Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 91 din 01 aprilie 2011        Toate Articolele Autorului

US NAVY ŞI RĂZBOAIELE DIN NORDUL AFRICII LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XIX
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când scriu aceste rânduri mă gândesc cu tristeţe la vieţile ce sunt curmate în războiul din Libia, o ţară supusă la grele încercări de-a lungul veacurilor. În primul rând doresc să îmi exprim dezacordul pentru prezentarea unui conflict armat sub forma unui joc pe calculator sau a unui meci sportiv, în care sunt detaliate „punctele” obţinute de către părţi în lupta pentru victorie.  
  
Imaginile obsedant reluate de către agenţiile de ştiri ale rachetelor de croazieră şi ale avioanelor de luptă decolând de pe portavioane generează o senzaţie de război purtat în stil „industrial” în care şeptelul sacrificat este format din oameni, deveniţi dintr-o dată „ţinte” ce trebuie să fie distruse. Nu sunt de acord cu regimurile totalitare. Nu am astfel de nostalgii, dar nici intervenţiile violente, uneori poate necesare, nu îmi sunt pe plac, fiindcă soluţia uciderii reprezintă întotdeauna eşecul în a purta negocieri şi în a obţine pacea prin alte mijloace.  
  
Fiindcă implicarea Statelor Unite în acest conflict este directă şi fără echivoc, am căutat să identific şi alte evenimente în care puterea militară a republicii americane s-a desfăşurat în largul coastelor africane. În mod surprinzător am constat că înfiinţarea flotei de război, cunoscută sub numele de US Navy, a fost declanşată de un conflict localizat în partea de nord a Africii, în regiunea numită Maghreb ce reuneşte teritoriile Marocului, Algeriei, Tunisului şi Libiei. 
  
În perioada secolelor XVI – XIX, în această regiune au activat o mulţime de negustori de sclavi şi de piraţi care atacau corăbiile civile, precum şi regiunile de coastă din zona Mării Mediterane, capturând şi comercializând în cuprinsul Imperiului Otoman sclavi provenind din Europa şi Africa. De aici şi numele de „Coasta Barbară” dată acestei regiuni dispuse pe coasta maritimă de nord a Africii. 
  
Această „Coastă Barbară” nu reprezenta o entitate politică distinctă, ci era compusă din mai multe entităţi aflate sub conducerea paşei de Alger, a beiului Tunisiei şi a beiului de Tripoli, care la rândul lor se aflau sub suzeranitatea sultanului otoman, având însă o deplină libertate de acţiune. Atacurile frecvente asupra navelor civile din Mediterana aduceau grave prejudicii comerţului în regiune, fapt care conducea la necesitatea escortării de către vase de război, precum şi organizarea de sisteme de apărare împotriva raidurilor din regiunile de coastă maritimă ale Europei. 
  
De-a lungul acestei perioade de peste 250 de ani, statele europene au încercat diferite metode de a reacţiona, între ele fiind şi aceea de a se plăti un „tribut” către entităţile de pe „Coasta Barbară”, cu scopul de fi protejate navele civile. De asemenea, s-a încercat dezvoltarea de vase de război performante, care să poată proteja convoaiele de corăbii ce traversau partea de sud a Mării Mediterane. 
  
Din acest punct de vedere, tânăra republică americană, fondată relativ recent, mai precis în anul 1776, a fost confruntată cu o situaţie inedită, când în încercarea de a-şi dezvolta comerţul mondial a fost nevoită să se supună practicii tributului către entităţile Coastei Barbare. Problema era deosebit de dificilă, fiindcă la aceea dată Statele Unite se întindeau în principal de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, iar rutele comerciale cu Orientul şi cu Europa de sud treceau obligatoriu prin partea de nord a Africii. 
  
De aceea, într-o scrisoare trimisă de către George Washington către marchizul de La Fayette din anul 1786 se menţiona: „Într-o epocă atât de luminată şi de liberală, cum este posibil ca marile puteri europene să se supună obligaţiei plăţii unul tribut anual către micile state de pe Coasta Barbară? Ar trebui să dispunem de o flotă capabilă să pună capăt unor astfel de practici pentru totdeauna.”. 
  
Cert este că pentru început Statele Unite a trebuit să se conformeze practicii de răscumpărare a persoanelor capturate de către piraţi şi chiar să plătească tribut pentru a preveni astfel de atacuri, conformându-se astfel practicii statelor europene. Un lucru era cert şi anume că un conflict în regiune însemna o declaraţie de război împotriva Imperiului Otoman, care la acea dată era în mod necondiţionat sprijinit de către Franţa şi Anglia, principalele puteri ale Europei, ca mijloc de încetinire a expansiunii Rusiei şi Austriei către Europa de Sud şi de Sud-Est. 
  
În cele din urmă situaţia a devenit de nesuportat şi în legea elaborată de către Congresul Statelor Unite din 1794, cunoscută şi sub numele de „Naval Act of 1794”, s-a dispus construirea şi înzestrarea primelor fregate militare, care aveau să fie utilizate ca escortă militară şi ca forţă de intervenţie contra pirateriei din Marea Mediterană. Astfel a fost constituită marina de război a Statelor Unite ale Americii, iar prima misiune de luptă de renume efectuată în afara teritoriului american s-a concretizat în bătălia de la Derne, Tripoli, din anul 1815, care a marcat sfârşitul celui de-al război cu Statele Barbare, primul fiind purtat în perioada 1801 – 1805. 
  
Primul şi al doilea război dintre Statele Unite şi aceste sultanate au condus la sfârşitul practicii de plată a tribului şi la declinul pirateriei în Marea Mediterană prin implicarea în cele din urmă a puterilor europene prin intermediul Angliei şi Olandei. În felul acesta Statele Unite a reuşit să se impună treptat dar sigur ca putere maritimă mondială, fiind capabilă să poarte un astfel de război în teritorii aflate pe alte continente decât cel american. 
  
De ce am adus vorba despre acest eveniment? Pur şi simplu fiindcă aş dori ca implicarea Statelor Unite şi a puterilor occidentale din nou în această regiune să fie pe linia împărtăşirii valorilor democraţiei în întreaga lume. Sunt convins că idealurile ce au fost stabilite prin Declaraţia de independentă sunt deosebit de valoroase cu condiţia ca ele să fie urmate de fiecare generaţie a celor ce sunt descendenţii direcţi ai acelei generaţii de excepţie ce a pus bazele naţiunii nord-americane.  
  
Însă până când istoria va menţiona acest lucru, nu pot decât să deplâng fiecare viaţă care se stinge pe tărâm african în fiecare zi din acest conflict, fie că este vorba de arabi, berberi, europeni sau americani. Oare când vor înceta războaiele pe pământ? Când va înceta vărsarea de sânge? Îmi doresc din suflet ca acest lucru să fie cât mai curând, iar următoarele cuvinte să devină realitate: 
  
„Domnul va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.” – Isaia 2.4 
  
  
  
  
  
[5] The End of Barbary Terror - America’s 1815 War Against the Pirates of North Africa, Frederick C. Leiner, Oxford University Press, Inc., 2006 
  
  
Octavian LUPU 
  
01 aprilie 2011 
  
Bucureşti 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
US NAVY ŞI RĂZBOAIELE DIN NORDUL AFRICII LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XIX / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 91, Anul I, 01 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!