Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 313 din 09 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

UN DAR DE LA CRĂCIUNIŢE: CĂRTICICA MEA DE CRĂCIUN - CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
UN DAR DE LA CRĂCIUNIŢE - CĂRTICICA MEA DE CRĂCIUN 
  
Cărticica mea de Crăciun, Poezii pentru copii, Editura Maria Cristina, Bucureşti, 2011. Colectiv de autori. Prefaţă: Elisabeta Petcu. 
  
De când e lumea, se ştie că Sărbătoarea Crăciunului, aduce cu sine, inevitabil, sumedenie de daruri, fie aşezate sub pomul de iarnă, fie în ghetuţe, fie direct în braţele copiilor care se bucură nespus şi abia aşteaptă acest prilej de bucurie sublimă. Ca să nu se dezică de acest încântător obicei, un grup de scriitoare, foarte generoase, au coordonat un proiect care s-a finalizat prin editarea acestei frumoase cărticele numită sugestiv, “Cărticica mea de Crăciun”, adică a fiecăruia dintre noi, apărută la Editura Maria Cristina în noiembrie 2011. Aceste inimoase scriitoare învîluite în mantii virtuale de Crăciuniţe, sunt: Mariana Dobrin, din partea site-ului Negru pe Alb, Valeria Tamaş şi Patricia Lidia, din partea Editurii Maria Cristina şi Liliana-Corina Glogojeanu-Boia, ca redactor corector. Însă lista nu ar fi completă, fără talentata pictoriţă după a cărei icoană pe sticlă, Mirona Tărţan a întocmit coperta, foarte atractivă şi veselă, ca de asemenea şi ilustraţiile alb-negru şi color, după icoane pe sticlă, existente în conţinutul cărţii. 
  
Câteva “Gânduri înainte de citire” – prefaţează volumul, alcătuind un tablou hibernal de vis, numai bun pentru invitaţia de a intra în poveste. 
  
Fără ninsoare, fără aroma îmbietoare de cozonaci proaspeţi, fără focul din vatră, credeţi că ar mai exista sărbătoare? Clipe imaculate! – scrie Elisabeta Petcu. Parcă intrăm şi noi în febra pregătirilor. Să privim puţin pe geam ce se întâmplă acolo, în Cărticica mea de Crăciun! 
  
Scrisorile trimise de copii acelui enigmatic Moş, care vine cu sania trasă de reni tocmai din Laponia, sunt subiecte amuzante de poezie ori de poveste. De asemenea, fermecătoarele lor năzbâtii care sunt “mărturisite” în faţa Moşului, sub bradul feeric luminat, constituie alte şi alte poveşti frumoase, poveşti adevărate din care copiii pot trage învăţăminte. Toate la un loc, suprapuse peste adevărata istorisire creştină a Naşterii Sfinte a Pruncuşorului Iisus în ieslea din Betleem, relatare care se regăseşte în toate cele patru Evanghelii, îl vor ajuta pe copil să pătrundă mai adânc tainele răscumpărării noastre de păcate. Doar Crăciunul este sărbătoarea Naşterii când cu toţii, oameni şi îngeri, păstori şi animale supuse, cântă bucuroşi, laolaltă, sub Steaua Magică, “Osana întru cei de sus!” Crăişorii veniţi din depărtare, îi aduc şi ei daruri sfinte: aur, smirnă şi tămâie. Familia Sfântă este fericită că s-a născut Mântuitorul lumii. De aceea Crăciunul este socotit cea mai importantă sărbătoare, ca o speranţă viitoare că lumea va fi mântuită şi răscumpărată prin venirea Mesiei în chip de Om pe pământ. 
  
Cât de emoţionantă este această întâlnire! Pe de o parte, cu Pruncuşorul Iisus, aflat în iesle, alături de sfinţii săi părinţi pământeşti, pe de altă parte, venirea din ţări îndepărtate a Moşului împărţitor de daruri. Este încununarea unui an în care s-au întâmplat multe, au fost şi peripeţii, şi lucruri bine şi mai puţin bune, dar acum e vremea bilanţurilor şi a sărbătoririi. 
  
O carte este cel mai frumos dar, pe care un copil îl poate primi de la Moş Crăciun ori, ca în cazul de faţă, de la frumoasele Crăciuniţe. 
  
S-o primim cu evlavie, cu bucuria pe care ţi-o poate oferi Cuvântul scris şi, iată, ilustrat atât de frumos, prin icoane şi desene minunate! 
  
Este un lucru cunoscut că Iisus îi iubeşte pe copii şi îi îndeamnă pe creştini să-şi facă sufletul aidoma celui al copilului, pentru că, doar aşa va putea intra în Împărăţia Cerurilor.  
  
În timpul vieţii Sale pământeşti, Iisus i-a chemat de multe ori pe copii la El, i-a luat în braţe, le-a povestit, i-a îndrumat prin parabole şi pilde edificatoare. La murmurele ucenicilor că-şi pierde timpul cu ei, Iisus le-a spus: “Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi. Pentru că a unora ca ei este Împărăţia Cerurilor!” 
  
Copiii au fost din totdeauna la fel: ei ştiu să se bucure sincer şi să aprecieze un dar.  
  
Neîndoios că şi acest dar de carte, va fi întâmpinat de ei cu bucurie şi cu încrederea că în el vor găsi multe lucruri frumose şi bune. 
  
Reproduceri după icoane pe sticlă, grafică adecvată momentului solemn al Naşterii Sfinte, executate de Mariana Dobrin, Maria Ilieana Belean, Teodora Noje completează în chip fericit şi atractiv, versurile.  
  
Mariana Dobrin deschide ciclul de autori din carte cu un grupaj de versuri reprezentativ. Prima poezie se numeşte, cum altfel? decât “Prinţesa Iarna”, pentru a creea cadrul de vis în care să poată fi invitate personajele şi cititorii. Păşim în carte ca într-o căsuţă de hârtie, cu grijă şi pietate. 
  
Prinţesa Iarna, acest personaj de poveste se prezintă singură şi totodată le spune copiilor cu ce se îndeletniceşte: “Am rochiţa numai stele, albă, fină, diafană. / Eu pun florile pe geamuri şi zăpada peste tot, / Spun poveşti în noaptea e lungă, peste ape eu fac pod. / Toţi copiii mă iubesc şi sunt plini de bucurie / Când îi chem să ne jucăm sus în deal, pe lânga vie. / Vin cu toţii chiuind şi se-ntrec la săniuş, / Fac mulţi oameni de zăpadă, peste tot pe derdeluş, / Iar de sărbători v-astept să veniţi cu pluguşorul / Şi colinde să-mi cântaţi, să mă luaţi cu binişorul, / Mai ales acei ştrengari, stiţi voi cam ce vreau să spun, / Uite, vă mai dau o şansă, nu-i spun tot lui Moş Crăciun.” 
  
Desigur că voi toţi, ştiaţi bine cine e Prinţesa Iarna, numai că ea apărea până acum, în scrierile poeţilor, drept Baba Iarna care pişcă, ustură, îngheaţă, înroşeşte năsucurile, te face să aluneci şi să cazi. Prinţesa, însă, e un personaj fermecător, ea ne face cu ochiul ei brumat cu steluţe de ger pe geană şi ne ţine isonul la ghiduşii. E interesant să ne punem bine cu ea, dacă vrem să ne distrăm pe cinste: cu săniuţa pe derdeluş, cu schiurile pe pârtie, cu patinele, cu bobul, ori chiar bulgărindu-ne cu zăpadă. Poate vrea cineva s-o descrie, să vedem cum a venit îmbrăcată la întâlnirea cu voi? 
  
Iată că ea nu e pârâcioasă, nu ne dă de gol faţă de părinţi, deşi cunoaşte toate isprăvile noastre. Dar, ca o adevărată prinţesă, ştie să fie discretă şi ne face cu ochiul. 
  
La această mare Sărbătoare avem invitaţi de onoare. Dar, Invitatul cel mai însemnat este Dumnezeu. Noi avem onoarea şi cinstea de a sta “Cu Dumnezeu la masă”. Chiar în persoană. Acesta-i un lucru cu adevărat extraordinar. Dumnezeu bate la uşa noastră şi noi trebuie să-l primim cu mărinimie. Îndemnul de a-L primi cu generozitate şi smerenie, este pentru toţi copiii: “La Sărbatoarea de Crăciun / Noi colindăm din casă-n casă, / Ne punem straie noi şi calde / Şi stăm cu Dumnezeu la masă. / Să se-ncălzească lângă vatră, / Că vine şi El de departe,/ Sa-I facem patul să se culce, / Sa-I dăm veşminte moi, curate. / Când Marea Stea va da de veste / Pe toata faţa pământească, / Şi Magii toţi când vor veni, / La noi, aici, au să-L găsească. / Nu-n peşteră, ca alte dăţi, / Dormind pe piatra friguroasă, / În anu-acesta, de Crăciun, / Să stăm cu Dumnezeu la masă!” 
  
Elia David vine în completarea primei poete, cu “Un înger de departe” – un minunat poem al iernii zămislit din amintiri. Poeta îi roagă pe copii să se oprească o clipă din joacă şi în ninsoarea ce s-a aşternut, dacă vor simţi pe umeri o aripă, de bună seamă, să ştie că e un îngeraş venit de departe. Ea răspunde şi la o întrebare fundamentală a teologiei şi anume: “De ce s-a născut Pruncul Iisus?” 
  
Iată, Dumnezeu, în iubirea şi mărinimia Sa nesfârşite, L-a trimis în lume pe Fiul Său, “pentru ca, prin inima Lui, / să se reverse adevărata Dragoste / pe pământ, / Dragostea mântuitoare, / Luminând, cel dintâi, / Chipul / unei Fecioare”. 
  
Elena Mititelu – ne îndeamnă, la rândul ei, să-I mulţumim lui Dumnezeu, să nu uităm că pretutindeni, El este în jurul nostru, ne ocroteşte, de aceea, trebuie să-I răspundem cu fapte bune, să nu facem vreun rău, mâniindu-L în felul acesta pe Dumnezeu. Autoarea ne îndeamnă, în orice împrejurare, să ne închinăm şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate. “Daca simţi că moşul Ene, / se strecoară pe la gene, / milostiv – nu fariseu, / să te-nchini lui Dumnezeu! / Iar cât e noaptea de lungă, / nu contează de dormi lângă / pirostrii sau şemineu, / Lângă tine-I Dumnezeu!” 
  
E foarte important dacă simţim prezenţa lui Dumnezeu aproape de noi şi chiar în noi înşine. 
  
Tot Elena Mititelu ne învaţă cum să stăm “De vorbă cu Iisus”. De data aceasta, Domnul este cel care te întreabă dacă te-ai gândit la El, de cum te-ai trezit dimineaţa, apoi, întreaga zi şi, mai ales, la culcare, pentru toate darurile pe care ţi le-a dat peste zi şi pentru că te-a ajutat. 
  
De asemenea, este bine să-i cântăm Preacuratei Fecioare: cântarea “Ave Fecioara Marie!” – pentru rodul pântecelui său neprihănit. 
  
Aceeaşi autoare ne oferă şi “Rugăciunea şcolăriţei” – în care fetiţa merge la şcoală ocrotită de Iisus de pe cruciuliţă. 
  
Un tablou tulburător ne înfăţişează această autoare şi anume, Patima lui Iisus, purtându-şi crucea grea pe umeri, pe Golgota, ducând păcatul omenirii, care-i îngreuna şi mai mult povara. 
  
Floarea Cărbune ne povesteşte ce se întâmplă “În Ajun de Moş Crăciun”, cum merg copilaşii la colindeţi, cu trăistuţele în spate, prin nămeţi şi cum vin acasă cu desăguţele pline de mere, nuci şi covrigi, după datina pe care o mai respectă încă, oamenii de la ţară. Dar, autoarea pune preţ şi pe “Crăciunul din suflet”. Aici ne istoriseşte cum era obiceiul, pe vremea când era micuţă: “Copil fiind, eu ascultam / Povestea spusă de bunicu.../ Cu ochii minţii, clar, vedeam / Trei magi, şi regi şi stele, / Maria, boi, păstori şi iesle, / Un copilaş ca în poveste, / Înfăşat în albe scutecele ... ”. 
  
Dar, ca să pătrunzi Taina aceasta Sfântă, trebuie să crezi. Ziua de Crăciun are semnificaţii deosebite pentru că ea, în afară de bucatele de pe masă şi colindele auzite la geam, ori chiar cântate de copii, aduce: “Pacea din inimă,/ Puterea de a ierta, / De-a-i înţelege / Şi de-a-i ajuta / Pe cei din preajma ta / Şi bucuria de a dărui, / Sau de a primi iubirea ... ” 
  
Autoarea îi aminteşte şi pe bunici “plecaţi/ în vizită la îngeri”. Dar aceasta e noaptea tuturor minunilor şi bunicii sosesc de unde sunt şi se aşează în faţa vetrei, la foc, alături de nepoţei. 
  
Any Drăgoianu îi transmite o “Rugăminte” cel puţin hazoasă lui Moş Crăciun: aceea de a-i ţine locul la şcoală, fiindcă matermatica e tare grea. 
  
Un băieţel modern precum Robert, nu-i mai cere Moşului maşinuţe, ori vreun roboţel, el vrea o maşină adevărată, ba în plus, şi multe telefoane performante, cărţi de credit şi chiar şi un cercel pentru ureche, fiindcă aşa a văzut la prietenii lui. 
  
Alt copil, se ţine de şotii şi, fără a se sinchisi că Moşul e destul de bătrân şi poate bolnav, pune la cale o ispravă de toată pomina: să-i pună piedică, şi când acesta va cădea în nas, să-i fure sacul. A te lua la trândă cu Moş Crăciun nu e tocmai un lucru frumos.  
  
Altul vrea să-i pună o petardă în ghete. Dar, oricâte mesaje îi trimite lui Moş Crăciun, acesta îl ocoleşte. De aceea, băieţelul îi scrie pe spatele renilor şi se semnează: “Dragoş de la Ţânţăreni”. 
  
Un copil îi vorbeşte necuviincios Moşului şi-l invită să se ducă la păscut cu caprele şi cu renii pe islaz. 
  
Atitudinea copiilor de azi este total diferită de cea a copiilor de ieri. Aceia erau plini de cuviinţă faţă de o persoană bătrână, care a mers mult prin nămeţi şi a obosit, poate a îngheţat, poate îi e foame. Ca să nu mai vorbim că, se îmbrăcau frumos, pregăteau poezii, colinde şi cântecele ca să-l întâmpine pe Moş. Îl aşteptau cu mare emoţie, îi serveau un ceai cald şi prăjiturele şi promiteau că vor fi cuminţi până la anul. 
  
Da, nu Moşul s-a schimbat, ci copiii s-au schimbat foarte mult şi ei ar trebui să revină la candoarea de altădată şi să-şi trăiască anii copilăriei cu tainele, farmecul şi poveştile lor. 
  
Maria Niculescu – o altă autoare inserată în volum, ne istoriseşte cum e în “Noaptea de Crăciun” –“Iată-n noaptea cea albastră, / Luna, picii să o vază, / În gondola-i stă de pază. / Toţi, cu ochii pe fereastră! / Ce aşteaptă? Cum, ce-asteaptă?! / Cerul, blana-i de hermină, / Să o scuture-n lumină. / Nu se-aude nicio şoaptă! / Dar deodată, vai, deodată! / Îngeraşi, în a lor joacă, / Mii de saci cu promoroacă / I-au vărsat pe lumea toată”. 
  
E un tablou feeric de iarnă şi multă emoţie în aşteptarea Naşterii Pruncuşorului. Maria Niculescu ne învaţă şi un “Colind” foarte frumos, să-l pregătim pentru Noaptea Sfântă. 
  
O altă autoare, Emilia Bobe îşi aminteşte că i-a scris odinioară un “Răvaş iubitului Moş Crăciun” – pe care l-a dat poştaşului să-l expedieze dar nu a ştiut să-i pună şi adresa. 
  
Cu multă sensibilitate, autoarea ne povesteşte despre “pasărea rănită” pe care a găsit-o pe o potecă. Ea se târa pe zăpadă fiindcă avea o aripă frântă. Ducând-o în casă şi dându-i îngrijiri s-a împrietenit cu aceasta şi în primăvară, după ce pasărea s-a vindecat, i-a dat drumul pe fereastră, fapt ce a bucurat-o când a văzut-o că zboară, dar i-a lăsat şi o umbră de întristare în suflet pentru că şi-a pierdut mica zburătoare prietenă. 
  
Să pătrunzi în universul mirific al copilăriei nu e un lucru lesne de înfăptuit. Oricât de înaintat în vârstă ai fi la un moment dat, trebuie să-ţi păstrezi, un suflet de copil, să ştii să te bucuri de toate cele din jur şi să nu-ţi pierzi candoarea şi bunătatea. 
  
Silvia Gavrilov a aflat taina de a rămâne copil în orice împrejurare. Ea şi-a păstrat dorinţa de a-l vedea pe Moş Crăciun în Seara Sfântă, de aceea îl aşteaptă cu drag: “Ascult colinde vechi şi dragi, / Miroase tare-a cozonaci, / Afară fulgii-ncep uşor / Un dans fragil în zborul lor. / E noapte pentru cine vrea, / Dar Moş Crăciun aici va sta... / Nu am s-adorm, promit mereu / Să pot să-l văd pe Moş şi eu!” 
  
Dar această autoare, (ca şi altele, de altfel) are o inimă bună şi un suflet generos şi se gândeşte şi la copiii care nu au parte de daruri în Seara Sfântă: “Eu ştiu”: Eu ştiu că sunt copii / ce nu au parte, / de daruri multe, / noi şi minunate. / Iar Moş Crăciun / la uşa lor nu sună, / a rătăcit, adresa, / sau n-a fost bună. / Să-i mângâiem acum, / cu gândul bun, / pe toţi copiii trişti, / ce n-au Crăciun”. 
  
De aceea, când primiţi prea multe daruri şi unele vă par de prisos, gândiţi-vă şi la cei care nu au primit nimic şi oferiţi-le câte ceva. Dumnezeu vă va răsplăti cu asupră de măsură. 
  
Teodora Noje, “În aşteptarea lui Moş Crăciun” - îi întreabă pe copii dacă au mai pomenit asemenea ninsoare: “Norii cuferele-şi varsă, / Pe pământ perle revarsă; / Frunze moarte, crengi uscate, / Munţi, câmpii, pietrele toate / Se ascund sub fulgi mărunţi, / De-au ajuns plopii cărunţi. / În pădure, la izvoare, / Se pierd mândre căprioare; / Geru-i mare, omătu-i des, / Cai sălbatici îşi dau ghes. / Pe sub cetin-argintie, / Îmbrăcată-n stele-o mie, / Lupi aleargă pe poteci / Albe, fragede şi reci, / Iar o mierlă zgribulită/ Car-o poamă veştejită, / Prin zăpada viscolită / Pare-o umbră aiurită”. 
  
Priveliştea, deşi feerică, ar putea provoca fiori de teamă, dacă în casă nu ar fi atmosferă de sărbătoare: “Dar în case călduroase / Ţopăie feţe voioase / C-a sosit ziua de-Ajun, / E aproape Moş Crăciun!” 
  
Teodora Noje ştie şi o rugăciune către “Îngeraşul păzitor” pe care e gata să ne-o înveţe: “Înger - îngeraş, din stele, / Pavăza inimii mele! / Din cerescul Paradis, / Dumnezeu mi te-a trimis. / Că e zi, sau că e noapte, / De la naştere la moarte, / Tu-mi eşti înger păzitor, / De bine sfătuitor. / Ba mai mult, la întristare / Şi tu verşi lacrimi amare! / Că în cer, acolo sus, / Dar de preţ e un supus. / Mama îmi spune mereu / Să nu-mi uit îngerul meu”. 
  
Elena Păduraru are un poem intitulat: “Crucea” în care suntem sfătuiţi să avem mereu crucea la îndemână, chiar şi atunci când ne e bine: “De ţi-e masa-mbelşugată / Crucea nu-ţi fie uitată, / de ţi-e viaţa liniştită / Crucea nu-ţi fie pitită. / Când singurătatea vine / şi nu ai zile senine, / nu uita de Crucea Sfântă, / Ea spre viaţă te avântă. / De ţi-e clipa rea sau bună, / de speranţa ţi-e doar brumă, / nu uita, în orice clipă / Crucea răul ţi-l risipă”. 
  
Această autoare a scris şi o “Scrisoare către Moş Nicolae”:  
  
“Dragă Moşule, aş vrea / Să te-atragă cizma mea! / Ea-i acum în aşteptare... / Eu sunt mic, dar cizma-i mare / Şi-o să-ncapă-n ea de toate: / Jucării şi ciocolate, / Cărţi cu poze colorate / Şi poveşti nenumărate. / Să mai pui in cizmuliţă / O rochiţă de fetiţă / Pentru surioara mică, / Care-i foarte cuminţică”. 
  
Printre alte daruri, copilul îi cere Moşului: “Multă iubire de copii, / Pace-n lume, fericire, / Pentru toţi s-aduci iubire, / Bunii părinţi, chiar şi bunici, / Tu nu-i uita când treci pe-aici, / Dar nici omul de pe stradă / Când în cale-o să te vadă. / Moşule sfânt, vezi să nu uiţi / Genele-n somn să le săruţi!” 
  
Maria Ileana Belean, în afara frumoaselor icoane pe sticlă şi lucrărilor de grafică ce împodobesc în chip minunat cartea, are şi o poezie foarte frumoasă intitulată: “Iarna şi bunica”. 
  
Copiii merg cu colinda la bunicuţă şi aceasta, emoţionată, îi binecuvântează. 
  
Maria Tirenescu – prezintă un grupaj de trei poezii încântătoare. 
  
În poezia “Cerere” – copilul îi cere Moşului doi peşti. “Dacă nu, măcar o carte cu desene şi poveşti. / Şi-aş mai vrea, tot dacă poţi, să-mi aduci un căţeluş. / Unu-adevărat, să latre ... Sau măcar unul de pluş”. 
  
În “Seara de Ajun” – e firesc să ne colindăm, nu numai părinţii, bunicii şi prietenii, trebuie să mergem şi la învăţătoarea care ne-a deprins primele semne de citire şi scriere, în semn de recunoştinţă. 
  
Lăcrămioara Teodorescu – ne anunţă că “A venit iarna” şi că “Vine Moş Crăciun”. La asemenea veşti minunate, toţi copiii se bucură şi se pregătesc cu febrilitate. 
  
O altă autoare cunoscută, Mariana Ciurezu, ne invită ca “În noaptea de Crăciun” - “când aştepţi un dar, / deschide sufletul, / el se va umple de har. / Şi dacă Moşul nu pune / sub brad minuni, / ascultă-ţi inima, / ea ne face mai buni. / Dar Moşul e bun / şi pentru fiecare are / darul mult dorit, / ai doar rabdare...” 
  
Autoarea are fericita idee de a-i aduce mulţumiri şi o cântare, acelui “Suflet de colindător” – care aduce bucurie în casele oamenilor, cântând colindele de dor. 
  
Şi Elena Spiridon vine cu o “Scrisoare către Moş Crăciun”, mai bine zis cu o rugă către Moşul de a-i aduce înapoi părinţii din străinătate de Sărbători. 
  
Următoarea poetă este Felicia Otilia Leş şi ea are o “Rugă la Naşterea Domnului”, plină de candoare şi spontaneitate: “Lasă-mi sufletul curat, / Să nu-l simt împovărat / Cu tristeţe şi amar, / Inima cruţă-mi de jar. / Umple-mă de bunătate, / Că de unde-i mult, se-mparte. / Dă-mi în glas dulceaţa mierii, / Proroc să fiu Învierii. / Fă-mă, Doamne, bun creştin, / Sus, în ceruri, ca să vin. / Nu singur şi întristat / Ci de-ai mei înconjurat”. 
  
Georgeta Olteanu poveşteşte despre datina sfântă de Crăciun de a împodobi brăduţul cu globuleţe şi beteală, familia se adună în jurul mesei şi toţi petrec “în casa primenită cu lumină”. Aceeaşi autoare desconspiră faptul că “Moş Crăciun era bunicul” – “Nu ştiu cum, dar mi se pare, / Moşul parcă e tataie? / Chiar şi glasul lui scăzut / Mi-este tare cunoscut ... / Şi-am fost atât de curios, / Că l-am uimit chiar şi pe Moş, / L-am tras de barbă, de căciulă, / Era bunicul!... nu-i o glumă!” 
  
La serbarea de Crăciun, o fetiţă vrea să fie Crăciuniţă “Cu căciuliţă şi rochiţă, / Ce daruri împarte graţioasă, / Ca zâna bună şi frumoasă. / Şi în scenetă aş vrea să fie / Şi frăţiorul meu, Ilie, / Să fie Moşul din Laponia / Tras de doi reni cu sania. / Un moş Crăciun şi-o Crăciuniţă, / Un băieţel şi o fetiţă, / Daruri vom da pe scena mare, / Dar nouă, cine ne-o da, oare?”. 
  
Alt copilaş vrea să urmeze şcoala pentru Moşi Crăciuni. 
  
Ildiko Juverdeanu ni-l arată pe “Motănelul Bubu” şi ne istoriseşte şi o “Poveste de iarnă” – cu Doamna Iarnă care porneşte la plimbare într-o caleaşcă. Trece mândră, în clinchet de clopoţei şi în urma sa rămân “numai flori de gheaţă”. Ea îl are ca vizitiu pe Omul de zăpadă. 
  
Lucreţia Ionescu Buiciuc ne dezvăluie “Taina Crăciunului” care e foarte frumoasă: “Orice fulg are o picătură de durere-n suflet, / de aceea vremea se răceşte şi începe să plângă / iar florile albe devin sfâşietoare abia la atingere. / Sărutarea fulgului a-ncremenit apusul de soare-n ore / şi eu, legănată de valurile albastre ale Sărbătorii, / risipesc în aer colinde de dor. / Pentru sărbătoarea Crăciunului aşez clipele ordonat pe hârtie, / credinţa face din zăpadă clipe de taină, / iar ochii senini ai Mântuitorului îmi dau speranţa spre mâine,/ Dimineaţă a nins şi pe cruce se mai vede urma durerii lui Iisus,/ fulgii vor spăla suferinţa jertfei prin rugăciunea noastră./ Deschide geamul! Să intre colindul în casă! E zi de Crăciun, e / iarnă”. 
  
Cati Gavril este în aşteptare “În Ajunul Crăciunului” cu bucate alese ca să-l invite pe Moş la Cină. Dar iată că, la fel ca-n orice poveste, Vântul, supărat pe Moş Crăciun, suflă “ca nebun / Bate peste aşezare / Troienind orice cărare. / Nu mai vede acuma moşul / Caselor unde li-i coşul, / Niciun drum, nici luminiţe / Nu-i nici urmă de portiţe. / -Vântule, de ce eşti rău / Şi te pui in drumul meu ? / Dacă eu nu voi ajunge, / Bunii copilaşi vor plânge”. 
  
Patricia Lidia are o “Rugăciune către Sfântul Mina” – mucenicul, care ajută oamenii în necazuri şi în caz de boală.  
  
Valeria Tamaş ştie multe “Despre Copilul Iisus”, care a fost şi el mic, ca toţi copiii, dar i-a ascultat pe părinţi. 
  
De asemenea, are o “Rugăciune la Naşterea Domnului”. 
  
Autoarea descrie un tablou hibernal cu fulgi jucăuşi şi cu Îngeri. 
  
Patricia Lidia şi Valeria Tamaş înseilează şi câteva “Gânduri după citire”, afirmând că această carte este “scrisă de cei dragi pentru cei dragi” şi citind-o, redevenim copii. 
  
“Cărţile sunt lumini care nu se sting niciodată, ele poartă amprenta clipei când au fost zămislite şi fiecare cititor care le deschide se umple de lumină”. 
  
Un bucheţel alb, înstelat, de colinde, rugăciuni, cântece, poezii – alcătuit cu dragoste de o mână de poete care nu se cunosc între ele decât internetistic, dar care, iată, s-au gândit să ofere din prinosul inimii lor, un cald prinos de bucurie. Ofrandă şi dar de suflet pentru Sfintele Sărbători. Vorba din bătrâni: “Dar din dar se face Rai”. 
  
CEZARINA ADAMESCU 
  
Redactor Agero-Stuttgart 
  
10 noiembrie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
UN DAR DE LA CRĂCIUNIŢE: CĂRTICICA MEA DE CRĂCIUN - CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 313, Anul I, 09 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!