Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Ana Maria Gîbu         Publicat în: Ediţia nr. 903 din 21 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

UN PAS URIAŞ DE LA NEDUMERIRI LA CERTITUDINI - autor CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

ANA MARIA GÎBU, „Umeri de flori”, Editura Art book, Bacău, 2012  

 

Dacă într-o primă încercare de afirmare, la doar 11 ani, Ana Maria Gîbu ne invita să petrecem un ceas de iubire în Grădina mea, carte adorabilă prin sinceritatea, candoarea (nici nu se putea altfel!) şi drăgălăşenia ei, – după doar trei ani, tânăra autoare care s-a luat în serios încă de la debut, apărea cu cel de-al treilea volum personal, intitulat metaforic „Umeri de flori” – de data aceasta adâncindu-şi gândirea poetică, într-un rotund ideatic la care mulţi râvnesc, dar nu-l dobândesc decât foarte târziu, sau niciodată. Ana Maria Gîbu a căpătat prin exerciţiu asiduu, personalitate şi stil, concretizate în versuri profunde, mature în precocitatea lor incredibilă! - încărcate de sens, de o liricitate aparte, care iese însă în evidenţă imediat ce-ţi arunci ochii pe ele. Timiditatea inerentă începutului, parcă a dispărut şi poeta şi-a definit traseul ideatic, în mesaje clare, de o limpiditate uimitoare, atestând vocaţia certă spre Poezia cu majuscule pe care o practică deja, cu lejeritate. Între timp a editat şi un roman science-fiction remarcabil şi o carte de versuri remarcată de critici şi de iubitorii de poezie ca fiind vârful creaţiei sale de până acum.  

Nimeni nu se mai miră. Prolificitatea este apanajul seriozităţii, al jertfei şi al muncii asidue.  

Între timp, Ana Maria Gîbu şi-a perfecţionat uneltele, mijloacele de expresie lirică, încercând noi strategii poetice, menite să redea fidel, stările de graţie, până acum, doar sugerate.  

Jucăriile fetiţei de 15 ani au devenit sintagmele şi metaforele. Jocul preferat: îmbinarea figurilor de stil pentru a produce noi efecte şi pentru a-şi defini sentimentele.  

Un joc straniu şi fascinant totodată, în căutarea luminii de sine şi a locului de unde survine fiinţa.  

O poetă care vorbeşte cu timpul, cu ploaia, cu ninsoarea, cu zefirul, cu toate fenomenele cosmice şi cu vieţuitoarele din jur, într-un limbaj universal care poartă numele Poeziei. La Ana Maria Gîbu versurile vibrează precum strunele sub arcuş, rezonând în trupul delicat al viorii.  

De altfel, tot ce scrie poeta în acest anotimp al vârstei ingenue, este sub imperiul urgenţei, al stării de necesitate poetică, al imperativului care nu suportă amânare. Doreşte totul aici şi acum. Nici trecutul, nici viitorul nu au consistenţă. Rămâne un timp pe care poeta îl umple cu imensa bucurie de a fi.  

Poeta îşi prefiră urma viselor fugare în adieri de gând (am loc în palmele tale). Atentă la mişcările zilei, poeta vrea să ajungă şi chiar să întreacă noaptea, schimbând-o pe un poem luminos, conceput „la aniversare” şi odorat cu respiraţia teiului de la Ipoteşti.  

Figura de stil predilectă este metafora, pe care o uzitează până la tocire. Tocire de altă metaforă, evident.  

„stau între taine / gânduri din pietre mă adună / în verbe / învelită cu metafore / fac din semnele mirării felinare” (fără punct). Sau: „am sufletul legat de o metaforă”.  

Raportarea la cultura clasică devine tonul livresc pe care Ana Maria Gîbu îl scoate la iveală, ori de câte ori este nevoie spre a-şi semnala prezenţa în lumea fascinantă a cuvânului scris cu sufletul minţii. Nu e de mirare. Avem nevoie de modele şi ne regăsim în spusele celor de dinaintea noastră care au scris şi pentru noi. Modelul suprem, Eminescu, albăstrelele lui Ştefan Luchian, Constantin Dracsin, ori din poeţi contemporani cum e Cristina Ştefan, în Atelierul căreia, numit „Lira21” - a ucenicit câţiva ani şi care-i ţine loc de profesor, prieten şi mentor.  

Ana Maria Gîbu are un avantaj enorm: e prietena Timpului şi nu există între ei nici o discrepanţă, deocamdată. Mai mult, ea este conştientă că: „primăvara / este încă la mine” (slalom la lumina pietrei). Mai mult, ea şi-a atras cântecul de partea ei şi cu aura lui pe chip, poate spune: „cânt chiar dacă am adidaşii rupţi”.  

Cu toată vârsta ei crudă, Ana Maria a învăţat să gândească în sintagme originale, pritocite îndelung, care îi pot servi drept răspuns, întrebărilor inerente: „singurul răsărit iubit de amurg” – „mă alerg prin răcoarea de cuvinte”; „adevărul din lumina palmelor”; „aprind focuri în curţile pustii”; „poveşti ascunse în lumea fără litere”; „umeri de flori” din titlurile poeziilor sale, ş.a. – dovadă că jocurile acestea de metafore o preocupă intens. Fiecare titlu dezvoltă o poveste atât de adevărată încât pare a fi inventată.  

Şi cum ar putea fi altfel, de vreme ce „răsăritul fiecărei dimineţi / aşterne drumul de întoarcere” (singurul răsărit iubit de amurg).  

Ana Maria Gîbu reuşeşte să-şi esenţializeze discursul poetic în picături de gând, care pot fi receptate independent dar şi împreună. Ex. „liniştea / mângâie mugurii / din palma pământului / dezmorţit” (primul poem); „păzesc taina fiecărui răsărit / ascunsă / printre umbre” (al doilea poem); „agăţată de ecoul / clopotelor / adun clipele plecate / împletindu-le cu lumina” (al treilea poem); „aştept noaptea de Înviere / să mă ridic deasupra singurătăţii” (al patrulea poem) – din poezia „aprind focuri în curţile pustii”.  

Autoarea reuşeşte să scoată poezie şi din piatră seacă, aşa cum se spune. Şi să o transforme în cântec. Un cântec născător de izvoare: „visez cum rădăcinile pietrelor / nasc izvoare” (trimit pe apă o dorinţă şi mă întorc). Fie şi pentru aceste două versuri – Ana Maria Gîbu merită numele de poetă şi îi străvăd un drum luminos pe acest tărâm fascinant.  

Nu e de mirare, pentru că Ana Maria, precum o liană, s-a suit pe umeri de flori şi de acolo a scrutat orizontul. De la această înălţime poate aprecia valorile adevărate din mulţimea de false valori. Cu toate acestea, întoarcerea la poveste este inerentă: copila jinduieşte la vremea basmelor „din lumea fără litere” – aluzie la timpul când mama, tata, bunica îi citeau poveşti până când venea pe la gene, Moşul Ene.  

Cuvinte predilecte: răsărit, speranţă, zâmbet, cuvinte, tăcere, şoaptă, taina, primăvară, Lumină, verde, îmbrăţişări, tinereţe, pleoape rourate, crengile cerului, dimineaţa, cuibul albastru, ruga, libertatea, fântână, balansoar, petec de iarbă adevărată, stele, paşi, rădăcinile pietrelor, izvoare, liniştea, mugurii, palma pământului, păpuşile ascunse alaltăieri, neliniştea din albăstrele, urmele prezentului, pene de şoim, alt albastru, rugăciuni pentru aduceri aminte, fereastra deschisă, umeri de lumină, palma timpului, icoana, ştergarul de in, grăunte de frig, arcuşul, penelul, raiul, răcoarea din palme, rotunjimi de doruri, evantai, castele pentru fluturi, cuvinte nerostite, sunetul pământului, geamul pădurii, fotografii decolorate, păpuşi cu obrajii topiţi; oglinzi cu două feţe, ieriul din mâine, inima soarelui, frunze de pelin, uitarea, o oră din răsărit, stelele căzute, norii bosumflaţi, îngeri cu aripi tăiate, clepsidra, leagăne de rouă, jucăriile de pluş, ecouri rourate, gândul unui copil cu sindrom down, un colţ de batistă, nectar, teiul cărunţit, ciulini şi măceşi, arcuite aripi, buze îmbrăţişate. Ar mai fi, de zece ori pe atât, ca rezervă.  

Un căuş de cuvinte. Poate doi căuşi. Un univers de cuvinte. Puse pe „umeri de flori”.  

Cu aceste cuvinte, dar şi cu tăcerile dintre ele, Ana Maria Gîbu poate clădi o lume mai bună, mai frumoasă, mai sigură. Ele îi creionează un virtual portret, în care, sigur se va recunoaşte. Pentru că, ele simbolizează sufletul românesc, cu asprimea, gingăşia şi tinereţea lui fără bătrâneţe…  

Amestec şi risipă de cuvinte, esenţă de cuvinte în flacoane mici precum cele cu mir, pentru nările fremătânde ale mirositorilor tineri.  

Cu nimic nu poate fi comparată evlavia unui copil: „de ieri sunt în rugăciune / spre seară / iau împărtăşania / şi ascult / cum ninge / dimineaţa / păşesc peste nori // durerile / se vindecă doar cu omături” (învăţ să merg iar prin zăpadă).  

Adeptă a poeziei ultramoderne, Ana Maria Gîbu a sărit etapele clasicului şi s-a adaptat din mers cerinţelor moderniste, renunţând la semnele de punctuaţie care, crede ea, că nu o mai reprezintă. Oricum, poezia ei are muzicalitate, ritm susţinut, conţinut şi reprezentare şi o maturitate ce uneori, te sperie şi te intimidează, pur şi simplu.  

Poeta mai foloseşte hiperbola şi personificarea pentru a da mai multă expresie versurilor.  

Nici visul nu îi este străin autoarei. Din el construieşte imagini poetice care curg dintr-unul în celălalt: „adun cuvintele sub frunze de mălin / să nu le atingă jarul verii / cu voi vreau să cunosc / plutirea şi zborul // inima amuţeşte // mă prefac în cruce / pe scena dintre stele / braţele se zbuciumă în ritmuri / de rock şi samba / să lepede cuiul // dimineaţa / îmbrăţişez alt vis” (spre altă zi).  

Citind volumul de versuri „Umeri de flori” – n-am avut nici o clipă impresia că am de-a face cu un copil. Versurile ei nu sunt deloc puerile, nici nu poartă amprenta naivităţii primelor începuturi. Parcă s-ar fi născut matură, de-a dreptul. Versuri, precum acestea: „tăcerea / m-a învăţat să iert” (şase zile de (ne)îndoială) – intră în categoria panseurilor lirice, care presupun o vastă experienţă, o acumulare serioasă şi o preocupare permanentă pentru autodepăşire.  

mă agăţ de rădăcini / cu frunţile spre cer” (cireşul meu a înflorit altfel – (odată cu merii) – spune Ana Maria – cu maximă seriozitate şi „jur pe trupuri de meri / că mă voi preface în sabia lui Merlin / înfiptă în vorbe prăfuite // Artur nu mă va găsi niciodată” – este nevoia de legendă, de poveste, de fantasme şi, mai ales, de magia cuvântului.  

De fapt, ceea ce are Ana Maria Gîbu este o fantezie debordantă, un spirit ludic demn de invidiat şi o perseverenţă care, alături de celelalte două atribute, o vor ajuta să înainteze pe acest drum luminos, până la perfecţiune.  

Finalurile poemelor au – mai toate – câte o concluzie clară, ce rezumă întregul text, fie sub formă metaforică, fie o aluzie moralizatoare adunată într-un punct migrator, în josul paginii. Este puterea de a sintetiza ideea, de a clarifica artistic şi estetic, mesajul. O astfel de privire de cristal asupra lucrurilor reprezintă viziunea tinerei poete asupra lumii, asupra universului şi asupra oamenilor de lângă ea. Ana Maria Gîbu surprinde realitatea în imagini clare, trecute prin filtrul sensibilităţii proprii, prelucrate şi redate sub o haină originală. Un astfel de final surprinzător este cel din poezia „anunţ publicitar”: „Mă mut la bunica / are imaş până la poartă // fără PC”.  

Alte finaluri remarcabile: „cuvintele au loc în loja principală” (strig fără cuvinte); „jumătate de glob / se droghează cu stele” (etnobotanicele anulate fără ordonanţă de guvern); acopăr timpul cu inima” (indiciile din nisip atacă);retrăiesc reîntâlnirea / în gânduri / cu ferestre deschise” (aştern întoarcerea pe drumuri fără nume); „simt destinul ploii / din inima crinului alb // adorm cu puritatea sub cap / rugând grâul să-ncolţească” (dialogul cu Luna a fost un succes), ş.a.  

O astfel de iscusinţă de a-şi doza mesajul liric este uluitoare, după numai câţiva ani de scris. Iată şi alt final notabil, în poezia „tihnă”, de data aceasta având atributele unui haiku: „mă regăsesc / în taina palmelor / cu miros de lut”.  

Pentru cineva care scrie: „stau cu tăcerea lipită / de tâmpla ferestrei” (toamna se joacă în pletele mele), se pare că Poezia nu mai are secrete de nedezlegat. Şi iată cum autoarea defineşte oamenii: „oamenii / umbre fără formă / pleacă / înainte / de a fi ferciţi” (desen schiţat cu ochii închişi).  

Poeme de duh sau Duh de poeme – s-ar putea subintitula aceste versuri, în care dimensiunea spirituală are un rol primordial: „lângă crucea de ieri / pe rădăcini din lut / lacrimile Tale / înalţă rugăciuni // cerul este despicat de privire / la capătul de întuneric / unde Tată şi Fiu / trimit lumina / în flori de cireş” (se aprinde iar spovedania în verde).  

Versurile au o forţă şi o determinare deosebite care pătrund direct în suflete.  

Modernitatea – cu tot ce are ea mai tentant - este apanajul tineretului. Poeta nu se dezice. E la curent cu fenomenul IT, este membră activă în cenacluri online, are pagină facebook, pagină web, blog personal, se implică serios în conceptul de cultură, cântă, desenează, dansează, scrie, călătoreşte, câştigă toate premiile şi la urmă, spune cu simplitate: „m-am întors la mama” (o zi în camuflaj). Ce i-ar mai lipsi unei astfel de poete?  

Nimic. Are tot ce-i trebuie pentru a ajunge pe culmi. Numai că, o dată ajunsă la înălţime, trebuie să ştie să privească drumul parcurs, să-şi păstreze proaspete emoţiile, puritatea, sensibilitatea, perseverenţa. Nimic nu e uşor. Darurile primite trebuie înmulţite şi fructificate. Dar deocamdată, mai poate spune: „tai vremea în clipe / şi învăţ limba scrisă / a îngerilor care merg desculţi” (comori care nu pot fi furate).  

Şi într-adevăr, Ana Maria Gîbu a ales să fie trezoriera unor astfel de comori sufleteşti care nu se strică, nu se pierd, nu pot fi mâncate de molii sau de rugină, nu pot fi furate. Pot fi doar dăruite.  

Ceea ce şi face micuţa autoare cu excelenţă.  

 

 

CEZARINA ADAMESCU,  

14 iunie 2013  

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
UN PAS URIAŞ DE LA NEDUMERIRI LA CERTITUDINI - autor CEZARINA ADAMESCU / Ana Maria Gîbu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 903, Anul III, 21 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ana Maria Gîbu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ana Maria Gîbu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!