Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

URME DE DRAGOSTE - Cap. I / 4 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

După o jumătate de oră, era deja uşor ameţit de băutură. Amintindu-şi de fată, a sărit din pat şi a ieşit s-o caute. Ea strângea într-un colţ materialele ce le folosise la curăţenie. A mai şters câteva pete de ipsos rămase pe parchetul de sub pervaz şi s-a ridicat în picioare. Când s-a întors spre uşă, l-a văzut pe Mişu cum examinează pereţii, răzimat de tocul uşii. Părea indiferent, liniştit şi chiar obosit. Ea a îndrăznit să-l întrebe:  

- Ce ziceţi..., e bine cum am făcut?  

- E foarte bine, de ce te temi? Uite ce luminoasă e camera şi cum străluceşte parchetul! Hai, mergi şi te spală. Te aştept la bucătărie.  

- Da, cuconule, dar... parcă nu aş mai mânca... Mă duc acasă, ştiţi...  

- Lasă, băi fată, că acasă la tine sunt destui la masă… Stai să mănânci cu mine. Nu vezi că soarele nu a apus? ... Nu-ţi place mâncarea mea?  

- Ba da, dar îmi e ruşine...  

- Aha, pricep... Ia lasă tu ruşinea aia şi hai mai repede că mi-e foame! Mă duc să pun masa.  

În uşa bucătăriei s-a oprit. N-o vedea pe hol, dar, după zgomot, ştia unde este şi intuia ce face. I-a dat timp să intre în baia de serviciu şi s-a deplasat tiptil la uşă. A calculat bine momentele. Când a intrat, a găsit-o în aceeaşi poziţie şi ţinută ca la prânz. Profitând de faptul că ea nu l-a auzit şi nu l-a văzut, s-a strecurat încet înapoia ei. A privit-o câteva secunde, lacom, plin de pofte. A prins-o uşor cu amândouă mâinile pe după umeri şi a început să-i vorbească în acelaşi timp.  

- Măi, fetiţo frumoasă şi vrednică, nu te speli aici în voie, după o zi de muncă…  

- ... Da’ cu ce am greşit io? a întrebat ea speriată, încercând să-şi dea cu apă peste faţa plină de săpun.
Când i-a simţit braţele cum o înconjoară şi o strâng uşor, şi-a dat seama că este goală până la brâu. S-a chircit toată peste chiuvetă, ducându-şi repede palmele pe sâni. Începuse să tremure de frică. A vrut să ţipe, dar nu a reuşit. Nu ştia ce să facă. El nu i-a dat timp să gândească. A întors-o cu faţa la el, aşa chircită cum era, lăsând-o cu capul sub pieptul lui, fără s-o elibereze.
 

- Nu ai greşit cu nimic. Nu-ţi fie teamă. Am văzut copii ca tine, dezbrăcaţi… M-am gândit că-ţi prinde bine o baie ca lumea. În cadă, dincolo. E loc mare şi am acolo săpunuri, şampoane şi tot ce este nevoie. Hai să-ţi arăt!  

A luat-o de umeri şi a tras-o încet spre uşă, depăşindu-i uşoara rezistenţă. Îi vorbea încet, încurajând-o şi explicându-i pentru ce are nevoie de o baie pe tot corpul. Ea a încercat să vorbească de vreo două ori, dar el turuia într-una, cu voce monotonă, prietenoasă. În încăperea cu pricina i-a arătat cada mare, pe colţ, săpunurile şi i-a explicat cum se foloseşte şamponul, în timp ce ea încă tremura şi îşi strângea sânii micuţi şi tari cu palmele.  

- Ai văzut ce frumos şi ce simplu este? Hai, fă o baie împărătească aici! Te las o jumătate de oră, ca să te simţi bine, da? a întrebat-o el cu dorinţa de a o linişti, fără să o privească. Eu plec la bucătărie şi tu te faci mai frumoasă aici...  

A închis uşa cu grijă, asigurându-se că nu are cu ce fi încuiată din interior şi s-a oprit imediat lângă ea. A aşteptat câteva minute până a auzit apa curgând. Era sigur că este în cadă. A mers în dormitor şi a dat repede pe gât două păhărele de whisky, unul după altul. Şi-a scos tricoul şi pantalonii. A rămas în slip şi a ieşit. Cu mâna pe mânerul uşii de la baie, a mai ascultat câteva clipe. A zâmbit triumfător şi a intrat uşor, fără zgomot. Din doi paşi a fost lângă marginea bazinului şi i-a vorbit fetei, până să deschidă ea gura.  

- Să-ţi arăt robinetele, că am uitat. Uite, de aici dai apa caldă mai fierbinte şi... de ce tremuri? Nu vezi că nici nu mă uit la tine? Uite şamponul, nici nu l-ai folosit... hai să te ajut eu, că nu ştii.  

Ea era încremenită. Ruşinea o paralizase mai mult decât teama. Îi venea să ţipe, să vorbească, să fugă, dar nu era în stare de nimic. Începuse să înţeleagă ceva, din momentul în care l-a văzut în slip. Se întreba de ce nu i-a vorbit despre robinete de la început, când a dus-o acolo, de ce trebuia să o ajute să se spele şi de ce s-a dezbrăcat…  

În timpul acesta, cât ea se chinuia să scape de emoţii şi ruşine, el intrase în cadă şi dăduse duşul la presiune maximă, după ce golise aproape o jumătate de sticlă de şampon în apă. A întors-o cu spatele la el şoptindu-i să stea cuminte ca să o spele. Cu un braţ ţinea fata, peste mâinile ei aşezate din nou pe piept, iar cu celălalt plimba buretele uşor, calm şi calculat, prin mişcări largi, pe tot spatele ei micuţ, coborând spre mijloc, pe bazin, pe fesele tari şi pe pulpele ce-l excitau din ce în ce mai mult. Ea privea speriată masa acea de spumă albă care se ridica, încercând să înţeleagă ce se întâmplă.  

- Ai văzut că nici nu mă uit la tine? Nu te ruşina, că nu ai de ce... Să nu-ţi fie teamă de mine, da? Hai, întoarce-te cu faţa şi trecem cu buretele aşa, uşor... Bravo! Vezi ce bine este?  

Îşi trecuse braţul stâng pe după umerii ei, cu palma peste ceafă, iar cu mâna dreaptă o spăla pe piept, coborându-i cu multă răbdare braţele. A avut, la un moment dat, tentaţia să se oprească şi să o ia în braţe. S-a încordat şi a reuşit să se stăpânească. A trecut buretele peste mijloc încet, rar, fără grabă, coborând mai apoi pe pulpe, ţinând-o strâns cu braţul stâng de mijloc. A introdus mâna cu buretele printre picioare, şoptindu-i să le depărteze ca să o poată spăla. Ea a reacţionat pozitiv, ca un automat, fără să poată gândi. Acolo a lăsat buretele scăpat în apă şi a frecat-o uşor cu palma într-o mângâiere prelungă. Palparea acelui loc ce-i părea mai fierbinte decât apa şi atingerea petecului de păr mărunt şi negru, puternic cârlionţat şi mătăsos, l-a depăşit.  

S-a apropiat de ea până ce trupurile s-au atins şi a simţit-o cum începe să tremure. Aplecat asupra ei, i-a sărutat umerii şi gâtul, uşor, ca într-o trecere întâmplătoare, strângând-o cu ambele braţe. Simţind-o cum se încordează şi începe să-l împingă cu palmele ei firave, a început să-i şoptească la ureche, străduindu-se să fie blând, mai blând decât credea că poate fi:  

- Eşti tare frumoasă, fetiţo! Eşti ca o păpuşă şi îmi place să te strâng în braţe… Să nu-ţi fie teamă, că nu-ţi fac nimic rău, ai să vezi. Gata, s-a terminat... Stai să-ţi pup şi obrajii şi ieşim să luăm prosopul să ne ştergem, da?  

Tăcerea ei a fost răspunsul pe care el, oricum, nu l-ar fi aşteptat. I-a ridicat cu forţa fruntea ce se lăsase cu hotărâre pe pieptul lui, prinzând-o cu ambele mâini pe sub bărbie. I-a sărutat obrajii şi imediat, când ea se aştepta s-o lase să iese din cadă, a sărutat-o pe buze, cuprinzând-o puternic în braţe, cu o mână după ceafă.  

Nu i-a răspuns la sărut. Din contra, şi-a strâns buzele şi a început să se zbată încercând să se strecoare din braţele lui. A deschis gura să ţipe. Nu ştia dacă este în stare, dar a încercat. I se uscase cerul gurii de surpriză şi teamă. Atent la mimica ei, i-a astupat gura prin altă încercare de sărut, de data asta mult mai lung, apăsat, cu violenţă, împingându-i mult capul pe spate. A ţinut-o aşa până a simţit că nu mai are putere să se zbată. Ea era ameţită. Aproape că se sufocase când el îşi plimba precipitat limba prin gura ei. A eliberat-o, observând-o atent şi, sesizând că nu intenţiona să ţipe, a năpădit-o cu sărutări pe gât şi pe umeri până a ajuns la sâni. A îndoit-o pe spate peste braţul lui si a început să-i atingă alternativ mameloanele cu buzele şi cu limba. Ea s-a înfiorat puternic şi imediat a început să-l împingă cu braţele. Nu a reuşit decât să-l întărâte.  

- Stai, bă, cuminte! Ţi-am spus că nu-ţi fac nimic rău... Hai să ieşim! a îndemnat-o el, aparent liniştit, şi a sărutat-o din nou pe gură. Gata, stai să te limpezesc…  

- ... Io vreau să plec... Vă spun acasă... ce vreţi să-mi faceţi...  

- Stai liniştită, fată, că nu-ţi fac nimic. Îmi e drag de tine, de ce eşti prostuţă şi nu înţelegi?  

- Io nu sunt prostuţă... mi-e frică şi...  

Nu a terminat ce dorea să spună. Plânsul, pornit neaşteptat de puternic, în sughiţuri scurte şi dese, aproape că a înecat-o şi tot trupul parcă-i intrase în trepidaţii. Braţele nu o mai ascultau. Atârnau neputincioase pe lângă coapse...  

Speriat că poate leşina ori că este deja leşinată, Mişu a luat repede duşul şi a stropit-o cu apă rece, mai întâi pe faţă, limpezind-o apoi grăbit până la nivelul apei. A tras-o afară din cada largă, a smuls un prosop uriaş, gros şi pufos din agăţătoarea sa, i-a acoperit trupul şi a săltat-o în mâinile-i puternice şi încordate. A ajuns în dormitorul său cu ea în braţe şi a întins-o pe pat. Dintr-o privire a observat că fata-şi revenise. Suspina, dar respira normal şi-l fixa cu ochii mari, întrebători şi înspăimântaţi.  

- Uite, te şterg bine să nu răceşti şi eşti ca nouă! După ce-ţi aranjezi tu părul, vei fi cea mai frumoasă fată din oraş, cu cel mai frumos corp de domnişoară şi cu cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut la viaţa mea, i-a şoptit el, frecând-o din ce în ce mai liniştit şi metodic, pe măsură ce-şi revenea din sperietură.  

I-a mai vorbit în felul acesta câteva minute, timp în care a eliminat şi ultima picătură de apă de pe ea, apoi i-a frecat părul bogat în prosop, abţinându-se să o sărute în vreun fel, în timp ce-i examina trupul oarecum îngrijorat. „Ce p...a mă-sii, m-a speriat asta şi pe mine? Dă-o dracu’ de ţigancă, că nu moare ea dintr-atâta! Ia uite ce trup de milioane are! ... Ah, tocmai acum simt că m-a lăsat materialu’, f...i paştele mă-sii să-i f...t azi şi mâine! Las’ că iau o înghiţitură ca lumea şi-mi revin imediat…”.  

- Vezi ce bine e? Zău că nu ştiu ce te-a apucat! N-am nimic de-mpărţit cu tine ca să-ţi fac rău... Îmi place mult de tine, zău dacă nu! Ca băiat, să ştii că sunt îndrăgostit de tine… De mai mult timp, dar erai mai mică. Acum ai crescut şi de aia-ţi spun... Bei un păhărel cu mine?  

- ... Nu... Doamne! Cum să beau? s-a arătat ea mirată, încercând să mai spună ceva.  

- O înghiţitură… ca să nu răceşti după apa aia rece… Bine, stai să trag eu una, a hotărât Mişu după ce a observat gestul ei hotărât de refuz şi s-a repezit la sticla de la capul patului, neslăbind-o pe ea din ochi.  

Violeta îl urmărea cu privirea şi se amăgea din nou. „Nu-mi face rău domnişoru’. Îmi vorbeşte frumos... Am auzit eu că băieţii bat fetele. El nu e aşa... S-a îndrăgostit de mine? De mine, ţiganca de pe scară? Nu-mi vine să cred că a zis el asta... El este mare, termină liceul şi este din ăia bogaţi… Mă omoară ai mei dacă le spun. Mai bine tac... Să plec acu, că pe urmă...”  

- Hei! La ce te gândeşti? i-a întrerupt el gândurile. Vrei o înghiţitură? a mai întrebat-o în timp ce ducea din nou sticla la gură... Mai e puţin, treaba ta! a exclamat Mişu, privind-o cum clatină capul pe pernă cu ochii închişi.  

A sorbit ultima picătură, a aruncat sticla lângă pat şi s-a întins lângă ea. A simţit-o cum începe iar să tremure sub prosopul tras până sub bărbie, fără să deschidă ochii. S-a întors către ea şi a mângâiat-o cu o mână pe cap în timp ce, cu cealaltă mână, îşi trăgea slipul. Gol puşcă a luat-o în braţe şi, încet, încet, a desfăcut prosopul şi a început s-o sărute pe gură, când a observat că ea vrea să vorbească şi şi-a adunat palmele peste sâni.  

A trecut un braţ pe sub mijlocul fetei şi s-a aşezat deasupra ei, protejând-o de greutatea corpului său. Cu cealaltă mână a început să-i desfacă picioarele. Ea suspina şi le strângea şi mai tare. Moleşit de băutură şi cu nervii la pământ, se simţea slăbit, dar nu a renunţat la dorinţa de a o poseda. A reuşit să intre cu un genunchi între pulpele ei şi apoi a trecut şi cu piciorul celălalt între ele. Când a pus palma peste organele ei genitale şi a început să le atingă metodic cu degetele, ea a scâncit puternic şi a început să plângă. A încercat să o penetreze. Nu a reuşit. Şi-a frecat sexul cu degetele strânse şi, după ce l-a întărit puţin, l-a introdus cu greu. S-a opintit de câteva ori, înjurând.  

- Desfă, în p...a mă-tii, picioarele mai mult şi ridică-le! a strigat la ea, dându-şi seama că nu nimerise locul.  

A găsit orificiul pipăind cu degetele şi şi-a împins acolo sexul moleşit, prinzându-i cu gura un sân pe care l-a strivit între dinţi. După câteva mişcări, care i-au smuls ei exclamaţii de durere ori neputinţă în a se opune, el s-a înviorat pentru câteva secunde şi a ejaculat puternic, icnind...  

*  

Violeta începuse să plângă. Tot ce i-a explicat femeia pe care o ngajase să-i susţină cauza la prima înfăţişare de după divorţ, i se părea nedrept şi necinstit. Ea nu înţelegea legile şi nu putea accepta să piardă toate bunurile în favoarea celui ce-i fusese soţ. „Eu am fost cinstită. Am muncit pe unde am putut ca să am în casă puţinul adunat cu greu. El nu mi-a dat bani în ultimul an, înainte de divorţ... L-am ţinut eu cu mâncare şi tot eu i-am spălat şi i-am fost ca o slugă. De ce? Ca să mă bată de câte ori venea beat acasă? Ca să-mistrige că am fost curvă şi l-am minţit? El nici lumina nu a plătit-o vreodată...”.  

- Doamnă, dacă dumneavoastră nu mă înţelegeţi, unde să-mi caut dreptatea? V-am explicat cum s-au cumpărat toate. De ce trebuie să cedez eu dacă…  

- Măi femeie, ţi-a explicat doamna avocat de două ori numai de când sunt eu aici. Ce dracului ai de nu pricepi nimic? a întrerupt-o bărbatul care studiase în tăcere mai multe hârtii în timpul dialogului celor două. Să fiu în locul domniei sale, n-aş mai pierde timpul cu tine nici un minut, fi-v-ar naţia a dracului să vă fie! a încheiat el, bătând cu pumnul în masă.  

I-a aruncat Violetei o privire tăioasă, plină de răutate şi dispreţ, după care şi-a adunat hârtiile şi le-a introdus într-o mapă elegantă. A tras o robă din cuier, a aşezat-o, dintr-o mişcare, pe braţ şi s-a îndreptat spre uşă, nervos, nu înainte de a-i arunca colegei sale o privire complice, zâmbind satisfăcut.  

Descurajată, Violeta s-a ridicat de pe scaun. Şi-a şters lacrimile cu podul palmei, mai întâi, apoi a tras o batistă din buzunarul blugilor strânşi pe şolduri şi a şters ce mai rămăsese. Nu s-a mai aşezat. A privit lung, întrebător şi plină de nedumerire la faţa imobilă a femeii blonde ce şedea comod de partea cealaltă a biroului. O irita indiferenţa totală a acesteia faţă de impasul în care se găsea. Când a înţeles că nu-i va mai vorbi şi nu o va mai asculta, s-a întors încet, descurajată şi îndurerată, hotărâtă să plece. Şi-a luat geanta de pe colţul scaunului, s-a depărtat încet, a deschis şi s-a oprit în pragul uşii, hotărându-se să mai facă o încercare. „Poate că dacă suntem singure, va înţelege… Poate că mă va ajuta. Să îndrăznesc să-i ofer ceva? Dacă se supără şi dau de alt necaz, Doamne fereşte? Şi ce? N-are ce să-mi facă… nu e nimeni de faţă”.  

- Doamna avocată, eu nu am cine ştie ce, că n-am de unde… dar pentru dumneavoastră, găsesc eu ceva… Am plătit taxa. Pot să vă dau şi fără chitanţă… Numai să faceţi ce trebuie...  

- Adică, ce anume să fac? Ce insinuezi dumneata acolo? a intervenit doamna avocat, deloc surprinsă, cu voce calmă, împăciuitoare şi chiar încurajatoare.  

- … Păi… să arătaţi judecătorului că am şi eu dreptul la lucrurile pe care le cere el... Ştiu că toate se împart în mod egal...  

- În mod egal? În orice situaţie?… Ce studii ai dumneata? Câtă şcoală ai făcut? au venit întrebările cu iz de superioritate de dincolo de birou.  

- … Studii?… Am liceul terminat… Cu diplomă de bacalaureat… De ce mă întrebaţi acum treaba asta?  

- … Da..., mi-am imaginat... "A naiba ţigancă, cine ar fi crezut? E plină de surprize"... Ştii, dacă vrei, îmi poţi povesti pe scurt cum de s-a ajuns la divorţ. Acele aspecte pe care nu le cunosc poate că mă ajută să te pot ajuta. Te-ai măritat când erai elevă? ... Cum a fost?  

- Nuuuu! Imediat după liceu... Eu pot povesti, dar nu ştiu dacă fac bine… Este timp?  

- Da, este puţin timp şi este bine. Te asigur... Închide uşa şi aşează-te! Mai avem aproape o jumătate de oră…  

Destul de surprinsă, dar plină de speranţă, Violeta s-a întors să închidă uşa. În acel moment i s-a părut că-l vede pe fostul ei soţ trecând pe stradă, cu umerii plecaţi, vorbind de unul singur şi scuipând pe jos cu înverşunare. Iluzie ori realitate, acea secvenţă de o secundă i-a adâncit supărarea şi a hotărât-o să povestească...  

 

Referinţă Bibliografică:
URME DE DRAGOSTE - Cap. I / 4 - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 378, Anul II, 13 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!