Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 220 din 08 august 2011        Toate Articolele Autorului

UMBRA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAP 9. din romanul in lucru ANA, FIICA MUNTILOR 
  
MOTTO :  
  
“O inimă iubitoare este cea mai adevărată înţelepciune.” 
  
Charles Dickens 
  
Ana se simţea obosită. Muncise mult în ultimul timp, fără odihnă, fără zile libere şi mai ales într-un continuu stres. Mereu apărea o urgenţă şi directorul general numit de noii acţionari o solicita să termine la timp mostrele pentru prezentarea următoare.  
  
S-a hotărât să plece în concediu fie ce-o fi. Va merge câteva zile să-şi viziteze familia la ţară, apoi printr-o agenţie de turism îşi va căuta un loc unde să se deconecteze, să uite de tot şi de toate. Nu mai rezista acestui ritm de muncă şi de viaţă de la care nu primea nicio bucurie. Şi laudele directorului că s-a încadrat în timp şi că produsele obţinute sunt de o calitate ireproşabilă erau din ce în ce mai rare. Parcă turbase. Dorea mereu tot mai mult şi niciodată nu era pe deplin mulţumit. Poate era doar când nu-l vedeau salariaţii şi-şi număra proprii bani din seif sau îşi verifica conturile din ce în ce mai mari la capitolul profit. 
  
A cam dat el din colţ în colţ până i-a aprobat concediul, dar cum s-a lovit de refuzul categoric al Anei de a mai sta să rezolve şi alte "urgenţe", ameninţând-ul că va părăsi fabrica dacă nu-i aprobă concediul la care avea dreptul de mult timp, directorul i-a aprobat plecarea şi a dispus calcularea indemnizaţiilor la zi. 
  
Prima grijă a Anei când s-a văzut liberă aproape o lună de zile şi cu o sumă frumuşică în buzunar, a fost să meargă la agenţia de turism din oraş să-şi caute bilet de odihnă. Cum era în plină vară, ar fi preferat să meargă la mare. Muntele era la fel peste tot, nu-i mai spunea mare lucru. La agenţia de turism a găsit bilete în staţiunea Saturn, la hotel Cupidon.  
  
Ana plecă de la agenţie să colinde magazinele, pentru a-i cumpăra mamei sale un cadou de care să se bucure şi să-i fie şi util. Trecu apoi pe la Agenţia C.F.R. să se intereseze de legăturile trenurilor cu litoralul. Găsind un tren convenabil care ajungea la Mangalia tocmai când se schimba ziua de cazare şi-a luat bilet dus-întors, pentru a face economie şi la bani, rezervându-şi locurile din timp şi pentru întoarcere. 
  
În compartiment şi-a luat o carte de citit să nu se plictisească. Îi plăceau cărţile cu un conţinut aventuros nu în sensul agresiv ci acelea pline de poezie, de romantism, de dragoste, fie ea şi neîmpărtăşită uneori de ambii eroi. 
  
Când citea o asemenea poveste romanţioasă, dorea să se poată transpune în rolul eroinei, să trăiască aventura odată cu ea. Era o visătoare, o romantică incurabilă. Tânjea după marea dragoste după care alergase în adolescenţă, dar care o ocolise până la această vârstă. 
  
Dacă în adolescenţă a fost la un pas de a întâlni marea sa dragoste, nu şi iubitul ideal, acum spera că poate aceasta să fie adusă de un val al mării, de un răsărit ireal de frumos, sau de o dimineaţă splendidă de iulie petrecută pe digurile de protecţie ale falezei. Poate întâlnea şi cavalerul care să-i cucerească inima dornică de iubire, întruchipat într-un tânăr înalt, cu ochii albaştri, bine legat, şaten sau brunet, cu părul scăldat de briza mării, fie că era el turist sau localnic. 
  
Ajunsă în gara Mangaliei, a luat un taxi şi în câteva minute era în faţa hotelului. Ca să nu fie dezamăgită la sosire, îşi imaginase hotelul ca fiind unul nu prea grozav, dacă a mai găsit bilete în luna lui cuptor.  
  
Hotelul se afla în mijlocul staţiunii, de confort două stele şi cu o grădină de vară în spatele lui plină de copaci şi verdeaţă, foarte frumos amenajată. A văzut că pe o scenă înaltă de vreodoi metri erau instalate şi instrumente muzicale, deci aveau şi orchestră. Până la apă erau doar vreo treizeci de metri iar nisipul era fin şi plaja bine îngrijită. 
  
Camera era cu două paturi, mobilată frumoasă, cu baie proprie şi la etajul doi din cinci câte avea hotelul, în afara parterului unde erau birourile administrative, recepţia şi lifturile. Restaurantul era cu intrarea din grădină, pe bază de autoservire, cu posibilităţi de a alege meniul dorit, având mai multe feluri de mâncare. Era mulţumită de ce a găsit, inclusiv de colega de cameră, o olteancă din Orşova pe care o chema Cristina, sosită cu acelaşi tren de la Timişoara nord, pe care l-a folosit şi ea. Amândouă fiind tinere şi frumuşele, s-au împrietenit din prima clipă. Sperau să petreacă douăsprezece zile de vis la mare, vremea fiind deosebit de frumoasă, iar meteorologii nu prevesteau să se schimbe cel puţin în următoarele zile. 
  
Ana şi-a aranjat bagajul în dulap, s-a schimbat de hainele de drum, a făcut un duş de reconfortare, şi-a luat costumul de baie pe ea, unul confecţionat de propria-i mână atunci când şi-a propus să plece cu orice preţ în concediu pe litoral, dintr-un material subţire, colorat pe fond turcoaz cu floricele albe şi roşii, nici prea minuscul dar nici prea mare, care îi scotea în relief formele de invidiat, iar sutienul era parcă cu un număr mai mic după cum se reliefau sânii săi pietroşi în cupe. 
  
Cu prosopul în geanta de plaje, ochelarii de soare pe nas, şepcuţa care să o protejeze pe cap şi soluţiile antisolare alături de carte în aceiaşi geantă încăpătoare, pe cărarea cu dale din beton sau plăci din piatră calcaroasă, a coborât prin mijlocul grădinii direct pe faleză, apoi pe nisipul aglomerat la acea oră de turiştii hotelului umplut până la refuz. Şi-a ales un loc cât mai aproape de apă, să-i simtă nu numai răcoarea, ci şi mirosul de alge. Îi plăcea la mare. A mai fost odată la o cunoştinţă din Mangalia o săptămână şi de atunci dorea mereu să revină, dar la hotel, să nu mai deranjeze pe nimeni. 
  
Soarele îşi urma de mult traseul pe bolta cerească şi îşi trimetea cu putere săgeţile peste nisipul fierbinte de acum. Când Ana păşea pe nisip, simţea cum o ard tălpile. Dacă acum la zece jumătate este aşa, oare la ora prânzului cum va fi? se întreba ea. De asemeni şi Cristina era la fel de încântată de cazare, de colega de cameră şi mai ales de mare şi de plaje. Doar că era mai obosită. Călătorise multe ore până s-a urcat Ana din Câmpina în rapid. Spera să nu adoarmă pe plaje şi să o prindă soarele să facă insolaţie, de aceea a rugat-o pe Ana când o ungea cu soluţie pe spate să o atenţioneze dacă va aţipi. 
  
Prima zi a fost superbă. Nu au stat prea mult pe plaje de teamă să nu fie prinse de soarele puternic al orei prânzului, ca apoi să le usture pielea şi să le strice plăcerea şederii în următoarele zile, cu toate că s-au protejat reciproc cu soluţiile antisolare. 
  
Cristina era o tânără de douăzeci şi şase ani, ce lucra ca vânzătoare într-un magazin alimentar, blondă, cu ochii căprui, minionă şi cu formele cam plinuţe pentru înălţimea ei, nu prea mult totuşi sub cea a Anei. Era pentru prima dată la mare şi văzând imensitatea întinderii de apă, s-a minunat ca un copil. Cum bătea un pic de vânt dinspre larg, îi plăcea să se joace aruncându-se în valuri, ţinând-o pe Ana de mână să nu fie luată de curent. Primul contact cu apa a fost ca un fior, dar umezindu-şi întregul corp, devenise o plăcere, ca apoi o necesitate să stai în apă, pe mal fiind ca într-un cuptor. De fapt poate şi de aceea luna iulie se numea şi luna lui Cuptor. Nu ştia să înoate chiar dacă era născută pe malul Dunării. Mereu i-a fost teamă de apă, aşa că nici acum nu avea curajul să ajungă la balize unde apa avea cam un metru jumătate adâncime, dar pentru ea era mult prea adâncă şi periculoasă. 
  
Revenite în camera răcoroasă, fiind protejate ferestrele de umbra plopilor înalţi din grădină, şi-au făcut câte un duş călduţ apoi s-au culcat, urmând să servească prânzul pe la ora unu. Nu au stat pe plaje mai mult de jumătate de oră, restul bălăcindu-se în apa mai rece. 
  
Cât Ana era sub duş, Cristina a intrat şi ea în baie să se spele pe faţă. Observând că Ana mai are nisip pe spate, a încercat să i-l îndepărteze cu buretele, fără să o atenţioneze prealabil. Mâna fetei simţită instantaneu pe spate, o surprinse ca o electrocutare pe Ana. Se înfioră brusc, corpul i se rigidiză şi se întoarse rapid spre fată, cu ochii larg deschişi, cu o mimică întrebătoare şi cu mâinile încercând să-şi ascundă goliciunea. Nu o mai atinsese nimeni din copilărie, de pe când mijlocia se distra cu gemenele şi cu simţurile lor. Această străfulgerare urmată de întoarcerea precipitată a Anei cu faţa spre Cristina, le-a surprins pe amândouă privindu-se uimite una la alta. 
  
- Ce-mi faci...? îngăimă Ana în şoaptă. 
  
- Nimic.... răspunse Cristina uimită de reacţia Anei la gestul său nevinovat. Doar am vrut să-ţi dau jos nisipul de pe omoplat... atât. Dacă te deranjează ... scuze, nu a fost cu altă intenţie... nu am altă înclinaţie ... mai zise ea începând să zâmbească cu subînţeles. 
  
- Nu..., doar că..., nu m-a m-ai atins nimeni până acum... şi m-ai luat prin surprindere. 
  
- Din nou îmi cer scuze ...  
  
- Nu, nu ... , poţi să continui, mai ales că am uitat să-mi iau ceva adecvat pe care să-l pot folosi şi pentru spălatul spatelui. Dacă rămânea nisipul lipit, cred că mă deranja în somn. 
  
- Bine atunci, dar mă speli şi tu pe mine, da? 
  
- Este în regulă, nu-i nicio problemă. 
  
Cristina îşi aruncă imediat slipul de pe ea şi intră alături de colega ei de cameră sub duşul călduţ. Săpuni bine buretele şi începu să-l plimbe pe spatele Anei fără agresivitate, ţinând-o cu o mână de abdomen. Aceste mângâieri fine ale buretului înspumat şi atingerea involuntară a corpurilor celor două, îi transmitea Anei senzaţii necunoscute şi ciudate totodată. Îi plăceau?! Închidea ochii şi parcă visa stând cu picioarele desfăcute larg, sprijinindu-se cu ambele mâini de pereţii camerei de baie. Gleznele începură să-i tremure fără să vrea, corpul se rigidiza, sângele îşi mărea presiunea iar inima duduia ca o pompă în plină activitate. 
  
- Gata, nu mai ai niciun firicel, garantez pentru asta, poftim dă-mi şi tu mie şi insistă să se spele şi soluţia antisolară. 
  
Ana răsuflând uşurată că a scăpat de senzaţia transmisă de mângâierile colegei de cameră, a luat buretele şi schimbând locul cu noua sa amică, o încerca o stare de jenă, nu avea curajul să-i mângâie umerii, spatele şi mai ales poponeţul cam dolofan al Cristinei. 
  
Când trecea buretele peste pielea fetei o făcea cu teamă. Uitase de faptul că acest lucru la făcut de atâtea ori împreună cu surorile sale. Fata era o străină pe care o cunoştea de două - trei ore şi deja intrase într-o intimitate pe care nici nu o bănuise. Nu ştia dacă Cristina a fost mulţumită de serviciile sale, dar căuta să scape cât mai repede de această obligaţie asumată reciproc. Va merge pe la tarabele din staţiune să caute ceva adecvat spălării, pentru a evita pe viitor această practică care îi dădeau anumiţi fiori şi pe care nu şi-i putea explica în niciun fel. Poate de aceea refuzase din adolescenţă să mai aibă apropieri intime cu surorile sale şi mai ales cu zurlia de Eleonora care nu o lăsa în pace pe când erau încă eleve la şcoală şi o mai pipăia printre picioare când dormea cu ea şi i se posta în spate. Numai cu ghiontiri în coaste scăpa de ea. 
  
După duş, amândouă s-au îmbrăcat lejer doar în chiloţi şi câte o cămăşuţă transparentă şi uşoară şi au trecut imediat în lumea viselor, aşa erau de obosite atât de drumul pe calea ferată, cât mai ales de momentele petrecute pe plaje şi sub duş. 
  
Ana cum adormi începu să viseze. Parcă o urmărea tot timpul o umbră. Îi simţea mereu răsuflarea în ceafă. Unde mergea o însoţea şi umbra. Nu putea s-o vadă, însă îi simţea prezenţa. Când se afla la o plimbare pe faleza aflată sub iluminatul becurilor cu mercur de pe stâlpii amplasaţi dea lungul falezei, parcă a distins pe cineva la o întoarcere bruscă a capului, care se ascundea în spatele turiştilor ieşiţi la plimbare solitari, în familie sau în grupuri mai mari de prieteni. I s-a părut a fi un bărbat nu prea înalt, îmbrăcat complet în negru. 
  
Când simţi că se apropie de ea şi vru să o prindă, îi apăru în faţă un alt bărbat, înalt, suplu, într-o cămaşă albă cu mâneci scurte, pantalon alb ca şi pantofii la fel de albi ca întreaga-i ţinută. Avea ochii strălucitori, negri, sprâncene stufoase, un nas puternic şi cu pomeţii feţei care exprimau forţa acestui bărbat misterios, cu părul negru şi cârlionţat ca la un arap. Ajuns în dreptul său, o privi cu ochii săi pătrunzători, o fascină şi îi subjugă voinţa. În acel moment umbra dispăru de lângă ea. Unde? Nu ştia, pur şi simplu nu-i mai simţi prezenţa, chiar dacă îl căuta din priviri peste tot unde ar fi putut fi. Dacă va mai reveni iar nu ştia, cum nici cine-i bărbatul în alb de lângă ea care îşi schimbase sensul de mers, acordându-şi pasul cu al său. Nici pe Cristina nu o mai vedea lângă ea. Unde dispăruse oare şi ea? O abandonase? S-a speriat şi a fugit? 
  
Personajul în alb ajuns în dreptul său, o cuprinse cu mâna dreaptă de mijloc şi începu să-i şoptească la ureche: 
  
“Domnişoară, eu sunt marea, unde te aşterni obosită după atâta alergat, să te odihneşti pe pietrele de la malul meu. Sunt valul ce te ia pe braţe cu bucurie şi-ţi sărută aripile, cu buzele sale sărate şi cu iz de alge. Sunt răsăritul zorilor de zi ce te aşteaptă, să vii, să mă săruţi, iar îmbrăţişările mele, să-ţi potolească setea de alergat. Opreşte-te, stai lângă mine şi amândoi coborând în adâncuri, vom dăinui în timp, ferecaţi în lanţurile fericirii. Eu te aştept, aici la malul mării să-mi aparţii ca o adiere şi nu ca o furtună... Te aştept să vii... şi să-ţi spun că...” 
  
Ana se trezi foarte marcată de vis, plină de transpiraţie, tulburată şi indispusă. Nu mai avea somn şi se perpelea în patul confortabil, chiar dacă era dor de o singură persoană. Ce să fie şi cu visul acesta? Ce să mai însemne dacă are şi el vreo semnificaţie? Ca să uite visul, fugi din nou în baie să-şi alunge cu un duş rece, teama ce i se strecurase în suflet. Stropii de apă ţâşneau din pâlnia duşului, o răsfăţau şi îi alungă definitiv din memorie visul după amiezii de iulie, în prima sa zi de cazare la malul mării. 
  
Revenind în cameră cu prosopul înconjurându-i trupul tânăr, ştergându-şi picăturile de apă ce străluceau pe pielea înfrigurată de răceală lor, o privea pe Cristina cum dormea liniştită, parcă fără nicio grijă, cu picioarele strânse şi cu genunchii aduşi până sub bărbie. Dormea ca un copil. O admira cum respira liniştită. Foşnetul produs de prosop peste corp o trezi pe fată, care deschizând ochii mari întrebă: 
  
- Cât este ceasul? Nu mai dormi? E târziu? Văd că încă este lumină afară, nu-i noapte, aşa? 
  
- Mai poţi dormi dacă vrei, este abia ora patru. M-am trezit dintr-un nu ştiu cum să-l numesc, vis sau coşmar... 
  
- Cum adică? Ce vrei să spui? întrebă ea nedumerită şi încă somnoroasă. 
  
- Uite aşa, am visat că.... şi îi povesti întregul vis. 
  
- Aa, asta-i de la oboseală, nu înseamnă nimic. Ce să însemne? 
  
- Aşa zic şi eu, este un simplu vis care poate să-i vină oricui când este obosit de atâta drum făcut ca noi şi mai ales de tine care ai mers încă pe atât. 
  
- Mda, dar nu eu am visat. Zici să mergem din nou la plaje? 
  
- Nu pentru asta ai venit? Dacă vrei să mai dormi o poţi face pe plaje, poate nu mai este atât de cald ca la prânz. 
  
- Mai dorm pe dracu ... .hmm...., se alinta ea mimând plânsul, atunci să-mi îmbrac costumul de baie. Sper că s-a zvântat pe balcon. 
  
- Şi dacă nu s-a zvântat care-i problema? Nu-l uzi din nou în mare? că doar nu vrei să stai doar pe nisip?  
  
- Ai dreptate..., stai că mă îmbrac imediat. Cristina deschise uşa balconului şi reveni în mână cu cele două piese ale costumului său galben. Îşi aruncă ce avea pe ea pe pat la voia întâmplării şi se îmbrăcă în costumul de baie. Era simpatică, chiar dacă nu era aşa de suplă ca Ana. Avea o faţă rotundă, ochii calzi şi o mimică copilăroasă. Avea ceva care te atrăgea. Dacă Ana avea o voce ca o şoaptă, ceva ca o melodie de harpă, ce te ungea pe suflet, vocea Cristinei era mai groasă, mai distantă dar nu era respingătoare.  
  
Închizând camera, au plecat direct pe scările de serviciu, ne mai aşteptând să apară liftul. În trei minute erau pe plajă. Nu mai era aglomeraţia de dimineaţă, iar valurile erau mai liniştite.  
  
Au întins prosoapele, s-au uns din nou cu soluţii antisolare şi s-au întins una lângă cealaltă să atragă asupra lor toate razele soarelui după amiezii. Adia o briză mai răcoroasă, nu caniculară ca prima dată. 
  
Discutau nimicuri să le treacă vremea mai uşor, privind la turiştii din apă cum se scaldă în valurile molcome ale mării. O ambarcaţiune cu motor acostă lângă dig să-i debarce pe cei din ea şi să se încarce cu cei ce doreau o plimbare pe mare. Nu-i ducea prea departe, aşa că revenea iar la mal după vreo cincisprezece minute. 
  
Ana privea nepăsătoare la cei de pe plaje. Văzând un bărbat care semăna un pic cu cel din vis, simţi o străfulgerare şi întreaga sa atenţie se îndreptă spre el. Îl privea cu atâta intensitate, încât acesta involuntar întoarse capul spre ea iar privirile lor se întâlniră pentru câteva secunde. Oare ce şi-or fi spus acele priviri de se căutau mereu? Parcă era obsedată. Încerca să nu mai privească în direcţia lui dar involuntar după câteva minute iar îl căuta din priviri. Vrea acum să vadă cu cine era pe plaje, singur sau cu familia? 
  
Cristina se ungea nepăsătoare pe picioare şi braţe cu bronzol. Nu ştia ce frământări o preocupa pe colega sa de cameră. Se ridică să-şi maseze crema şi pe partea din spate a picioarelor. Atunci descoperi privirea Anei atent îndreptată spre dig.  
  
- Ce-ai văzut aşa de interesant Ana de nu-ţi mai iei ochii din direcţia digului? 
  
- Aa, nimic.. mă uitam aşa să văd cum pleacă barca cu turişti în larg... 
  
- Parcă nu spre barcă te uitai! Ai descoperit vreun mascul care să-ţi capteze atât de mult atenţia? 
  
- Nu neapărat, doar că mi s-a părut că-l văd pe omul din vis. 
  
- Care din ei? Cel care te urmărea sau cel care-ţi declara dragostea lui eternă? 
  
- Ultimul. 
  
- Şi care ar fi el din mulţimea de bărbaţi de pe plaje? 
  
- Cel înalt aflat în picioare lângă grasa aia cu costumul roşu. Oare i-o fi nevasta? 
  
- Nu cred, pare că nu au nicio treaba unul cu altul. Mergi în apă?  
  
Fetele porniră spre apă să se răcorească şi să se joace în valuri. Săreau să se ferească de valurile care le umezeau costumele din ce în ce mai sus. Ana îşi dădu drumul în apă la întreg corpul să se obişnuiască cu temperatura rece peste corpul înfierbântat. Când se ridică la suprafaţă nu o mai văzu pe colega ei. Unde ai dispărut Cristino? se întrebă Ana. Mare i-a fost mirarea când o văzu ţinându-se de umerii unui flăcău la vreo trei – patru metri depărtare de ea spre larg. 
  
- Hei! Cristina! Unde pleci în larg? Este apa adâncă şi nu ştii să înoţi, strigă Ana la fată.  
  
Cristina nu mai auzea nimic. Cât Ana s-a scufundat să-şi armonizeze temperatura întregului corp cu cel al apei reci, un tânăr mai înalt ca ea, o luase de mână şi o trase spre larg. Cum nu mai simţea nisipul sub picioare, de teama înecului se ţinea strâns de gâtul acestuia ţipând fără vlagă. 
  
- Lasă-te în grija mea, nu păţeşti nimic. 
  
- Mi-e fricăă..., nu ştiu să înot.... 
  
- Ştiu eu. Lucrez la salvamar. Uite, stai pe spate cu întregul corp întins... şi tânărul o şi prinse cu palma de fund şi i-l ridică la suprafaţa apei. Aşa este bine. Lasă că te învăţ eu să înoţi. Aceasta-i prima lecţie de înot. 
  
- Dar nu vreau să învăţ. Lasă-mă în pace... 
  
- Hei, nu fi agresivă că îţi dau drumul aici şi nu ştiu cum te vei descurca.  
  
- Cum să mă laşi? şi fata se prinse şi mai strâns de gâtul lui.  
  
Cum avea faţa aproape de gura lui, tânărul nu evită să-i şi aplice un sărut pe buzele sale învineţite de teamă mai mult decât de frig. 
  
- Golanule! spuse Cristina smucindu-şi capul şi îi dădu drumul băiatului, rămânând pe cont propriu. Văzând că nu mai atinge cu talpa nisipul, bătea din mâini apa să iasă la suprafaţă ţipând că se îneacă. Ajutor..., mă înec.... spuse ea cu gura plină de apa sărată a mării. 
  
- Lasă că nu te îneci, ai salvamarul lângă tine. Tânărul o luă cu uşurinţă în braţe şi iar o aduse cu faţa la el ţinând-o strâns în braţe. Dacă eşti cuminte te duc la mal. 
  
- Să ştii că am să te reclam, golanule. 
  
- Cui? Frumoasei tale colege? Îi vine şi ei rândul curând. Are grijă colegul meu de ea. De când vă pândim.... Astăzi aţi sosit de nu v-am mai văzut până acum? 
  
- Ce te interesează pe tine? Du-mă la apă mică de unde m-ai luat. 
  
- Numai dacă eşti cuminte. Hai, întinde-ţi corpul şi pluteşte, nu mai fi rigidă de pară îţi atârnă bolovani de picioare. 
  
- Ţi-am spus că nu vreau să înot? Că-mi este frică de apă? 
  
- Ia-mă de gât şi fi cuminte. Mă cheamă Sorin. Te-am minţit că sunt de la salvamar, dar ştiu să înot destul de bine, aşa că eşti pe mâini sigure.  
  
Flăcăul iar îi prinse fundul Cristinei în podul palmei şi-l împinse spre suprafaţa apei. Cu cealaltă mână îi sprijinea ceafa. Cristina plutea dar nu avea curajul să-şi dea drumul de la gâtul băiatului. 
  
- Vezi că iar ajungi cu guriţa ta dulce în dreptul buzelor mele şi nu mă pot abţine să nu-mi iau simbria pentru prima lecţie de înot. 
  
Cristina îl privea cu ură dar şi pentru prima dată cu atenţie. Nu-i mai era teamă de înec văzând că apa nu mai este aşa de mare. Era un flăcău simpatic, şaten, tuns scurt, cu nişte buze senzuale, ochii verzi, nu prea solid, însă bine proporţionat, cam de vârsta ei. Nu avea curajul să-şi dea drumul picioarelor spre fundul apei, rămăsese sprijinită de tânăr care o ţinea cu o mână de ceafă şi una de mijloc şi îi recomanda să-şi mişte picioarele ritmic. Părea un băiat plăcut, numai că a fost prea obraznic, o aruncase în apă adâncă şi când se aflase în pericol o mai şi sărutase. Abia acum şi-a adus aminte de acest lucru. Şi-a dat drumul picioarelor răsucindu-se din braţele băiatului scufundându-se în apă cu totul.  
  
Sorin o ridică imediat la suprafaţă. Apa acum îi ajungea la sutien.  
  
- De ce m-ai sărutat? Cine ţi-a permis? zise ea mimând supărarea încercând să-l plesnească cu palma peste faţă, însă flăcăul o blocă cu forţă de mână iar cu cealaltă o prinse de mijloc, aducând-o cu gura lângă buzele sale sărutând-o din nou. 
  
Ana se uita mută la cei doi cum se frământau în apă dialogând, fără să poată înţelege de unde se cunosc, cum de s-au întâlnit aşa de repede în doar acele câteva secunde cât ea a stat cu apa până la gât să se acomodeze temperaturii ei şi mai ales că se sărutau cu foc îmbrăţişaţi! 
  
Flăcăul cu victima sa în braţe o aduse până ce apa îi ajungea la piept. 
  
- Ai văzut că nu te-ai înecat? 
  
- Cum ţi-ai permis să mă tragi la apă adâncă? Dacă mă înecam? 
  
- Te-ai înecat? Te-am învăţat să faci pluta şi mă mai şi cerţi? 
  
- Nu te-a rugat nimeni s-o faci. 
  
- Dar sărutul ţi-a plăcut? 
  
- Eşti un golan, asta eşti. Nesimţitule. 
  
- Ei, hai nu mai fi aşa agresivă. Bine ai venit pe litoral. Cum te cheamă şi de unde eşti? Diseară eşti invitata mea la dans. Cântă în grădină Gil Dobrică, Gheorghe Gheorghiu şi o orchestră locală.  
  
Sorin dispăru aşa cum a şi apărut. Se aruncă sub un val şi când fetele sau uitat să-l mai vadă, ieşise la suprafaţă undeva spre larg la vreo zece metri distanţă. Se tot îndepărta numai el ştiind încotro. 
  
- Cristina, ce a fost cu toată această poveste? întrebă nedumerită Ana. De unde îl ştii pe tip de te pupai aşa pasional cu el în apă ? 
  
- De unde să-l cunosc? Acum l-am văzut pentru prima dată ca şi tine. 
  
- Cum aşa? Atunci de unde atâta tandreţe şi exuberanţă între voi? 
  
- M-a prins la "înghesuială"şi a profitat măgarul, atâta tot. 
  
- Ei na, ca să vezi? se miră ironic din nou Ana. 
  
- Simplu. Când tu te-ai scufundat să te uzi pe corp, m-a prins de mijloc şi m-a aruncat spre larg. Cum nu mai ajungeam cu picioarele la nisip, m-a prins în braţe să mă ridice la suprafaţă, eu involuntar de teama înecului l-am prins de gât şi măgarul a profitat de situaţie. 
  
Ana începu să râdă cu hohote de tragi-comedia colegei sale de cameră. Nu-i venea să creadă ce putea să păţească fata aşa pe neaşteptate. 
  
- Râzi tu dar a ameninţat că şi tu vei păţi acelaşi lucru de la amicul său. 
  
- Care amic? Părea că este singur. Nu mai era nimeni în preajma lui. 
  
- Habar nu am. Aşa mi-a spus: "...Îi vine şi ei rândul curând. Are grijă colegul meu de ea. De când vă pândim..." 
  
- Numai să îndrăznească... 
  
- Ce-ai să-i faci? Ţipi? Şi eu am ţipat dar toţi cei de lângă noi credeau că ne jucăm, nu că mă agresa un necunoscut. 
  
- Mai ales sărutându-te... 
  
- Hai să ieşim, lasă-l dracu de golan. Nu mai am chef de bălăceală. 
  
- Şi zici că te-a invitat la dans? Măi, măi, ca să vezi... deci într-un fel ţi-a dat şi întâlnire pe deasupra.  
  
- Hm, o fi şi el cazat poate în hotel de ne ştia că am venit astăzi şi că ne "pândeşte"de când am venit. 
  
- Nu o avea altă ocupaţie. Cine ştie, o fi vreun pierde vară aflat la agăţat turiste sosite la mare. 
  
- Lasă-l încolo, nu-mi mai aminti de el. Nu vezi că a dispărut? Tu ce-ai mai făcut cu tipul din vis? Tot acolo este? 
  
- Da, a intrat în apă apoi nu l-am mai văzut că eram cu ochii pe tine. Nu înţelegeam ce se întâmplă de fapt cu tine de mergi cu un tip la apă adâncă fără să-ţi mai fie teamă cum spuneai de dimineaţă. 
  
- Am început bine amândouă concediul. Tu cu visul, eu cu tipul... 
  
- Măi, cel puţin al tău este real, în carne şi oase cum se spune şi pe deasupra te-a şi sărutat pe deasupra.... Măcar se pricepe la sărutat? 
  
- Cine a avut timp să-şi dea seama? Crezi că la asta mă gândeam eu când tremuram de frica înecului? 
  
- Lasă că nu te înecai după cum avea grija ta să pluteşti ori să-i stai în braţe, o tachină Ana pe fată. Iar tu nu conteneai să-l îmbrăţişezi tandru de gât. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
UMBRA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 220, Anul I, 08 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!