Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Daniela Tiger         Publicat în: Ediţia nr. 1122 din 26 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

URSULEŢUL DE PLUŞ - II. GRIVEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

URSULEŢUL DE PLUŞ  

II. GRIVEI  

 

Plecasem împreună cu tatamare la autogară să luăm ”cursa”, denumire generică pentru autobuz, să mergem la ţară. Lume multă, bagaje, gălăgie, râsete, înjurături. Tatamare era salutat de toată lumea şi, tuturor, trebuia să le explice că ”duce fata lui Victor să mai ia şi ea aer curat”. Ne-am aşezat aşteptând să plece ”cursa”. Eram fericită ştiind cât de bine e acolo şi, mai mult de-atât, tatamare adusese un căţeluş care mă aştepta, dar mă copleşea tristeţea că nu vin şi părinţii mei. Acea simţire, de dulce-amar, m-a însoţit toată viaţa în călătoriile mele.  

Apusul învăluia tot. Priveam câmpurile roşiatice date de razele de foc ale soarelui care încă îşi mai făcea, timid, simţită prezenţa. Pomii fugeau, stâlpii se luau şi ei la întrecere, iar eu priveam fascinată acest dans.  

Glasurile celor din autobuz veneau în valuri, când mici, line, când învolburate. Şoferul oprea în fiecare sat pentru a coborî cineva. La acea oră, nimeni nu urca. Se simţea miros de băutură ieftină, puturoasă, de la navetiştii ce se întorceau acasă. Nu-mi plăcea şi eram nerăbdătoare să ajungem. După ce inspectam întregul autobuz, mă întorceam cu faţa spre geam şi reluam vizionarea spectacolului. Totul era verde, viaţa exploda.  

Gândurile mele străbăteau locuri fascinante. Imaginaţia mă însoţea oriunde. Îmi făceam tot felul de închipuiri şi-mi puneam întrebări încercând să înţeleg diverse fenomene. Erau mici teorii ale unui copil mirat de viaţa în care este aruncat, dornic să înveţe şi să dezlege tainele lumii şi ale universului.  

Tatăl meu m-a iniţiat în multe privinţe. Un visător incurabil, romantic, dar în acelaşi timp un om foarte bine instruit. Excela în toate domeniile. La fel ca tatamare, citea mult. El mi-a arătat stelele, Carul Mare, Carul Mic, Calea Lactee. Mi-a spus de ani lumină. La prima aselinizare am fost şi eu martoră. Îmi explica infinitatea universului, iar eu încercam, în mintea mea, s-o cuprind. Expresia ”nu se termină niciodată”, pentru mine, nu exista, mă încăpăţânam să cred că, totuşi, undeva se sfârşeşte.  

Şi, uite-aşa, răpită de gândurile mele, nici nu mi-am dat seama când am ajuns. Staţia era la noi la poartă. Este şi-acum. Cum am coborât, am şi zbughit-o în curte. Fuga spre mamare. Cum m-a văzut a început să plângă, parcă mă jelea. Ştiu că o făcea de bucurie:  

- Uliu, fata mea! Ce mare te-ai făcut dar eşti cam slabă, mamare! Las’ că am eu grijă! se întorcea spre ”omul ei” zicându-i:  

- Florică, v-o fi foame, pun acuş masa, că-i gata!  

- Ei, Lilico, noi mâncarăm la copii, acasă, dar după drum, parcă aş mai  

vrea ceva şi i-o fi foame şi lui Nicolae!  

- Nu mi-e foame! strigam eu, parcă arsă. Tatamare, unde e câinele?  

Faţa i se lumină şi se îndreptă spre şopron. Şopronul era lipit de bucătărie, care, de fapt, era o casă cu două încăperi: bucătăria cu vatră şi ţăstul, din paie, pământ şi balegă de vacă, atârnat oblic în cârlig, dulapuri, o măsuţă cu trei picioare care stătea şi ea în cui, după uşă, maşina de gătit cu petrol, scăunele mici, făcute de tatamare, dar care erau luate mereu în picioare din pricina mea pentru că, niciodată nu le puneam la loc, spre disperarea lor, apoi, printr-o altă uşă se intra în cameră. Cameră normală cu pat înalt, masă mare în mijloc şi scaune cu spătar.  

Cu ochii mari, curioasă peste fire, aştept să apară tatamare cu căţeluşul. Căţeluş o fi fost, dar eu, cu mintea mea de copil, l-am văzut destul de mare. Tatamare îl ţinea şi se uită la mine întrebându-mă:  

- Cum vrei să-l cheme?  

Eu mă uit mirată. Nu ştiam ce nume să-i dau. Nu ştiam nume de câini. Tot tatamare îmi sare în ajutor şi-mi înşiră câteva nume. Nu ştiu dacă mi-a fost sugerat sau l-am ales eu, dar am decretat:  

- Grivei, şi Grivei a rămas. În acel moment, câinele veni spre mine, eu,  

speriată, o luai la sănătoasa ţipând. Tatamare urla şi el să nu mă sperii, mamare, săraca şi ea:  

- Florică, muşcă fata!  

Iar eu, zdronc, m-am întins cît eram de mare, sau… de mică, julindu-mi  

genunchiul. Mamare-l certa pe tatamare, tatamare mă dojenea pe mine. Eu mă gândeam că m-am speriat degeaba. Grivei a fugit şi el prin bătătură, îngrozit de hărmălaia iscată.  

- Of, Doamne, ia-mă pe mine! Se bocea mamare în timp ce-mi obloja rana.  

Uite, îşi rupsă fata genunchiul, ce-o zice Victor, că ne-a dat fata şi nu am avut grijă de ea?  

- Lasă, că-i trece, dar ea e de vină! De ce fugi? De ce fugişi, tată, că nu-ţi  

făcea nimic! mă lua pe mine în primire.  

Eu, printre lăcrimioare, suspinam:  

- Dar veni spre mine să mă muşte…  

- Hai, gata! La masă! tună tatamare şi îşi reluă aerul autoritar.  

Masa era sfântă, se servea cu exactitate de ceasornic, disciplinat, ca la  

armată. Dimineaţa, nu ştiu la ce oră mâncau ei, pe mine mă lăsau să dorm în voie. Mă trezeau numai când trebuia să mergem la biserică. Vară, iarnă, cald, frig, mă scotea tatamare în curte şi cu o cană verde, mare, de tablă îmi turna apă să mă spăl.  

- Dă bine pe gât! Urechile ale cui sunt? Hai, că întârziem!  

Mie nu-mi convenea, dar puteam să zic ceva? Cu mamare o mai dădeam, eu,  

la pace. Îi mâncam sufletul.  

Masa de prânz era, musai, fix la 12. Cinci minute peste şi tatamare dădea ora exactă. Mamare trebuia să se încadreze cu toată treaba. Păine, ciorbă, felul doi. Ceva dulce făcea în fiecare duminică, câteodată şi pe săptămână. Gătea în fiecare zi, atât cât ştia că se mănâncă, niciodată de pe-o zi pe alta.  

Seara, la ora şapte era cina. Totul era minuţios calculat. O admir pe săraca femeie cum putea face faţă cu toate. Nu mă punea să fac nimic. Dacă voiam s-o ajut, nu mă lăsa. Amintea iar de tata c-o zice ceva. N-ar fi zis. Pe mine mă distra această teamă a ei. Poate îi era teamă că nu mă mai lăsa la ei. Nici asta n-ar fi făcut-o. Ştiu că la timpul acela, nu-mi păsa ce zice tata.  

Masa se desfăşură în linişte. Doar zgomotul tacâmurilor de Alpaca se auzea ritmat la atingerea farfuriilor. Tatamare îşi permitea un pahar de ţuică înainte şi unul de vin în timpul mesei. Grivei dădea târcoale pe la uşă. Resturile rămase erau adunate pentru el. În acea seară l-am mângâiat pentru prima oară şi-am devenit buni prieteni.  

Grivei era un frumos câine-lup. Urechile veşnic ciulite, gata de atac. Ne jucam împreună, alergam ca nişte bezmetici prin toată curtea. Mai târziu, când a crescut, era ţinut în lanţ care, aluneca pe o sârmă lungă cât curtea, numai ziua, noaptea îl lăsau liber. Era un câine credincios. Nimeni n-ar fi îndrăznit să intre în curte de unul singur. Lătra înfiorător şi l-ar fi făcut bucăţi. Dar mie, tot cel mai bun câine din lume mi se părea. Când mă vedea, tare mult se bucura. Lătra, sărea, mai să rupă lanţul să vină la mine. Mă duceam lângă el şi-l îmbrăţişam. În compensaţie, îmi lingea mâna şi se gudura. După care, o luam la fugă de-alungul sârmei, înainte şi-napoi, el după mine lătrând. Mamare obosea spunându-mi să mă potolesc, eu mai rău. Câtă energie adunată într-un trup mic şi firav! Adunată, dar trebuia consumată, nu?  

Ţin minte, copil-copil, dar mă mai trăgea de mânecă, aşa din când în când, conştiinţa şi mă gândeam cum să fac să fiu şi eu mai cuminte, sătulă de atâtea boscorodeli. Şi-mi era ciudă că nu pot să mă cuminţesc. Chiar nu puteam. Ziceam, ”gata, acum sunt cuminte”, dar în următoarele minute îmi uitam făgăduiala şi-o luam de la început. La mine totul era trăit cu intensitate extremă. Nici mâncare nu-mi trebuia, alergam cât era ziua de mare şi nu oboseam.  

Semăn cu bunica mea din partea mamei, ”maie” îi ziceam. Stătea la oraş, de... mamare, la ţară. Ea era aşa. La 85 de ani se urca în copaci, se bucura de fiecare frunză, floare, fir de iarbă, era veselă şi optimistă. Iubea, al moartii de mult, viaţa. Şi eu o iubesc la fel! Nimic n-o dobora. Nici pe mine!!! Doar moartea. A murit la 92 de ani, de bătrâneţe. S-o ierte bunul Dumnezeu şi pe ea şi pe noi!  

Referinţă Bibliografică:
URSULEŢUL DE PLUŞ - II. GRIVEI / Daniela Tiger : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1122, Anul IV, 26 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Daniela Tiger : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniela Tiger
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!