Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 306 din 02 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

UNIVERSUL ANTICREAŢIONIST AL LUI STEPHEN W HAWKING (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Uimirea mea în legătură cu savanţii actuali vine de la faptul că aceştia nu s-au gândit să ia în calcul acţiunea elementului timp, dar nu din perspectiva pe care savanţii o folosesc deja, aceea de a acorda vârste unor corpuri cosmice sau a unor procese. Ceea ce e de neînţeles este faptul că ceea ce numim noi timp este la fel de relativ ca şi celelate elemente din cosmos, însă foarte mulţi sunt incapabili să întrebuinţeze noţiunea timpului pe baze relativiste. Altfel spus un proces care poate părea îndelungat s-a desfăşurat în realitate într-un timp mult mai scurt datorită unor procese desfăşurate mult mai repede sau cauzat de alte procese necunoscute nouă în condiţii necunoscute. În schimb, când vine vorba de timp prin documentarele prezentate pe la tv. se pune accent pe bazaconii precum călătoria în timp care e o fantasmagorie în care mulţi cred că va fi posibilă (beţie cu apă chioară). Promotorii acestei idei deosebit de pericuoasă pentru integritatea mentală a credulilor uită să precizeze un mic amănunt. Să spunem că cineva se întoarce cu o sută de ani în urmă, deci pe când el nici nu era! (un om nenăscut să vadă trecutul cu toate ale lui pe care să le mai şi înţeleagă asta minciună mai mare nici că există!) . Întorcându-se deci cu o sută de ani în urmă, omul nostru ar trebui să se întoarcă nu numai în timp ci şi în punctul în care se afla pământul, soarele şi planetele sistemului solar deci toată galaxia Calea Lactee care după cum se ştie călătoreşte în spaţiu cu viteze foarte mari. Dar nu numai galaxia trebuie adusă în puncul la care era acum o sută de ani ci tot universul fiindcă universul e un sistem în care toate galaxiile şi roiurile galactice se deplasează în anumite direcţii. Spuneţi şi dvs. Poate să facă omul aşa ceva? Nicidecum.  
  
Revenind la cosmos mai remarc o problemă. 
  
Dacă cele mai îndepărate obiecte din cosmos aproape că au atins viteza luminii aceasta înseamnă că ele s-au accelerat de la începutul exploziei primare şi continuă să se accelereze în continuare iar unii savanţi spun că aceste corpuri cereşti nu vor atinge niciodată viteza luminii ci o viteză foarte apropiată iar alţii dimpotrivă spun că o vor depăşi totuşi. Acuma să ne imaginăm o situaţie la care fiecare poate gândi fără a avea mari studii de specialitate. Explozia primară a generat o uriaşa descărcare de energie care într-un fel sau altul s-a conservat in univers. Fizica a elaborat modele pe secunde cum  
  
s-au petrecut lucrurile şi să spunem că sunt adevărate. În momentul în care primele elemente tâşneau pur şi simplu în toate direcţiile şi spaţiul se dilata şi prindea contur, în faţa acestor elemente nu era nimic, căci dacă vom spune că universul nostru care era infinit de mic înainte de momentul exloziei, era închis în ceva (ţinea sau aparţinea de ceva), atunci universul nostru nu mai era univers şi nici nu vom putea spune că e univers ci o parte din ceva care nu ştim ce este. Deci primele elemente luau cu asalt spaţiul pe care îl formau pe măsură ce expansiunea avea loc. Vă întrebaţi ca şi mine desigur ce era dincolo de aceste prime elemente care ţâşneau în toate direcţiile? 
  
Norocul nostrum e că avem matematica. 
  
Păi era zero. Nici măcar nimic nu putem spune că era fiindcă nimic înseamnă sau te duce cumva cu gândul la ceva gol, deci un spaţiu oarecare pe când zero te duce cu gândul la absenţa oricăror elemente, adică vreau să spun că zero era doar zero şi atât. Nu exista nici plus nici minus infinit. Nu existau valori (ideatice de altfel) precum: unu, doi, trei sute, cinci sute şapte, etc. Era doar zero şi atât. Iar zero pare a fi mai mult decât zero. E doar o idee ca toate numerele de fapt. Dacă nu exista nimic înseamnă că forţele care acţionau pe o coordonată tridimensională nu aveau în faţa lor nimic. Nu exista nici o barieră deci ( o forţă potrivnică) care să stea în calea acestei desfăşurări de forţe colosale. Doar în spatele acestor prime elemente se poate vorbi de forţe potrivnice care stau în calea valului următor de materie. Ridicând această aserţiune la nivel cosmic rezultă că ultimele valuri de energie/materie întâmpină forţele de frecare, barierele, cele mai mari. Însă primele elemente expulzate n-au avut şi nici nu au vreo oprelişte de aceea acele corpuri (materie/energie) se eccelerează continuu, nu au frecare, rezultând că vitezele lor sunt probabil supraluminice. N-aş putea spune nici că tind spre infinit deoarece este foarte greu să treci de la infinit la o mărime măsurabilă şi invers. Personal cred că noţiunile matematice de infinit şi număr nu sunt bine definite când sunt luate împreună. Avem un şir de elemente. 0, 1, 2, 3 ... 99, ... 10000, ... . 1000000000000000000000, etc etc, până la infinit. Deşi este impropriu spus până la infinit. Care este atunci graniţa dintre infinit şi număr, un număr fie el cât de mare? Răspunsul este că nu avem graniţă. Numerele se succed, ele fiind valori bine determinate în timp ce infinitul nu are nimic de a face cu cantitatea fiindcă e ceva care nu are capăt nu se consumă nu poate fi înmulţit sau împărţit( Un infinit x 5= tot infinit. Un infinit : 500000000000000000000000=tot infinit) deci nu poate fi imaginat, deşi dacă stai bine să te gândeşti, doar faptul că îţi dai seama că nu poate fi imaginat e cumva o rezolvare minimală( infinit minimală) a acestei noţiuni.  
  
Acuma să spunem că noi suntem aşa într-un univers dintr-ăsta în care nu e nimic ci doar un spaţiu gol. Dacă întoarcem capul într-o parte vom vedea absenţa oricărui element. La fel şi când vom întoarce capul în cealaltă parte, în sus şi în jos la fel. Deci nu vom avea nici un capăt la ceva deci nici o raportare la ceva, decât la noi înşine.  
  
Ce e aici e şi acolo oricât de departe ar fi. Acolo e de fapt Aici. Infinitul a ar putea fi deci ceva foarte mic.  
  
Revenind la timp şi întrebuinţărea lui savanţii care au tot vorbit despre vârsta universului nu iau în calcul faptul că la începutul universului timpul (iarăşi revin la modelul ideatic) ,,acţiona” poate cu intensităţi deosebite respective cu prefacerile care aveau loc pe parcurs. Situaţia este similară şi cu cea a pământului. În tinereţea sa pământul a suferit transformări care din perspectiva noastră de a înţelege timpul au avut loc în milioane şi milioane de ani, în realitate însă perioadele de timp ar putea fi foarte mici. Am să dau un exemplu de aici de pe pământ cât şi unul din cosmos. 
  
Primul exemplu îl pot da din geografie. În mijlocul Atlanticului mai precis pe fundul oceanului se află riftul medioatlantic, un şanţ care spintecă fundul basaltic al oceanului iar magma iese la suprafaţă şi se răceşte, se solidifică, presiunea magmei împingând apoi în lateral de o parte şi de alta a riftului fundul oceanic care se consumă încet încet în apropierea continentelor la mare adâncime în aşa zisele avanfose sau sub plăcile tectonice prin fenomenul subducţiei. Deci nu se poate stabili o vârstă precisă a derivei continentelor să spunem deoarece fenomenul e un fel de ,,bandă rulantă” Din spaţiul cosmic vă pot da un alt exemplu. Supernovele. Savanţii credeau că supernovele se nasc şi mor în zeci, sute, poate mii de ani. Asta până când a fost observată una care a evoluat foarte rapid în vreo doi ani dacă nu mă înşel. Circulă deci în lumea ştiinţifică un aer aşa de a atribui oricărui element, proces, vârste uneori extreme de mari fără nici o bază. Datarea cu atomi de carbon 14 radioactiv este iarăşi o mare greşeală care se bazează pe cantitatea de carbon descompusă în unitatea de timp. Dacă procesele au avut loc însă cu mare intensitate se poate spune că ele au o vârstă mare deşi în realitate nu o au. Apoi după cum am mai spus sunt procese pe care nu le-am luat în calcul pentru că nu le cunoaştem. Personal mă gândesc la un episod din marea carte care este Biblia-cuvântul lui Dumnezeu. Iată despre ce este vorba. În Sfânta Scriptură exisă un episod în care Domnul face un legământ cu Avraam. Îar semnul legămâtului l-a pus Dumnezeu pe cer . Curcubeul. Nu intrăm în amănuntele acestui gest hotărât de Dumnezeu. Altceva vreau să evidenţiez. Dacă Dumnezeu a pus curcubeul pe cer înseamnă că acesta n-a existat până atunci. Asta înseamnă însă că proprietăţile fizice ale luminii, sau ale apei erau altele mai înainte de aceasta iar de aici înainte Dumnezeu schimbă aceste proprietăţi instituind o nouă eră. Cea a legământului Avraamic care are o simbolistică religioasă şi o conotaţie materială, vizibilă. Dar asta înseamnă că înainte de aceasta procesele fizico-chimice de pe pământ se desfăşurau după alte legi şi poate şi cu alte intensităţi( timpi). Savanţii însă dezgroapă ceva, şi apreciază vârsta acelor materii ca şi cum tot timpul ar fi fost condiţiile actuale sau foarte puţin diferite.( va urma) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
UNIVERSUL ANTICREAŢIONIST AL LUI STEPHEN W HAWKING (2) / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 306, Anul I, 02 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!