Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Gheorghe Pârlea         Publicat în: Ediţia nr. 943 din 31 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

UN CLINCHET* DE DOR DIN DREAPTA PRUTULUI, CA RĂSPUNS LA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
Cu sfială, un portret dedicat poetului Ionel Căpiţă  
 
Întâmplarea de a-l cunoaşte pe universitarul Vasile Şoimaru de la Chişinău, am mai spus-o (puţin altfel), a fost pentru mine ca o ieşire a primitivului din hruba evului său eminamente rudimentar. Desigur, comparaţia nu vizează progresul tehnic, căci nici satul în care trăiesc nu a rămas închistat în "civilizaţia" epocii de piatră, nici eu, locuitorul său, dascăl al şcolii primare timp de 34 de ani până la întâlnirea cu intelectualul chişinăuian, n-am trăit cu mentalitatea omului de Cro-Magnon. Comparaţia mea - ce-i drept, o hiperbolă - vizează decorul meu lăuntric, transformarea interioară. Căci asta ar însemna contactul meu cu omul de carte Vasile Şoimaru, implicit cu faptele sale culturale care m-au atins - cunoscându-le (parte din ele) şi în unele chiar implicându-mă. Iar folosul meu cultural-spiritual a căpătat plusvaloare prin contactul intermediat de acest energic militant pentru românism cu alţi intelectuali din nobila sa stirpe, direct sau indirect, prin operele lor artistice şi/sau publicistice, dedicate cu precădere resuscitării conştiinţei naţionale, stare de spirit aflată în gravă suferinţă pe ambele maluri ale Prutului.  
 
Şi toată această experienţă a mea îşi are izvorul concentrat în "Biblioteca basarabeană" (din cadrul Bibliotecii Comunale Mirosloveşti), opera numitului prieten chişinăuian, "Cetăţean de Onoare" al comunei noastre - spaţiu cu originea străbunilor săi, dregători domneşti cu numele Năvrăpescu/ Şoimaru.  
 
Între cărţile amintitului compartiment de carte basarabeană se află şi cărţile poetului Ionel Căpiţă. În relativ recenta mea vizită la Chişinău am avut onoarea să-l şi cunosc personal pe autor. După felul omului-poet prefigurat în sine-mi, în urma lecturării volumelor "Icoana ciuruită" şi "Lăsaţi-mi dragostea", nu mă aşteptam la o întâlnire cu un scriitor simandicos, sofisticat - căci nu aceste sugestii răzbăteau din poezia şi proza scurtă conţinute în cărţile amintite. Şi nu m-am înşelat. Dar n-am intuit însă suficient de inspirat cât de afectuos şi de generos poate fi omul (din care, evident, a lăstărit şi poetul) Ionel Căpiţă. Mai întâi m-a copleşit voinicia trupească a scriitorului basarabean, adiţionată de cel mai limpede albastru zămislit în ochii unui bărbat. L-am şi invidiat pe loc, cu voce ridicată, referitor la acest presupus privilegiu al său asupra frumoaselor din tinereţea sa. A surâs, complice la constatarea mea, sugerându-mi subtil că atuul încă mai "funcţionează". Şi abia de am scăpat cu viaţă din îmbrăţişarea sa de urs carpatin, eu nefiind, comparativ, decât un biet jder (ca să rămânem la Carpaţi, zidurile cele falnice ale Cetăţii Neamului Valah, cu reverberaţie în sufletul poetului de la Chişinău).  
 
Nu ştiu ce i-am putut oferi eu distinsului Ionel Căpiţă, ca să merit atenţia dumisale, căci n-am ajuns bine acasă din vizita la Chişinău şi am şi primit, prin poştă (şi intermedierea generosului scriitor şi jurnalist Vlad Pohilă, care a adăugat în colet şi ultimul număr din "BiblioPolis") cea mai recentă cartea a sa, "Dangăt de dor" (2012), cu autograf şi dedicaţie măgulitoare pentru anonimul dascăl de la malul Moldovei. Am răsfoit-o în fugă, ca să-i simt "substanţa", urmând să o aprofundez pe îndelete în oazele mele de răgaz. Am alăturat-o, cu un fel de pietate, pe un raft al modestei mele biblioteci, celorlalte două cărţi semnate de Ionel Căpiţă şi scoase la aceeaşi editură. Apropo de editură, după câte cărţi am primit de la Chişinău, concepute sub auspiciile lui "Prometeu" (numele editurii), aş putea spune că am/voi avea "focul" în suflet pentru toate iernile restului vieţii mele.  
 
Şi mă întorc la reflecţia mea cu privire la bunăvoinţa pe care poetul Ionel Căpiţă a arătat-o învăţătorului de la Mirosloveşti, zicându-mi, în sine, că poate va fi contat mai mult pentru poetul de la Chişinău semnificaţiile baştinei mele, matca vechii Moldove (unde, după legendă, descălecătorul Dragoş a răpus bourul cel devenit simbol heraldic pe steagul Neamului), sau arealul Hanului Ancuţei, eternizat de istorisirile lui Sadoveanu, ori Verşenii Profirei Sadoveanu, un alt univers literar al copilăriei, spaţiu însufleţit de inegalabilul condei al fiului acestei mame înveşnicite, la rându-i, de arta primogenitului ei - sau toate acestea, la un loc. Dacă-i aşa, anume că eu voi fi dus cu mine la Chişinău, involuntar, ceva din spiritul românesc impregnat pe malul stâng al Moldovei, atunci voi putea purta mai uşor dulcea povară a generozităţii oferite mie de Omul Frumos (după conceptul lui Dan Puric) reprezentat (în înţelesul meu) de poetul Ionel Căpiţă.  
 
Da, Ionel Căpiţă e un Om Frumos, un Român Frumos - şi pe dinăuntru, şi pe dinafară. Că-i Român sadea se vede încă de la începutul cărţii sale "Dangăt de dor": "Şi-ntr-o floare de câmpie,/ Te văd, dulce Românie". Dar, ca sa nu avem cumva dubii, Ionel Căpiţă ne lasă, în acelaşi volum, o declaraţie poetică în acest sens: "Sunt român, român îmi zice,/ Şi străbuni-mi sunt români, / Sunt român unde m-aş duce,/ Pân' şi-n ţara de păgâni." Iată, în timp ce unii nu se ştiu români, deşi îs (sau ascund asta iepureşte, de frica veneticului dominator), poetul declamă curajos, prin vocea condeiului său, fără niciun complex, numele ce-l poartă Ţara-Mamă a Neamului căruia Ionel Căpiţă îi aparţine. Cu durere şi cu "dangăt de dor" însă, căci Ţara nu-i este şi leagănul Timpului Său.  
 
Iar dacă n-am fost destul de convingător cu privire la Omul Frumos în persoana distinsului Ionel Căpiţă, îmi iau în ajutor seva unui aforism însuşit cu aproximaţie, fără a mă învrednici să fi reţinut şi numele autorului, care spune ca omul e frumos în măsura în care chipul exteriorizează un suflet frumos. Ionel Căpiţă e "eşantionul" de confirmare a acestei cugetări adânci. El are sufletul pe chip. Şi de vreţi să ştiţi ce se citeşte pe "pergamentul" care-i individualizează chipul, însufleţindu-l, încercaţi numai să-l priviţi atunci când caută el, pe esplanada Arcului de Triumf şi a Clopotniţei Catedralei din Chişinău, "ceva"-ul acela care-l ţine viu în spiritul cel adânc, un "ceva" aflat între triumf şi durere. Că eu acolo i-am întâlnit chipul, în două zile la rând. Iar dacă nu vă edificaţi prin acest tip de "lectură", citiţi-i repede "Icoana ciuruită" (în care chiar are un sumum aforistic despre frumuseţe), ori "Lăsaţi-mi dragostea", sau "Dangăt de dor" şi-apoi căutaţi-l din nou pe oriunde îşi leagănă inima - şi-l veţi vedea numaidecât pe Ionel Căpiţă învăluit în nimbul de lumină, cum mi s-a arătat şi mie.  
 
Citindu-i cărţile numite, m-am edificat asupra faptului că poetul Ionel Căpiţă îşi are inima pe măsura voiniciei trupului ce o poartă, în care (spre deosebire de alte trupuri încăpătoare) încape o "cantitate" inestimabilă de dragoste. O dragoste generalizată, adică pentru toate cele lăsate de Dumnezeu spre a fi iubite şi cântate. Dar poetul Ionel Capiţă, dezvăluindu-ne dragostea sa în vers, nu face risipă de cuvinte, fiindcă el oferă esenţă de dragoste. Cuvintele poeziilor lui nasc, preponderent, versuri scurte, sinteze decelate de mecanismul său inimă-cuget. În prefaţa uneia dintre ele, scriitorul-academician N. Dabija îi consideră poeziile "...un fel de haiku-uri autohtone" - neîngrădite, adaug eu, de prozodia acelor fulgerări de gând, în stil japonez, invariabil în trei versuri şi în număr consacrat de silabe. El poate fulgera şi printr-un singur vers, chiar şi printr-un singur cuvânt: "Norocul." ("Mană cerească"), sau: "Inima." ("Măsurariu"), din vol. "Lăsaţi-mi dragostea".  
 
Poeziile lui Ionel Căpiţă - cele mai multe - nu urmează canoane consacrate, ci au propriile norme prozodice - sau nu le au deloc. Ionel Căpiţă e un poet rebel, dacă nu cumva, un pionier, un deschizător de drum. Poeziile lui sunt mostre de licoare rezultată prin decantare severă, ori de substanţă filtrată în sitele extrafine ale sufletului său de poet ultrasensibil - nu atât liric, cât epic. Ce rămâne e spirit impregnat de nectarul înţelepciunii - anume, autentice aforisme, transpuse poetic printr-o măiastră ciupitură de coardă de vioară. Iată câteva, din vol. "Lăsaţi-mi dragostea": "Dincolo de iubire/ Nu este lumină./ Încotro, omule?" ("Dincolo de iubire"), " Iubeşte, omule, iubeşte,/ Dumnezeu te mântuieşte" ("Binecuvântare"), "Oglinda/ n-are anotimp./ Sunt...încă mai sunt." ("Bătaia aripei"), "Ca viaţa/ nimeni nu poate înşela.../ Viaţă, de ce te iubim?" ("Mister"), toate în vol. "Lăsaţi-mi dragostea". Scriitorul basarabean Ion Proca le zice acestor frântări de vorbă ale confratelui său "...mai mult nişte tâlcuri", pe care autorul lor le "spune de-a dreptul, fără ocolişuri şi mari fasoane de modernism". Să exemplific (din vol. "Dangăt de dor"): "Nu mă...,/ Nu te...,/ Nu ne...// Hai să..." ("Solidaritate"), "Eu am ajuns./ Dar mai departe?/ Mai bine/ Mai aveam de mers..." ("În fine"), "Ce-o fi oare/ Dincolo de soare?/ O fi..." ("O fi...").  
 
Dragostea poetului Ionel Căpiţă - acest sentiment sublim ce idealizează viaţa şi dă putere de-a ignora suferinţa -, privită în parametrii aritmeticii, deci cuantificată, modifică legile matematice. Căci, "calculând" cu valorile lui de dragoste, proprietăţile scăderii, spre exemplu - remarcă, cu profunzimea-i proverbială, poetul-academician Nicolae Dabija - sunt altele, adică dragostea lui Ionel Căpiţă e o "...avere din care cu cât mai mult dai, cu atât mai mult îţi rămâne", ceea ce înseamnă că aici proba scăderii e alta, căci descăzutul nu mai este suma dintre scăzător şi rest.  
 
Fără a căuta între aceste elemente ale focului inimii poetului o ierarhie cantitativă, remarc însă în poeziile sale (în cele canonice, că poetul Ionel Căpiţă scrie şi..."disciplinat", cu prozodie "clasică") o pondere a arderii lăuntrice pentru Ţară, pentru Limba Română, pentru Om (fireşte, preponderent Femeie), pentru Adevăr, Pământ, Lume, Viaţă, Dumnezeu... Şi toate acestea, în poezia lui Ionel Căpiţă, au valoare de substantive proprii. Când îşi cântă dorul pentru Ţară, poetul basarabean ne demonstrează că el ştie bine care îi este Patria: "Dorule, măi dor durut,/ Cât necaz tu-ai încăput?/ Dacă nu te-aş fi avut,/ La ce m-aş mai fi născut?/ Dorule de peste Prut". Iar în privinţa limbii materne, nu încape îndoială că poetul nu-şi rosteste cuvântul în limba "moldovenească", căci despre limba versului său decretează: "...Limba Română,/ A noastra Stăpână". Şi, mai mult decât atât, poetul are credinţa că limba în care îşi declară dragostea îl face nemuritor: "Cât limba are viaţă,/ cât floarea-i cu dulceaţă/ în Ţara mea de Dor - / eu n-am mormânt să mor". În ce priveşte Femeia, Ionel Căpiţă ne-o spune însă scurt pe doi, cum i-o vorbă pe la noi: "Doar cu tine/ e tot ce-a fost,/ e tot ce vine/ doar cu tine..."(în vol "Lăsaţi-mi dragostea"), sau: "Doar tu, femeie,/ Porţi a lumii cheie./ Tu încui şi tu descui.../ Toata viaţa omului" ("Cheia vieţii", vol. "Dangăt de dor").  
 
Un grupaj al poeziilor lui Ionel Căpiţă poarta titlul "Osânda iubirii". Asta înseamnă că dragostea poetului e o dulce povară, e o "osândă" (pentru "delictul" de a avea inima mare, zic eu) pe care poetul o primeşte ca pe o binecuvântare şi pentru care, concentrat pentru un întreg volum de poezii, imploră, sau ameninţă: " Lăsaţi-mi dragostea!". De ce-i "osândă" dragostea lui Ionel Capiţă ne lamureşte el, explicându-ne poetic că tot ce-i în puterea lui de percepţie trece prin el. Poetul are puterea de-a absorbi (cu dragoste!) şi fericirea, şi suferinţa: "Prin mine/ o lume învinge/ prin mine/ se bucura totul/ şi plânge,/ prin mine/ un soare răsare,/ şi moare.../ Prin mine."  
 
Dar pentru câte sensuri şi câte "curele de transmisie" conţin poeziile lui Ionel Căpiţă nu am eu minte şi...peniţă ca să îndrăznesc mai mult. Ba...încă un pic de zăbavă, ca să constat şi faptul că scriitorul Ionel Căpiţă nu are mofturi de poet "corect politic", adică nu se "ruşinează" deloc să scrie chiar şi în prozodie populară. Căci Ionel Căpiţă nu se consideră un "boier al minţii", fudul cu "opincarii". El se revendică de la izvorul mamei poeziei, deci nu pretinde că poezia începe cu el: "Foaie verde iasomie,/ Mi-a venit poftă şi mie/ Să dau anii înapoi/ Şi să mă petrec cu voi." ("Hai amu, că mâine, nu!", din vol. "Icoana ciuruită"), sau: Câte fete-n braţe-am strâns,/ Toate după mine-au plâns,/ Câte fete am iubit,/ Toate-toate m-au rănit." ("Rana dragostei" , vol. "Icoana ciuruită"). Dar asta - simt eu - îl costă ceva, căci am dat şi de o poezie în care poetul îşi exprimă o stare de frondă în raport cu (bănuiesc) "separatismul" elitiştilor, "transfrontalierilor" discriminatori. Însă efectul frustrării e nesemnificativ în cazul său, căci el nu râvneşte neapărat să stea în capul mesei, nici măcar la masă. El scrie şi "din picioare": "Dacă nu-i loc pentru mine,/ nu e nicio supărare,/ şadă barzii cum le vine,/ eu - voi scrie din picioare" ("Aventura", din vol. "Lăsaţi-mi dragostea"). Iar din poezia "Scrisul meu", aflăm că, indiferent de locul poetului Ionel Capita la masa poeţilor, el trebuie să-şi ducă "povara" scrisului, ca pe o "tristeţe amară", fiindcă are şi el crucea lui, coborâtă din cer: "În a scrisului povară/ E tristeţea mea amară,/ E chemarea cea divină,/ Ce nu poartă nicio vină" (din vol. "Dangăt de dor").  
 
Şi tot din Cer i se trage poetului basarabean Ionel Căpiţă şi faptul că e "veşnicul îndrăgostit", că aşa se numeşte una din poeziile sale, semnificativă pentru ceea ce este Omul-Poet Ionel Căpiţă (ca să termin în nota în care am început clinchetul meu de clopoţel, ca răspuns firav la un pătrunzător..."Dangăt de dor" basarabean):  
"N-am ce face, că-aşa-s eu - / Un îndrăgostit mereu.../ Daru-i de la Dumnezeu!".  
 
______________________________________  
* Răspunsul meu modest - de cititor comun - la "dangătul de dor" al poetului chişinăuian nu putea fi, fireşte, decât un firav "clinchet" de dor, prin natura diferenţelor culturale dintre cei doi emitenţi de semnale. Dar "clinchetul de dor" are aici, prin subţirimea lui - iau asupra mea această povară -, şi semnificaţia durută a răspunsului spiritual şi politic de pe malul drept al Prutului, la răscolitorul "dangăt de dor" de pe malul stâng.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
UN CLINCHET* DE DOR DIN DREAPTA PRUTULUI, CA RĂSPUNS LA DANGĂTUL DE DOR AL POETULUI BASARABEAN IONEL CĂPIŢĂ / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 943, Anul III, 31 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!