Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   



VACANTA LA MARE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trec zilele în goană, ducând cu ele săptămâni, luni, ani de muncă, de învăţătură. Iulia era nevoită să recunoască, faptul că nu era deloc uşor, în cei patru ani cât a durat institutul, la seral. Dar nu a dat nici un moment înapoi. 
  
Dimpotrivă, în aceeaşi perioadă s-a apucat să studieze pe lângă disciplinele cerute şi filozofia. La adunările ad-hoc cu mediciniştii, prietenii Nicoletei, care de regulă erau fie la un ceai, fie la Nicoleta acasă, avea ocazia să pună un pic în practică cele învăţate. Se purtau discuţii din toate domeniile şi acolo unde simţea că are ceva pertinent de spus, îndrăznea să-şi spună părerea.  
  
Uimirea celor din jur o făcea să înţeleagă, că atât cultura generală cât şi grija pentru exprimare, erau unanim apreciate. De multe ori Iulia încercase, un sentiment de inferioritate în grupul mediciniştilor, de aceea cu ceva timp în urmă, o introdusese pe Mona în grup, înclinând oarecum balanţa. Venise de undeva de pe malul Dunării. 
  
Studentă la geografie, tot seral bine-nţeles, Mona avea talentul extraordinar de a se face remarcată, de a focaliza atenţia celor din jur, asupra ei.  
  
În permanenţă coafată şi îmbrăcată după ultima modă. Intra foarte uşor în discuţie cu oricine, indiferent despre ce era vorba, ea avea mereu ceva de spus. 
  
Dar cercul de prieteni era în continuă creştere, fiecare mai aducea câte o persoană, sau chiar cupluri, formând în scurt timp un grup considerabil.  
  
Gazdă minunată mama Antonia, se bucura sincer ori de câte ori Nicoleta venea acasă cu un întreg alai. Ceaiurile, se ţineau lanţ, punea muzica cea mai nouă şi la modă. Se distrau de minune. Pe un taburet în bucătărie, Iulia se aşeza la discuţii cu buna femeie, întrebând-o mai cu jumatate de gură cum mai mergeau treburile prin orfelinat. 
  
-Am observat că te eschivezi de la răspunsuri clare. Ai devenit evazivă, ce se întâmplă acolo de fapt? 
  
-Mai nimic ... ce te face să crezi că s-ar întâmpla ceva deosebit? Poate numai faptul că fetele mele preferate, nu se mai află acolo, dar din moment ce sunteţi aici ... hai, mergi dincolo, acolo este locul tău. 
  
O dată cu anii Iulia scăpase de obsesia aceea, care o urmarise toată copilăria, pierise şi curiozitatea bolnăviciasă, care o măcina când se gândea la cei ce au adus-o pe lume şi-au aruncat-o pur şi simplu în viaţă.  
  
Acum gândea altfel, dacă ei ar mai fi fost în viaţă, cu siguranţă că ar fi căutat-o, dar aşa probabil că nu mai erau de multă vreme printre cei vii.  
  
Era cazul să tragă linie şi să meargă mai departe. Trăia din munca ei, era mulţumiţă de cum reuşise s-o scoată la capăt cu toate greutaţile inerente vieţii. 
  
Cu micii preşcolari se descurcase foarte bine, căpătase şi oarecare experienţă pedagogică. Ar fi putut vorbi despre năzdrăvăniile lor ore în şir, dar ca de obicei îi plăcea mai mult să asculte. Avea cu ei multă răbdare şi înţelegere şi se bucura de iubirea lor atât de curată, atât de afectuasă şi de naivă, cum numai copiii de vârsta lor pot simţi. Îi învăţa tot ce cuprindea programa de preşcolari, dar în afară de acestea inventa special pentru ei mici povestiri cu caracter educativ. Sigur nu renunţase nici la versuri, dar timpul foarte scurt aflat la dispoziţia ei, foarte rar îi mai oferea această delectare a sufletului şi a minţii. 
  
AMARACIUNE 
  
Un stejar îşi plânge frunza, 
  
Printre brazi, freamăt de cetini, 
  
Vulturii predau înaltul, 
  
Omul, nu are prieteni. 
  
Pe ogor scrâşneşte tancul, 
  
Grâul ... o ghiulea de tun, 
  
Sabie e vechea coasa, 
  
Pâinea noastră-i tot pe drum. 
  
Se aşterne disperarea, 
  
Plâng copiii lângă drum, 
  
Oamenii-au greşit cărarea 
  
Şi e prea târziu acum. 
  
Steaua sudului se stinge, 
  
Oamenii-şi trăiesc calvarul, 
  
Dă-ne Doamne o lumină, 
  
Că ni s-a umplut paharul.  
  
În primul concediu, de la grădiniţă, cedase insistenţelor Nicoletei de a petrece cu ei câteva zile la mare, împreună cu câţiva prieteni apropiaţi.  
  
Mona consimţise cu mare bucurie, cum era amatoare de distracţii. Iulia nu văzuse marea niciodată. De câte ori se organizase tabere la internat, totdeauna mergea la munte. Acolo se simţea foarte bine, respira aerul curat, admira de pe înălţimi tot ce se putea, de la covorul de verdeaţă de pe vai, până la piscurile pleşuve ale munţilor cei mai inalţi.  
  
Cu rucsacuri în spate, se înghesuiseră pe scara trenului arhiplin, care urma să-i ducă la Constanţa. Bucureştiul rămase curând în urmă cu casele lui dărăpănate de la periferie, cu gardurile din sârmă ghimpată şi bucăţi de tablă ruginită şi mirosuri dintre cele mai grele. 
  
-Încercaţi să avansaţi pe culoar, doar nu ramânem pe scară, scânceşte Mona, chinuindu-se să-şi facă loc. 
  
-Treci pe deasupra, tovărăşico, dacă te simţi în stare spune un bărbat morocănos, care încerca zadarnic să-şi aprindă o ţigară. Curentul îi stingea de fiecare dată chibritul, dar el se încăpăţâna s-o aprindă. 
  
Mult timp nimeni nu mai scoase o vorbă, încerca fiecare să-şi facă loc pe culoarul îngust şi plin de bagaje. Abia la Lehliu, se mai eliberă puţin, preţ de câteva secunde, când unii coborau dar alţii se grăbeau să urce.  
  
Unul din medicinişti aflat mai aproape de un compartiment care se golise se grăbi să-l ocupe în întregime pentru întreg grupul. Astfel se înghesuiseră toţi într-un compartiment, scăpând de bagajele din spate şi se aşezaseră fiecare cum putea, chiar şi unul în braţele celuilalt. 
  
De peisajul de afară, nu se sinchisea nimeni, nu aveau timp preocupaţi de propriile lor gânduri, de căldură, de înghesuială, dar să mai şi admire pe unde trecea trenul în mare viteză.  
  
Cu câteva poante şi bancuri spuse mai mult din plictiseală de câţiva băieţi, ajunseră într-un sfârsit la Costinesti. Căldura şi oboseala călătoriei aşternuse pe feţele lor o resemnare şi o toropeală grea. După ce s-a terminat cu cazarea într-un pavilion rezervat studenţilor, odihna era imperios necesară.  
  
S-a retras, fiecare să-şi încarce bateriile. 
  
Ziua urmatoare urma să se facă programul pentru întreaga perioadă. 
  
Nu se iviseră zorile, când se auzi o larmă de nesuportat. 
  
- Hai fetelor, sus pe terasă; una să nu rămână în pat. În fugă intră Man (Manolescu) haideţi sus să vedem răsăritul . În câteva minute, 
  
puseseră în picioare tot pavilionul. Fetele priveau pe fereastră, unde nu se distingea nimic, numai o mare de întuneric. 
  
-Ce v-a apucat la ora asta? strigă Nicoleta supărată. Sunteţi nebuni, este încă noapte afară. 
  
-Acum să urcaţi, mai spune Man, alergând în sus pe scări.  
  
O întreagă tevatură gândi Iulia, pentru un răsărit ... fenomen care se întâmplă în fiecare zi. 
  
-Frumos început, n-am ce zice. Iese din cameră încă bombănind şi încercând să-şi pună o pătură peste capotul subţire prin care briza rece şi umedă a dimineţii pătrudea înghetând-o.  
  
Grozav şi-ar fi dorit să se vâre înapoi în pat, dar cu nebunii lor de prieteni ... nu se putea pune. Era chiar supărată că din prima zi la mare, asista la un asemenea tărăboi, în puterea nopţii.  
  
Sus pe terasă toţi aveau pături peste pijamale şi stăteau zgribuliţi lângă balustrada terasei. 
  
După un timp, întunericul începuse să devină cenuşiu. Aşteptau înfriguraţi şi tăcuţi, să se întâmple un miracol. Rar se mai încumeta câte unul să tulbure liniştea şi aşteptarea celorlalţi. 
  
Posacă şi tăcută Iulia îşi strângea cât mai mult pătura pe lângă corp, încercând din răsputeri să tremure cât mai puţin vizibil. Se aşezase lângă balustradă între Mona şi Nicoleta, scrutând orizontul. Cenuşiul cerului devenea tot mai vioriu, se oglindea în unda apei, care se metamorfoza şi ea, căpătând culori ciudate. Uşoare nuanţe roşcate începură să se vadă pe linia orizontului, devenită între timp albastru-violet. La început culorile erau anemice, dar pe parcurs se transformau, devenind aprinse. În stânga lor cerul se înfăţişa privirii ca o imensă avalanşă de zăpadă scânteietoare. 
  
Linia orizontului era străpunsă în două locuri de catargele a două vase aflate undeva la ancoră, mai departe de ţărm.  
  
-Nici cel mai talentat pictor n-ar putea reda aşa ceva, se încumetase Iulia să spună mai mult în şoaptă.Un spectacol de culoare ce se petrecea o dată cu naşterea unei noi zile. O feerie neobişnuită, învăpăiată cuprinsese atât cerul cât şi marea în dansul ei matinal. O imensă intindere de apă violet-roşiatică se înfăţişa acum privirilor tinerilor fascinaţi de pe terasă. Creste de valuri înspumate, sclipitoare şi veşnic în mişcare. Liniştea ce stăpânea împrejurimile, fu străpunsă de ţipătul strident  
  
al unui pescărus, ce se avântase primul în căutarea, peştelui. Se ridicase spre cer ca o sageată, apoi plutise deasupra apei, iscodind dupa hrană.  
  
Curând i-au urmat alţii şi astfel magia răsăritului de soare la mare începu să se destrame.  
  
La orizont apare încă mic dar roşu, discul de foc al soarelui. Uşuraţi că miracolul s-a produs, încep discuţiile: 
  
-Splendid ! cel mai mare artist, rămâne natura însăşi.  
  
Instinctiv Iulia se întoarse să vadă cine-i rostise gândul.  
  
Exact aşa gândise şi ea cu o secundă în urmă. În spatele lor, Man cu încă doi baieti, le urează veseli “bună dimineaţa”.  
  
Se fac prezentările şi astfel Mona şi Iulia fac noi cunoştinţe, Traian şi Paul , ambii medicinişti ceva mai avansaţi.  
  
Dându-şi seama de ţinuta lor, pufnesc în râs cu toţii, aşa de caraghioşi erau, înfofoliţi în pături. Câţiva doar se încumetaseră să lepede păturile şi să înceapă gimnastica de înviorare. 
  
- Întradevăr, spuse Iulia, privind din nou linia orizontului, poate numai un aparat de filmat ar reuşi să redea exact ce se întâmplă aici.  
  
Minunat spectacol de lumină şi culoare. Ramase un timp sprijinită de balustradă, amuzându-se de prostiile celor ce pretindeau că fac înviorarea.  
  
Şi-ar fi dorit să poată fi şi ea asemenea lor, dar nu reuşea să spargă acea carapace în care se simţea încă închisă, nu se putea exterioriza.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
VACANTA LA MARE / Flora Mărgărit Stănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 211, Anul I, 30 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Flora Mărgărit Stănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flora Mărgărit Stănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!