Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 713 din 13 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

UN GEST DE GENEROZITATE SUPREMĂ - crochiu - CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

UN GEST DE GENEROZITATE SUPREMĂ  

-crochiu-  

Am constatat în ultimii ani în special, că principalul motiv de neînţelegere şi supărare între oameni este faptul că nu au timp. E destul de frustrant să aştepţi pe cineva care veşnic îşi amână venirea până când te saturi şi contramandezi.  

Se întâmplă frecvent. Oricât de binevoitor ai fi, tot nu reuşeşti să ajungi să rezolvi o problemă importantă şi de aici se iscă toate neplăcerile. Eşti cotat drept neserios, fără cuvânt, nepăsător şi după câteva isprăvi de genul acesta, se întâmplă să ţi se trântească uşa în nas.  

De ce oamenii se plâng necontenit că nu au timp? De ce nu mai reuşesc să-şi onoreze cuvântul, interesele, afacerile?  

S-a diminuat timpul într-atât?  

S-a schimbat dimensiunea secundei?  

Au intrat la apă minutele, orele, săptămânile, anii?  

Nu. Ele-s tot la fel. Noi ne-am schimbat, trăim trepidant, sufocant, stresant, în pripă. Sau, într-o continuă stare de urgenţă. Ori stare de necesitate care presupune griji, pregătire febrilă, lucruri făcute de mântuială.  

Poate că ar trebui să ne reconsiderăm priorităţile, prieteniile, cercul de interese.  

Dacă nu ai timp pentru tine, fără îndoială că nu vei avea nici pentru ceilalţi. Vei fi mereu în criză, un om chinuit, stresat, pus pe fugă.  

Aş vrea să întâlnesc o persoană care să aibă timp berechet pentru toate. Şi în special pentru mine. Să nu se grăbească altundeva. Să nu fie constrâns de secunde. Să-mi dăruiască mii de clipe, fără să le socotească, mereu cu ochii pe ceas, crispat, preocupat, cu ochii pe uşă. Atunci i-aş dărui şi eu anotimpurile mele de aur, avuţiile neştiute şi nedăruite pentru că nu s-a găsit un destinatar vrednic. I le-aş pune la picioare, fără nici un fel de rezerve.  

Să-ţi dăruieşti timpul – iată ce gest suprem de generozitate! E o dovadă grozavă de prietenie, devoţiune şi de iubire.  

Scuza timpului insuficient este pe primul loc în relaţiile dintre oameni. Şi uneori sună atât de penibil.  

N-avem timp să trăim, să iubim, să muncim, să ne distrăm, să ne dăruim, să creăm, să ne întîlnim cu cineva, n-avem timp de nimic. Nici pentru moarte nu se găseşte timpul prielnic.  

Păi, atunci, pentru ce?  

Sau, „pe ce te bazezi?” cum ar fi spus Moncher din Siliştea-Gumeşti, „cel mai iubit dintre pământeni”.  

Eu deja am început să fac alergie la această frază, aruncată fugar, peste umăr, de cineva care vrea să scape de responsabilităţi.  

Pentru că, nu-i aşa, Timpul e singurul reper în viaţa noastră. Singurul de care dispunem în călătoria noastră spre veşnicie. Şi, de cum îl foloseşti, vei da seamă odată şi odată, la Marea Judecată.  

 

 

13 decembrie 2012  

Ziua în care Nichita a murit în picioare  

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
UN GEST DE GENEROZITATE SUPREMĂ - crochiu - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 713, Anul II, 13 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!