Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 1013 din 09 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

UMOR LA PUTEREA A PATRA. PATRU REDUTABILI SPADASINI ÎN ARENELE EPIGRAMEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

UMOR LA PUTEREA A PATRA  

 

PATRU REDUTABILI SPADASINI ÎN ARENELE EPIGRAMEI  

 

EUGEN ALBU, GHEORGHE BÂLICI, DAN CĂPRUCIU, ION DIVIZA, Cvadriga cu pegAşi, Editura PAX AUDA MUNDI, Galaţi, 2013  

 

Se ştie că epigrama, nu e doar specia literară menită să-ţi aducă un zâmbet pe chip şi să înlăture negurile sufleteşti. Ea este, deopotrivă, o armă eficace împotriva defectelor, conştiente sau nu, ale unora, dar şi o vitamină efervescentă, în paharul cu apa vieţii, pentru sănătatea neamului omenesc. Cine gustă, măcar o dată umorul, satira, vor purta pe limbă toate aromele picante care dau savoare oricărui lucru. Luată cu prescripţie, vitamina aduce un plus de vigoare morală indivizilor, conştientizându-i de unele primejdii şi vicii, care i-ar putea duce la prăbuşirea, atât fizică, dar mai ales, spirituală. Că moravurile sunt astăzi pe treapta cea mai de jos, este, de asemenea, ştiut. Epigrama este înseobşte, butonul de alarmă, de panică, de atenţionare şi de trezire dintr-o stare morală incertă care s-ar putea înrăutăţi, dacă nu sunt luate măsuri eficiente la timp, pentru vindecare şi îndreptare. Oare ce instanţă ar mai putea să îndrepte moravurile, într-o societate decăzută într-atât, încât nu mai ştie să deosebească binele de rău şi nici pe Dumnezeu de diavol?  

Şi cine să mai despartă binele de rău, frumosul de urât, demnul de ridicol, virtutea de viciu?  

Cu un deosebit simţ civic, moralistul şi epigramistul (şi chiar fabulistul, prin morala fiecărei poezii) încearcă să tragă semnalul de alarmă atunci când situaţia o impune, când lucrurile scapă de sub control şi o iau razna, adăugând un pic de sare şi piper catrenului sau schiţei umoristice şi, fără să manifeste răutate, scoate în evidenţă proliferarea răului, cât mai e timp pentru îndreptare şi vindecare.  

Pe de altă parte, umorul, sarcasmul, şarja amicală, duelul epigramatic, stârnesc râsul, ori măcar râsu’-plânsu’, fiindcă este ştiut că râsul produce endorfine, hormonii fericirii, atât de necesari omului, fiindcă îl fac să suporte mai bine situaţiile neplăcute, boala, să-l imunizeze şi să-l facă şi să-şi învingă frica morţii.  

A face haz de necaz – caracteristica românului, este şi ea o modalitate de supravieţuire care l-a scos de nenumărate ori din încurcătură şi primejdie pe om, făcându-l să-şi depăşească limitele fizice sau spirituale şi să-i dea un nou impuls şi o altă motivaţie pentru viaţă.  

O recomandare de terapie prin râs este mai eficace decât un sac cu medicamente. De aceea, omul ar trebui să-i frecventeze mai curând pe umorişti decât pe psiho-terapeuţi.  

Ridendo castigat mores” – celebrul dicton latin este mai actual ca oricând, cu condiţia ca râsul să fie sănătos, curat, să nu vizeze categoriile sociale defavorizate ori vreun defect fizic al celui vizat. Se critică defectul, nu omul.  

Râsul inteligent, spumos, nu băşcălia vulgară, au rol de asanare a moravurilor societăţii. Prin spiritul lor critic dar şi prin moralitatea lor, umoriştii şi epigramiştii sunt nişte luptători în arena vieţii, purtători de steag, tribuni care aduc veşti şi vorbesc mulţimii în cetate.  

Nu se râde oricând şi oricum sau din orice, fiindcă atunci, avem de-a face cu tembelismul, oligofrenia sau alt diagnostic patologic din familia schizofreniei.  

O glumă bună este gustată de mulţi, chiar dacă nu-i vizează pe toţi, atâta vreme cât nu atentează la demnitatea umană.  

Cvadriga aleasă de autori ca să-şi încalece pegAşii reprezintă formula ideală pentru un atelaj fabulos, tras de cai pur sânge, de inorogi sau de alte fiinţe mitologice, recunoscute prin puterile lor supranaturale. Poate fi şi o caleaşcă trasă de îngeri. Cu ea se pornea la război în antichitate şi tot în ea erau purtate cu fală, trofeele de luptă, ca să reluăm ideea cvadrigăi.  

Caleaşca aurită era admirată şi ovaţionată de toţi muritorii, domniţele aruncau în calea ei flori, batistuţe parfumate şi eşarfe purpurii, când caii albi tropoteau pe străzile bătrânei Rome şi strigătele luptătorilor simbolizau triumful în bătălia cu duşmanii care voiau să cucerească cetatea.  

În cvadriga editorială pe care o vedem azi în mâinile noastre, patru temerari luptători, satirici prin excelenţă şi-au pus tot ce aveau mai preţios – adică talentul lor umoristic şi-l poartă prin lume, ca pe un trofeu nepreţuit, din mână-n mână, din gură-n gură, pe sub ochi şi pe dinaintea ochilor, învingători în lupta cu minciuna, hoţia, încălcarea legii, fariseismul, manipularea prin mass-media, cu impostura, cu parvenitismul şi cu setea de putere a unor guvernanţi fără scrupule.  

Ironici, adeseori incisivi, sarcastici, cavalerii înarmaţi până-n dinţi, cu spade, florete suple, arcuri cu săgeţi neotrăvite, ori de-a dreptul cu buzdugane, purtând coifuri strălucitoare şi armuri de nepătruns, îşi aşteaptă adversarii pentru o întrecere de elită, sportivă, elegantă, după toate regulile jocurilor cavalereşti. Şi tot după aceste jocuri, epigramiştii îşi aruncă mănuşa şi-şi provoacă adversarii la dueluri literare, care se termină fără vărsare de sânge şi fără victime. Cel mult, cu un chef la o bere.  

Uniţi sub semnul elegant al umorului esenţializat în patru versuri, Eugen Albu, Gheorghe Bâlici, Dan Căpruciu şi Ion Diviza şi-au pregătit muniţia şi arsenalele folosite în vreme de pace, înainte de a se da startul întrecerii.  

Patru evanghelişti ai spiritului românesc au încălecat pegAşii la cvadriga umorului autentic şi cu atât mai sănătos precum alimentele eco şi apa de izvor, care nu îngraşă dar dau sănătate şi vigoare de spirit şi fac un show aproape ceremonial din genul epigramistic, aşa cum un magician, prin efecte speciale, cu bagheta lui fermecată, cu un joben în care încap păsări şi animale, susţine un spectacol de lumină, culoare, sunet şi magie, sub ochii fascinaţi ai asistenţei care rămâne uneori cu gura căscată.  

O carte incitantă, începând chiar de la titlu şi de la coperta, foarte sugestivă, înfăţişând Poarta Brandeburg din Berlin pe care intră în triumf o cvadrigă cu un serafim încoronat, purtând crucea de biruinţă şi efigia vulturului, drept sceptru, precum şi ideea de a împărţi paginile dintre coperţi, amical, frăţeşte, colegial şi prieteneşte, aşa cum se cuvine într-o întrecere literară, fără să omită duelul cavaleresc, atât de gustat în umorul de esenţă tare practicat de epigramişti, ori unele şarje amicale pline de haz şi fără implicaţii emoţionale ori atacuri la persoană.  

Disputele duelistice, în spirit fair-play dau savoare şi farmec scriiturii, fiind în acelaşi timp şi distractive.  

Artă, precizie, eleganţă, spontaneitate, spirit, competenţă şi diversitate stilistică, inspiraţie şi înzestrări native proprii, cultivate şi dezvoltate în timp, până au devenit deprinderi, toate aceste calităţi sunt în măsură să ofere cititorilor şi confraţilor umorişti, un bun prilej de divertisment intelectual şi o stare spirituală bună, stimulându-i în acelaşi timp să se înhame şi ei la caleaşca umorului românesc.  

Umor concentrat în pastiluţe vitaminizante de spirit, sarcasm şi ironie, atât cât să nu devină răutate, piper şi sare, ingrediente absolut necesare, cât să dea gust, pilde morale şi învăţături din păţanii amuzante, toate găsite într-o carte admirabilă, cu patru autografe de marcă.  

Pentru a gusta din deliciile şi savoarea acestei cărţi, să-i luăm pe rând pe cei patru umorişti semnatari, fără discriminări, în mod obiectiv, aşa cum se cuvine în faţa unor adevăraţi maeştri care ilustrează în chip strălucit, literatura de gen, aceşti continuatori ai clasicilor satirei şi umorului româneşti, Alexandru Clenciu, Giuseppe Navarra, Rodica Toth, Nicolae Ghiţescu, Nicolae Paul Mihail (NICOMAH), ori, mai tinerii, George Petrone, George Corbu, Gheorghe Zarafu şi mulţi alţii, care au oferit picături de lumină şi voie bună cititorilor, la cumpăna dintre milenii.  

Cei patru întreprind un tur de forţă, un tur triumfal prin manejul de sub cupola Poeziei umoristice, adunată în patru versuri, cu formă fixă, cu satira şi umorul în coadă, după ce s-au luptat susţinut cu adversarii făţişi: lenea, minciuna, impostura, corupţia şi celelalte vicii ale societăţii din toate timpurile, dar, acutizate în vremurile noastre.  

Aidoma celor trei muşchetari şi a gasconului d’Artagnan, cei patru şi-au ales ca deviză: Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! conlucrând la unitatea volumului de faţă, în spirit cavaleresc, necondiţionat şi cu un altruism de toată lauda. Desigur, îi uneşte dragostea pentru aceeaşi domniţă: Epigrama care-i ispiteşte cu nurii ei provocatori. Cei patru sunt în întrecere pentru a-i aduce osanale şi a-i intra, fiecare în graţii şi a-i cuceri inima şi mâna. Şi nimeni nu va putea spune că va fi cuceritorul frumoasei femei pentru că prestaţia lor este la fel de mărinimoasă. Pentru a o cuceri definitiv, ei îi aduc în dar mărgăritare epigramatice, bijuterii de spirit cât se poate de valoroase. Un cvartet de prestigiu cântând, aidoma lui Paganini, pe o singură strună. Numai că struna lor sensibilă poartă numele: Epigrama.  

Capitolul I al cărţii are ca titlu două versuri umoristice care reflectă o realitate ce nu mai poate fi pusă la îndoială şi anume, cleveteala fără conţinut a demnitarilor, asemănătoare lătratului unor câini, demnitari care promit mult înainte de alegeri, dar întreprind prea puţin după aceea: „Românie, mândră vatră, / Azi în tine mult se latră!” Pe acest temei sunt construite epigramele cu un conţinut politico-social. Autorii surprind aspecte ale geopoliticii actuale cu care se confruntă românii de pe ambele maluri ale Prutului: despre investitorii străini, schimbările guvernamentale frecvente, despre partidele politice care se războiesc continuu, despre alegeri anticipate ş.a., dovadă, spiritul critic treaz, atenţia concentrată spre problemele actuale ale vieţii şi capacităţii extraordinare de a face din orice necaz un prilej de haz, chiar dacă uneori amărui, aşa cum îi stă bine românului.  

Din toate aceste mici mostre de viaţă se poate alcătui o frescă istorică a stării de fapt a României şi a locuitorilor ei, la începutul celui de-al treilea mileniu. Pentru unii români, sfârşitul li se pare soluţia salvatoare de a scăpa de lipsuri şi de sărăcie, aşa cum evidenţiază într-o epigramă Eugen Albu, intitulată: „În aşteptarea apocalipsei”: „Sfârşitul lumii pentru noi / Eu cred că-i şansa cea mai mare / De-a nu mai fi flămânzi şi goi.../ Şi cred că-i unica salvare”.  

Circumstanţele vieţii politice şi sociale sunt motive suficiente pentru cei cu mintea şi inima trează, care iau atitudine civică în scris, înfierând toate acele aspecte negative care înrăutăţesc situaţia omului de rând. Deşi unele sentinţe pe care umoriştii le dau, par a fi destul de aspre, ele sunt necesare la asanarea şi îndreptarea morală a celor afundaţi în rău, acţionând ca un colac de salvare pentru acei care ar avea dorina să se agaţe.  

Este atinsă în unele catrene şi problema unirii românilor de pe ambele maluri ale Prutului, aşa cum a fost odinioară. Gheorghe Bâlici scrie în acest sens, epigrama: „Perspective europene: „Ca unic, fericit popor, / Cât timp ne mai desparte Prutul, / Noi am avea un viitor, / De-ar încăpea în el trecutul!”  

Mesaje clare de patriotism răzbat din aceste mici bijuterii literare, epigramiştii slăvind frumoasa limbă românească, istoria, neamul, tradiţiile, datinile, dârzenia şi curajul poporului român, spiritul lui de jertfă pentru ţară, demnitatea şi moralitatea lui ancestrale.  

Respectând valorile tradiţionale şi folclorul românesc, autorii aduc în prim plan capodoperele lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu, gagurile lui Caragiale, spiritul lui Eminescu, dreptatea lui Vlad Ţepeş, dar şi doinele şi baladele rămase din popor, repere culturale şi istorice care ne-au făcut cunoscuţi ca neam şi cultură, pretutindeni în lume. Şi în acest sens, Ion Diviza are epigrama numită: „Colindul Mioriţei”: „Dă, Doamne, noroc celor mulţi, / Se roagă mioara cea blândă, / Piciorul de plai e desculţ / Şi gura de rai e flămândă”.  

Desigur, aceste citate sunt subiective, toate creaţiile autorilor sunt notabile, dar voi cita doar câteva, din motive de spaţiu.  

Ghidându-se după principiul „Când n-ai nimic eşti sătul de toate”, Eugen Albu a scris epigrama:Prejudecăţi”: „Nu-i înţeleg pe unii care / Susţin că nu au de mâncare / Şi că aşa nu se mai poate, / Când eu m-am săturat de toate”.  

Exprimate cât se poate de sintetic, epigramele celor patru umorişti esenţializează punctual, marile probleme ale omenirii în general şi ale românilor în special.  

Cel de-al doilea capitol al cărţii are ca tematică, eternul feminin sub titlul, atât de inspirat: „Vulcanul denumit femeie”.  

Şi aici se regăsesc toate categoriile de femei: fecioare, prietene, vecine, mame, fiice, soţii, soacre, iubite, rude, logodnice, mirese, soţii. Dar şi cele care slujesc în calitate de muze poeţilor, pictorilor, muzicienilor. Femeia plină de mister, femeia-enigmă care se cere dezlegată. Cetatea care trebuie cucerită. Şi după ce o cucereşti, predai armele. Autorii sunt aşezaţi în pagină după alfabet şi, de la madrigal la catren şi la epigramă, ei închină femeii aceste mici poezii satirice, fie lăudând-o în exces, fie scoţându-i în evidenţă, unele defecte, care stârnesc hazul involuntar al cititorului sau auditoriului. Unele epigrame sunt destul de acide. Exemplu: Eugen Albu: „Zodia fecioarei”: Anomalia cea mai mare / Cu care nu pot să mă-mpac / E-aceea că în zodiac / Şi curvele pot fi FECIOARE.”  

Sunt luate în evidenţă, flecfăreala femeilor, gustul după modă, goana lor după lux şi obiecte scumpe, cochetăria, adulterul, superficialitatea, lenevia ş.a.  

Unele epigrame sunt foarte subtile, altele sunt bazate pe jocuri amuzante de cuvinte, dar cele mai multe vizează relaţia dintre soacră şi ginere. Ironia fină este elementul de bază al autorilor, cu care construiesc mici poveşti în patru versuri, după regulile acestui gen.  

Subtilităţile de limbaj, paradoxurile, antonimele, sunt de asemenea, frecvente şi dau savoare epigramelor. Dan Căpruciu este un maestru al acestor jocuri de cuvinte: „Soţia mea puţin cazonă, / Geloasă e pe leafa mea / Că e subţire, e mignonă / Şi pentru că trăiesc cu ea.” (Gelozie).  

Se remarcă un oarecare erotism în unele epigrame cu tentă amoroasă, şi e firesc. Însă acestea nu ating vulgarul ori limbajul licenţios, ci rămân la stadiul de poeme de dragoste bazate pe sugestie, pe înţelesuri ambigue, pe metaforă şi pe alte mijloace stilistice, ceea ce nu pare exagerat sau supărător, ci estompează înţelesul erotic. Epigramele mai licenţioase sunt, probabil păstrate pentru şedinţele de cenaclu, între colegi de condei.  

Ele mai degrabă stârnesc zâmbete cu subînţelesuri. Umorul e de multe ori livesc, bazat pe jocuri de cuvinte şi paradoxuri, cum e acesta: „Ecologică”: „Prin pădurile alpine, / Cu puştoaice când petreci, / Nu mai vezi poteci virgine, / Nici virgine pe poteci” (Ion Diviza).  

Cea de a treia secvenţă epigramistică se numeşte „Babilonul de idei” şi aceasta pentru că vizează o serie de teme clasice şi actuale, foarte generoase şi ofertante: doctori şi pacienţi, despre rai şi iad, despre arte şi artişti, studenţi, elevi şi şcolile lor, despre bugete şi bani, creditori şi debitori, despre Zeul Bachus şi adepţii lui, despre economia de piaţă, despre scriitori şi cărţi, avocaţi şi procese, pensii, indexări şi pensionari, pervertirea moravurilor şi exultarea viciilor şi multe altele.  

Pregătindu-şi floretele, nu pentru a duela cu vreun confrate şi a-l pune la pământ, dar pentru a ţinti viciile şi moravurile, autorii cărţii de faţă au reuşit un colaj, mai bine zis, un florilegiu de epigrame notabile care vor sta mărturie peste vremi despre spiritul umoristic al poporului român, ceea ce nu e puţin, dimpotrivă.  

Epigramişti cât se poate de „serioşi” au luat cu asalt umorul,  

făcând din orice situaţie, un prilej de glumă, de voie bună, de spirit, de inteligenţă, de amuzament, de subtilităţi lingvistice elitiste. De râs în flăcări.  

Cu alte cuvinte, s-au făcut de comedie.  

Stârnind un zâmbet subţire, uneori maliţios, alteori, de-a dreptul homeric, stârnind, de asemenea voia bună şi interesul, omul având nevoie de divertisment şi de puţină variaţie într-o lume destul de vulgară şi superficială, cartea incită la lectură după ce ai deschis-o, astfel încât nu mai poate fi lăsată din mână. Şi pe bună dreptate.  

Prin cartea aceasta s-a ajuns şi la performanţa de a ridica umorul – în chip matematico-liric, la puterea a patra. Nu la pătrat.  

Vizând adevărurile sociale incontestabile din epoca actuală şi dându-le o semnificaţie care ar putea scăpa celor mai mulţi, autorii pun punctul pe „i”, cu ochi de Argus şi cu o „conştiinţă trează” – ei redau fidel neregulile actuale, pe care mai întâi, precum alchimistul, le-au prefăcut în mici satire umoristice de bună calitate.  

Nouă ne rămâne să tragem învăţămintele.  

Cu, sau fără umor.  

În grupajul prezentat, se regăsesc teme recurente din politică, din social, din viaţa familială (soacra şi soaţa sunt vizate în chip special) – din mediul educaţional, din cultură, cu precădere din domeniul epigramistic.  

Stăpânind admirabil mijloacele stilistice, cu o realizare artistică deosebită, ei oferă un tablou al societăţii actuale, pe cât de ironic, pe atât de plin de umor.  

Despre păcate şi vicii, despre prostia unora, despre cum să evităm trufia şi orgoliul, aflăm în grupajul de epigrame cuprins în volum. Cu tact şi răbdare, ei scot în evidenţă ceea ce ar trebui eliminat din viaţa cotidiană pentru a cultiva în loc, pe un teren curat, virtuţile. Este de fapt, menirea creatorului, în special a moralistului şi a epigramistului care se străduieşte „să îndrepte moravuri” (castigat mores) – prin râs, prin zâmbet, prin înţelegere şi conştientizare.  

Dar şi prin smerenie. Prin recunoaştere. Autoironia serveşte şi ea acestui scop.  

Volumul cuprinde şi câte un scurt curriculum vitae la final, pentru fiecare autor, care ajută la cunoaşterea mai bună a acestora.  

O notă aparte trebuie menţionată pentru Editura PAX AURA MUNDI, care a editat un volum cu o concepţie artistică deosebită, foarte bine îngrijit şi în condiţii grafice excelente. E meritul onorabilei coordonatoare a Editurii, doamna Geta Ionescu şi a colaboratorilor ei de la S.C. DON-STAR S.R.L. Galaţi care s-au străduit ca volumul să poarte o haină aleasă, pe lângă conţinutul literar de excepţie, adevărat document de referinţă în literatura de gen, lucrare care va sta mărturie în Istoria Literaturii Române.  

CEZARINA ADAMESCU  

Redactor Agero-Stuttgart  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
UMOR LA PUTEREA A PATRA. PATRU REDUTABILI SPADASINI ÎN ARENELE EPIGRAMEI / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1013, Anul III, 09 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!