Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 676 din 06 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Un roman contemporan: Dascălii, dascălii de Marian Drumur
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

Eugen Dorcescu  

 

 

Un roman contemporan: Dascălii, dascălii de Marian Drumur  

 

 

Aidoma tuturor scrierilor acestui prozator talentat, inteligent şi instruit (trei volume de proză scurtă: Omul dublu, 1980; Povestiri, 1997; Într-o singură dimineaţă, 1999; un roman: Soldatule, mergi îndărăt, 2004), recenta sa carte, Dascălii, dascălii, Editura Eubeea, Timişoara, 2012, prilejuieşte mai multe tipuri de lectură, date fiind complexitatea şi profunzimea discursului – fond, expresie, structură compoziţională. Ba chiar, am spune, de data aceasta, Marian Drumur dă măsura deplină a capacităţilor sale creatoare, oferindu-ne o mostră exemplară de echilibru între o referenţialitate (eventual) recognoscibilă şi independenţa estetică a semnului (a textului în întregul său). Nu vom prelungi acest cuvânt introductiv. Transcriem (rezumând şi adaptând la împrejurarea de faţă) ceea ce am rostit vineri, 2 noiembrie 2012, în Sala de cenaclu a Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor şi a revistei “Orizont”, cu prilejul lansării volumului, în prezenţa autorului, a conducerii Filialei şi a unui foarte numeros auditoriu (la “Ziua Editurii Eubeea”).  

 

Cea dintâi, din unghi cronologic, cea obligatorie (şi singura ingenuă) este lectura anecdotică. Citim cartea, pagină de pagină, şi reţinem evenimentele şi personajele ce umplu, ce animă cronotopul Colegiului Mediu Tehnic din Stânişoara, acum, în zilele noastre, în cea mai strictă actualitate.  

În ce priveşte evenimentele, vom constata că avem a face cu macro-întâmplări (douăsprezece la număr, indicate de capitole: Se prevesteşte deschiderea, Primul consiliu profesoral, Simpozioanul cadrelor didactice, Examene şi inspecţii, Încheiere situaţiei anuale etc.) şi de micro-întâmplări (care alcătuiesc substanţa celorlalte, sunt foarte numeroase, cvasi-separate unele de celelate – deşi subtil înlănţuite, şi se derulează galopant, într-o viteză halucinantă. E vorba de întâlniri şi conversaţii la catedră, la cancelarie, pe coridoare, de mici (ori mai mari) petreceri, de intrigi, aranjamente, colportări, examinări adesea trucate, fictive – altfel spus, cotidiana agitaţie a unei atare instituţii (p. 60, 68, 74, 83, 120 – 122, 145 etc. etc.).  

 

Personajele (profesori, maiştri, pedagogi, elevi, secretare ş. a.) se impun prin, cel puţin, trei caracteristici, puternic definitorii: lipsă de ideal şi de onestitate; inadecvare la statut; onomastică (Otânjoiu, Deşelatu, Babarău, Lăpăitu, Feşteleiu, Făţăitu, Ştergăroiu, Marţafoiu, Muşmulă etc.). Aceşti ipochimeni hilari şi maloneşti, aceste măşti sunt, pe de o parte, foarte vii, foarte credibili, uneori de-a dreptul memorabili (Bobleţ, Măgădău, Deşelatu, prof. univ. dr. Lăpăitu Zenoviu, Areta Făcăianu, Iolanta Babarău ş. a.). Pe de alta, sunt anulaţi, şterşi, anihilaţi de propriul nume (care e aluziv, alegoric, trimite (şi) la altceva decât la individul desemnat, recuperează gândirea, are ceea ce se cheamă “formă internă”). În consecinţă, într-o a doua treapta de contact cu personajele, atunci când li s-a traversat aparenţa, ele ne fac a bănui că sunt, de fapt, funcţii, nu entităţi, într-un mesaj ce comunică mai mult (şi mai multe) decât s-ar părea. Tacit, din penumbrele-i semnificative, textul ne avertizează că perspectiva drumului spre tainele sale e vastă. Deocamdată, însă, reţinem doar că, împreună, personaje şi evenimente construiesc un carusel ameţitor, hilariant şi, în cele din urmă, întristător, disforic. La acest nivel, acţionează, aşa-zicând, ironia, deriziunea, sarcasmul: Colegiul Mediu Tehnic, cu toate ale lui, e o lume sancţionată prin satiră, prin zâmbet, prin hohote de râs – care, trebuie spus, nu sunt rele, nimicitoare, ci pline (ori, măcar, acompaniate) de o superioară, şi discretă, compătimire.  

 

Stârniţi de construcţia problematică a eroilor şi, mai ales, de cadenţele fabulei, determinaţi, aşadar, de aceste surse de autopropulsare textuală, abordăm, ca pe-o necesitate, impusă de asimilarea intelectuală a mesajului (întrucât, sesizându-i, intuitiv, profunzimea, dorim să-l scrutăm mai atent şi să-l înţelegem), cea de a doua lectură – cea structural-funcţională. Aceasta lasă deoparte, lasă în urmă, anecdotica şi, dat fiind că ţine de teoria literară, caută configuraţii şi mecanisme. Aşa se face că un studiu cât de cât aplicat şi răbdător va releva, drept model al nucleelor prozastice (micro-evenimentele pomenite mai sus) cercul; şi drept model al dinamicii textuale – cercul în rotire, lunecând pe axa inexorabilă a timpului.  

Sinteza dintre linearitate (curgerea vremii) şi circularitate (complexul evenimenţial) este eşafodajul edificiului romanesc. Cercurile întâmplărilor mărunte se succedă pe axa timpului, vărsându-se în macro-evenimente. Acestea, la rându-le, însumându-se, după acelaşi tipar, alcătuiesc tabloul global – haotic, gălăgios, rotitor, rizibil, dar, mai ales, redundant, în a-moralitatea sa, în umanitatea sa pervertită, în goana sa spre aneantizare.  

 

Două elemente compoziţionale împing lectura spre următorul nivel, spre lectura semantică. Primul este exact onomastica, asupra căreia, de altfel, ne-am oprit. Într-adevăr, într-un context extins acum, şi aprofundat, oferit de abordările anteriore, personajele acestea, foarte prezente, cum ziceam, ne apar, deopotrivă, şi concomitent, nu doar inutile, ci ireale, delirante, cvasi-inexistente. Definiţia lor ontologică este integral negativă: imorale, străine de propriul statut, purtând nume (antroponime) nedesprinse cu totul de apelative. Ele, personajele, ezită între excesul de relief şi vidul de semnificaţie.  

Al doilea element ce favorizează un nou pas spre meandrele textului este ratarea. Anume, cercul evenimentelor (mici sau mari) se încheie, în marea majoritate a cazurilor, cu un eşec. “Consiliul profesoral” , “Simpozionul cadrelor didactice”, “Concursul de directori”, “examenele”, totul, absolut totul, este zadarnic. Totul, absolut totul se derulează în van, fiindcă intenţia declarată şi punerea în scenă se dovedesc, în final, simple exerciţii mimetice. Există, din câte ne-am dat seama, o singură excepţie: scena de la pagina 125, în care profesoara Feşteleiu, în conversaţia sa cu şoferul Nâţ, refuză să-şi anuleze, prin compromisurile obişnuite, examenul. Sub raportul construcţiei (ecou al conştiinţei artistice, al priceperii scriitoriceşti), episodul e foarte important: el sparge rutina şi relansează interesul cititorului. În rest, personajul vid (marioneta stridentă) şi acţiunea eşuată generează, la receptor, ca reacţie emoţional-afectivă, frustrarea, după cum, la primul palier, era generată hilaritatea. În plus – şi cu deosebiree – cercul evenimenţial eşuat şi personajul ireal (pe cât de real), inexistent (pe cât de pregnant) sugerează că sensul micro-lumii acesteia este vidul. În termeni de semantică (şi semiotică), putem afirma că, în situaţia dată, semnificantul este Colegiul Mediu Tehnic din Stânişoara, iar semnificatul este nimicul. Un semn straniu, deci, a cărui evoluţie desenează o nesfârşită rotire în gol, un “bâlci al deşertăciunii”. Iată o mostră, între numeroase altele:  

- Să trăiţi, dom’ profesor, deranjez?  

- Dacă m-ai aflat e în regulă, replică profesorul Grumaz. Cu ce ocazie la cabinet?  

- Păi, am lucrarea la dumneavoastră şi...cum o rezolvăm?  

- Stai să te bifez pe listă...aşa. Ai două variante, o elaborezi singur sau ţi-o face careva. Eu vreau doar s-o văd depusă la termen...în două exemplare.  

- Dom’ profesor, abia de scap de la serviciu, unde sunt în ture, când o mai scriu?  

- Pot s-o scriu eu...dar costă...cam cinci euro pagina, că trebuie să mă documentez, s-o procesez...am şi eu limite!  

- Nu contează, dar să fie cum trebuie...nu-i problemă cu banii!  

- Mai treci peste vreo săptămână, să-ţi dau exemplarul personal...vorbim atunci!  

- Vin, dom’ profesor, mulţumesc, să trăiţi!  

Astfel că dascălul coborî la secretariat, de unde împrumută aparatul de îndosariat cu inele de plastic (doamna Smârcoiu îi zicea spiralator) apoi reveni la etajul al doilea, în cabinetul inginerilor; extrase din dulapul ticsit cu tipărituri diverse un proiect trecut şi se apucă să-l bricoleze cu atenţie” (p. 145).  

 

 

Constatarea din urmă (vidul dominator) rezonează puternic şi dezvoltă, aproape imperios, o lectură simbolică, intens dilematică: ori tot ce se întâmplă e un vis (un coşmar?), ori Colegiul Mediu Tehnic este doar un model al vieţii sociale, al vieţii în general. Realismul dur al expunerii se orientează, pare-se, şi ne conduce, spre cea de a doua variantă. Şi într-o parte (model), şi în cealaltă (viaţă socială) nu există ideal, ţel, proiect, sens, nu există morală, nu există nici urmă de elan spiritual, deşi, evident, se pretinde, cu neslăbită vehemenţă, că toate acestea ar exista. Nu există, de fapt, nimic, în afara unei copleşitoare absenţe a valorii.  

 

În fine, forţând, puţin, interpretarea, putem întrezări, pornind de aici, un orizont şi mai îndepărtat, şi mai adânc, indiferent dacă autorul a dus dezbaterea până într-acolo deliberat, sau, mai degrabă, instinctiv – purtat, constrâns, eventual chiar în pofida intenţiilor sale programate, de logica intimă a imanenţei.  

Mai exact, prin mijlocirea unei lecturi metafizice, desluşim, la temeiul ultim al acestei zbateri fără nici un înţeles, cercul fatalei “vanitas vanitatum”, cercul (mlaştina, cloaca) Samsarei, monotonia teribilă – comică, tragică, jalnică, vânzoleala inutilă, exasperantă, insuportabilă, a existenţei, în genere. Perceptibile, toate acestea, şi de nedorit, pentru eul meditativ, pentru inteligenţa discriminativă şi detaşată; dezirabile, toate acestea, pentru actorii pasionaţi ai Samsarei, pentru implicaţii ignoranţi şi avizi.  

 

Întotdeauna se află, din fericire (din nefericire?), o privire înţelepţită, ce contemplă, cu amară ironie şi distantă compasiune, agitaţia zadarnică a celor mânaţi de micime sufletească, lăcomie, invidie, ură, gelozie, goană după slavă deşartă.  

Privirea auctorială din acest roman este o asemenea privire.  

 

2012, noiembrie 5  

Referinţă Bibliografică:
Un roman contemporan: Dascălii, dascălii de Marian Drumur / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 676, Anul II, 06 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!