Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

URME DE DRAGOSTE - Cap. I / 3 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Fată ruşinoasă şi respectoasă în aceeaşi măsură, Violeta nu a refuzat să vină să facă curăţenie generală în apartamentul vecinei de la trei. Ştia că, după transformările şi îmbunătăţirile făcute de domnul inginer, era vorba numai de gresie, faianţă şi termopan. Deci, era uşor de curăţat şi frecat în oricare încăpere.  

În prima ei zi de lucru, erau toţi proprietarii acasă. Făceau bagajele pentru a pleca în concediu. Părinţii, la mare. Copiii, în vacanţă, la munte. Separat. Fata pleca spre Sinaia. Băiatul, după vreo trei zile, spre Apuseni. De aceea, i-au arătat Violetei ce are de făcut, cu condiţia să termine curăţenia până în ziua plecării băiatului. Fiind timp puţin la dispoziţie, fata nu a reuşit să facă mare lucru. A spălat doar geamurile de la balcoane. Ai casei erau peste tot şi aruncau lucrurile ori genţile de voiaj aiurea, prin fiecare încăpere. Aşa că stăpâna casei, coana Liliana, a tras-o de-o parte şi i-a zis:  

- Lasă treaba acum, fato! Vii mâine şi poimâine, de dimineaţă şi până seara, după ce plecăm noi. Este mâncare destulă în frigider să ajungă băiatului şi, unde mănâncă unul, pot mânca doi. Vezi că am trecut eu pe la mă-ta să-i spun să te lase să lucrezi întins aici. Uite, îţi dau şi patru sute de mii şi lucrurile pe care le pun în sacul acela ... Îl vezi? Este al tău. Îl iei când termini treaba ... Ai grijă să nu spargi ceva pe aici! Când revenim din concediu, vreau să găsesc curăţenie lună aici, ne-am înţeles? Este clar ce ai de făcut?  

- ... Da, doamna Liliana... eu am înţeles şi... vă mulţumesc pentru lucruri! Săru' mâna, doamnă!... O să lucească toate când veniţi acasă...  

- Camera băiatului o laşi pentru ultima zi. Vezi să nu-l deranjezi!  

- Nu, doamnă, cum o să fac eu aşa!  

În ziua următoare, s-a dus pe la orele 9.oo, ca să nu deranjeze pe „conaşul cocoanei Liliana”, după cum i-a zis maică-sa. I-a deschis Mişu, cu ochii aproape lipiţi de somn. Era în pijama la ora aceea. S-a îngrozit biata fată când a văzut câtă mizerie este în casă, dar nu s-a descurajat. A întrebat de unde să ia ligheanul şi cârpele de care-i vorbise coana Liliana şi s-a concentrat pe treabă. Nu a observat, când freca parchetul din sufragerie ca să scoată resturile de var, vopsea, nisip şi alte materiale folosite la realizarea, şlefuirea şi finisarea plafonul fals şi la pereţi, că băiatul stă nemişcat în pragul uşii şi o priveşte cu atenţie, fixându-i formele descoperite în timpul lucrului.  

Ea era aplecată şi sânii se lăsau pe bluză împingând-o către în jos, părând a fi mai mari decât în realitate. Fusta era săltată şi prinsă cu poalele la brâu, astfel că picioarele i se dezgoleau mult peste nivelul genunchilor, lăsând a se vedea pulpele netede, cu carnea tare sub pielea ce-i lucea ca abanosul, în timp ce se târa cu genunchii pe fiecare metru pătrat în parte.  

Mişu rămăsese cu privirile aţintite pe bazinul fetei. Nu-i venea să creadă că mijlocul ei poate fi atât de subţire şi că şoldurile puteau aduna un ceva apropiat de perfecţiune în linii curbe, forme şi mişcare. A văzut-o de atâtea ori în picioare, dar nu a observat ori bănuit vreodată că, la vârsta ei, fetiţa poate avea aşa forme excelent proporţionate şi atrăgătoare. Nu-i remarcase decât ochii şi părul, dar a privit-o ca pe o copilă şi atât. De data asta, era zăpăcit de ceea ce înfăţişa trupul ei în acea poziţie, care-i scotea în evidenţă tot ce era mai frumos. Minute în şir i-a urmărit mişcarea neîntreruptă, ascunzându-se după tocul uşii.  

Când s-a retras, pe vârfuri, era îngândurat şi-un zâmbet de mare satisfacţie i-a năpădit întreaga-i faţă. Începuse să treacă la comparaţii. Fetele pe care le avusese vreodată în braţe şi le posedase într-un loc sau altul, erau dezbrăcate pe rând şi alăturate, în goliciunea lor, trupului acestei fetiţe ce părea că-l răscolise, fără să se poată controla. A ieşit curând, dar nu s-a scuturat total de toate acele imagini pe care le adunase din amintiri pentru a face comparaţii şi nici de planurile noi ce i se conturau tot mai puternic în minte...  

S-a întors imediat după miezul zilei. A dezbrăcat bluza uşor umezită de sudoare şi a tras peste cap un tricou subţire din bumbac, mergând spre dormitorul din care se auzea puţin zgomot. Violeta curăţa tocurile ferestrei pline de pete de var, ipsos şi alte resturi. Nu a auzit uşa când s-a deschis. Era transpirată aşa de mult, încât şi părul i se lipea de pielea umerilor. Când a strigat-o şi a ridicat mâna în semn de salut, ea s-a întors într-o zvâcnitură, speriată, cu cârpele murdare în mâinile pline de praf alb. Îmbrăcămintea, lipită de pielea transpirată, îi etala trupul şi toate formele păreau a fi modelate de cel mai iscusit sculptor. Sânii i se lipiseră de bluza umedă şi ochii băiatului au ţintuit mameloanele micuţe, atât de închise la culoare încât păreau două dude negre, micuţe şi coapte, gata să cadă de pe crenguţele lor. Îl privea tăcută, cu ochii larg deschişi sub sprâncenele-i stufoase, neştiind ce să facă. Nu-i trecuse sperietura. Buzele-i tremurau uşor.  

Mişu a rămas blocat. Era fascinat de tabloul ce-l avea în faţă. A simţit cum gura i se umple de apă. O poftă nebună-l cuprinsese. Într-o clipită s-a imaginat peste trupul ei gol, lipsit de apărare. Un prim impuls a fost stăpânit cu greu. Nu dorea să o sperie mai rău şi s-a gândit la consecinţe. A strâns puternic pumnii până a simţit unghiile aproape pătrunzându-i în carne. A înghiţit de trei ori în sec şi a trebuit să-şi dreagă vocea înainte de a reuşi să vorbească.  

- Salut! Ai lucrat mult azi. N-ai obosit?  

- ... Bună ziua, domnişoru' Mişu! ... Nu, nu am obosit. Mai e de lucru ... Mai e multă treabă ...  

- Tu ai mâncat pe ziua de azi? Eu am o foame de lup. Cred că te-aş putea mânca şi pe tine!  

- ... Eu, nu ... nu am mâncat... Când oi termina treaba, a răspuns ea, privindu-l cu jenă şi temătoare, după care şi-a plecat imediat privirea în podea.  

- Foarte rău ai făcut. Ţi-a arătat mama, îmi aduc aminte ... Hai, vino încoace la bucătărie! a îndemnat-o el şi, observând că nu-l urmează, a insistat. Dar vino, ţi-am spus, hai cu mine acum, imediat!  

Fata nu se îndemna de loc. Se ruşinase toată. „Cum să mănânc cu el la masă? El e boier, eu ... doar ţigancă ... Ia uite ce frumos e îmbrăcat! Şi el e... E cel mai frumos băiat din bloc ... Cum să mănânc eu cu el? Nici nu spun acasă. Mă bate mama ... ”.  

N-a avut timp să gândească prea mult. Mişu s-a întors şi a tras-o de mână. Aşa a dus-o până la frigider. A deschis uşa şi a exclamat:  

- Uite, este destulă mâncare. Spune-mi ce vrei să mănânci. Vrei brânză ori preparate din carne?  

Ea a rămas mută când a văzut ce este în frigider. În viaţa ei nu văzuse atâtea bunătăţi adunate la un loc. Brânză în folii subţiri şi transparente, câteva feluri de salam, şuncă presată, muşchiuleţ, caşcaval în vid, câteva borcane mici în care nu înţelegea ce este, măsline, salată de icre, câteva recipiente cu ceva roşu în ele, ouă, roşii şi ardei gras, unt, lapte bătut sau smântână ... Se uita şi nu-i venea să creadă. Nu i-a văzut privirea, dar nici zâmbetul lui ironic care s-a transformat, mai apoi, în înţelegere şi compasiune.  

- Înţeleg că-ţi este greu să alegi ... Nu?... Hai, mergi la baie să te speli şi, în timpul ăsta, eu aranjez să mâncăm. Nu mi-ai spus ce ai vrea, până la urmă. O să hotărăsc eu, nu-i nimic.  

Bucuroasă că a scăpat, fata a plecat aproape în fugă. El a scos cu dexteritate câte ceva şi le-a aşezat în ordine pe masă, în farfurii întinse. Înainte de a felia salamul şi muşchiuleţul, a lăsat cuţitul jos şi s-a dus, tiptil, la uşa de la baia de serviciu, la care era lumina aprinsă. A ascultat atent. Când a auzit zgomotul apei curgând la chiuvetă, a intrat brusc...  

Violeta era dezbrăcată până la brâu şi îşi arunca apă peste faţa plină de săpun. Avea ochii închişi. Bluza era atârnată pe cuierul mic de pe uşă. El a remarcat pielea ei închisă la culoare şi s-a mirat cât de netedă şi întinsă este peste tot. I-a măsurat sânii micuţi dintr-o privire. Erau cât pumnii lui, dar tari, ţâfnoşi, ispititori. A întins mâna să-i atingă, să-i mângâie, dar, exact atunci, ea a aruncat, cu palmele făcute căuş, apă peste faţă şi şi-a îndreptat trupul, scuturându-şi deasupra chiuvetei părul ce se lăsase peste urechi şi ochi. Deodată, ridicând privirea, l-a zărit în oglindă.  

- Am venit să văd dacă ai cu ce te şterge aici, i-a vorbit el imediat, arătând cu mâna locul în care atârnau două prosoape, anulând ţipătul ce stătea pe buzele ei strânse de frică. Văd că bluza este udă ... Vezi că în sacul acela ai bluze de la soră-mea. Te îmbraci şi vii, că te aştept la masă.  

Mişu nu s-a mai uitat la ea şi nu a aşteptat să-i răspundă. A ocolit-o cu privirea de cum a ridicat ea capul şi a fost foarte degajat, de parcă era ceva firesc să o vadă şi să-i vorbească, chiar dacă ea era pe jumătate dezbrăcată. A intrat râzând în bucătărie. „Mamă, ce bucăţică bună! E ca lumea gagicuţa asta... nu-mi scapă, chiar dacă e mică! Are de toate. E făcută bine la vârsta ei. De aia se mărită astea repede, băi frate!... Nu trebuie s-o sperii, că dacă mă spune ... e nasoală treaba. Mă-sa n-o să mai ţină cont de nimic, la o adică. Am văzut-o eu când s-a certat cu alea de la scara vecină. Mamă, Doamne, ce e la gura ei! E ca o leoaică înfuriată. Mai are şi fraţii ăia care nu ştiu de glumă ... O las să se liniştească. Să se obişnuiască puţin cu mine ... Văd eu cum fac...”.  

Violeta a intrat încet, cu privirea în jos, temătoare. Simţea că arde toată de ruşine. Îmbrăcase o bluză orange scoasă din sac, puţin şifonată şi închisă aproape până la gât. Avea mânecuţe scurte şi guleraş dantelat. Ştia că-i vine bine, chiar dacă era mai mare cu o măsură pentru ea. Se văzuse în oglindă şi era fericită. S-a aşezat pe scaunul arătat de băiat şi a mâncat în tăcere câte puţin din toate cele aşezate în farfurie, ţinând capul plecat tot timpul. Nu s-a folosit de cuţit şi furculiţă. A luat mai mult cu mâna, aşa cum era obişnuită. Trăgea cu coada ochiului la el şi se mira cum de poate mânui aşa de simplu tacâmurile. Mişu nu a avut nevoie de şerveţel, dar s-a folosit de el pentru a-i arăta ei, fără vorbe, că acelea din suportul elegant de porţelan sunt pentru aşa ceva destinate.  

- Să mănânci tot ce ai în farfurie, i-a zis el când a văzut că ea încetează să se mai servească.  

- Mulţumesc frumos, domnu', dar e mult... Nu pot să mănânc atâtea ăstea ...  

- Hai, nu te prosti! Am văzut eu că ai ciugulit doar. Şi o păsărică ar mânca mai mult ca tine. Şi nu-mi mai vorbi cu domnu', că mă supăr pe tine! Ce, nu mă cunoşti? Doar suntem vecini de când erai mică, ce dracului! i-a vorbit el, cu un glas mieros.  

Ea s-a ruşinat din nou, după ce abia îşi mai revenise. S-a uitat la el pe sub sprâncene, fără să ridice capul şi, după ce a ţintit iar farfuria, i-a răspuns cât se poate de simplu:  

- Păi, dumneavoastră ... sunteţi domnu', nu sunt eu ... Şi sunteţi mare ... Eu sunt, eu sunt...  

- Şi tu eşti o domnişoară, a întrerupt-o el privind-o prieteneşte, fără să-şi trădeze gândurile. Eşti o domnişoară foarte frumoasă, să ştii...! O domnişoară frumoasă şi vrednică, a adăugat în timp ce se ridica încet de la masă. Eu nu am pretenţii. Mişu mă cheamă şi îţi dau voie să-mi zici pe nume, a continuat el să vorbească rar, ocolind masa şi apropiindu-se de scaunul ei.  

Mergea încet, calculându-şi fiecare pas şi gândind fiecare vorbă, examinând-o foarte atent cu privirea...  

Ea îşi băgase ochii de tot în farfurie, aplecată asupra acesteia. Se pierduse cu firea şi nu ştia ce să creadă. Nu putea vorbi şi mută a rămas, de uimire şi teamă, când el i-a mângâiat uşor părul şi i-a vorbit la ureche, aplecându-se până ce i-a atins părul cu obrazul.  

- Uite, ca să mă crezi că eu sunt prietenul tău, îţi pup ochişorii ăştia frumoşi. Să nu-ţi fie teamă de mine, a mai zis el şi i-a luat capul în palme, întorcându-l către el. I-a sărutat amândoi ochii şi apoi obrajii pe care i-a simţit dogorind. „Mamă, Doamne, ce fierbinte e! Ar fi numa' bună ... Linişteşte-te, Mişule, că eşti aproape! Cu răbdare, cu răbdare, omule, că fuge păsărica şi nu rezolvi nimica!” ... Vezi că nu s-a întâmplat nimic? Ia spune, vrei o îngheţată?  

- ... Eu ... eu nu vreau... Săru' mâna pentru masă, domnişorule!  

- Ei, hai că eşti nostimă! Ai trecut la domnişor acum, când tocmai ziceam să-mi spui pe nume. Cum vine asta?  

- ... Păi, aşa ... bine, că aşa trebuie...  

- Bine, dacă zici tu. Te vei obişnui cu mine ... Acum ţi-e gândul la treabă, nu?  

- Da, că e multă treabă! a izbucnit ea, ridicându-se grăbită de pe scaun, bucuroasă că Mişu a schimbat vorba şi o lasă în pace.  

Tremura toată. Nu ştia ce se întâmplă cu ea. A fost fericită când a sărutat-o, dar nu ar fi vorbit cuiva despre asta, în ruptul capului. I-a fost şi teamă. Ştia că nu are voie să se lase sărutată. Nu s-a gândit la altceva rău. Nici nu i-ar fi trecut prin gând. Se întreba doar ce motiv a avut acest băiat bogat să se poarte aşa de frumos cu ea. „Eu fac casa asta lună, că aşa am fost plătită să fac ... Mi-a zis şi mama: pune osu' la treabă! Să nu mă faci de râs, că dracu' te mănâncă, auzi fă? Cred că-i place cum muncesc ... de asta se poartă aşa. Mă încurajează. Dar m-a pupat pe ochi...”.  

- Să mergem la treabă, dacă zici că nu mai mănânci, s-a declarat Mişu de acord cu hotărârea ei, după câteva secunde suficiente pentru a o examina şi înţelege, cât de cât, ce se petrece în mintea ei. Fac eu ordine aici, nu te mai deranjez. Eu plec prin oraş. Vezi că încui uşa după mine. Ai nevoie de ceva?  

- Nu am nevoie de nimica... domnişorule, a răspuns ea cu capul plecat şi s-a întors încet pentru a se îndrepta apoi cu paşi tot mai repezi spre uşă, aproape în fugă.  

„Încă se teme, amărâta asta. Oare pricepe cam ce vreau să fac cu ea? Nu cred ... Oricum, trebuie să fiu atent. Altfel ... dacă intru în mâna ţiganilor, nu scap teafăr. Dar nici s-o iert, nu pot. E bunicică rău, a dracului ţigăncuşă! Trebuie să-mi fac un plan ca lumea. Chiar în seara asta", s-a hotărât Mişu în timp ce duşul îl stropea cu apă călduţă. A trecut pe apă rece, s-a înviorat şi s-a retras ...  

Era soarele pe cer când s-a întors. Se grăbea. „Dacă nebuna s-a gândit şi a înţeles, e în stare să fugă. Poate deschide, dacă-şi pune mintea! Tot va trebui să vină mâine ca să termine curăţenia... Şi mâine n-o scap, orice-ar fi ... ”.  

Violeta lustruia parchetul din sufragerie. Îşi luase bluza ei. Era transpirată şi murdară ca la prânz. Nu a mai speriat-o. A fluierat-o de cum a intrat în casă. Ea a apărut în pragul sufrageriei şi l-a chemat să vadă dormitorul pe care-l terminase.  

- Bună ziua, domnişorule! Vreţi să vedeţi unde am terminat? ... Ce ziceţi, vă place?  

- Bă, e ca lumea, bravo! Mie îmi place, dar trebuie să-i placă mamei. Ea e mai pretenţioasă.  

- O ştiu eu pe doamna ... Va fi mulţumită, o să vedeţi. Mai trag o dată peste tot, când oi termina ...  

- Bine, fetiţo. E cam târziu. Pun muzică la calculator să auzi din sufragerie... dar, când vrei să pleci acasă?  

- Păi, aş pleca ... până vine noaptea, că...  

- Adică până la lăsarea întunericului, să ajungi acasă, nu?  

- Da, cuconule! Să fiu acasă...  

- Bine! Eu aranjez să mâncăm peste o jumătate de oră. Îţi convine aşa? a întrebat-o el, urmărindu-i foarte atent reacţia.  

- E bine, că acuşica sunt gata aci, a răspuns ea încrezătoare şi s-a şi aplecat să-şi ridice materialele, fără să se uite la băiat.  

Acesta s-a retras încet, zâmbind. A deschis computerul şi a ales muzică ţigănească şi manele. Le-a rânduit şi a dat sonorul tare. Se auzea muzica până încă două etaje mai sus. „Cel puţin, dacă ţipă toanta asta mică, să nu se audă de afară. Dacă n-a zis nimic despre masă, e pe bune, i-a trecut frica ... ” a gândit Mişu şi a intrat în bucătărie. A scos din frigider o sticlă de „Ballantines”, alta de apă minerală şi câteva cuburi de gheaţă într-o cupă de cristal. A intrat cu toate în dormitorul lui şi a pornit televizorul. Nu ştia ce priveşte pe ecran. Pufăia rar din ţigară şi bea cu mare satisfacţie, câte un păhărel de înghiţitură la fiecare cinci minute, tolănit pe pat...  

Referinţă Bibliografică:
URME DE DRAGOSTE - Cap. I / 3 - / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 377, Anul II, 12 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!