Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Miron Blaga         Publicat în: Ediţia nr. 64 din 05 martie 2011        Toate Articolele Autorului

UN INTELECTUAL BIHOREAN NEPERECHE - VIOREL FAUR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este greu să scrii despre un Om, chiar şi într-un moment de circumstanţă, la ceas aniversar; este greu fiindcă, dincolo de Bine, Frumos şi Adevăr, stă fiinţa vie, concretă - un complex fizic, psihic şi intelectual armonios sau disproporţionat, un ansamblu de afecte, trăiri şi exteriorizări nu totdeauna perceptibil în toată profunzimea sa; şi este cu atât mai greu, când Omul se numeşte Viorel Faur, una dintre personalităţile accentuate ale culturii româneşti actuale. Când, trecând peste preţuirea şi devoţiunea ce i le porţi, luciditatea şi temperanţa ar trebui, totuşi, să domine demersul omagial întreprins. 
  
Viorel Faur a făcut ochi în urmă cu 70 de ani, într-un ţinut aparte cam la jumătate distanţă între vidicul Beiuşului şi vidicul Coului, în Dumbravani, într-o familie de ţărani aşezaţi, cu dragoste de carte. După absolvirea Facultăţii de Istorie a celebrei universităţi clujene, Viorel Faur se întoarce, ca profesor, în ţinutul natal, apoi este cooptat ca muzeograf, la recent înfiinţatul Muzeu al Tarii Crişurilor, unde va desfăşura o prodigioasă şi plină de satisfacţii muncă de organizare şi cercetare. Totodată, va susţine o fertilă activitate publicistică, în presa locală şi în reviste de prestigiu naţional, articolele şi studiile sale, ca şi comunicările ştiinţifice, de altfel, atrăgând atenţia specialiştilor, atât prin valoarea lor documentară şi ştiinţifică, cât şi prin stilul concis, riguros, bine strunit, şi, totuşi, vibrant, în stare să capaciteze şi să implice lectorul, pe care-l face părtaş chiar şi la demersul cel mai arid.  
  
De remarcat, în acelaşi timp, o adevărată şcoală istoriografică formată în jurul lui Viorel Faur, între care şi câteva nume de mare prestigiu, aici, la muzeul orădean. Remarcabile, constituind adevărate modele, sunt studiile şi cărţile despre anul revoluţionar 1848-1849 în Ţara Crişurilor despre reflectarea Războiului de Independenţă, despre anul Marii Uniri şi următorii, în acelaşi ţinut, sau studiul monografic dedicat localităţii Sighiştel etc. care i-au adus, istoricului Viorel Faur, notorietatea, nu numai printre colegii de breaslă, ci şi în cadrul publicului larg. Notorietate care l-a propulsat pe Viorel Faur printre universitari - mai întâi, la Institutul Pedagogic, apoi la Universitatea din Oradea.  
  
Ca Dascăl de Istorie, a strălucit şi străluceşte prin temeinicia şi profunzimea cursurilor sale, prin aticismul şi vibraţia stilului în care sunt scrise. Orator desăvârşit, cum au fost puţini printre istoricii noştri, prof. univ. dr. Viorel Faur captează şi înflăcărează conştiinţele tinere, călăuzindu-le pe drumul plin de asperităţi ale Adevărului. Exigent, în primul rând cu sine, este exigent şi cu cei din jur, mai ales cu tinerii săi discipoli, pe care-i sprijină şi promovează în arena istoriografiei, unii dintre aceştia devenind, deja, nume cunoscute şi apreciate. Ceea ce, în mediul studenţesc, îl fac, deopotrivă, „temut” şi extrem de iubit.  
  
Aceeaşi notorietate publică l-a condus în primul Parlament postdecembrist al României, ca senator. Calităţile deosebite i-au fost recunoscute şi aici, colegii alegându-l şef al Comisiei parlamentare pentru relaţii internaţionale, calitate în care a făcut o impresie mai mult decât frumoasă, vizitele sale în fruntea unor delegaţii în ţări din Asia, Europa şi America reuşind să dezgheţe pojghiţa creată de unele declaraţii şi atitudini revoluţionar-belicoase, iscate de amatorismul unor „politicieni"postdecembrişti. Tot datorită senatorului Viorel Faur, Ziua Naţională şi Imnul României sunt 1 Decembrie şi „Un răsunet”, al lui Mureşanu, pledoaria sa, bine argumentată şi orchestrată, convingând plenul Parlamentului. Spirit de luptător, lucid şi ferm, tenace, a pledat numai cauze nobile, generoase, de bună conveţuire şi conlucrare, pentru binele ţării şi al cetăţenilor, în cea mai exemplară moralitate politică şi civică, Viorel Faur fiind, de la Aurel Lazăr încoace, cea mai proeminentă figură politică pe care a dat-o, ţării, Bihorul.  
  
Printre realizările de excepţie ale lui Viorel Faur, trebuie menţionată şi apariţia unei noi serii din revista „Cele Trei Crişuri", ca şi editarea unei reviste de istorie şi teorie militară – „Cetatea Bihariei", în redacţiile cărora a reuşit să adune cei mai buni creatori şi specialişti în istorie din Oradea, cele două reviste având colaboratori de marcă în toată ţara şi chiar din străinătate. De aceea, acum, la împlinirea a 70 de ani de viaţă, pe Viorel Faur îl omagiază nu numai comunitatea universitară, ci şi publicul larg, care şi-a redescoperit identitatea şi prin întreaga activitate şi viaţă a ilustrului Om de Cultură bihorean. Un Om este un univers. Viorel Faur este un univers cunoscut, dar de câştigat - cu inima şi cu raţiunea - de fiecare dintre noi. Pentru Binele, Frumosul şi Adevărul nostru, al fiecăruia dintre noi. Pentru o identitate exemplară. 
  
La mulţi ani, Magister!  
  
Miron BLAGA 
  
Oradea 
  
1Martie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
UN INTELECTUAL BIHOREAN NEPERECHE - VIOREL FAUR / Miron Blaga : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 64, Anul I, 05 martie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Miron Blaga : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Miron Blaga
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!