Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 389 din 24 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

URME DE DRAGOSTE - CAP. II / 6 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Violeta a plecat mult mai liniştită. Discuţia cu doamna avocat Vlădescu i-a făcut bine. Simţea că s-a scuturat de o grea povară şi se încuraja mult amintindu-şi de promisiunea acesteia. Mergea destul de repede. Avea mult de lucru la sfârşit de semestru. Nu privea în stânga sau în dreapta şi nu auzea zgomotul străzii. Se gândea la cele ce i s-au întâmplat şi, aproape subit, s-a întristat mai mult . O apăsau amintirile, umilinţa şi suferinţa provocată de acel băiat şi, ulterior, de fostul ei soţ. Pe de altă parte, se simţea împovărată de un anumit sentiment de vinovăţie. Se condamna că nu a ştiut cum ocoli ori fugi de acele momente neplăcute şi, în aceeaşi măsură, se învinovăţea că a fost de acord să se mărite şi nu a lăsat mai mult timp să treacă de la întâmplarea cu Mişu ori să plece în alt oraş pentru a-şi reface viaţa.  

Cu capul plecat, privea asfaltul fierbinte cum aleargă înapoia ei sub paşii mici, dar repezi. Nu l-a observat pe Mişu că se deplasează pe trotuarul opus, în acelaşi sens de mers, discret, cu circa 40-50 de paşi înapoia ei. Acestuia i-a fost greu s-o urmărească până au ajuns în zona centrală a municipiului. Erau puţini pietoni şi vegetaţie săracă. Nu se putea ascunde. Mai apoi, i-a fost mult mai uşor. Era aglomeraţie. S-a apropiat mai mult şi a filat-o până aproape de gară. A văzut unde a intrat şi a reţinut adresa şi înscrisurile de pe firmă.  

Semnele de satisfacţie de pe faţa lui au dispărut în momentul în care şi-a adus aminte că trebuia să fie de ceva timp la birou. „ Paştele mamii lui de serviciu! Trebuie să merg la datorie, că nebuna aia mă ia din nou cu ale ei. Tocmai când mergea treaba aşa de bine şi începuse să-i placă cum mă orientez! Maşina e la mama dracu’, departe, timpul trece repede, aşa că o să iau un taxi, altfel… Am văzut o staţie la intersecţia următoare. Da, da, acolo este!”, a exclamat el şi gândurile au poposit pe alte meleaguri mai vesele. Se gândea pe care din cele două fete să o cheme în seara respectivă. „Cred că Jana e mai bună la treaba asta. De fapt… e bună la toate, ţiganca dracului! Mă satisface total, n-am ce zice. Îşi merită banii cu vârf şi-ndesat. În plus, am impresia că s-a lipit bine de mine. Cred că s-a îndrăgostit proasta asta. Hm! Nu-i zic nimic de Violeta, dar trebuie să-mi spună într-un fel sau altul tot ce vreau să ştiu. Îi dau de băut, că-i place şi vorbeşte mult când are ceva la bord. Da, aşa e mai bine. Angela e reţinută, e mai mândră şi atentă rău de tot. Dar, uite că am ajuns! Atent trebuie să fiu şi eu la chestionarul pe care madam avocat cred că mi l-a pregătit…”.  

A lăsat şoferului un bacşiş la care acesta nu se aştepta şi a traversat strada cu paşi mici, legănându-şi trupul, deosebit de calm. A intrat ca şi când nimic deosebit nu s-a întâmplat, cu zâmbetul pe buze. Ramona Vlădescu era ocupată cu o clientă. Studia acte de moştenire şi a răspuns la salut doar cu o uşoară înclinare a capului. La cealaltă masă, Lucian Cenuşe dicta o declaraţie pe care un bărbat între două vârste o scria cu încetineală enervantă. Nu l-a văzut pe cel care l-a salutat ori a refuzat să-l vadă. Nu era prima oară când proceda în acest fel. Pe Mişu nu l-a deranjat cu nimic. A zâmbit enigmatic şi s-a bucurat în sinea sa că prezenţa clienţilor îl scuteşte de observaţiile moralizatoare ale Ramonei şi de înţepăturile directe ale lui Lucian. A tras sertarul şi a ales Codul de Procedură Penală să-l studieze şi, mai ales, să facă o bună impresie.  

În mai puţin de o oră, în birou au rămas doar el şi Ramona. Avocatul Cenuşe plecase împreună cu clientul său. Mişu frunzărea conştiincios Codul fără să citească nimic. Încerca să ghicească reacţia acesteia şi lucra febril la variantele de apărare. Timpul se scurgea într-o linişte enervantă pentru el şi o privea pe ascuns la intervale tot mai scurte. Femeia scria ceva şi, din când în când, răsfoia mai multe acte normative pe care le înşirase pe birou pentru a se informa din diferite titluri şi articole. Aparent deosebit de preocupată, Ramona se amuza teribil intuind neliniştea ce-l domina pe Mişu. „Să vedem cât te ţine indiferenţa ce-o afişezi. Cred că te aştepţi să te întreb unde ai fost şi de ce ai avut ieşirea aceea nejustificată din birou. Ei bine, n-am s-o fac! O să vorbeşti tu primul. Te cunosc, băiete, şi am aflat ceva care te dezonorează, domnule avocat. Ce ruşine! Să profiţi de inocenţa unei fetiţe lipsită de discernământ e strigător la cer, nesimţitule! Nimic nu-ţi poate justifica comportamentul. Cred că mori de curiozitate să ştii ce a căutat femeia aceea aici, dar sunt hotărâtă să aştept. Eu nu-ţi dau apă la moară”.  

Nu a avut mult de aşteptat. După vreun sfert de ceas, Mişu s-a ridicat de la birou şi a început să se plimbe în jurul lui cu paşi rari, măsuraţi, privind chiorâş spre Ramona. O vedea că nu-i acordă nicio atenţie şi aspectul acesta îl irita din ce în ce mai mult. Se enerva că presupunerile sale nu se adeveresc şi nu ştia cum să procedeze. Avea senzaţia că încăperea este prea mică şi aerul nu este suficient ca să poată respira în voie. Şi-a înfundat mâinile în buzunarele pantalonilor şi s-a oprit în faţa biroului Ramonei, la numai doi paşi.  

- Doamna avocat, lucraţi cu o atenţie de invidiat. Aţi dat peste un client „gras” ori cazul în sine este…  

- Nici una, nici alta… Toate cazurile sunt importante pentru noi, domnule Diaconescu. Trebuie să ne implicăm total pentru a ne apăra clienţii. Aici… e vorba de obişnuitele încurcături ale familiei în situaţia moştenirii. Nimeni nu ştie când îi vine sfârşitul şi neglijează să facă ordine din timp asupra viitorului bunurilor ce-i aparţin cât este în viaţă…. Aveţi nevoie de ceva? Cu ce vă pot fi de folos? Mai am puţin de lucru.  

- A, nu! Nu, doamna avocat… Doar o curiozitate, în afara problemelor de serviciu…  

- Păi, e cazul să iau o mică pauză. Am lucrat intens astăzi. Vă ascult cu plăcere, domnule!  

- Sper că vă amintiţi… e vorba chiar de ziua aceasta… Aţi avut o clientă ori prietenă, poate, că nu cred să fi fost…  

- Aţi uitat, presupun, că eu nu mă întâlnesc cu prietenele decât în afara programului de lucru şi numai în afara biroului. Îmi pare rău. Au fost trei ori patru cliente azi. Despre care este vorba?  

-A fost una… nu o cunosc, nu ştiu cine este… Era mai brunetă, aşa ca o ţigancă, dacă vă amintiţi…  

- Da, da, da! Ce anume vreţi să ştiţi despre ea?  

- Practic, nu ştiu! Cred că nimic… Îmi părea rău de ea, aşa… că părea a fi frumoasă, dar are probleme.  

- Toţi oamenii au probleme de vreun fel ori altul. Asta-i viaţa. Altceva?  

- Nimic! Ce să fie altceva? Mi s-a părut că am mai văzut-o pe aici… Tot pentru moştenire şi ea?  

- Hm! Ştiţi prea bine că asigurăm toţi clienţii cu privire la…  

- Mă scuzaţi, doamna avocat! Credeam că dacă lucrăm împreună…  

- Ei, nu mă faceţi să râd, domnule, că nu am dispoziţia necesară! Nu „lucrăm” împreună la toate cazurile. Sunteţi doar stagiar… Clienta mea a dorit confidenţialitate totală. Nici domnul avocat Cenuşe nu cunoaşte despre ce este vorba şi nici nu a întrebat. Are încredere doar în mine şi a dorit să menţioneze asta.  

- Da, înţeleg. Vă rog să mă iertaţi! Promit că nu se va mai întâmpla, s-a retras Mişu umilit şi nervos, mimând excelent supunere şi respect. „Rămân să văd dacă nu-i uiţi hârtiile pe aici. Sper să nu le pui sub cheie cum ţi-e obiceiul. A dracului femeie eşti!”.  

Ramona jubila în sinea ei şi a trecut la finalizarea lucrului început. Mişu fierbea şi a fost nevoit să reia „studiul” Codului pentru a nu se manifesta altfel. Spera ca ea să plece şi el să scotocească în căutarea hârtiilor la care se gândea. Spre ghinionul lui, doamna Vlădescu a lucrat până la sfârşitul programului, a adunat toate materialele şi le-a introdus în sertarele pe care le-a încuiat şi sigilat. Intuindu-i gândurile şi intenţiile, a făcut toate aceste lucruri cu vădită atenţie, metodic, cu gesturi rare şi sigure, după care i-a urat seară frumoasă. Ea a ieşit ultima şi a conectat sistemul de alarmă.  

Mişu i-a mulţumit respectuos şi a plecat pe direcţia opusă celei obişnuite pentru a evita s-o însoţească până la prima intersecţie unde, oricum, drumurile lor se despărţeau. A mers la un restaurant din apropiere pentru a mânca. Acolo a avut linişte şi timpul necesar punerii la punct a planurilor pe care le iniţiase anterior, pe segmente.  

Mai târziu, după ce s-a înserat de-a binelea, a invitat-o pe Jana, deşi, potrivit înţelegerii cu fetele, cealaltă era cea care trebuia să-şi ofere serviciile. Aproape de miezul nopţii, după ce s-au tăvălit şi au făcut sex în toate felurile, a tras-o de limbă. A aflat unde lucrează, concret, ea şi Angelica. Băuturile spirtoase de calitate, din care i-a oferit toată seara, au dat rezultate bune. Ştia acum în ce birou munceşte fiecare, ce program de lucru au şi unde anume poate fi găsită Violeta. Şi-a notat adresele într-un carneţel, să nu le uite, după care a expediat-o pe fată, dorind să aibă suficient timp de odihnă.  

*  

Trei zile, la aceeaşi oră, era în autoturism aproape de firma la care a văzut-o pe fată intrând. S-a întâmplat ca, dat fiind volumul de muncă specific la acea dată a anului, Violeta să lucreze la sediul firmei, pentru că, de regulă lua documentele acasă, atât de aici cât şi de la cealaltă firmă, la care avea mai puţine evidenţe de ţinut. A urmărit-o atent. Pleca în jur de ora opt seara. Se ducea acasă de fiecare dată. Intra într-un magazin de pâine, în aceeaşi clădire cu brutăria, unde era program non stop, apoi nu se mai oprea până la domiciliul cunoscut atât de bine şi de el. Mişu rămânea apoi în zona blocului, atent la intrarea pe scara Violetei. Bănuia că, după ce lasă pâinea ori după ce mănâncă, pleacă de acasă. „Nu se poate ca la vârsta ei şi la felul în care arată, femeia asta să n-aibă o legătură! Trebuie să ştiu cu cine şi unde se întâlneşte”, presupunea el încântat de felul în care gândeşte, fără a observa umbra căzută pe spatele maşinii sale şi fără să fi simţit privirea plină de ură ale fiinţei ce trecuse ca o nălucă şi dispăruse în semiîntunericului serii.  

Staţiona mai mult de o jumătate de oră în fiecare seară şi se retrăgea nemulţumit că a pierdut timpul aiurea. Pe de altă parte, se bucura că femeia urmărită nu pleacă, semn că nu are obligaţii de genul la care gândea el şi n-o întâmpină nimeni. Se întorcea pe acelaşi traseu şi examina atent toate detaliile din teren. Cunoştea unde sunt zone aglomerate, unde nu sunt strada ori aleile dintre blocuri bine luminate şi a reţinut toate locurile în care nimic nu schimba înfăţişarea de la o zi la alta.  

S-a hotărât să-şi pună planul în aplicare a patra zi, care urma să fie vineri. „E numai bine, că nu cred să muncească şi sâmbăta sau duminica. Dacă acceptă cu vorbă bună, o duc la conac. Stăm acolo până luni sau…cât o putea ea. Rămâne de văzut. Am s-o iau cu vorbe frumoase, că-mi amintesc cum se pierde de repede… O să-mi vină mai uşor acum. Am experienţă, iar ea este femeie bine, deci îi plac expresiile galante. E frumoasă rău, f…i mama ei de ţigancă! La aşa femeie îţi vin cuvintele repede, că-i faci complimente pe bune, nu în mod gratuit…”.  

În seara zilei de vineri, nerăbdător şi puţin nervos din cauza unei emoţii pe care nu şi-o putea explica, a ajuns în zona firmei în cauză mai devreme. Şi-a luat covrigi şi o sticlă de „Prigat” cu pulpă de mandarine şi s-a aşezat comod în maşină, pe bancheta din spate. Asculta muzică şi ronţăia covrigi în timp ce supraveghea uşile de la intrare în corpul principal al clădirii. La câteva minute după ora opt seara a văzut-o pe Violeta ieşind. Avea o poşetă în mâna dreaptă şi o pungă de plastic în cealaltă. Ca de obicei, a mers pe trotuar fără a privi înapoi şi s-a oprit la magazinul de pâine. După două intersecţii, Mişu a accelerat şi s-a deplasat până dincolo de scuarul pe care urma să-l traverseze fata. A oprit maşina, a coborât şi s-a îndreptat în sens opus, pe acelaşi trotuar pe care urma să apară ea. Era o zonă aproape pustie la acea oră…  

O fixa pe sub sprâncene pe măsură ce se apropia de ea pentru a-i examina reacţia când îl va recunoaşte. Ea l-a observat când între ei mai erau doar vreo zece paşi. A tresărit vizibil şi a privit imediat în jur cu intenţia de a se opri ori de a traversa strada. Până să se hotărască, Mişu a ajuns foarte aproape, s-a oprit şi a exclamat ca şi când doar în acel moment o văzuse, desfăcându-şi braţele larg, în semn de mare şi plăcută surpriză.:  

- Oho, ce minune! Cred că nu mă înşel, stimată doamnă… eşti chiar Violeta, nu?  

Ca şi când nu l-ar fi auzit, privind în pământ, ea a mărit pasul şi a încercat să-l ocolească, ferindu-se să-i atingă braţul. El a fandat scurt şi a prins-o de antebraţ, reţinând-o cu forţa.  

- Frumoasa mea, sunt eu, Mişu! Nu mă recunoşti? a întrebat-o, apropiindu-se strâns de ea. Hai, ridică-ţi ochii şi priveşte-mă! Sunt prietenul tău…  

- Domnule, nu vă cunosc şi luaţi mâna de pe mine, i-a răspuns Violeta, încercând să scape din strânsoare. Vreţi să ţip să vină Poliţia? a ameninţat ea, nereuşind să scape şi simţind înverşunarea lui în a o ţine pe loc.  

- Stai cuminte, măi fată, că nu-ţi fac nimic rău. Vreau să vorbesc cu tine, atâta doar, i-a răspuns el privind în jur. Uite, mergem împreună şi vorbim puţin. Te rog frumos, Violeta, a continuat el să-i vorbească, suficient de tare ca să audă cei doi bărbaţi ce se apropiau, privindu-i curioşi, că-i spune pe nume, eliberându-i braţul chiar în acel moment.  

Ea nu a răspuns. Şi-a tras mâna, în care ţinea punga de plastic cu cele două pâini cumpărate şi câteva dosare, părând că intenţionează să lovească pentru a se apăra. Nu a făcut asta. L-a fulgerat cu privirea plină de ură şi a plecat, speriată şi nervoasă, cu paşi repezi. Mişu s-a ţinut aproape, rugând-o să-l asculte. În două-trei minute i-a vorbit de întâlnire, plimbare şi dragoste la conac. Fata nu s-a oprit din mers, nu a întors capul şi nu a vorbit nimic.  

Observând că strada e aproape pustie, s-a repezit şi a prins-o iar de braţ. Ea s-a întors furioasă şi l-a îmbrâncit.  

- Ce vrei, băi, nenorocitule, fir-ar mă-ta a dracului de împuţit? Ce vrei băi, că mor cu tine de gât! Ptiu, dispari din faţa mea, fir-ai al dracului cu neamu’ tău cu tot!! a ripostat Violeta strigând tare şi s-a aplecat imediat să ridice o piatră pe care a văzut-o la marginea bordurii.  

Mişu a rămas încremenit, surprins şi dezarmat de atitudinea şi cuvintele ei. La orice se aştepta, dar la o aşa reacţie violentă nu s-ar fi putut gândi. Nu ştia ce să spună.  

- Un pas de mai faci şi m-atingi, îţi crăp capu-n două, turbatu’ dracului ce eşti! Ai auzit, nenorocitule? l-a ameninţat ea, încurajată de momentul lui de ezitare şi de apropierea unui grup de tineri.  

Observând şi el că nu mai sunt singuri, nu a răspuns şi nu a făcut nici un gest ce putea fi interpretat oricum în acel moment. A plecat strângând din maxilare şi înjurând în gând. A traversat strada după câţiva paşi şi a mers la maşină, pe trotuarul celălalt, urmărind-o pe Violeta cu privirea cum mergea grăbită şi se uita des înapoi. Nu a intenţionat să o urmărească. Avea nevoie de timp să facă alte planuri, încăpăţânându-se s-o aducă în patul lui.  

S-a urcat în maşină şi a fumat o ţigară pentru a se linişti. „F…i gura mă-tii de ţigancă! Să mă ameninţi tu pe mine, nu? Ei bine, dacă nu te fac eu să muşti pământul, să nu-mi zici tu pe nume. O să vezi tu, ţigancă împuţită ce eşti!... Ia uite, băi frate, să-mi facă ea mie una ca asta! M-a scos din sărite rău de tot. Trebuie să beau ceva în noaptea asta. Singur? O, nu! Ia să plec eu la conac cu altă ţigancă, să mă răzbun… O iau pe Angelica. Ba nu! Le iau pe amândouă, f…e muma-n cur de japiţe, să mă satur!”  

A dat telefon şi, după o jumătate de oră, la locul obişnuit, fetele s-au urcat în maşină vesele, elegante şi învăluite în mirosul plăcut al unui parfum scump. Până la conac s-a risipit complet supărarea lui Mişu şi a dat libertatea însoţitoarelor să aleagă ce vor din frigider, cămară şi pivniţă. Au început bairamul aproape de miezul nopţii şi n-au încetat până sâmbătă noaptea, când el a căzut primul din cauza oboselii şi a consumului de alcool. S-au trezit duminică după orele nouă, mahmuri, înnegriţi de cearcăne şi muşcături, goi şi înfometaţi.  

Referinţă Bibliografică:
URME DE DRAGOSTE - CAP. II / 6 - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 389, Anul II, 24 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!