Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

UMOR CU PLEŞU ŞI LIICEANU - tabletă - CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

UMOR CU PLEŞU ŞI LIICEANU  

 

Urmăream de un timp, cu mare interes, emisiunea de pe Cultural TV, „Cincizeci de minute cu Pleşu şi Liiceanu”, un spectacol uimitor de inteligenţă pe parcursul căruia, care cei doi, îşi desfăşoară abilităţile de scriitori, publicişti şi filozofi şi, contrar celor ştiute, demonstrează că şi filozofii au umor, chiar şi atunci când abordează teme serioase.  

Dar umorul lor este atât de fin, atât de elevat, de ascuţit, de autoironic, de manierat şi de politicos, de o eleganţă specială, vrednică de marile spirite, rasate şi sclipitoare.  

Ceva spumant precum şampania care îţi gâdilă plăcut nările, iar bulele ei de diamant, îţi urcă şi coboară pe beregată, în damfuri uşoare care-ţi înţeapă limba şi cerul gurii.  

Ceva mai plăcut nu ştiu, dintre emisiunile culturale naţionale.  

Şi în clipa când stau faţă în faţă cu aceşti doi monştri sublimi ai culturii universale, mă gândesc la onor conducătorii noştri iubiţi, care se iau la întrecere în ţăţisme, (mai teribile decât cele ale lui Suetoniu), se jignesc, se înghiontesc, se îmbrâncesc fără scrupule, ca să-şi ia unul altuia locul.  

Câtă diferenţă! Ca de la cer la pământ.  

Dacă politicienii ar avea cât de cât umor, sau o scânteie de spirit măcar, poate că i-am ierta mai uşor, pentru bâlbele, pentru gafele, răutăţile, servilismul şi obedienţa lor. Am zice: Lasă-i încolo, că-s băieţi simpatici.  

Până şi personajul Mitică, al lui Caragiale este cu muuult mai interesant şi mai sclipitor şi-ţi devine simpatic.  

Am asistat azi la spectacolul de circ legat de suspendarea preşedintelui. Câte acuze, câtă strategie cheltuitoare de energie! O luptă crâncenă, pe viaţă şi pe moarte.  

Ce vor lua cu ei, în afară de praful de pe tobă?  

Cazul Năstase este mai mult decât edificator. Averile şi demnităţile nu i-au servit la nimic. Acum are un lung prilej de meditaţie asupra condiţiei de politician, dat la spate, apoi scos în faţă, scos la mezat, fără averi, fără scaun şi aproape fără familie.  

Imediat îi va urma şi preşedintele. Dovadă a vorbei româneşti: Cine râde de altul, de râs va avea parte.  

Cui îi mai stîrneşte râsul, însă, situaţia fără precedent, la care a ajuns România în ultimele luni? Şi totul pe fondul băşcăliei (un alt fel de râs), al batjocurei de care avem parte de ani buni şi care, se pare că nu vom scăpa aşa curând. Un râs vulgar, maliţios, arogant, un râs prostesc, un râs zeflemitor, mârlănesc, un râs de mitocan din Obor, care duce în deriziune, tot ce a fost construit cu migală, pe temelia bunului simţ ancestral. Da, totul se demolează. Şi pe ruine se construiesc cutii de carton. Sau de sticlă. Ele se vor prăbuşi la primul vânt mai puternic.  

Dă-i Doamne românului, mintea cea de pe urmă! Să poată râde atunci când e de râs şi să plângă, doar atunci când situaţia o cere.  

E şi asta o artă.  

În tinereţe mergeam des la cinematograf. Săptămânal. Vedeam toate premierele şi-i cunoşteam după nume pe majoritatea actorilor români şi străini.  

La scenele cele mai dramatice, unii tineri râdeau în hohote sau comentau în chip vulgar replicile.  

Erau imediat daţi afară. Dar de ce reacţionau exact invers la aceste secene? Din prostie. Măcar să fi tăcut.  

O scriitoare prietenă, mi-a scris, prin anul 2005, despre faptul că a fost la premiera filmului „Patimile lui Isus” în regia lui Mel Gibson.  

La scena cutremurătoare a crucificării, tinerii au râs şi au vorbit tot timpul. Au persiflat. Au profanat. Şi-au bătut joc. De ce? Din spirit de haită.  

Nu se râde oricum. Nu se râde oricând. Nu se râde cu tot corpul, în orice ipostază, în orice moment.  

De ce râd oamenii când văd că o persoană cade?  

Râsul este mai mult fiziologie. Doar surâsul aparţine intimităţii omului. Omul cu simţul umorului vede lucruri pe care omul serios nu le vede.  

A avea o limită atunci când râzi şi atunci când plângi, arată stăpânire de sine şi bun simţ.  

Dar mai bine e să ne abţinem. Vorba lui Topîrceanu în poezia „Bacilul lui Koch”: „dar ca să fii mai sigur, eu îţi zic: / nu săruta nici gură, nici mână, nici nimic”. Asta ca să fii precaut, să nu iei microbul.  

Românul a învăţat să râdă rar. Din ce în ce mai rar. Nu mai gustă bancuri, anecdote, glume vinovate sau nu, snoave, pilde de înţelepciune. Nu-i mai arde românului de aşa ceva. El priveşte cu îngrijorare, ca la un ecran uriaş, tabloul politicii actuale. Şi are de ce. Viitorul se profilează destul de sumbru.  

Doar proştii mai râd la clarul de lună.  

Nouă, atât ne-a rămas: să surâdem îngăduitor atunci când e nevoie şi să nu răspundem băşcăliei cu care ne-au obişnuit guvernanţii, parlamentarii, aleşii noştri, dar mai cu seamă, cel din frunte, care râde, râde, râde, până i se va duce gura la urechi.  

 

CEZARINA ADAMESCU  

La 61 de ani fără 3 zile  

Referinţă Bibliografică:
UMOR CU PLEŞU ŞI LIICEANU - tabletă - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 669, Anul II, 30 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!