Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



Un „erou” al mineriadelor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


Pe Zugravu, preşedintele Ligii studenţilor, nu l-am uitat. Persoana lui m-a fascinat întratât încât i-aş închina întreg romanul. El a murit şi s-a născut ca un Făt-Frumos din propriile lui îngemănări. Nu-l mai văzusem de atuncă din Piaţa Universităţii când veniseră minerii şi l-au înhăţat ca pe un borfaş de rând şi se vorbea că i-ar fi tăiat capul ca lui Constantin Brâncoveanu în Edikule. Se vorbea pe la colţuri de Universitate că-l luaseră şi-l duseseră pe câmp şi-i dăduseră foc cu benzină să nu mai afle nimeni de el. Un timp toată lumea a crezut acest lucru. După care au început zvonurile. Ba că ar fi în spital cu capul spart, ba că-l trimisese statul într-o clinică din străinătate să-i coasă capul la loc, să-i adune os cu os şi să i le dea la linie. Ba că e în puşcărie condamnat în secret pentru că organizase Piaţa Universităţii şi scrisese cu mâna lui <Zonă liberă de neocomunişti!> şi o pusese în centrul capitalei să vadă străinătatea în ce ape ne scăldăm noi, românii. După câţiva ani, unii vorbeau că s-ar fi înscris la Facultatea de Teologie sub alt nume, îşi lăsase barbă, îşi făcuse ceva operaţii estetice să nu mai fie cunoscut şi se dăduse la fund ca un adevărat spion anglo-american. Cert este că Marian mi-a povestit că-l văzuse după vreo zece ani într-o librărie bisericească vânzând la cărţi sfinte. Avea Biblii, Vieţile sfinţilor, Minunile apostolilor, Cărţile părintelui Cleopa, şi alte şi alte asemenea broşuri. Marian l-a întrebat ceva şi nu a vrut să recunoască că este una şi aceeaşi persoană cu Zugravu. Ba mai mult spunea că nici nu-l cunoaşte pe respectivul. Şi atunci ne-am întrebat ce chimie s-a petrecut în sufletul lui de-i spălaseră minerii creierii atât de mult. Zice povestea că ar fi stat trei luni inconştient şi că după acel timp s-ar fi trezit altul. În acel timp visase ceva, un vis lung, că era preotul dac al lui Decebal şi locuia într-o grotă din Munţii Sarmisegetuzei. Şi a venit Decebal la el într-o zi şi i-a cerut să-i spună cum se va termina lupta dintre el şi Traian. <E de rău stăpâne, cică i-ar fi spus Zugravu, îmbrăcat într-o manta neagră, ca un fel de Zoro, romanii ne vor cuceri, ne vor luat tot aurul şi ne va transforma ţara într-o provincie romană. Noi vom pieri toţi în lupte, de femei îşi vor bate joc, le vor necinsti, pe copii îi vor pregăti ca soldaţi în alte lupte, pe bărbaţi îi vor duce la Roma ca sclavi, iar aici vor stăpânii veneticii aduşi de el din toate provinciile romane: hoţii, borfaşii, criminalii, violatorii şi toţi nechemaţii din imperiu.>Când povestea el, se strângeau toţi bolnavii din spital pe lângă el şi ascultau numai ochi şi urechi la balivernele lui. Povestea cu lux de amănunte cum păzise el avanpostul de observare de pe râul Cerna să vadă când termină romanii podul ca să dea alarma în tabăra dacilor. Povestea de sacrificiile făcute de romani închinate lui Zamolsis, cum sacrificase mândreţe de copii aruncându-i în suliţele soldaţilor daci ca sufletul lor să se urce la cer să-l îmbuneze pe Zeus. Cei din spital spuneau că nu se vedea piele de om pe el, era tot înfăşurat în tifon, doar ochii ca două mari safire îi străluceau printre înfăşurările tifonului şi buzele care sporovăiau întruna despre acele vremuri. <Domnule, ăsta e nebun, îşi dădeau cu părerea unii bolnavi care mai ştiau ceva istorie, ăsta povesteşte totul din cărţi, probabil că a citit prea mult la viaţa lui!.> <Nu, domnule, intervenea altul, dumneata ştii ce este metempsihoza?> <Cum o să ştiu eu ce e aia?> <Hei, uite cum e, sufletul lui de acum s-a dus în sufletul ăluia care zice el că e, adică al preotului lui Decebal! Un fel de migrare a sufletelor...> Ceilalţi tot nu înţelegeau. Cum o să se ducă un suflet în altul? Sufletul, când mori, iese şi se urcă la ceruri! <Âsta e nebun, domnule, aşa e domnu doctor, ziceau ei când venea doctorul în control, aşa e că e nebun şi dumneavoastră nu vreţi să ne spuneţi?> <Nu e, fraţilor, le răspundea doctorul, şi-a pierdut memoria...> El încă mai confunda pe mineri cu romanii şi pe Constantinescu cu Decebal. Apoi îi dădea cu Ana Blandiana, cu Paler şi cu Liilcenu cu grupul lor de dialog social... şi recita versurile Anei Blandiana, rar, cu inflexiuni în voce: Umblu prin mine/ Ca printr-un oraş strein/ în care nu cunosc pe nimeni/ Seara mi-e teamă pe străzi/ si-n dup-amiezile ploioase/ Mi-e frig şi urât/ Nici o dorinţă de a călători/ Când şi numai trecerea drumului/ E aventură./ Nici o amintire din alte vieţi/ întrebării/ <De ce-am fost adusă aici?> <A fost student la litere, domnule!- zbiera unul pe pervazurile ferestrei de spital, aşteptând mereu nevasta cu merinde de acasă. Voi nu vedeţi că e tobă de carte!> <L-au nenorocit minerii în bătaie, sărmanul, îl mângâia un moş cu palmele peste capul lui oblojit. Taci cu tata c-o să vie şi timpul tău!> <Timpul meu a venit, înnoda Zugravu dialogul cu moşul, eu sunt alfa şi omega, eu sunt cel ce va să vie, să judece vii şi morţi!> <Săracul, trecea o soră prin salon, dându-şi cu părerea, a luat-o razna de tot! Taci, don’ Zugravu, culcă-te şi odihneşte-te, i se adresa ea, că ai să te faci bine şi-ai să te duci acasă!> Când era timpul urât, când bătea vântul şi ploua se ducea la fereastră şi se uita pe geam la zbaterea naturii. îi plăceau zvârcolirile naturii, vântul şi ploaia, furtunile şi grindina, încordările naturii când îndoia vântul vârfurile plopilor din faţa lui. Atunci privea şi se închina. Atât. Şi era mut. Şi rar zicea: Plopule, plopule,/ De te-ndoi şi te dezdoi,/ Parc-am fi noi amândoi/ În bătaia vântului/ Roşi de dorul gândului...  

Trei luni cică ar fi stat el în spital după care a ieşit cu foaie de tratament sever la domiciliu. Al doilea an a dat la teologie. Nu l-a mai oprit nimeni. <Alegeţi-vă, cică le-ar fi spus el părinţilor, ori călugăria, ori Teologia!> Atunci ca să-l aibă aproape părinţii lui au ales Teologia, deşi neam de neamul lor nu avuseseă popi în familie. Între timp a vrut să se ducă în Valea Jiului să se împace cu minerii, să-i vadă şi el pe cei care i-au spart capul şi să-i întrebe: <Ce-aţi avut, măi fraţilor, cu mine? Ce v-am făcut eu?> Dar nu şi-a avut rostul această vizită. I-a explicat cineva mare din guvern că nu minerii sunt de vină ci fosta securitate pusă în slujba noilor stăpâni. Ei, săracii, au suflete pure; atunci au fost îndobitociţi de băutură. Manipularea a mers până acolo încât au crezut ce li s-a spus că din cauza ălora din Piaţă nu mai primesc ei salariile sau îşi pierd locurile de muncă. Din cauza lui Căposu, a lui Câmpeanu şi a regelui Mihai care au venit să ne vândă ţara la capitalişti... Toate au trecut, i-a iertat, zice el, dar n-a uitat! Acum stă în această librărie a bisericii ortodoxe şi vinde la cărţi sfinte. Mi-a povestit Marian că a îmbătrânit, după optsprezece ani nu-l mai cunoşti. Riduri pe faţă, o barbă de patriarh, ochii au fugit în fundul capului, a intrat la apă, a slăbit ca un călugăr budist care se hrăneşte numai cu rădăcinoase şi apă. (Dicurs politic: Domnilor, înainte de 89 am trăit pe timpul lui nea Nicu, geniul Carpaţilor, ca într-o coteţ de porci, a venit revoluţia lui nea Nelu, emanatul fostului regim comunist, care a creat noul sistem şi căruia i s-a alăturat, cu capitalismul lui de cumetrie şi cu baronii lui locali; a venit apoi omul meu din balconul Universităţii, profesorul Constantinescu, care zice că a fost învins de sistem, apoi Băsescu care se luptă cu sistemul... Dintre toţi îl admir pe marinar că poate să le ţină piept la toţi!)  

N-a mai stat la librărie decât un timp, apoi i-a venit să plece în lume. Şi n-a plecat şi el spre Occident ca toţi tinerii, scârbiţi de noul regim, ci spre Indii, pe drumurile lui Mircea Eliade. S-a instalat undeva la marginea pământului în Deşertul Vrăjitoarelor, un loc arid, plin de oamenii fără caste care se mută din loc ţn loc cu corturi , cu căţel, cu purcel, cu femei şi copii. L-a dus un conducător de cămile în Deşert la vrăjitoare. Şi nu s-a mai despărţit de ele. Prima noapte a stat la foc lângă vrăjitoare, femeile au dansat pentru el toată noaptea şi i-au dat să bea ceaiuri parfumate ( din haşişi şi marihuana). Şi s-a simţit în paradis. Vacile sfinte ale Indiei se plimbau printre ei şi oamenii le dau să mănânce din mână orez pe pietrele caldarâmului. Fumuri şi parfumuri plutesc în aerul închis, plin de praful şi nisipul aduse de vântul oceanului. Siluete năucitoare de femei îmbrăcate colorat cu chipurile acoperite de sariuri se desprind din mulţime, chipuri ciudate cu părul vopsit, cu aurul pe la mâini şi pe la urechi şi picioare, îmbrăcate în culori ţipătoare ( portocaliu, mov, violet, purpuriu, roşu aprins, albastru ţipător...)cu fuste largi până la glesne dansează macabru în jurul lui şi-i recită o imprecaţie către Budda. Ce puteri au aceste femei, astfel să-l facă pe Zugravu să-şi piardă în aşa hal minţile? Aceste femei au ceva straniu în ele, ochii lor sunt lame de oţel care străpung sufletul omului, ele înconjoară victima, o ameţeşte, şi o vrăjeşte cu falsele lor parfumuri şi cu cântecele lor în zdrăngănitul cristalin al brăţărilor de argint de la mâini şi picioare. Femei frumoase, dar primejdioase! Primejdioase prin magia lor, o ştiinţă secretă numai a lor; brăţările lor de la mâini şi de la picioare făcute numai din argint şi din aur sunt vrăjite. Sunt făcute de bărbaţii lor, meşteri aurari, numiţi patriarhi care le descântă ca pe nişte talismanuri. Fac fierturi din plante, uleiuri magice, poţiuni pentru tot felul de lucruri, Vindecă, dar aduc şi bolile în om. Îi pot lua minţile, cum i-au făcut lui Zugravu, numai uitându-se la el. Magia e darul lor. Magia, zic ele, e lumea aşa cum e. Dacă ştii cum e lumea, atunci poţi face cu puterea lor magică orice vreai. Poţi chema norocul sau îl poţi alunga, această putere ţine lumea în viaţă. <Shanti!>- zice creola, <adu ceaiurile!> Jagmandra, căci aşa o cheamă, are ochi de viperă. <Shanti, te măriţi cu el?>- adică cu Zugravu. Puterea şi măritişul sunt ca focul şi apa. Cum nu încap două săbii într-o teacă, aşa nu încape puterea femeii şi puterea bărbatului într-o singură viaţă! <Nuu!>, zice Shanti. Avea 18 ani. E din Pushkar, deşertul Rajahstan, deavoliţă, faţă de maharajah, scăldată în apele Gangelui, fiică a lui Budda Sakia Muni. Zugravu e sedus de ochii ei. Ar deveni robul ei. Are minţile plecate cu sorcova. Fata i-a luat palma în palma ei şi i-a descris cu lux de amănunte familia lui, trecutul şi viitorul, i-a spus totul despre rude şi despre prieteni, despre intimităţile lui pe care nu le ştia decât el, ce păţise el în ultimii ani... <Nu mai plec de aici fără ea!>- i-a şoptit el însoţitorului, cel care-l adusese aici călare pe cămilă.  

E vis, e realitate, nici el nu mai ştie! Caci a aterizat pe aeroportul Otopeni într-o zi de toamnă din avionul de Bombai cu Shanti lângă el, de mână cu el. <Cine este ispita?>- l-a întrebat taică-său, bucuros că fiul lui cel rătăcit s-a întors acasă. <E nevasta mea!>- i-a răspuns el. A privit-o şi i s-a părut că alunecă printr-o poveste din <O mie şi una de nopţi> <El e baba !>s-a adresat lui Shanti şi Shanti i-a întins mâna cea firavă lui baba, lăsându-l fără glas. A privit-o şi i s-a părut un copil, creolă, cu un nas de porţelan, ochi care fulgeră ca nişte vârfuri de săgeată ce pătrund dincolo de tine. Un fel de ţigăncuşă cu fusta lungă şi viu colorată legată peste păr cu o panglică roşie. <Asta e indiancă, a zis el încet, văzând-o cu acea aluniţă în frunte. Din toată lumea de pe pământ fiul meu a găsit să se mărite cu o indiancă.!> Le văzuse prin filme cum fură inimile bărbaţilor, dar niciodată în viaţa lui nu crezuse că fiul lui se va căsători cu o indiancă. A scos pegerul din buzunar şi i-a telefonat nevestei acasă: <Vezi că fi-tău s-a căsătorit şi îţi aduce un pui de indiancă acasă. Fă curat şi aşteaptă-ne cu masa pusă!> Nevastă-sa a crezut că glumeşte şi a intervenit iar la telefon. <Dragă, tu glumeşti sau spui lucruri serioase?> <Uite că de data asta nu glumesc!> <Şi ce mâncare să-i fac eu fetei-ăştia?> <Ce mănâncă, mă, nevastă-ta?>- îl întreabă bătrânul pe fiu. <Orez fiert cu lapte!>- şi începe să râdă, auzi <ce mănâncă, mă, nevastă-ta, mănâncă şi ea ca toată lumea ce mănânc şi eu!>  

Când a sosit Marian la el la magazin a găsit-o pe Shanti şi a întrebat-o unde este el. Ea, mută! <Vorbeşte, domnule, engleza!>-zice ea pe englezeşte. Şi cum Marian nu ştia o boabă de engleză, a închis uşa pe dinafară şi s-a întors la Fundaţie. Mai târziu când s-a întâlnit cu el şi i-a povestit toată tărăşenia, Marian a rămas perplex. Dar viitorul lor tocmai de acum începe. El s-a înscris la cursurile MISA ale lui Gregorian Bivolaru şi a devenit un fervent ioghin şi ea cea mai căutată artistă de muzică indiană din ţara noastră cu glasul ei de clopoţel.  

 

Referinţă Bibliografică:
Un „erou” al mineriadelor / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1075, Anul III, 10 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!