Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

URME DE DRAGOSTE - Cap.I /5 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

S-a aşezat pe marginea scaunului şi a început să vorbească. Tristeţea întipărită pe faţa ei şi durerea cuprinsă-n fiecare frază rostită, au mişcat-o mult pe doamna avocat. Nu a întrerupt-o. Era stupefiată şi o privea pe Violeta cu multă milă. Scena consumării violului, deşi în profesiunea ei cunoscuse şi întâmplări cu mult mai zguduitoare, i s-a părut oribilă, dat fiind faptul că victima a fost o copilă inocentă, neştiutoare, de bună credinţă şi lipsită de apărare. „Ce putea şti o fetiţă de 10-11 ani? Mai ales că la ţigani se respectă fecioria… E la mare preţ, chiar dacă au început şi ei să se „emancipeze”, luaţi de valul lumii moderne. Acum au televizoare şi văd atât de multe porcării… Ce discernământ au ei? Ce să înţeleagă din toate scenele acelea oribile? Iar ea, fetiţa de atunci, câtă încredere a avut în animalul acela de băiat, în nemernicul acela! Îmi pot imagina cât a suferit... Pot înţelege cât a durut-o frângerea aripilor ei feciorelnice...”, medita avocata, uitând de trecerea timpului.  

O privea fără să o vadă. Trăia, în schimb, dureros de real, scenele înfăţişate de Violeta printre lacrimi şi frământări necontenite de mâini. A lăsat-o să se liniştească puţin. Timpul o presa şi regreta că la prima înfăţişare nu i-a relatat nimic din trecutul care părea a fi marcat-o mult mai mult decât se părea la prima vedere. A dorit să afle şi alte amănunte, dar se temea să nu o inhibe pe femeia ce-şi strânsese trupul pe scaun într-o încordare asemănătoare celei prin care trăise acele momente ce-i provocau, şi acum, teamă şi scârbă, după atâţia ani. Când Violeta a tăcut, a intervenit cu voce calmă, liniştitoare:  

- Mai avem foarte puţin timp şi va trebui să te linişteşti. Gândeşte-te că toate astea au trecut. Sunt fapte consumate. Ştiu că te-au rănit mult, ştiu că suferi şi acum, dar viaţa nu se termină aici. Trebuie să mergi mai departe. Eşti tânără şi puternică. Nu se poate trăi din amintiri, mai ales din cele care te trag înapoi... Până la alte date despre căsnicie, aş vrea să te întorci la acel nenorocit de Mişu. Cum ţi-ai explicat că a doua zi nu te-a forţat să te culci cu el. Am înţeles că nu a mai încercat niciodată…  

- ... El a plecat din oraş după ce a terminat liceul... Cred că undeva, la facultate. L-am mai văzut de câteva ori la bloc. Venea cu maşina plină de fete. Seara, chema prieteni de-ai lui şi făceau chef. Se auzea muzica pe toată scara până aproape de dimineaţă. Şi se auzeau multe chicote ori ţipete de fete. Numai când erau părinţii plecaţi. La sfârşitul săptămânii... Pe urmă, s-au mutat cu toţii. Nu ştiu unde. Au vândut apartamentul acela... Atunci, a doua zi, s-a trezit greu să-mi deschidă. Se vedea că este nedormit şi mirosea rău a băutură. În baie a vărsat. Am făcut eu curat. Şi acolo mirosea rău de tot…  

*  

Violeta nu avea de unde să ştie ce întâmplare a salvat-o şi nu a mai trebuit să suporte abuzul sexual la care Mişu se gândise să o supună. Chiar făcuse planuri mari în acest sens. În seara aceea, după ce a plecat ea, a făcut un duş rece pentru a-şi mai reveni. „Am stat prea mult încordat, f...i gura mă-sii de ţigancă! Am lungit chinul prea mult. Proasta dracului, putea să se sperie şi să ţipe. Mai bine o regulam din prima, în baia de serviciu. Cu două palme o făceam să tacă în aia a mă-sii şi-o serveam şi la mansardă. Nu avea cum să scape de acolo... Am fost prost că am mai băut în dormitor... M-am speriat când am văzut-o aşa, fleaşcă. A dracului jigodie, credeam că a leşinat de-a binelea!”.  

Mişu era conştient că nu băutura îl frământa, chiar dacă admitea că îl muiase sub toate aspectele, dar îl durea doar cel referitor la performanţa sexuală. Suferea. A înţeles că nu a fost suficient de potent, dar nu vrea să recunoască asta şi nimeni nu trebuia să afle. „Proştii ăştia vor înghiţi ce le povestesc eu. Nu le dau ocazia să facă mişto de mine pe urmă. Ar vrea ei! Mâine voi fi odihnit şi nu mai beau nimic. Să vezi ce tăvăleală-i trag, de n-o să uite toată viaţa! E mişto gagica şi o să mă excite ca lumea. Şi, dacă nu s-a plâns acum, e clar că nu mai poate zice nimic după a doua rundă. Cine o mai crede că am forţat-o?”, se întreba Mişu în timp ce se îmbrăca încet pentru a ieşi să-şi întâlnească prietenii...  

Erau toţi adunaţi la băncile pe care se pare că puseseră stăpânire totală. Nimeni nu avea curaj să le folosească seara. Se ştia de cine vor fi folosite şi erau ocolite şi ele şi ocupanţii în cauză. L-au primit pe Mişu cu exclamaţii exagerate de bucurie. S-au bătut cu palmele pe spate, au scos la iveală câteva sticle de băutură şi l-au provocat să povestească.  

- Hai băi, dă-i drumu’ odată! Să nu spui că ai luat plasă... Te-a refuzat piranda?  

- Bravo, bă, blegule! Eu sunt om de refuzat, nu? Aşa mă ştii tu pe mine? Nu există tipă să mă refuze dacă eu îmi pun în cap să o regulez...  

- Hai, lasă laudele, că te cunoaştem noi! a intervenit un altul mai curajos. A fost fată mare, puştoaica? Cum a mers treaba?  

- Sincer, nici nu mă aşteptam, a început Mişu să vorbească foarte calm, cu voce joasă, plin de importanţă. A fost dificil, că e mică, n-are experienţă deloc. M-am înarmat cu răbdare şi am ameţit-o cu vrăjeala până aproape că s-a dezbrăcat singură...  

- Oho! N-ai ajutat-o de loc? l-a întrerupt un altul din grup, oarecum batjocoritor. Ce cuminte fată! Înseamnă că nu ai fost tu primul, bă prostule!  

- Prost eşti tu, du-te-n aia a mă-tii de bou! a exclamat Mişu, înfuriat. Vino, boule, să te şterg cu cearşaful plin de sânge la gură! Hai, mergi cu mine acasă să-l vezi!  

- Du-te bă în puţa mea, că am glumit. Hai, spune mai departe, nervosule!  

- ... Ce să mai spun? A fost ca lumea. Greu, la început, ca la orice virgină, dar am luat-o sistematic, puţin câte puţin. N-a ţipat. A dat puţină apă la şoareci, s-a zvârcolit un pic şi atât. Mi-a plăcut că mă dorea şi a mai vrut a doua oară. Păi, băi fraţilor, în a doua rundă a fost totală. Gemea de plăcere gagica! Fierbinte, băi, fierbinte! Adevărată e vorba aia, că ţigăncile te scoală din morţi... Băi, uite că vin fetele. Nu trebuie să audă nimic. V-am zis că nu vreau să se ştie că m-am culcat cu o ţigancă, e clar?  

Au schimbat subiectul şi au primit cu urlete şi râgâieli cele câteva fete sosite. S-au giugiulit în grup, fără prea mari ifose şi mai apoi, pe fondul consumului de alcool, „şezătoarea” s-a încins: bârfe, bancuri, lăudăroşenii, promisiuni năroade, râs necontrolat şi înjurături. Toate, în cuvinte triviale, până după miezul nopţii.  

Când s-au hotărât să plece, perechile erau stabilite. Unul din băieţi a dat telefon la Poliţia municipiului şi a reclamat mare scandal chiar în locul în care se aflau. Au fugit imediat, în mare larmă şi s-au înghesuit în cele trei maşini ce aparţineau unora din cei cu familii bogate. Mişu a plecat la scara sa cu o fată care nu era pentru prima oară preferata lui.  

Ea s-a dezbrăcat, începând de la uşă până la dormitorul pe care-l ştia. El a mers direct la frigider. A adus votcă rusească, potrivit dorinţei fetei. Ritmul melodiilor răbufnea cu forţă din boxele ce trepidau şi se împletea cu ritmul în care paharele se goleau ori trupurile se încleştau în cele mai ciudate poziţii. S-au oprit toate atunci când el nu a mai putut păstra cadenţa nici în mişcările normale.  

- Am auzit că ai pus-o cu o ţigăncuşă... E adevărat? l-a întrebat ea în pauza dintre două ţigări ce au inaugurat a doua sticlă, dar de whisky cu gheaţă, nu de votcă.  

- ... Ce vorbeşti, băi! Cine ţi-a spus?  

- Hai, mă... nu te preface, că ştiu de ieri, când te-ai retras misterios... Ai regulat-o?  

- Băăăă, numai’ prostu ăla de Gogu putea să-ţi spună... Este?  

- Bine. Admit că el, dar cum te-ai gândit chiar la el, vrăjitorule?  

- Bă, parcă n-aş şti că ai făcut sex oral cu el. Voi aţi rămas apropiaţi de atunci...  

- Nu fi prost, boule! S-a întâmplat acum doi ani, într-a noua... Dar, dacă e adevărat, vezi să nu dai de dracu cu ţiganca minoră!  

- N-am avut treabă cu ea... De ce aş da de necaz? Ce ştii tu şi eu nu ştiu? a întrebat Mişu alertat, parcă trezit din aburii alcoolului.  

- Bă prostovane, aia e nepoata lu’ Barcan Grozavu! Te desfiinţează ăla, blegule, dacă se plânge piranda! Ce, tu nu ştii că e încuscrit cu ăia mari de la Bucureşti?  

Mişu a rămas înlemnit. Nu a mai putut vorbi. „Chiar că dau de dracu!... Mâine... mâine trebuie să-i vorbesc proastei frumos, s-o iau cu lugu-lugu, să nu-i scape păsărica”, şi-a promis el hotărât şi a dus sticla la gură cu gesturi mecanice.  

A expediat-o imediat pe fată, cu toată rezistenţa ei. Rămas singur, a căzut pe gânduri, cu paharul în mână şi sticla între picioare. Se temea cu adevărat. Ştia că ai lui Barcan sunt liniştiţi, în general, dar erau mândri, plini de orgolii şi cu spate puternic acoperit...  

*  

... Violeta şi-a acoperit ochii cu palmele. Amintirile pe care le dezvăluia îi rupeau sufletul şi împrejurarea în sine o umplea de ruşine. Trecuseră anii, dar pentru ea au trecut fără să-i aducă liniştea, siguranţa de sine, încrederea în oameni. Păstra cu străşnicie taina ei şi teama de a fi descoperită prin propriile-i slăbiciuni, de altfel fireşti la acea vârstă şi mai târziu, o mistuia permanent, o obosea, o vlăguia şi, în aceeaşi măsură, o maturiza înainte de vreme.  

Suspina adânc. Uitase, pentru moment, ce povestea şi nu ştia ce ar trebui să mai spună. A ridicat încet privirea, aşteptând să fie întrebată. Avocata s-a ridicat cu gesturi moi, încete, parcă să nu deranjeze ori să nu rupă liniştea ce pusese stăpânire în încăpere de câteva secunde lungi, poate de un minut.  

- ... Bun, am înţeles până aici... Cum s-a comportat Mişu în acea a doua zi? Foarte pe scurt, te rog! a pus ea întrebarea, aproape în şoaptă, privindu-şi ceasul micuţ şi elegant, cu o uşoară umbră de îngrijorare.  

- El… s-a trezit pe la prânz. Atunci a mai ieşit din dormitor... Mă ocolea. Nu se uita la mine. Mi-a dat ciocolată. Două, din alea mari. A plecat. Mi-a zis să mănânc tot ce vreau eu, fără probleme. Seara, când să plec, a venit cu alte ciocolate şi suc. Mi-a dat şi două sute de mii şi mi-a mulţumit pentru tot ce am făcut... Mi-a zis că, oricând, dacă am nevoie de ceva, să apelez la el, că mă ajută cu orice. Ca între prieteni, a mai zis … M-a pupat pe frunte când mi-a deschis uşa să plec şi m-a rugat să nu fiu supărată pe el. Nu eram atunci. Totuşi, eram, dar pe mine...  

- Mai avem cel mult cinci minute… Vom continua acolo, într-un colţişor, a întrerupt-o avocata, în timp ce-şi aranja un teanc de hârtii în mapă. Acesta de te-ai măritat cu el, Cartuş, când ţi-a zis prima oară că eşti curvă, în noaptea nunţii, sau... cum este la voi?  

- A, nu! Atunci... nu am avut probleme. A arătat şi cămaşa la...  

- Cum?... Păi, n-am înţeles! a exclamat avocata deosebit de contrariată. Atunci, prima oară, cu Mişu, nu… nu ai pierdut sânge? Că doar erai fecioară, nu? Mă înţelegi ce vreau să spun...  

- Nu, doamnă, vai de mine! Păi ce, eu spun minciuni? … Că şi el se uita mirat la mine şi pe cearşaf, dar nu am ştiut atuncea de ce...  

- Mda, cred că înţeleg ceva... Ori el a fost prea beat şi... n-a putut să te dezvirgineze, ori tu ai avut himenul puternic sau elastic. A rezistat presiunii, destul de slabe, am priceput din cele relatate de tine… De fapt, e posibil să nu se rupă niciodată, depinde, dar să lăsăm asta! Păi, în cazul acesta, tu erai fată mare când te-ai măritat cu soţul tău, cu acest Cartuş, cum îl cheamă...  

- Nu... că noi am trăit împreună, fără acte, aproape un an… Am vrut să termin liceul. Pe urmă ne-am luat. Dar atunci aşa s-a întâmplat, prima oară cu el...  

- Da, în regulă! Hai să mergem, a întrerupt avocata discuţia. Continuăm acolo, dacă va fi timp.
Şi-a luat roba din cuier, a condus-o pe fată la uşă şi a încuiat biroul. Au traversat strada şi, după vreo douăzeci de paşi au ajuns. Avocata a intrat în sala de şedinţă, atenţionând-o să o aştepte.  

Violeta a rămas pe holul larg ce despărţea cele două săli, la uşile cărora aşteptau câteva persoane. Doi jandarmi se hlizeau la ea, fără să-şi ferească privirile, dându-şi coate. Coapsele ei, scoase în evidenţă de blugi, le atrăgea atenţia la fel de mult ca şi sânii ridicaţi şi neacoperiţi de sutien. Părul bogat, negru lucios şi ondulat, îi cădea pe umerii puţin acoperiţi de o bluză subţire, albă şi destul de decoltată. Înaltă, cu trup mlădios şi talie subţire, părea că nu a împlinit nici vârsta majoratului. A respirat uşurată când l-a văzut pe cel chemat de ea ca martor în colţul opus al holului şi s-a apropiat de el. S-au salutat, dar nu au mai avut timp să discute. Ramona apăruse lângă ea şi a tras-o uşor de braţ.  

- Hai să mai vorbim câte ceva. Nu ne-a venit rândul. Mai sunt două cazuri în dezbatere, i-a şoptit avocata, imediat după ce a ieşit din sală, trăgând-o uşor de mână în cel mai pustiu colţ al holului. Cum a fost, cum s-a purtat bărbatul acela cu tine? a întrebat-o, tot în şoaptă, imediat ce s-a asigurat că nu sunt ascultate.  

- ... Doamnă... la început, foarte bine. Timp de doi ani... Când ne-am cunoscut, el venise din Spania. Muncea acolo cam şapte-opt luni pe an. Nu ştiu, niciodată n-am ştiut cu ce s-a ocupat el acolo...  

*  

Cartuş era mai mare ca ea cu opt ani. În ţară nu prea aveau, el şi familia lui, din ce trăi. Nu avea nimeni serviciu permanent. Nici nu se pricepeau în vreo meserie. Luat de val, a muncit cu ziua pe unde s-a nimerit, a adunat ceva bani şi a plecat cu un grup de prieteni în Italia. La periferia Romei, în cocioabe încropite din te miri ce, stăteau înghesuiţi câte şapte-opt, de nu aveau loc să se lungească noaptea. Până li s-a demolat magherniţa şi au fost alungaţi de acolo.  

După două luni, fără să obţină un loc de muncă, el a reuşit să plece în Spania, împreună cu alţi doi prieteni din fostul grup. A prins câteva săptămâni bune la cules de căpşuni. Nu reuşea niciodată să realizeze norma zilnică. El nu era obişnuit să muncească atât de mult şi în aşa meserie atât de străină de tradiţiile etniei sale. A plecat şi, cu chiu cu vai, a găsit de lucru pe un şantier de construcţii. Salahor. Făcea de toate şi începuse să capete ceva deprinderi în domeniu. Şi-a dat seama că nu are altă soluţie. Aici nu a reuşit să fure. În Italia ciupise câte ceva şi a scăpat ca prin urechile acului din mâna carabinierilor. De fapt, a hotărât să fugă de acolo atunci când a auzit că sunt poliţişti români pe urmele bandei în care intrase.  

Cartuş venea în fiecare an în ţară. Banii câştigaţi îi permiteau să se îmbrace bine şi să lase câte ceva şi familiei sale. Restul era adunat şi păstrat cu grijă în bancă. După trei ani, nu se plângea de nimic, dar prinsese gustul banilor. Vrea maşină, vrea haine scumpe şi se gândea uneori la o casă mare, cu etaj şi turle, acolo acasă, pe malul Oltului. Aşa cum a văzut că au făcut alţii...
Întâmplător sau nu, a intrat într-o reţea de infractori înrăiţi. Nu ştia el prea bine cu ce se ocupă ei. Erau bogaţi. Plini de aur şi cu valută în bănci. La început, un an de zile, el nu făcea altceva decât să transporte pachete şi pacheţele. De regulă, erau piese provenite din autoturisme furate şi dezmembrate. Mai apoi, în anumite zone stabilite cu precizie de şefii lui, transporta şi vindea articole de tot felul, provenite tot din furturi. Din case şi magazine. În special electronice, dar şi obiecte rare, preţioase.  

Când a cunoscut-o pe Violeta, era un „om făcut”, precum se lăuda el însuşi. La început trebuia să o cunoască, să o atragă şi s-o convingă să plece cu el în Spania ori în Italia, unde, i-a promis solemn, va avea un post de doamnă, garantat, acolo urmând să se căsătorească. Singura condiţie era să-i prezinte câteva colege ori prietene, românce, cunoscute ca având o viaţă uşoară, libertină şi amatoare de distracţie. Ea a refuzat imediat orice propunere de acest gen şi a rămas destul de distantă faţă de el. Era rece la toate avansurile. Teama nu o părăsise. Nu uitase acea întâmplare nenorocită pe care, la această vârstă, o judeca cu totul altfel.  

În timp, el s-a îndrăgostit cu adevărat de Violeta. O aştepta seara, după ce venea de la şcoală, pentru a o invita la cofetărie, pentru că la baruri ea a refuzat cu îndârjire să meargă. S-a purtat foarte frumos cu ea şi îi făcea cadouri scumpe. După un timp, s-a îndrăgostit şi ea. A început să aibă încredere în el. Cu o lună înainte de a se întoarce în Spania a cerut-o de nevastă. În principiu, ea a fost de acord, dar l-a rugat să o aştepte să termine liceul. După ce au discutat cu părinţii, a dus-o la el acasă. Acolo a fost începută viaţa intimă a lor şi acolo a demonstrat la ai lui că a fost virgină. Fericit, Cartuş şi-a cumpărat maşină nouă. O Dacia Logan, pe care o conducea pe toate străzile, însoţit de Violeta, să-l vadă lumea. Apoi, a adus-o pe Violeta la părinţii ei, la bloc. A lăsat muzica la maxim, cu uşile maşinii deschise, făcându-şi de lucru sub capota portbagajului, ca să atragă atenţia. Huiduit şi fluierat de la ferestre, a urcat mândru şi indiferent pe treptele de la scara blocului, conducând-o pe fată, după ce a prins-o de mijloc cu un braţ. Cu celălalt purta triumfător câteva pungi voluminoase şi sclipitoare, la vedere, pline de daruri ieftine pentru toţi fraţii fetei.  

Atunci s-a angajat să se căsătorească legal cu Violeta, la prima revenire din străinătate şi să facă nuntă mare. Pe deasupra, a fost de acord ca fata, în lipsa lui, să locuiască la părinţii ei. Şi s-a ţinut de cuvânt cu tot ce a promis...  

*  

Referinţă Bibliografică:
URME DE DRAGOSTE - Cap.I /5 - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 381, Anul II, 16 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!