Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 387 din 22 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

URME DE DRAGOSTE - Cap. II / 4 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

… Se ridicase soarele sus pe cer şi cocoşii cântaseră prin curţile vecine, dar Mişu n-a văzut şi n-a auzit nimic.Întins pe covor, cu faţa-n sus, gura deschisă, cu un picior peste coapsele Janei, sforăia zgomotos, în serii lungi, neregulate. Angelica, doar în bikini şi sutien, încerca să facă puţină ordine prin bucătărie. Pusese apa la fiert pentru cafea. Abia venise de afară, din curte, unde o spălase Doru cu prosopul înmuiat într-o găleată de apă proaspătă scoasă cu ciutura din fântâna veche. Băiatul a rămas afară ca să se spele şi să-şi arunce privirea-i curioasă prin acareturi. Când s-a întors, mirosea a cafea proaspăt preparată. S-a retras tiptil, neobservat, lăsând fata să trebăluiască şi a mers în salon. Tabloul nefiresc de pe covor l-a făcut să râdă.  

„Ehei, avocăţelule! Şefa te aşteaptă la birou şi tu sforăi… Nu ştii, omule, să faci faţă la o noapte de destrăbălare. Ar trebui să renunţi. Te atrag ţigăncile, văd bine. Cred că te-a făcut praf, după cum arăţi. Dar, hai să-i trezesc! Pe urmă, treaba lui ce face... O duc pe Jana la oraş. Aşa ne-a fost înţelegerea…”  

- Hei, deşteptarea! a strigat tare, aplecându-se spre urechea lui Mişu.  

Acesta s-a întors pe partea cealaltă, a gemut , a căscat lung şi a continuat să doarmă. Jana a deschis ochii. Se uita nelămurită în jur. Văzându-l pe Doru, s-a frecat la ochi şi i-a adresat un zâmbet chinuit.  

- Ce te uiţi aşa la mine? N-ai mai văzut cur de femeie? Uf! Mă doare capul! a exclamat ea, încă buimacă. Ce dracu, aşa am dormit lângă ăsta?  

- Păi, ce? Nu te vezi? L-ai lucrat prea mult. E terminat rău de tot…  

- Lasă-l, băi, că mare lucru n-a făcut. E slăbuţ băiatul. Doar gura-i de el. A plâns, că n-a uitat-o pe Violeta. Nici nu ştie dacă a dezvirginat-o, prostu’ dracu’!  

- Ho, ho, ho! Chiar aşa? A zis el, ori tu…  

- El a spus-o, băi, dar să taci din gură. Era beat mort. Nu cred că ştie ce-a vorbit. Nici ce-a făcut… Cam la o oră după miezul nopţii era o cârpă. Am făcut cu el ce-am vrut. M-a lins peste tot, dar, să fiu a dracu’ dacă ştie ceva! Nici nu le are!  

- Măi fată! Ştim doar noi. Te rog să nu duci vorba… A băut din toate, amestecat. Era supărat şi nici experienţă n-are, dar e băiat salon, să ştii…  

- Bine, băi! Treacă de la mine… Unde mă spăl, că mă simt ca dracu’ cu balele lui pe mine! Trezeşte-l tu, n-am chef de el acuma…  

- Mergi la bucătărie. Îţi spune Angela ce şi cum, i-a răspuns Doru privindu-l lung pe Mişu.  

A strigat din nou „deşteptarea”, dar fără rezultat. A luat o ţigară şi a început să-l gâdile, metodic, calm, pe la nas şi urechi. Observând că nici aşa nu obţine efectul scontat, a ţinut ţigara la nasul lui aproape introducând-o într-o nară. După câteva inspiraţii adânci, acesta s-a înecat şi a început să tuşească zgomotos. A deschis ochii şi s-a uitat speriat în jur. N-a recunoscut nimic. Nu şi-a dat seama unde se află. A văzut silueta bărbatului îngenuncheat lângă el.  

- Unde sunt? întrebă el cu vocea dogită. Sunt dezbrăcat! se miră lung, privindu-se nedumerit şi cu teamă în ochii-i tulburi, de cum constată că este gol puşcă. Hainele mele… Pe tine te cunosc, dar nu te văd bine în lumina asta…  

- Sunt Doru, băi, omule! Prietenul tău. Am făcut un chef ca lumea în noaptea ce-a trecut. Eşti acasă, la tine, băi, la conac! Ce dracu’, nu-ţi revii? Hai la serviciu, că este trecut de ora nouă! l-a lămurit Doru în câteva cuvinte.  

- Nouă?! M-am dus, frăţioare! se văită Mişu, încercând să se ridice.  

Nereuşind, se agăţă cu braţele de mâinile întinse ale prietenului ce-i veni în ajutor. Încă ameţit, prea puţin odihnit, se împletici prin încăpere, căutând ceva. Descoperi, cu greu, chiloţii aruncaţi la marginea unui fotoliu, mototoliţi, printre alte lucruri aruncate alandala. Doru l-a ajutat să-şi ia şi pantalonii şi l-a însoţit până la baie.  

- Eu merg să beau o cafea. E gata, a făcut-o Angelica… Te aştept la…  

- Cine este ea, Angelica asta? l-a întrerupt Mişu, privindu-l cruciş, cu barba împinsă, nefiresc, în faţă.  

- E blonda, băi, omule! E una din cele două fete pe care le-ai… Hai, spală-te cu apă rece şi dă borhotul afară din tine,dacă poţi! O să-ţi aminteşti pe urmă. Dau comanda pentru o cafea amară… Te aşteptăm! l-a impulsionat Doru, după ce l-a privit cu un fel de milă dispreţuitoare şi i-a întors spatele, îndreptându-se spre bucătărie.  

Fetele sporovoiau, gălăgioase, în faţa cănilor de cafea, din care băuseră aproape jumătate, şi a scrumierei, deja plină cu resturi proaspete de ţigară. Jana îşi revenise total, dar uitase că e goală. Povestea, plină de umor, cum a petrecut cu Mişu, accentuând momentele în care acesta s-a lăsat „prelucrat” de ea, fără să ştie ce face, inconştient.  

- Haideţi, băi, lăsaţi bârfele! Sper că aţi înţeles ce trebuie. În oraş nu povestiţi nimic…  

- Vezi de treabă, că nici nu merită, l-a întrerupt Jana, hohotind de râs, foarte bine dispusă.  

- Mai bine, ia-ţi dracu’ ceva pe tine! Vine omu’ şi-i faci poftă iar, mai ştii?  

- Gata, gata, merg să mă-mbrac. Nu mai e bun de nimic acela, fii sigur. I-am supt toată energia, ha, ha, ha! a replicat ea şi a ieşit cu ceaşca de cafea în mână.  

- Partea noastră când o primim, Dorule? a întrebat Angelica, plictisită şi oarecum dezgustată de cele întâmplate în cursul nopţii.  

- Nicio grijă. Mă ocup eu de chestia asta. Ce, am rămas eu vreodată dator? Acum nu se poate discuta cu el. E mahmur rău de tot. Ai răbdare să ajungem în oraş. Ne întâlnim peste vreo două zile… Te caut eu. Hai să ne-mbrăcăm. Poate reuşeşte prostul ăsta să conducă maşina.  

Mişu îşi mai reveni, cât de cât, după ce se bălăci prelungit în curte. Aerul proaspăt i-a prins bine, dar se mai văieta reţinut. Se jena de fete, deşi ele încercau să-i evite privirile ori să aducă vorba de petrecere. Aşteptau, gata îmbrăcate, să se hotărască el dacă scoate maşina ori ba. La un moment dat, Jana i-a adus de la bucătărie un borcan cu castraveţi muraţi şi altul cu gogoşari.  

- Uite, ştiu că era mai bună o zeamă de varză, dar n-am găsit… Ia, că te drege, ai să vezi!  

Mişu a privit-o pe sub sprâncene şi a tras borcanul lângă el, prea puţin încrezător. Totuşi, l-a desfăcut şi a băut puţin lichid. Mulţumit, a apucat cu două degete un castravete şi l-a îmbucat grăbit. Mesteca repede, plăcut surprins de gustul ce-l avea în gură, dar şi de senzaţia de bine ce-i venea din stomac. A golit jumătate de borcan şi s-a ridicat.  

- Hai să mergem! a îndemnat el micuţul grup ce aştepta răbdător hotărârea lui.  

Drumul a fost mai „lung” la întoarcere. Aşa li s-a părut, pentru că Mişu conducea cu viteză redusă, iar fetele şi Doru nu vorbeau. Se înţelegeau prin semne.Nu doreau să deranjeze şoferul, în schimb, gândurile lor erau, întâmplător, îndreptate către acelaşi personaj, fiecare încercând să-i creioneze profilul cât mai bine cu putinţă.  

„Mie-mi place de băiatu’ ăsta! E simpatic şi are stare materială ca lumea, din câte am văzut. Cred că e bogat, dar cu munca nu le are. Mai mult lucrez eu la firmă, cu tot programul redus ce mi l-a făcut tata… Cu mine a făcut treabă suficient de bună. Zurlia asta de Jana vrea mereu mai mult… Eu mă satisfac repede, că o fac din plăcere. N-am nevoie de „performanţă!”, mărturisea Angelica, în timp ce-l privea pe cel în cauză prin oglinda retrovizoare de interior.  

„Nu ştiu dacă ne mai putem înţelege ca pe vremea liceului… A rămas acelaşi adolescent nesăbuit, nu s-a maturizat. Distracţia, cu orice preţ, pare a fi cuvântul său de ordine! Nu ştie când să se oprească şi când să pună osul la treabă. Oare aşa sunt toţi băieţii de bani gata? N-a făcut progrese de socializare propriu-zisă. E acelaşi bădăran lăudăros, îngâmfat şi… destul de prost pentru vârsta noastră! Nu s-ar zice că are şi el o facultate. Singurul merit e că nu şi-a uitat prietenii, dar ne priveşte tot de sus, deşi… cred că el e cel mai de jos…”, i-a stabilit Doru locul în societate, trăgând cu coada ochiului la vitezometru şi la circulaţia de pe şosea. „Bine că e conştient de oboseala acumulată şi de faptul că a băut mult. Văd că merge încet şi atent. Pe vremuri nu ţinea cont de asta. Era mai „viteaz” la volan…”.  

„Uite-al dracu’ ce atent conduce! E fricos… Aseară ne-a adus în mare viteză şi acum abia se târăşte. Dacă am probleme la serviciu cu întârzierea, îl pun să plătească dublu! De fapt, aşa ar fi normal, că destul m-am chinuit cu el toată noaptea… E un lăudăros. Bun de gură, că în rest e vai de mama lui! După ce că n-o are prea mare, mai e şi bleagă. Poate din cauza băuturii, mai ştii? Sau zăpăcita de Violeta l-a supt prea tare, că se pricepe la asta, nu glumeşte… Are corp frumos, jigodia. E atletic, musculos. Îi stă bine gol. De fapt, nu-i chiar rău. În lipsă de altceva, merge. Are casă ca lumea, zice că şi-a luat şi apartament, are maşină, bani… ce-i mai trebuie şi sculă? E bun la vreme rea, da’ să vedem dacă rămânem în relaţie”, se întreba Jana, cu gândul la viitor, privind în gol, departe.  

În acelaşi timp, Mişu se concentra cu toate resursele asupra conducerii maşinii în condiţii de siguranţă. Se simţea obosit, foarte obosit. Ar fi vrut să doarmă şi făcea eforturi mari să-şi păstreze luciditatea şi atenţia. Simţea arsuri pe esofag şi avea o permanentă senzaţie de vomă. Îl durea capul şi, tocmai din acest motiv, era mulţumit că nimeni nu vorbea. Nu-l deranjau cele câteva şoapte. Aproape că nu le auzea. Se gândea cum să procedeze la serviciu, cum să se scuze. Se ruga să nu fie avocata Vlădescu acolo şi nici colegul lor, avocatul Cenuşe. Se ruga Domnului să-i trimită în oraş, cu probleme. „Ce bine ar fi, Doamne, dacă i-ai scoate pe amândoi în teren! Să vină târziu sau deloc… Mi-am făcut de cap toată noaptea. Nici nu ştiu cât am dormit, dar am băut ca lumea şi… Băi, frate, ce mi-a făcut nebuna aia de Jana! A dracului ţigancă, m-a regulat ea mai mult , nu eu pe ea. Nu ştiu cum s-a terminat, mi s-a rupt filmul rău de tot. Ştiu că o lingeam şi… Nu, nu-mi vine-n minte nimic acum. Mai bine nu încerc să refac clişeul. Oricum, trebuie să ne mai distrăm. E bună rău, gagica! Şi ailaltă, bruneta, e ca lumea. Nu-i deloc mofturoasă şi se pricepe rău la sex… Dacă e toanta aia de Ramona în birou, o salut şi atât. Ce atâtea scuze? Mai mulţi bani cheltui eu cu ea, decât îmi dă ea mie ca salariu, ce mama dracului! Nici n-o bag în seamă. Ce-o să-mi facă? Pe urmă, muncesc şi eu la capacitate. Să-mi dea un caz complet, să mă ocup eu de tot. Cât o să am în mâini numai hârţoage? Ce, are impresia că eu nu pot reprezenta clientul în proces? O să-i arăt eu că pot! Uite-aşa, numai de-al dracu’, na!” a luat Mişu hotărârea, privind încruntat parbrizul şi oglinzile retrovizoare de exterior.  

Odată ajunşi în centrul municipiului, aproape de locul în care s-au întâlnit cu o zi înainte, a oprit lângă bordură. Preţ de câteva minute nu a scos nimeni o vorbă şi nu s-au mişcat de pe locurile lor. Fetele priveau ceafa celui de la volan, curioase şi vizibil amuzate. Doru scotocea prin borsetă A scos câteva bancnote şi le-a întins în spate, la fete. Banii au trecut în poşetele lor, împărţiţi foarte repede şi egal, în aceeaşi tăcere pe care nimeni nu se-ncumeta s-o rupă. În timpul acesta băieţii priveau, absenţi, animaţia de pe trotuarul apropiat.. Apoi, după unele eforturi pentru a-şi găsi cuvintele potrivite, Mişu şi-a dres vocea, s-a răsucit puţin spre bancheta din spate şi s-a adresat fetelor, oarecum rugător:  

- Nu ştiu cum va fi la serviciu azi. Dacă vreţi, ne întâlnim în seara asta ori mâine… Cum credeţi. Îmi spuneţi ora şi locul de unde să vă iau. Oricum, ţineţi legătura cu Doru. Prin el rezolv toate amănuntele…  

- Stai puţin, amice! l-a întrerupt acesta. Nu uita că am un loc de muncă de la care nu-mi permit să lipsesc aşa, aiurea… Dacă vrei distracţie, aranjează tu cu ele. Eu pot veni doar o singură dată, la o săptămână sau două. Am multe obligaţii, omule. Am răspundere mare. Poţi trece pe la mine, pe la birou, să te convingi, dacă vrei, a continuat Doru, încercând să argumenteze retragerea ce o plănuise încă de când s-a trezit şi a analizat fiecare episod al nopţii.  

Fetele au rămas surprinse. Nu se aşteptau la o invitaţie chiar pentru aceeaşi zi, dar nici la atitudinea lui Doru Manolache. Îl cunoşteau de pe vremea în care nu erau majore şi petrecuseră multe nopţi cu el, individual ori în grup. L-au privit curioase şi neîncrezătoare. Avea faţă imobilă, exprimând seriozitate totală. Şi-au îndreptat privirile pline de milă la celălalt, aşteptând o hotărâre şi, pentru că acesta tăcea, încruntat, fără sânge în obraji şi cu maxilarele strânse, Angelica a început să râdă, hotărâtă să destindă atmosfera.  

- Nu te teme, gagiule! Cu Doru sau fără el, noi ne putem distra foarte bine, a ţinut ea să facă precizarea, trecându-şi degetele prin părul lui Mişu a dezmierdare. În plus, poţi alege: cu amândouă ori cu una, pe care o preferi tu. Noi două nu ne supărăm în nicio situaţie. Important este să te simţi bine, nu? a sugestionat ea, tranşant, pe înţelesul tuturor.  

- OK! E cea mai bună idee, femeie! Păi, să începem noi doi în seara asta şi, pe urmă, om vedea…  

Până să stabilească unde şi la ce oră, Doru coborâse şi, de pe trotuar, îi privea indiferent şi plictisit. Au coborât şi fetele, în tăcere, sobre, cu gesturi delicate. Câteva semne de bun rămas şi maşina a pornit încet…  

*  

Mişu a intrat în birou simulând graba şi supărarea. A salutat-o atent pe doamna Ramona Vlădescu şi fugitiv, cu indiferenţă exagerată, pe avocatul Lucian Cenuşe. Nu-l agrea deloc pe asociatul Ramonei. În prima zi îi vorbise superior şi distant. Nu putea uita acel dialog.  

- Domnule, am înţeles că ai examenele luate, ai referinţe excelente, deşi… se pare că nu ai vechime în muncă, iar aici ai pe doamna, avocat cu experienţă şi bune intenţii. Dacă o asculţi, înveţi meserie. La mine să nu vii cu pretenţii. Nu răspund eu de stagiatura ta. Când lucrez, să fie linişte în încăpere. E firesc, nu?  

- Da…. e firesc, a admis Mişu, concentrarea e mai uşoară în linişte. N-am să vă deranjez, domnule!  

- „Domnule avocat”! parcă am auzit, nu? Sunt ceva ani care fac diferenţa, domnule Mişu Diaconescu. Raportaţi la vârstă şi la experienţa profesională. Cred că sunt pe puţin 14-15 ani…  

- Vă rog să mă scuzaţi, domnule avocat! Nu se va mai întâmpla, l-a întrerupt Mişu, oarecum neinspirat şi vizibil nemulţumit, nervos.  

Nu l-a privit atunci în ochi şi nici acum nu a făcut-o. Avea senzaţia că este urmărit atent de privirea acelui domn cu tabieturi respectate cu sfinţenie. Simţea că-i urmăreşte gesturile, dar şi că-i analizează îmbrăcămintea, iar senzaţia în cauză îl deranja foarte mult. A întors spatele biroului de la care domnul Cenuşe, adevărat, îl privea pe sub sprâncene, s-a apropiat de biroul doamnei Ramona, s-a sprijinit cu palmele de el şi i s-a adresat acesteia în şoaptă:  

- Doamna avocat, am avut probleme pe traseu. Chestii cu Poliţia rutieră… aiureli de-ale lor, de aceea am ajuns puţin cam târziu şi vă rog…  

- Domnule avocat, oricum nu vă cred, aşa că nu insistaţi, i-a răspuns Ramona, tot în şoaptă, dar hotărât, fără urmă de zâmbet ori înţelegere. Am notat deja întârzierea. Doar în două zile nu s-a întâmplat fenomenul acesta care, s-a dovedit deja, vă caracterizează şi, cândva, veţi suporta consecinţele. Puteţi veni mereu aşa ori deloc, a subliniat ea, tăios, cu multă ironie în voce şi privire. Pe mine nu mă interesează, dar la finalul stagiaturii dumneavoastră ştiu ce am de făcut. E clar? În plus, putem renunţa la contractul ori înţelegerea noastră. Nimeni nu mă poate obliga să vă suport atitudinea. Am terminat! Vă rog, luaţi mâinile de pe biroul meu! l-a invitat doamna avocat pe omul ce rămăsese aplecat, rezemat pe mâinile ce-i tremurau a oboseală, surpriză ori supărare, privind-o tot mai buimac pe măsură ce-i vorbea.  

„Aşa, aşa! Nu poţi să mă crezi, f…e-n gură, madam avocat! Te-ai făcut a dracului, rău, după cum observ şi nu pot zice nimic. Nu pot riposta. Mă voi răfui eu cândva cu tine, că nu te pot ierta, madam. Dar, trebuie să fac pe smeritul. Vorba aia, să mă fac frate cu dracu’! Deocamdată…”  

- Ei, da! Bravos naţiune! Felicitări colega! Mânzul trebuie legat, altfel nu învaţă să tragă-n ham, a întrerupt avocatul Cenuşe gândurile lui Mişu, spărgând liniştea ce cuprinsese întreaga încăpere.  

Acesta şi-a retras mâinile cu încetineală exagerată, şi-a îndreptat trupul în acelaşi ritm, privind-o tot timpul, fără să clipească, pe Ramona, inexpresiv, părând a fi calm.  

- Vă mulţumesc, doamnă avocat, pentru acest duş rece! Am să ţin minte, vă promit… iar dumneavoastră, domnule avocat, a continuat el, întorcând-se încet şi făcând doi paşi către celălalt birou, sunteţi un coleg pe cinste. Mă scuzaţi! Sunteţi un maestru. Aţi putea fi desăvârşit, dacă v-aţi obişnui să nu mai trageţi cu urechea.  

Mulţumit că şi-a păstrat calmul şi a găsit cuvintele ce i se păreau a fi cele mai indicate pentru acel moment delicat, Mişu i-a salutat cu plecăciune, fără a mai vorbi, şi-a îndreptat trupul într-o ţinută plină de aroganţă şi a trecut la biroul său. A ridicat câteva hârtii despre care nu ştia nimic şi s-a cufundat în studiul lor. Nu vedea scrisul. Nici nu-l interesa. Vedea doar chipul plin de satisfacţie al avocatului Cenuşe şi sânii Ramonei, pe care-i surprinsese împingând provocator bluza subţire, în timp ce se aplecase peste birou pentru a-i vorbi şoptit.  

Referinţă Bibliografică:
URME DE DRAGOSTE - Cap. II / 4 - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 387, Anul II, 22 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!