Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ştefan Lucian Mureşanu         Publicat în: Ediţia nr. 413 din 17 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

UMBRA DOAMNEI DE LA POENARI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
UMBRA DOAMNEI DE LA POENARI 
  
dr. Ştefan Lucian MUREŞANU 
  
Motto: Genial este că sunt descendent al lui Vlad Ţepes, deci am legături adânci cu această ţară. 
  
Prinţul Charles. 
  
Cuvinte cheie: umbre, paşii, cetate, povestire, călugăr, taine, pod, Doamna 
  
Rezumat: Într-o lume pe care o vedem, totul este neînţeles şi tainic în existenţa ei. Bătrânul care povesteşte o poveste a unui alt întâlnit în drumurile sale este uimit de ce eu nu pot să cred ceea ce el a crezut. Imaginile noastre se contrazic în imposibilitatea imaginării unui plan comun de abordarea subiectelor exprimate. El vedea întunericul, eu lumina ... el citea stelele, eu gândeam Universul şi toate acestea, la un punct comun, ne făceau să desluşim fiindul.  
  
Într-o seară ceţoasă a lunii ianuarie 2012 mă întoarcem grăbit spre casă pentru a-mi depăna momentele plăcute, pe care le trăisem la una dintre sesiunile ştiinţifice ale facultăţii la care predam, pe lângă etnologie şi folclor, antropologie culturală şi ... mitologie. În mijlocul de transport în care mă aflam, se apropie de mine un bătrânel uscăţiv, înalt şi aplecat de umeri. Îşi apropie gura de urechea mea şoptindu-mi: Păreţi îngândurat însă, după cum observ eu, gândurile vă plac. M-am întors spre el nedumerit de îndrăzneala cu care îmi pusese întrebarea şi, forţat să zâmbesc, i-am răspuns scurt: Da, impresiile sunt plăcute, întorcându-mi apoi capul şi privind înainte pe geamul care-mi întrezărea clădirea maiestuoasă a Parlamentului.  
  
După scurt timp se aplecă din nou zicându-mi: V-aţi auzit vreodată paşii umbrei dumneavoastră? La această întrebare m-am întors cu tot corpul spre interlocutorul meu şi, vădit interesat, i-am răspuns: Ce simţiţi dumneavoastră când umbra vă urmăreşte, fără să vă spună niciodată nimic! Se plecă pe spate, depărtându-se de mine cu ochii miraţi, întoarse capul fără să-mi răspundă, privind înainte, după care mă ţinti cu ochii lui mici şi scrutători, depănând o povestioară: Vara trecută am fost la Cetatea Poenari, pe vârful muntelui Cetăţuia. De cum am început să calc lemnul podeţului ce leagă lumea de azi cu cea a tainelor cetăţii am simţit că cineva mă urmăreşte şi că voieşte cu orice pricină să-mi îngreuneze drumul. La un moment dat am alunecat şi, dacă nu mă apuca de mână un călugăr, a cărui treabă la cetate nu am cunoscut-o, cădeam în râpă.  
  
Îi urmăream firul povestirii şi căutam, totodată, să nu trec nici de staţia unde aveam să cobor. Îmi privea când pălăria, ale căror boruri largi aplecau spre stânga şi în faţă, când ochii mei ce exprimau un interes, mai mult iscoditor decât curios, spre ceea ce bătrânul dorea să-mi spună. Îşi trecu borseta în mâna stângă, dreapta ridicând-o pentru a se prinde de bara ce îi susţinea echilibrul, şi continuă: Atunci călugărul, pe drumul ce avea să-l urcăm, mi-a spus o poveste: „Demult, pe când Domnul valah se afla la luptă, într-o noapte întunecată a anului 1464, în urma unui atac diavolesc a celor care stăpâneau în acea vreme statele valahe, soaţa lui Vlad, pentru a nu cădea în mâna siluitorilor otomanii, lipsiţi de credinţa în Hristos, s-a aruncat în gol, din turn, direct în valea care a dat numele răului din spatele cetăţii, iar stânca de care trupul ei firav s-a izbit, umplând-o cu sângele Doamnei, a rămas roşie până astăzi, ca şi cum ar sângera mereu. Îngerii lui Dumnezeu i-au ridicat sufletul la cer şi, se spune că însuşi îngerul Gavril a venit să o întâmpine. Doamna era tare evlavioasă”, dori să-mi spună călugărul, cuvinte accentuate de bătrânul care îşi plecă, fără vreun motiv privirea, tăcând şi suspinând.  
  
L-am întrerupt, cu părere de rău, şi i-am spus că la prima staţie de autobuz urma să cobor. Zâmbind trist, mă privi şi-mi spuse: Păi acolo cobor şi eu. Dacă nu vă deranjează aş putea să vă însoţesc până aproape de strada casei dumneavoastră, pe urmă, cum doriţi. Eu nu mă grăbesc, căci nu mai am pe nimeni. Trăiesc pentru a povesti. Însă lumea în care trăim acum este cu mult diferită faţă de lumea în care mi-aş fi dorit eu să trăiesc.  
  
Vocea lui m-a înduioşat şi i-am răspuns prietenos că îmi va face plăcere să mă însoţească o parte din drum; aşa că, la următoarea staţie de autobuz am coborât şi am luat-o uşor, prin ninsoarea care începuse să aştearnă destul de bine zăpada pe străzile cartierului, ascultându-i firul poveştii.  
  
Bătrânul, care era cu un cap mai înalt decât mine, continuă să povestească de acolo de unde, în mijlocul de transport, fusesem nepoliticos, dar obligat de împrejurarea coborârii mele, să îl întrerup: Călugărul avea să-mi spună că ”moartea Doamnei fusese atât de rapidă încât umbra ei nu apucase să se dumirească de cele întâmplate şi rămase ţintită în cetate”.  
  
L-am întrerupt revoltat, pentru că ceea ce îmi spusese că ar fi zis călugărul mi se păru curios: Umbra, nu sufletul, domnule! Era călugăr ortodox? 
  
Bătrânul continuă povestirea făcându-se că nu mă aude: „Nimeni nu a auzit-o sute de ani”, îmi povestea călugărul: „decât un urmaş al marii familii domnitoare, care a venit, într-una din zilele înnegurate ale toamnei anului trecut, să privească ruinele vechii aşezări domneşti. L-am întâlnit, iar ochii lui erau atât de trişti încât nu am putut rezista tentaţiei să-i pun o întrebare: rugaţi-vă la Domnul, pentru liniştea sufletului ei obosit. Tânărul, cu faţa pământie şi cu sprâncenele dese, ce îi acopereau sticlirile ochilor lui negri ca tăciunele, îmi şuieră cuvintele pe care şi acum le mai aud în mintea mea: „neajutorat mai eşti sihastrule, încă pământul nu ţi-a arătat destul de multe din tainele lui. Când Doamna s-a dat în mâinile morţii a cerut mai întâi încuviinţarea Fiului Domnului şi, după aceea a spus: Facă-se voia ta, Doamne, căci trupul meu nu mai poate fi de folos, şi a căzut”.  
  
Povestitorul meu se opri să îşi tragă răsuflarea timp în care urmă o întrebare de a mea plină de curiozitate: Cine era acel urmaş al Doamnei lui Vlad Ţepeş şi de ce cronicile timpului nu vorbesc despre acest fapt? Ridică mâna dreaptă şi îşi scutură reverele de ninsoarea care nu se mai oprea, privi în sus, spre cerul îngreunat de povara iernii, după care continuă: Credeţi dumneavoastră că a stat cineva să scrie despre un nepot rătăcit al Doamnei? Ştirea a circulat oral. Un localnic de prin preajma Cheiului Argeşului mi-a relatat, confirmându-mi adevărul povestirii călugărului şi a faptului că nimic din ceea ce am auzit nu s-a consemnat în vreun document: „singurului suflet căruia umbra Doamnei i s-a arătat a fost regina Maria, pe când şedea la Bran, pentru că suverana era urmaşă a familiei Basarabilor. Se spune că de multe ori regina a fost surprinsă vorbind cu cineva, pentru că în surdină vocea Doamnei lui Vlad Ţepeş se auzea însă slujitorii castelului nu au îndrăznit niciodată să o întrebe pe suverană cu cine vorbeşte şi nici să spună altora de ceea ce se întâmpla la castel. Vă spun toate astea pentru că buna mea a fost bucătăreasă la castel, iar regina o cunoştea şi avea mare încredere în ea şi în toţi slujitorii ei”, spunea localnicul, care făcu la un moment dat o pauză, privind în larg muntele abătut de nevoile timpului, şoptindu-mi apoi: „de când regina a plecat dintre cei vii umbra Doamnei nu a mai apărut, ci doar, la căpătâiul ei, în trenul acela care îi aducea trupul fără viaţă, trecând prin Cernăuţi. Iar asta a spus-o doamna şi medicul care se aflau lângă ea în ceasul morţii”. Tăcu. Făcurăm câţiva paşi după care vocea lui obosită de astă dată se auzi din nou: De fiecare dată pe 18 iulie trec podul care leagă viul de trecutul umbrelor cetăţii Poenari şi am impresia că le văd pe amândouă contemplând frumuseţea văii şi piscurile munţilor. Nu vorbesc, doar trec. 
  
La intersecţia a două străzi, între care una dintre ele îmi urma să-mi poarte paşii spre casă, m-am oprit căutând să întrerup firul dialogului meu cu omul necunoscut. I-am întins mâna: Mi-a făcut mare plăcere să vă ascult. Interesantă povestirea dumneavoastră, ar fi un minunat subiect de roman însă lipsită de adevăr şi, evident, de documente istorice care ... să fi atestat cele întâmplate. Bătrânul mă privi pe sub sprâncene, zâmbi, între ironie şi plăcerea de a cuteza să nu cred cele spuse de el, zicându-mi: Câte nu se întâmplă pe pământul acesta fără să fie scrise undeva. Aveţi timpul, ca până ajungeţi la uşa casei dumneavoastră, să vă priviţi umbra şi să încercaţi să îi auziţi paşii. Luna îşi trimite tainele prin umbrele oamenilor şi aşteaptă. Când a terminat ceea ce a avut de spus, l-am întrebat: De ce nu aşterneţi pe hârtie toate poveştile acestea. Aveţi imaginaţie, iar umbrele nopţii v-ar putea fi călăuze şi motive de inspiraţie. Ridică privirea spre cerul care cernea necontenit fulgii de zăpadă, îmi prinse mâna într-a lui şi îmi spuse: De un timp încoace eu îmi aud paşii umbrei şi uneori îmi este teamă că nu mă vor mai vedea ... . Se opri, mă privi iar, după care continuă: Faceţi-vă timp şi pentru studiul umbrelor şi atunci le veţi auzi atât paşii cât şi poveştile lor. Am zâmbit oarecum puţin înspăimântat, mi-am eliberat mâna din strânsoarea bătrânului, l-am salutat ducând mâna la frunte şi am pornit spre casă.  
  
Am făcut zece paşi şi o dorinţă nebună m-a făcut să mă întorc să văd dacă bătrânul plecase din locul unde îl lăsasem. Era tot acolo urmărind cum fulgii de zăpadă coborau, într-un joc al lor, pe pământ. Am săltat mirat din umeri şi mi-am continuat, de astă-dată hotărât, drumul spre casa în care cei dragi mă aşteptau.  
  
Însă acum, când aştern pe hârtie aceste rânduri, gândul unui studiu al umbrelor, despre care bătrânul îmi tot vorbea în ziua aceea, mă nelinişteşte şi mă îndeamnă spre o aşezare a meditaţiei. Ce sunt umbrele? Cum apar şi de ce dispar când zorile dimineţii trezeşte la viaţă natura. Poate fi umbra un invers proporţional al existenţei şi a legăturii noastre cu entităţii din alte dimensiuni fiinde? Imaginaţia îşi rodeşte propria imagine şi o creează într-un real mărginit, fantasticul. Lumea creatorului de artă este universală şi perpetuă, iar cititorul singurul arbitru.  
  
Bucureşti, 29.01.2012 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
UMBRA DOAMNEI DE LA POENARI / Ştefan Lucian Mureşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 413, Anul II, 17 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefan Lucian Mureşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Lucian Mureşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!