Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Corina Lucia Costea         Publicat în: Ediţia nr. 180 din 29 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

Unde mi-e copilul?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Îl privesc de ceva vreme. Se joacă liniştit, ignorând prezenţa celor din jur. Are bucle blonde, ca tatăl lui (un renumit medic din Timişoara), şi va avea, probabil, înălţimea lui (cam 1,90). Doar ochii sunt ai mamei (mari şi negri, migdalaţi). 
  
“Era o femeie frumoasă şi blândă, cam retrasă, dar dintr-o familie foarte bună, din Orientul Mijlociu. De-asta m-am şi mirat când l-a născut. N-a vizitat-o, în 3 ani, nimeni. M-a sunat în miez de noapte să vin la spital. Am crezut că e de gardă, nici prin gând nu mi-a trecut că...avea nevoie de buletinul meu, ca să...declare că născusem...eu, la 45 de ani! Vă daţi seama că mi-am sunat soţul.” 
  
„Îl luăm! Fără alte cuvinte!” 
  
„Eram total bulversată. Îmi trecuse prin minte că îl făcuse cu soţul meu. Mi se pusese un nod în gât.” 
  
„O să vă dau tot ce trebuie pentru el...bani, alimente, haine...” 
  
Ascultam, cu sufletul la gură. Mă aşezasem pe-o bancă, în Parcul Poporului, să mai stau puţin şi eu la aer, în drumul spre casă, iar doamna aceasta grizonată, dornică de poveşti, se aşeză lângă mine. 
  
„Mami, te iubesc!” îi şopti copilul când s-au oprit. 
  
„Şi mami te iubeşte!” spusese femeia, desprinzându-se din încleştrea îmbrăţişării. „Hai, fugi! Joacă-te frumos!” 
  
„Nu ştiu ce o să se facă atunci când eu nu voi mai fi. Sper doar să fie destul de mare” ... mi se adresă şi începu să povestească. 
  
Cu ceva ani în urmă luase în gazdă o fată din Orientul Mijlociu, care-i fusese recomandată de un compatriot, fost chiriaş al doamnei, tot student la medicină, în Timişoara. Băiatul se căsătorise şi se mută cu soţia, dar o adusese pe A. în locul lui. 
  
„E fată cuminte, serioasă, nu o să vă facă probleme.” 
  
Şi a fost A. cuminte...aşa cum s-a priceput. 
  
„Soţul meu se uită mereu la ştiri, el ştia că o vor omorî dacă se află. Mai greu a fost să le explic vecinilor şi fiicei, care era plecată la studii în Franţa, şi rudelor, cum de am mai făcut un copil şi nimeni n-a ştiut nimic. Norocul nostru a fost că nici ea nu avusese burtă care să se vadă, că era iarnă şi umbla tot înfofolită.” 
  
Femeia îmi arătă apoi un album de poze: cu bebele la prima băiţă, la primul brad de Crăciun, la ziua lui, cu 1-2-3 lumânărele. În toate pozele apărea şi d-ra doctor, dar niciodată doar ea şi copilul. Mereu era şi d-na, mama de-acum, şi domnul, şi chiar fiica lor. N-ai fi bănuit în veci că bruneţica aceea făcuse aşa un copil blond, cu pielea alb-sidefie. Doar dacă te uitai cu atenţie, ochii erau ai ei. Dar câţi ochi nu seamănă...ca formă şi culoare! 
  
„La aniversarea lui, de 3 ani, plânsese întruna...asta se vedea şi în poze. Apoi a dispărut. Şi-a făcut un mic bagaj, că pleacă cu nişte colegi într-o excursie de studii, şi n-a mai venit. După două săptămâni, a apărut fostul locatar, compatriotul căsătorit aici, şi i-a adunat lucrurile. Mi-a dat un plic cu două mii de dolari şi o scrisoare, în care mă ruga să am grijă de băiat şi, dacă ea nu mai vine niciodată, la 18 ani să-i spun cine e tatăl lui adevărat. Îl numise chiar ea...dar nu era nevoie. Oricine, uitându-se la copil, în parc sau pe stradă, îi putea recunoaşte ramura paternă (până şi aluniţele le are ca d-nul doctor!).” 
  
„Pot să fac o savarină şi pentru doamna?” întrebă copilul, smulgându-ne din adâncimea povestirilor. 
  
„Desigur, aprobă mama, dacă doamna nu se grăbeşte!” 
  
„Nu, nu mă grăbesc! Aş fi fericită să servesc şi eu o savarină...de nisip.” 
  
„Mai mare sau mai mică?” mă chestionă în continuare micuţul. 
  
„La fel ca ale voastre!” 
  
„Aha! Ok!” continuă micul cofetar. 
  
Apoi am aflat că apăruse în viaţa lor...medicul de familie...prieten cu tatăl natural. Normal că prima consultaţie a fost de...analize. Probabil că nu putea fi contestată paternitatea, căci, lunar, cel puţin printr-un telefon, e verificată starea de sănătate a micuţului. 
  
„Doamnă, să mă credeţi, nici o ciocolată nu i-a trimis d-nul doctor, tatăl, niciodată. Nici n-a venit să-l vadă...să-l ia în braţe, să vorbescă cu el. Nici mama lui nu ieşea cu el în parc, decât cu noi. Nu mă plâng, că noi avem şi-i dăm tot ce-i mai bun, că noi l-am crescut, de la o zi...” 
  
Mă uit la femeia acesta. Are acum 52-53 de ani. 
  
„Mami, mami, uite, vine tati după noi! Eu mă ascund, bine?” sare ieduţul pe lângă noi. 
  
„Bine, bine!” aprobă, îngăduitor, femeia. 
  
„Unde mi-e copilul?” întreabă bărbatul în salopetă. 
  
„Nu ştiu, era pe-aici!” se preface femeia. 
  
„Cum nu şti unde mi-e copilul?” întreabă din nou bărbatul şi se aşează istovit şi necăjit pe bancă. „Eu cu cine îmi mănânc pacheţelul şi bunătatea asta de îngheţată?” 
  
„Cu mine, tati, cu mine!!!” răsare de după un copac micul nostru cofetar. 
  
„Daaaaaaaaaa...cu tine, zmeule! dar şi cu mami, şi cu tanti...că nu e frumos să fim egoişti, nu?” râde bărbatul, învârtindu-l pe năzdrăvan. 
  
„Eu am făcut savarine, pentru toţi!” ne arată piciul. 
  
„Aoleu, iar avem probleme la numărat? Păi noi suntem 4 şi tu ai făcut 5 savarine!” 
  
„Dar n-am greşit, tati! Tu ai două, pentru că eşti mai voinic!” 
  
„Da, aşa e, sunt mai voinic! Hai să păpăm, să te faci şi tu voinicel, că eu, dacă nu ajung înapoi la timp...o să slăbim toţi!” mustăceşte tati şi-l gâdilă pe zmeu. 
  
„Poftă mare!” le spun şi dau să plec. 
  
„Nu rămâneţi cu noi...la picnic?” mă întreabă doamna. 
  
„Mulţumesc, nu! Şi aşa am întârziat. Încă o dată, poftă mare!” le spun şi mă îndepărtez, ca să nu-mi izbucnească lacrimile. 
  
“Unde e copilul meu?” asta e întrebarea pe care aş fi vrut să o pună şi ex, acum 9 ani...când sora mea, anunţată de medicul care mă operase, i-a spus, a doua zi, că fetiţa noastră a murit. Trăise o zi şi-o noapte. 
  
Dar n-a pus această întrebare. A lăsat capul în jos şi a plecat ... 
  
Când mi-am revenit şi am întrebat eu: „Unde e copilul meu?”, d-na doctor de la neonatologie mi-a răspuns calm: “Noi nu păstrăm trupurile nerevendicate de familie!” 
  
...auzi: „nerevendicate de familie”!!!!!! 
  
Ce e Iadul? 
  
Nimic, pe lângă fiecare zi din viaţa mea! 
  
Timişoara, 29.06.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Unde mi-e copilul? / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 180, Anul I, 29 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!