Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Unirea cea Mare !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„ Azi, Mama Românie poate strînge pe toţi  
  
copiii iarăşi la sînul ei !”... 
  
...este expresia emoţionantă şi patetică rostită cu vibraţie de Ferdinand I, Regele întregitor, la intrarea triumfală în Bucureşti la 1 Decembrie 1918, după ce va fi fost proclamată istorica împlinire a năzuinţei de veacuri a românilor prin Actul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din aceeaşi zi: UNIREA TRANSILVANIEI cu regatul ROMÂNIEI şi NAŞTEREA ROMÂNIEI MARI. Şi continuă, cu acelaşi tremur în glas, însă, ferm şi recunoscător atitudinii consecvente de martiriu, la care s-a supus, vrând-nevrând, neamul românesc de-a lungul veacurilor: „...Basarabia şi Bucovina, cele două fiice răpite, s-au întors una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai ţărilor româneşti, a votat astăzi la Alba Iula unirea cu Regatul Român”.  
  
Ca structurile pe care este înălţată „casa noastră, România”, aşezată în calea tuturor furtunilor şi seminţiilor timpului, să reziste, a trebuit să avem: o temelie solidă ce ne-a fost dată de originea de neam, de limbă şi de cultură; o structură pe verticală conferită de continuitatea neîntreruptă în spaţiul vetrei istorice dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, cu elementele constituente ale specificului dezvoltării materiale, instituţionale, legislative etc. Acestea, laolaltă cu conştiinţa identităţii culturale şi a luptei neîntrerupte pentru neatârnare în faţa primejdiei străine. Şi, în sfârşit, acoperişul sublim al unei construcţii durabile peste veacuri, care va fi dat de împlinirea năzuinţei de unire a tuturor românilor într-un singur stat naţional, unitar, independent şi suveran. 
  
Un scurt istoric al „caznei” şi „mântuirii prin sacrificiu” al românimii se cere, fără amănunte procesuale care să plictisească şi să pună la încercare ascuţimea minţii noastre..  
  
Reperele desăvârşirii „unităţii de neam şi ţară” se cuprind într-un timp aproape imemorial şi sunt înşirate pe o cale lungă a adversităţilor şi strâmbătăţilor externe de tot felul (rezistenţă înverşunată în faţa expansiunii străine: romană, invazii migratoare, maghiară, otomană, habsburgică, rusească sau nazistă) dar, din nefericire, şi al dihoniei de dinăuntru, din propria noastră casă, care a împiedicat şi a întârziat progresul dezvoltării şi armoniei sociale atât de trebuincioase.  
  
Împlinirea unităţii depline în anul de graţie 1918 de la naşterea Domnului a tuturor provinciilor istorice româneşti aflate vremelnic sub stăpânire străină, nu a fost un dar scoborât din senin, o pronie aşteptată cu mâinile încrucişate, o pomană sau simpatie a străinătăţii faţă de nobila cauza românească, nici măcar rezultatul unei întâmplări care îşi poate avea rolul ei în devenirea lumii.  
  
Unirea cea Mare de la 1918 înseamnă răsplata unor jertfe măreţe, uriaşe de sânge, urmare îndelungatei oprimari naţionale şi jefuirii bogăţiilor ţării, rodul unei pregătiri istorice pe toate planurile şi folosind toate mijloacele, pârghiile care să influenţeze şi să determine împlinirea idealului Unirii. De la eforturile diplomatice la cele militare, la o pregătire istorică cu nicio altă asemănare „de trudă a poporului român asupra lui însuşi” şi în cursul căreia acest popor „de eroi şi de mucenici” a izbutit să-şi apere cu stăruinţă şi obol suprem „sărăcia şi nevoile şi neamul!”...  
  
Statele feudale româneşti, dezvoltate separat multe sute de ani datorită vicisitudinilor istoriei trebuiau să găsească acel modus vivendi axis valahorum care să coaguleze toate forţele naţionale „de la vlădică la opincă”!”. Şi era normal să fie aşa, din moment ce interesele coincideau cu aspiraţiile întregului neam, acest imperativ fiind argumentat strălucit de toate marile acţiuni şi atitudini istorice (alianţa politică şi militară antiotomană a celor trei ţări româneşti, legături matrimoniale şi de rudenie de sânge şi mezalianţe, înlesniri şi schimburi comerciale, diplomatice şi culturale permanente în spaţiul transcarpatin întreprinse în vederea desăvârşirii visului de aur al poporului român.  
  
În toate momentele cardinale ale istoriei lor românii şi-au fost alături, demersul frăţesc fiind lumina care i-a călăuzit în marile reuşite şi împliniri. Începând de la sinteza politică neîmplinită dar pilduitoare a lui Mihai Viteazul, care declama sibilinic „pohta ce-am pohtit, Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”, continuând cu existenţa programelor şi proiectelor comune de modernizare şi „reformare a patriei”, cu unirea săvârşită parţial pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, toate s-au constituit în contraforţii unei construcţii-model căreia îi lipsea însă acoperişul.  
  
Se va ajunge la întregirea edificiului naţional-statal trecând, prin luptă şi mari jertfe de sânge, peste împotrivirea imperialilor ruşi şi austro-unguri iar poporul român v-a demonstra lumii că ştie să-şi hotărască şi cumpenească destinul istoric cu preţul nedrămuirii şi neprecupeţirii eforturilor şi sângelui vieţii celor mai curajoşi dintre-ai lui. O statistică concludentă a sacrificiului suprem, în chiar ajunul înălţării Columnei de diamant a perenităţii şi unităţii neamului românesc, ar oferi lămuritor drama invaluabilă a unui neam care nu s-a lăsat condus de instinct, raţiunea şi simţul superior al supravieţuirii dictând ele însele „jertfirea mielului”pe altarul necesităţii istorice comune şi al raţiunii superioare ce-o guvernează. 
  
Numai participarea umană jertfelnică la Marele Război al Întregirii Neamului (1916-1918) a costat Ţara pierderea vieţii a circa 300 de mii de soldaţi, la care se adaugă zeci de mii de prizonieri, mari mutilaţi şi răniţi, văduve şi orfani de război. Pierderile materiale au dat Ţara înapoi cu 10 ani de dezvoltare economică-socială obţinută în condiţii normale. Dreptul la autodeterminare al popoarelor şi-n numele acestuia jertfa lor, cavalcada tronurilor şi destrămarea ultimelor imperii europene cu iz medieval ale timpului fu „ocazia şi nu cauza Unirii celei Mari a românilor de la 1 Decembrie 1918”, pentru a încheia parafrazându-i aprecierea Bălcescului din zorii revoluţiei paşoptiste  
  
Sau, cum ar spune poetul sfinţind prin adeverirea metaforei porunca vremurilor noi, „după o îndelungată noapte istorică, petrecută în cătuşe şi gemete, în lacrimi şi răbufniri năpraznice, mângâiate şi călăuzite însă necontenit de steaua speranţei, împilaţii veacurilor izbutiseră să ajungă ziua cea mare a înlăturării lanţurilor şi a proclamării libertăţii şi unităţii visate de înaintaşi”. 
  
George Nicolae-PODIŞOR  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Unirea cea Mare ! / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 335, Anul I, 01 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!