid încât bietul poştaş când îl văzu apărând aşa de brusc în faţa lui, în alb de sus şi până jos, crezu că are de-a face cu o stafie. 
  
- O... telegramă, bâigui el întinzându-i borderoul pentru semnătură. 
  
Pe oricine îl iei prin surprindere, reacţionează spontan, natural. Deci sincer, Semnează fără să îl slăbească din ochi, deschide şi citeşte: 
  
„Terminat misiunea stop. Plec astăzi sosesc Bucureşti mâine 23 aprilie 7.50 stop. Al tău Valli”. Şi izbucneşte într-un hohot de râs pe care factorul nu poate să-l înţeleagă. Drept pentru care fu rândul lui de data asta să se îndepărteze în vârful picioarelor, dar cu spatele. Partea proastă este că o luase fără să vrea, în sus, deşi nu mai avea de împărţit corespondenţă nimănui. Dar acum ce să mai facă? Ăsta cu cearceaful, cine ştie ce o fi cu el, că nu pare în toate minţile. Când ajunse pe palier şi distanţa dintre ei se mări, se simţi mai în siguranţă şi auzi o buşitură zdravănă. Cineva deschisese la intrare şi din cauza curentului uşa din spatele individului cu cearceaful, se trântise cu atâta zgomot, încât mai mult intui că acesta rămăsese pe dinafară. 
  
Şi eu ce mă fac acum? Dacă nu intră în casă, nici mort nu mai trec prin faţa lui. Uite-l că se întoarce şi dă să intre. Cucu! Acum se plimbă pe lângă uşă de parcă nici nu i-ar păsa. Şi cum flutură faldurile cearceafului pe el mai ceva ca pe Ovidiu în faţa primăriei din Constanţa! 
  
S-a închis uşa. Hm! Asta nu făcea parte din scenariu. E nelipsitul neprevăzut de care ai parte în orice anchetă. Şi zevzecul ăsta de poştaş nu mai pleacă o dată de pe palier! E nevoie de raţionament. Rapid, lucid şi mai ales fără panică. S-a întâmplat şi altora. Ce îi pasă lui dacă eu mă plimb meditând prin faţa uşii şi nu în spatele ei?! Poate mă interesează transcendenţa sau nirvana. Diogene umbla pe străzi ziua în amiaza mare cu lumânarea aprinsă iar Salvador Dalli se arăta când avea chef, fără veşminte. Toţi oamenii de geniu sunt consideraţi de către vulg, scrântiţi. De către vulg... Fără ca ei să fie scrântiţi. Uite-l că a dispărut. Sună la apartamentul de deasupra. 
  
- Da, vă rog. Lumina am plătit-o, televizor nu avem, ce mai doriţi? 
  
- Sst, vorbiţi mai încet, doamnă. 
  
Şoaptele lor nu se mai aud acum. 
  
- Un etaj mai jos este unul în pielea goală, doar cu un cearceaf pe el. Îi sticlesc ochii şi nu lasă pe nimeni să treacă pe lângă el. 
  
- Eu sunt femeie serioasă, domnule. 
  
- Mai încet că dacă ne aude... Eu cred că a scăpat dela balamuc şi dacă o fi şi din ăia periculoşi, brrr nu ştiu cum să mai scap eu de aici. Uitaţi-vă încet, îl vedeţi, nu? 
  
- Nu cumva o fi vreun şeic, sau emir? Aoleu, au venit şi arabii peste noi! 
  
- Sigur nu, că nu-şi pun burnusul pe pielea goală. Şi când mai duc eu restul de corespondnţă? Hai să sunăm la poliţie. 
  
- Sau la spitalul 9? 
  
- Uite, coboară cineva. 
  
- Mai bine să nu îi spunem, să vedem... 
  
O bunicuţă cu geantă şi umbrelă. Pantofi cu toc: ţoc-ţoc, ţoc-ţoc. O treaptă, două, trei. În dreptul ferestrei, lângă un lămâi decorativ, un cearceaf pe alocuri ud pare să înfăşoare din cap până în picioare o statuie din acelea pe care le dezveleşte primarul prin parcuri. 
  
A cui o fi că dimineaţă nu era aici? 
  
Se apropie neîncrezătoare, o înţeapă cu umbrela şi o simte moale. O dată, de două ori. Până când aceasta face o voltă neaşteptată cu dreapta ridicată ca pentru o lovitură de kendo arătându-şi dinţii. 
  
- Ha, să nu dai că îţi scot ochii! 
  
Zâmbet larg, dezarmant. 
  
- Ce timp frumos e afară doamnă! De ce nu vă duceţi să faceţi o plimbare prin Cişmigiu? Sunt sigur că o să vă priască. Sărut mâna stimată doamnă. 
  
Bunicuţa coboară mai departe şi până se pierd din vedere, nu contenesc să îşi facă semne prieteneşti cu mâna. În hol se întâlneşte cu un tânăr având mai multe cărţi sub braţ. Nu se aude ce îi spune dar în golul din casa scărilor se vede gesticulând energic după care fandează surprinzător cu umbrela şi pleacă râzând. 
  
Tânărul urcă îngândurat. Şi când ajnge la momentul critic, statuia îl aşteaptă impasibil. Ca un Sfinx hotărât să ceară probabil o nouă vamă la trecere. Se opreşte trei trepte mai jos studiindu-se în tăcere 
  
Apoi: 
  
- Fericit cel ce cunoaşte necunoscutul. 
  
- Şi nefericit acela care se încumetă dincolo de mine, fără să îl fi cunoscut. 
  
În rest mutism, imobilism ca într-o tragedie clasică. Mai departe, pleacă fără alte incidente. 
  
Între timp se aud zgomote şi tropăieli, paşii grei ai unor oameni care urcă zorit. Şi apar patru haidamaci cu o targă şi prosoape ude. 
  
- Gata băiatul, ora închiderii! Hai să ne grăbim că se face apelul de seară şi te dă absent. 
  
- Staţi aşa că eu am alibi. 
  
- Asta e partea proastă dragul meu, că toţi nebunii au câte un alibi. 
  
- Eu sunt un om sănătos. Şi liber! Mă înţelegeţi voi? Atâta doar că uşa, s-a închis în urma mea. 
  
- Păi aicea e tragedia domnule, că la noi toţi nebunii sunt în libertate şi de aici necazuile. Hai că noi suntem patru, orice opoziţie este inutilă. 
  
Şfichiuie prosoapele. Îmbulzeală, lupte. Se deschid uşă după uşă. Gemete, urlete. 
  
Per piet . 
  
Cei patru pleacă, ducându-l legat pe targă, fără să mai facă vreo anchetă. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Valentin şi Valentina / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 322, Anul I, 18 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!