Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   



Un gând de recunoştinţă şi preţuire la ceas aniversar – Înaltpreasfinţia Sa Iustinian Chira la împlinirea a patruzeci de ani de viaţă arhierească, slujitoare şi pilduitoare...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scrisoare deschisă şi sinceră, pentru publicare... 
  
Un gând de recunoştinţă şi preţuire la ceas aniversar – Înaltpreasfinţia Sa Iustinian Chira la împlinirea a patruzeci de ani de viaţă arhierească, slujitoare şi pilduitoare...  
  
Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Iustinian, 
  
Ziua de 09 septembrie a fiecărui an ne duce cu gândul la ziua de hirotonie întru arhiereu a înaltpreasfinţiei voastre, moment şi eveniment care în acest an este mai special sau mai deosebit deoarece aţi ajuns la o frumoasă vârstă, rotundă – cea de 40 de ani de viaţă arhierească, slujitoare şi pilduitoare!... Prilej pentru a vă transmite, în numele familiei mele şi al meu personal, urările noastre de multă sănătate, de multă putere de muncă în continuare, de mult succes, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti, toate încununate cu un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!...” 
  
Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de înaltpreasfinţia voastră acum, la împlinirea a patruzeci de ani de slujire apologetică, jertfelnică şi mărturisitoare, cu timp şi fără timp, în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc!...  
  
Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care vă cunosc de, relativ, puţină vreme adică de, numai douăzeci şi trei de ani, adică de când sunteţi slujitorul şi arhipăstorul duhovnicesc, a preoţilor şi credincioşilor, ce vieţuiesc în cuprinsul celor două judeţe – Maramureş şi Satu Mare - care aparţin acestei vrednice eparhii!... 
  
În viziunea, în mintea şi în inima mea personalitatea înaltpreasfinţiei voastre se conturează şi se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul dumneavoastră de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o aveţi spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cere; prin cultura teologică, duhovnicească şi nu numai cu care sunteţi înzestraţi datorită muncii şi tenacităţii înaltpreasfinţiei voastre – deoarece sunteţi un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu dumneavoastră de-a lungul întregii vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul de disciplină şi bună rânduială, în primul rând cu propria dumneavoastră persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte accesibil şi înţelept, coerent (dar) şi consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!... De asemenea, mai aveţi şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre româneşti şi ortodoxe!... 
  
Aţi ajuns la o vârstă şi la o maturitate sau experienţă la care, probabil, vă gândiţi mai mult la ce a fost în urmă, făcându-vă tot felul de bilanţuri deşi, eu personal vă sugerez să nu renunţaţi, nici de aici înainte, la aspectele, diverse şi variate ale activităţii dumneavoastră, care este foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare!... 
  
Cugetând la activitatea şi la personalitatea înaltpreasfinţiei voastre care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care v-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Marele Arhiereu, pe care înaltpreasfinţia voastră l-aţi cinstit şi l-aţi slujit întotdeauna cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!... 
  
M-aş bucura să ştiu, Înaltpreasfinţia Voastră, că atât contemporanii cât şi posteritatea vă vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce aţi făcut, pentru ceea ce sunteţi şi însemnaţi în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele dumneavoastră va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-aţi făcut atâtor oameni şi care fapte, fiţi sigur, că sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aveţi parte!... 
  
Aşadar, fiţi încredinţat, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Iustinian, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să vă dăruiască multă linişte şi pace în suflet, multă bucurie sufletească şi să vă răsplătească pentru faptul că i-aţi făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală teologică înaltă, încheiată, şi pe care, apoi i-aţi hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-aţi instalat în parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun; apoi aţi târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri - marcate de prezenţa şi activitatea înaltpreasfinţiei voastre atât de prodigioasă şi care s-a desfăşurat, şi încă se desfăşoară, pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-vă, încă odată să ne trăiţi întru mulţi, folositori şi roditori ani!...  
  
Adăugăm şi anexăm, în cele ce urmează, (şi) un interviu realizat cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Iustinian Chira al Marameruşului şi Sătmarului, care s-a născut la 28 mai anul 1921 în localitatea Plopiş, judeţul Maramureş: 
  
- Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Iustinian, acum, la vârsta şi experienţa dumneavoastră, spuneţi-ne, vă rugăm, ce înseamnă sa fii arhiereu? 
  
- Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Iustinian Chira: Am intrat în mănăstire cu hotărârea să-mi dăruiesc lui Dumnezeu toată viaţa: trupul şi sufletul; apoi am fost tuns în mona¬hism, am fost hirotonit întru preoţie, am devenit stareţ, am ajuns episcop. Toate acestea au fost din mila lui Dumnezeu, nu pentru meritul meu şi nici pentru că am căutat eu anume. Când Sfinţii Părinţi au stabilit că episcopul trebuie să fie monah, nu a fost o problemă formală, ci reală. Acum unii dintre ierarhi, din necesitate, au fost tunşi în monahism peste noapte pentru a se îndeplini o formalitate, urmând ca a doua zi să poată fi ridicati la rangul de ierarh. Nu este greşit, însă cel care, chiar din necesitate, a depus voturile monahale are obligaţia să le respecte cu sfinţenie până intră în mormânt. Nu uit niciodată, nici în cele mai fericite clipe ale slujbei ce o îndeplinesc ca arhiereu, că sub măreaţa şi frumoasa haină de arhiereu port rasa călugărească, crucea şi paramanul. Eu mă voi întoarce în sânul pământului ca monah. Slujba înmormântării există pentru copii, mireni, preoţi, monahi. Arhiereii sunt înmormântaţi cu slujba monahilor; în acest veşmânt îngeresc de monah ne vom prezenta în faţa lui Dumnezeu. Omoforul şi mitra arhierească trebuie să se aştearnă peste voturile monahale şi asceza. De asemenea arhierei are nevoie Biserica Lui Iisus Hristos! 
  
- Care este rolul părinţilor duhovniceşti, în sensul cel mai înalt al cuvântului, în viaţa unei Biserici? 
  
- Am rezistat - nu se pot pune în paranteză atâţia ani - şi datorită rugăciunilor marilor noştri duhovnici, ştiuţi sau neştiuţi. Preotul are trei meniri: sfinţitor, conducător şi învăţător. Există latura administrativă a Bisericii, unde cei cuprinşi în sfera aceasta, aici şi în Apus şi în toate părţile, au făcut concesii veacului, statului, dar nu concesii care să compromită corpul, trupul Bisericii. Există însă şi sfera duhovnicească, mistică, ascunsă, neştiută. Aceasta este forţa cea mare a Bisericii. Aici şi pretutindeni există mari rugători, cei mai mulţi neştiuţi. În istoria Bisericii sunt pomeniţi aşa-numiţii "nebuni pentru Hristos", despre care lumea zice că-s proşti ori nebuni; însă ei sunt mari duhovnici, sfinţi, iar lumea nu-şi dă seama. Rugăciunile lor sunt atât de plăcute lui Dumnezeu, încât pentru ruga acestora ţine Dumnezeu lumea. Până când vor exista asemenea făpturi nu-şi va retrage Dumnezeu binecuvantarea de pe pământ. Să ştiţi că mare rol are această elită a vieţii spirituale creştine! Este destul uneori să le vezi numai chipul, ca să te zidească, să-ţi îndrepte viaţa. Se spune că în momente de cădere grozavă morală, de răscruce socială, când mânia lui Dumnezeu se ridică uriaşă să-i pedepsească pe oameni, se prezintă în faţa lui Dumnezeu, ca şi Moise pentru poporul evreu, se ridică aceste făpturi în straiele lor cernite şi-i cer lui Dumnezeu iertare pentru oameni. Totul este răspunsul iubirii reciproce. 
  
- În altă ordine de idei, Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop, Uniaţia mai rămâne încă o rană deschisă, îndeosebi aici, în Ardealul de Nord? 
  
- Îngrozitoarele temniţe de la Aiud şi Gherla sunt construite de împărateasa Maria Tereza tocmai atunci când s-a făcut uniaţia. Au fost aruncaţi în ele cei care nu acceptau actul uniaţiei. Sigur, a fost trimisă şi armata din imperiu, cu generalul Bukov, care a distrus peste 150 de mănăstiri, act de gravitate şi totodată un compromis teribil al Bisericii Catolice, apusene. Odată cu distrugerea acestor mănăstiri, a dispărut ce-am avut mai de preţ în Ardeal. Acestea erau tezaure de cultură şi spiritualitate autentică. Existau acolo manuscrise, documente vechi, icoane, veşminte, toate s-au făcut scrum la 13 iunie 1762. Măsura a fost atât de crudă, încât s-a îngrozit şi clerul catolic, nefiind de acord cu asemenea distrugere. Demolarea bisericilor de către comunişti a fost, pentru noi, într-un fel, repetarea dezastrului de la anul 1762. Şi totuşi, în vremea noastră, preoţii se străduiau să construiască biserici, cu voia sau fără voia stăpânirii. Foarte straniu, în timp ce în alte părţi erau demolate bisericile, în Maramureş se construiau unele noi. Maramureşul este un spaţiu miraculos, având şansa ca să se dezvolte în credinţa creştin-ortodoxă foarte de timpuriu. A fost mai izolat şi tocmai aceasta l-a ajutat, după cum spune şi marele istoric Nicolae Iorga. 
  
- Înaltpreasfinţia voastră, care sunt principalele îndatoriri ale unui preot în zilele noastre? 
  
- Există în mod deosebit două datorii ale preoţilor: să păs¬treze dreapta credinţă, cuvântul lui Dumnezeu curat, nefalsifi¬cat, ajutându-i şi pe ceilalţi să-l cunoască. Apoi este grija de a păstra integritatea unităţii Bisericii. Pe Nistru voievozii români au construit cetăţi care să ne delimiteze, să ne apere de puhoaiele ce veneau din adâncurile pustelor, stepelor siberiene. Spre apus nu s-au putut construi cetăţi, dar au existat nenumărate altare ortodoxe, acestea fiind cetăţile care ne-au apărat de înstrăinare. Am fost de multe ori peste Tisa, i-am văzut pe creştinii din localităţile Slatina, Apşa de Sus, Apşa de Jos; aşadar, imediat dincolo de graniţă există un popor român de o frumuseţe sufletească ieşită din comun. Vorbesc o limbă frumoasă, păstrează datinile, fiindcă au fost feriţi de asimilare de maica neamului românesc, de Biserica Ortodoxă. La noi s-a păstrat cu sfinţenie învăţătura primară, celelalte confesiuni care s-au depărtat de aceasta au întotdeauna spre ce îndrepta privirea, au la ce se raporta. Biserica Ortodoxă nu are nevoie, pentru a-şi justifica existenţa, să falsifice ori să răstălmăcească Sfânta Scriptură, aşa cum fac catolicul, protestantul şi neoprotestantul. Păstrarea învăţăturii ortodoxe autentice este în folosul întregului creştinism. Dacă şi Biserica Ortodoxă ar fi dusă în eroare, atunci n-ar mai rămâne nimic pe pământ, decât haosul. Prima grijă a unui preot care conduce o corabie a lui Iisus Hristos este să păstreze cu sfinţenie dreapta învăţătură. Cu o bucurie extraordinară că este în acest loc autentic al lui Iisus Hristos şi fără să privească cu indiferenţă şi cu aroganţă, fără triumfalism, fără mândrie, ci cu smerenie, fară dispreţ faţă de celelalte confesiuni. Toate valorile ce le avem nu sunt meritul nostru, ci al lui Dumnezeu. Triumfalismul este propriu confesiunilor care s-au abătut de la dreapta credinţă. Dispreţul şi mândria il stăpânesc numai pe sectar. 
  
- V-am auzit în câteva rânduri rostind în faţa mulţimii de credincioşi aceste cuvinte care, presupun că vă stau foarte mult la suflet: "Dumnezeu este cu noi!" 
  
- "Dumnezeu este cu noi" nu este o expresie, ci o mărturisire de credinţă. Noi ne declarăm creştini, credincioşi. Nu suntem chiar evlavioşi. Insuficienţa ne este nu credinţa, ci certitudinea prezenţei lui Dumnezeu. Când eram episcop vicar la Cluj, stăteam de vorbă seara şi spuneam: iată, voi vă duceţi şi vă culcaţi pe un pat de spini, iar eu ma culc pe un pat de crini. De ce? Când te culci, toate gândurile şi imaginaţia zboară pe toate coclaurile, bune, rele, te chinuiesc. Eu mă duc şi mă culc pe un pat de crini, şi am certitudinea că nu sunt singur, că ochiul lui Dumnezeu priveşte până în adâncurile gândurilor mele şi mi-e ruşine de Dumnezeu să accept gânduri ticăloase, răutacioase sau de duşmănie. În Cluj, la miezul nopţii, deschideam geamul şi stăteam cu faţa la oraş, gândindu-mă la fraţii mei, la toţi cei ce purtau chip de om, indiferent de credinţa sau necredinţa lor, căci în jurul meu trăiau 400.000 de oameni. Mii de inimi băteau într-un ritm, de parcă se mişca oraşul. Simţeam cum treptat adorm pasiunile, gândurile lor şi Duhul lui Dumnezeu pluteşte peste toate. Mă gândeam şi la bolnavul care-şi dă duhul la spital, şi la doctorul de la căpătâiul lui, şi la miliţianul care stă la colţul străzii, şi la brutarul care pregătea pâinea pe mâine, şi la cel ce stătea în beciurile securităţii, şi la cei ce erau în cercetări, mă transpuneam în situaţia fiecăruia. Se spune ca în timpul sfintei slujbe, dimineaţa, la Sfânta Liturghie, omul trăieşte mai atent, mai curat; dar pentru pământul acesta a rânduit Dumnezeu ca în fiecare ceas pe glob să fie Sfânta Liturghie aşa încât în toată vremea se înalţă rugăciuni - este un echilibru pe care nu-l realizăm trăind într-o societate unde auzim numai urlete şi înjurături. Dar dincolo de acestea există, clipă de clipă, rugăciunile către Dumnezeu. Da, aşa strigau apăsat şi repetat tinerii la Cluj în faţa Catedralei în zilele Revoluţiei: "Dumnezeu este cu noi". Era copleşitor! De unde ştiau ei aceasta, dacă nu de la Biserica care nu i-a abandonat în nici o vreme? 
  
- Înaltpreasfinţite Părinte Iustinian, cum vedeţi implicarea intelectualilor în viaţa Bisericii? 
  
- Intelectualul ar trebui să fie un om cu bună învăţătură. Un om înţelept, care să poată face mai corect decât oricine deosebirea între bine şi rău, pentru el, personal, şi pentru societate. Este obligaţia conştiinţei lui profunde să fie un factor de echilibru, de moralitate. Când judeci un om simplu pentru un păcat îi dai o pedeapsă mai uşoară, pe când unui om învăţat pedeapsa îi este mai gravă, deoarece şi responsabilitatea sa este mai mare. Un intelectual născut într-o societate creştină, care a fost botezat, cununat, care nu concepe să fie înmormântat ca un animal, fără asistenţa spirituală şi sacramentală a Bisericii, ar trebui să fie în societate un model. Inima, caracterul, personalitatea sa ca intelectual să fie stâlp de lumină - şi nu spun prea mult. Ca să ajungi aici, trebuie să-L cauţi pe Domnul nostrum Iisus Hristos. Este greu să fii om, să rezişti tentaţiilor şi patimilor când n-ai nici un fel de sprijin religios. O morală fără religie nu există. Morala are două suporturi: pistolul Securităţii, asta-i morala proletară, sub ameninţarea pistolului Securitatii, şi este morala creştină. Un om religios nu din frică de Dumnezeu trăieşte viaţa corect, ci din respect şi din iubire faţă de El. Mie îmi este milă de unii intelectuali cărora li s-a imprimat în suflet îndoiala, nu necredinţa, căci nu există om ateu. Nici cel ce se declară liber-cugetător! Este un moft! Nici el nu crede aşa ceva! Este şi orgoliul acesta omenesc, deseori: crezi că-i mai elegant să te declari liber-cugetător. Nu este elegant deloc, sau este foarte elegant, dacă vrei. A fi liber-cugetător înseamnă a fi liber să gândeşti drept, nu ca un hoţ, a avea o cugetare sănătoasă, de care să te foloseşti liber. O raţiune sănătoasă este întotdeauna cheia spre Dumnezeu. 
  
- Care sunt categoriile sociale cele mai năpăstuite în vremea noastră şi către care ar trebui îndreptată, cu precădere, atenţia milostivirii noastre? 
  
- Mereu ni se spune "să vă fie milă de bătrâni, copii, bolnavi", dar n-am pomenit până acum să se spună "să vă fie milă de tineri". Ei sunt o categorie foarte chinuită astăzi. În primul rând faţă de copii avem obligaţia să le dăm dreptul să se nască, dreptul la viaţă. Apoi trebuie să organizăm societatea într-un fel sau altul, astfel încât să le dăm speranţă, curaj şi încredere tinerilor. Mă uit la ei când merg prin sate şi-i văd ca pe nişte oi rătăcite, au făcut şcoala şi nu mai ştiu ce să facă cu ea, au îmbrăcat haina de orăşean şi acum nu pot să îmbrace hainele de ţăran. Trebuie să le redăm speranţa în viitor. Viaţa omului se împarte în trei etape: copilăria, tinereţea împreună cu bărbăţia şi bătrâneţea. Lumea, deşi aceeaşi, este văzută de fiecare dată în alte culori, sufletul o reflectă diferit, în copilărie - pentru mine este un spaţiu de basm - nu uiţi niciodată sărbătorile, frumuseţea lor. Copilul devine apoi bărbat cu responsabilităţi, trăieşte cu demnitate, are o măreţie în împăraţia sa, care este gospodăria lui, casa lui, soţia lui, copiii lui. Trăieşte plenar viaţa, dar nu încântat de ea, ci încărcat de obligaţii şi datorii. Şi trăieşte toată dulceaţa realizărilor lui. Vine bătrâneţea, care este un amurg stralucit. Totdeauna mi-au fost dragi zilele de toamnă, de iarnă, amurgul, ce are un farmec aparte. Şi bătrâneţea are un farmec al ei: ai posibilitatea ca, din capătul drumului, să priveşti fericit spre bărbăţie şi copilărie. Există şi cazuri nefericite, în care bătrâneţea este un chin, dacă omul a avut o viaţă netrebnică şi n-a ţinut seama de poruncile lui Dumnezeu. Este însă strălucitor amurgul vieţii. De ce? Acum se simte că s-a apropiat uşa. Ce-i dincolo de uşă? Te aşteaptă o lume misterioasă, miraculoasă şi reală. Te aşteaptă strămoşii, prietenii care au plecat, sfinţii, îngerii, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Adevăratul Dumnezeu. Este momentul când omul, după o lungă şi obositoare călătorie, se apropie de casă, unde ştie că-l aşteaptă Dumnezeu cu braţele deschise, Tatăl, cetele îngereşti bucurându-se că "mort a fost şi a înviat". Fiindcă viaţa noastră trece de la moarte la Viaţă – Adevărata Viaţă. 
  
- Înaltpreasfinţia Voastră, acum în acest context, la acest moment şi ceas aniversar, al vârstei patericale, cum vedeţi viaţa dumneavoastră ş ice vă mai doriţi de la ea?  
  
- Dragul meu, de acum, o văd ca pe un pelerinaj, un drum şi o călătorie ajunsă spre sfârşit, adică spre amurg şi sprea marea trecere şi întâlnire şi judecată. De la ea nu-mi mai doresc decât să-i pot înţelege, îndrăgi şi iubi pe toţi!... 
  
- Încă odată vă doresc un sincer şi călduros “La Mulţi şi Fericiţi Ani”, adresându-vă totodată, calde şi sincere mulţumiri pentru tot!... 
  
Bucureşti – 09.09.2013 
  
Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie,  
  
Stelian Gomboş –Consilier  
  
la Secretariatul de Stat pentru Culte 
  
din cadrul Guvernului României 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Un gând de recunoştinţă şi preţuire la ceas aniversar – Înaltpreasfinţia Sa Iustinian Chira la împlinirea a patruzeci de ani de viaţă arhierească, slujitoare şi pilduitoare... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 983, Anul III, 09 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!