Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Corina Lucia Costea         Publicat în: Ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Vacanţele de altădată
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vacanţa mare! Iubesc dintotdeauna vacanţa mare! E vremea când viaţa are alt ritm. 
  
În casa părinţilor mei, la vremea asta, de călduri toride, aveam un program fix: dimineaţa, dădeam drumul la păsări. În ordine: întâi gâştele...ciuguleau ceva şi zburau. Le mai vedeam seara, dacă în Timişul Mort (un braţ al Timişului, ce se prelungea până la capătul grădinii noastre) era apă. De era secetă, mai veneau de 2-3 ori pe zi, acasă. Urmau raţele. Favoritele mele! Cu mersul legănat, gălăgioase peste măsură, tulburau apa şi făceau tumbe, alergându-se, până terminau şi de mâncat, apoi plecau la baltă...sau pe stradă, tot bombănind. Urmau curcile. Leneşe, cu bătăi largi de aripi, adunau şi ele ceva boabe. Când aveam curcani, îi fluieram, să-i provoc să-şi umfle penele, să-şi înroşească mărgelele şi să-mi răspundă...pe limba lor. După fiecare tură, schimbam apa în toate vasele, să fie curată şi rece...măcar de dimineaţă. La sfârşit, ieşeau şi găinile. Mama ne atenţiona să nu le grăbim, că o iau pe stradă şi ouă pe unde le vine, nu se mai întorc toate la cuib. 
  
Aveam în toate generaţiile de păsăret cel puţin un răţoi cu capul verde (deşi mama făcea eforturi disperate să menţină cârdul doar din raţe albe, mari). Era una din bucuriile mele. Eram în stare să negociez două raţe pe un răţoi cu capul verde; se ştia că nu glumesc! 
  
Gâştele, tot albe, mari. Când era vremea ciupelitului (se luau penele vechi de pe pasăre, de râdeau neamurile din Oltenia că bănăţenii, de zgârciţi, chinuie păsările vii, să le ia penele), sarcina mea era să le prind. Baba China şi mama, iar mai târziu sora mea, le ciupeleau. Era şi acolo o tehnică: să nu le laşi prea cheluţe sau să-şi târască aripile! Apoi, o vreme, sacii cu pene erau ţinuţi la soare. Spre toamnă, suiţi în pod şi abia după un an folosiţi pentru dună şi perini. 
  
Curcile le voiam, clar, roşcate! Nu negre, maronii sau albe. Aşa fusese primul pui de curcă, unicul dar de la bunica mea din Oltenia, pui cu care venisem în braţe pe maşină şi-i dădusem apă cu pipeta, să nu moară de căldură. Fusese o curcă, de fapt, şi nu voiam să o corcesc cu ...alte culori. Aşa că mama mi-o lega de picior cu o aţă şi mă trimitea unde am văzut eu curcani roşcaţi...”să o calce”. Fie că era aţa prea scurtă, fie curcanii prea ruşinoşi, nici de-al dracului nu se îndrăgostea vreunul de curca mea. După câteva săptămâni de astfel de plimbări, unul deveni mai îndrazneţ. Mi-am dat toate economiile şi am adunat prune, clandestin, la nenea cu curcanul, ca să mi-l dea de tot...să aibă şi curca mea pereche. Râdeau părinţii mei, dar s-a meritat: câte ouă a făcut, atâţia pui a scos! 
  
Sora mea se ocupa de purcei. Le făcea curat, le spăla pe jos, le schimba apa de n ori pe zi, le dădea mâncare, dar , mai ales, îi scărpina de stăteau ăia leşinaţi de plăcere. 
  
Mama ne pregătea micul dejun. Bătea soarele pe prispa casei şi ne reuneam, cu sentimentul acela, de mulţumire, la o cacao cu lapte, noi, fetele, şi mama, la o cafea. 
  
Cred că m-am apucat de băut cafea...de dorul ei. Era mirosul dimineţilor liniştite. 
  
Iulie, mai mergea. August, era belea! Începeau prunele să se coacă...şi aveam 100 de pruni!!!!! Atunci trebuia să ne sculăm mai de dimineaţă decât pentru păsări şi porci, ca să adunăm măcar prunele ce erau pe stradă, până nu dădeau vecinii drumul afară păsărilor lor. Tata ne scutura zdravăn pomii şi noi adunam prunele, dimineaţa şi seara. 
  
Atunci mi-am jurat că nu voi sta la ţară niciodată! Inventa soră-mea tot felul de nerozii ca să mă ţină acolo: ba că-s bombe şi, dacă nu le adunăm, vor exploda, ba că au nu ştiu ce viruşi în ele şi punem planeta-n pericol de le lăsăm libere...La un moment dat, ca să mă motiveze, taică-meu hotărî că nu primim bani de vacanţă decât ca plată pentru fiecare găleată cu prune. Făcea soră-mea o monitorizare...la sânge! 
  
Singura mea scăpare era că veneau copiii de pe stradă să mă mai ajute, ca să mă lase ai mei la joacă. N-aveau farmec nebuniile lor fără râsul meu. 
  
Peste zi, când dădea căldura, în funcţie de vârsta pe care-o aveam, ne jucam...fie în cort, cu păpuşile, fie citeam „Cireşarii', „Singur pe lume” etc., dar parcă nu era întotdeauna plăcută tăcerea, aşa că organizam lectură colectivă. Citeam, pe rând, câte 5-10 pagini fiecare. Uneori ne opream să ne dăm cu părerea, alteori ascultam până la sfârşit. Aşa m-am sărutat prima dată...cu un vecin. D-zeu să-l odihnească! A fost primul împuşcat în Revoluţia din '89. În ziua aceea eram doar noi doi. În carte era descris un sărut şi ce simţeau cei doi. 
  
“Încercăm şi noi?” aud parc-a fost acum. 
  
“De ce nu?”am răspuns neînfricată. Nu m-am temut niciodată de băieţi sau de experienţe noi. Dar sărutul acela, uşor tremurat, n-o să-l uit cât trăiesc. Chiar nu ştiam “ cu ce se mănâncă”. Îmi amintesc doar că după...m-am ridicat şi am plecat acasă. O săptămână n-am vrut să ies la joacă. Am zăcut, ca şi bolnavă. Mama a făcut cercetări...a aflat...dar nu mi-a zis nimic. Aştepta să o abordez eu. 
  
Seara, după ce “ ne făceam sectorul” (iar prune, iar păsări şi/sau porci), aveam voie la joacă. Toţi copiii de pe stadă se adunau la noi, în faţa casei, pe bancă. Rar ne lăsa mama la alţii. Uneori stătea şi ea pe geam şi se uita la noi. Eram copii tomnatici şi se temea “să nu ne atingă apa rece”. Jocurile preferate erau: “Ţară, ţară, vrem ostaşi”, “Am venit din Africa ... ”(un fel de mim), iar, după ce se auzea sforăitul zguduitor al mamei,”Jocul cu sticla”, „De-a ascunsa”. Cât se auzea sforăitul, era ok. Când nu, ne temeam fie că ne spionează, fie că, în curând, ne cheamă în casă. 
  
“D-na Luci, dar cum suportaţi gălăgia lor?” mai întrebau vecinii. 
  
“Eeeee ... sunt copii! Unde să se joace şi ei?” Erau clipele când aveam convingerea că am cei mai înţelegători părinţi din lume. 
  
Cel mai mult mă intrigau momentele când veneau unii dintre copii să i se confeseze mamei mele. Mă enerva treaba asta. Eram geloasă. “Dar ei n-au părinţi? Ce vin la mama mea? ”  
  
Înainte de culcare, oricât de mare am fost, am vrut să stau câteva clipe cu capul pe pieptul ei, pe sânii aia mari, pentru care tatăl meu lăsase totul. Când eram mai mică tânjeam pe lângă patul ei şi tata nu-nţelegea ce am. “Vreau şi eu la mama lu' Cami! “ (sora mea e Carmen... şi era favorita mamei). “Dar e şi mama ta ! “ decreta tata şi mă punea în pat, lângă ea...măcar câteva clipe. 
  
Acele îmbrăţişări, mai voite, mai “obligatorii“ erau singurele mele împliniri. 
  
Şi acum, după 25 de ani, mai visez, uneori, momentul acela...mirosul mamei mele, braţele acelea pline şi albe. 
  
E vacanţă iar. Fără păsări, fără purcei...dar cu lectură şi, precum se prevede...cu multe prune!!!!!!!! 
  
O să adorm în curând...pe braţe bronzate...pe braţe albe...pe braţele tale subţiri, de lăcustă, ori ale mamei, pline şi albe...pe braţele din vis sau pe cele care mă ating, calde... 
  
E vacanţă! 
  
Timişoara, 23.07. 2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Vacanţele de altădată / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 203, Anul I, 22 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!